Tags

, , ,

Cornel Tăbăcaru povesteşte, pentru „Adevărul“, epopeea unui „business“ care ar putea sprijini sinistraţii statului Haiti, rămaşi fără locuinţe în urma cutremurului de la 12 ianuarie 2010. Omul pe care tranziţia românească îl cunoaşte pentru celebrele dozatoare TEC e înscris în prima linie a celor care vor să-i ajute pe haitieni.

„O altă filosofie de business”, aşa rezumă Cornel Tăbăcaru lecţiile pe care le-a învăţat luând la pas patru continente în căutare de idei de afaceri: „America de Nord, America Centrală, Europa şi «Former Russia», adică Georgia şi Uzbekistan”.

Despre Cornel Tăbăcaru s-a scris mult, revistele care alcătuiesc detaşat clasamente cu milionari în euro i-au rezervat mereu un loc în top, iar omul de afaceri promite că istoria e departe de a se termina aici. Şi asta pentru că, în ultimele luni, Cornel Tăbăcaru a bătut primele cuie într-un nou sector, care aparţine afacerilor, dar care are şi un iz de filantropie.

Din spatele cifrelor care nu pot descrie mai mult decât un cont bancar, „primul milionar român din ţara asta” – cum îşi spune Tăbăcaru – dezvăluie secretele unui proiect care s-ar putea înscrie într-unul dintre principalele planuri ale comunităţii internaţionale: reconstrucţia statului Haiti, în urma cutremurului devastator de la 12 ianuarie 2010.

TEC-urile, cutremurul şi un joint venture

Milionarul român, recunoscut mai degrabă ca părintele dozatoarelor de suc TEC din perioada tulbure de la începutul tranziţiei româneşti, povesteşte, în exclusivitate, despre un nou „business”.

Povestea începe la doar trei zile după cutremurul din statul Haiti. Enrico Popescu, un arhitect român din Florida, a vizitat insula din Caraibe care încă mocnea de durere. Imaginile sinistre, lacrimile neşterse ale locuitorilor şi încrederea că voinţa poate schimba soarta oamenilor l-au făcut pe acesta să pună să pună mâna pe telefon şi să sune tocmai în Costa Rica, la reşedinţa lui Cornel Tăbăcaru.

„Enrico a făcut un joint venture, dar lipsea un cui pivotant, ca la o echipă de baschet. Fiind prieteni şi el ştiind care este stilul meu de business, ne-am asociat. Mai simplu, în acest joint venture suntem noi doi. Ceilalţi sunt cei care vor face ceea ce le spunem noi. Ei sunt industriaşi, dar nu se pot descurca singuri. Aşa că am creat un balon, pe care îl administrăm”, povesteşte Cornel Tăbăcaru.

Constructorii şi „războiul stelelor”

Planurile erau însă mai complicate de atât. Pământul umed din Haiti captase atenţia multor întreprinzători, iar concurenţa mare între cei care intenţionau să-şi scrie numele pe cărămizile proaspete încetinea demersurile.

„Au luat startul peste 30.000 de firme de pe întreg pământul ăsta. Din Japonia până nu-ştiu-unde. Ai venit tu, dar au venit şi Gică, şi Costică, aşa că bătălia a început”. Primul câmp de luptă: 10 iunie, Port-au-Prince (capitala statului Haiti). Din toate companiile înscrise, doar 200 au primit aviz pozitiv să înainteze în discuţii directe cu reprezentanţii guvernului haitian. Numele românilor nu fusese şters de pe listă, deci Cornel Tăbăcaru şi Enrico Popescu au trecut pe următorul front.

„Problema era acum alta: cum facem să ne desprindem de ceilalţi, să ieşim undeva în faţă. Fiecare zicea că ştie să construiască, fiecare venea cu oferte, dar trebuia să-i impresionăm”, îşi aminteşte Tăbăcaru.

Dicuţiile au început din nou să fie tergiversate, iar semnalele de la conducerea statului Haiti anunţau o nouă preselecţie. Totul trebuia să fie cu un pas înaintea cronometrului.

„Enrico a avut aproape 100 de întâlniri în Miami cu membrii guvernului şi a făcut şase drumuri în Haiti. Discuţiile parcă nu se mai opreau şi, poate nu vă daţi seama, dar o înţelegere în astfel de situaţii se face extraordinar de dificil. Haiti era o ţară foarte săracă şi înainte de a fi distrusă de cutremur, iar ei normal că ţineau să fructifice proiectele noastre şi să o facă aşa cum n-a fost niciodată. Ce reconstruţie? Este construcţie!”, povesteşte Cornel Tăbăcaru, cuprins parcă în continuare de emoţia celei de-a doua selecţii.

„O luptă pe viaţă şi pe moarte”

În cele din urmă, noile aranjamente s-au făcut, iar listele care numărau aderenţii pentru proiectele de reconstrucţie mai cuprindeau doar 20 de companii care întruneau toate condiţiile impuse de negociatori. Şi acest capitol are însă un final fericit, compania românilor rămânând în cursa pentru ultima sută de metri. Despre următoarea etapă, Cornel Tăbăcaru ştie că trebuie să se aştepte mai degrabă ca la o probă de rezistenţă:

„Dacă până acum ne-am mai descurcat, startul acesta va fi crâncen. Va fi o luptă pe viaţă şi pe moarte! După umila mea părere, ca negustor la a patra generaţie, toată lumea aşteaptă mai întâi alegerile din Haiti, programate în noiembrie. Se va aştepta, iar din informaţiile pe care le avem noi, se pare că feliile vor fi împărţite între opt firme. Bătălia va fi însă la baionetă! Dar e normal, dacă ar fi împărţit la 20, nu s-ar fi putut lucra, ne-am fi călcat  pe picioare. Se ţine greu evidenţa, nu dăm două lopeţi de constructor. Vă închipuiţi ce înseamnă să ai la masă 20 de patroni…”.

“Fac parte din categoria oamenilor care nu prea înjură România, nu o ponegresc şi nu o reneagă. Nu spun nici că e eternă şi fascinantă, dar nu mă feresc niciodată să spun că sunt român.”
Cornel Tăbăcaru
om de afaceri

Cine este Tăbăcaru

Clişeul american „Cum am făcut primul milion” are o poveste mai romanţată în cazul lui Cornel Tăbăcaru. Ideea primei afaceri, aceeaşi care avea să-i scrie numele în topul milionarilor români începe într-o zi oarecare de la începutul anilor ’90, când România se ridica din genunchi în faţa oricărei oaze de capitalism. Povestea e simplă: românul a cumpărat un suc şi a primit un pahar de plastic pe care, printr-o simplă apăsare de buton, l-a umplut cu o băutură răcoritoare. Nu-şi mai aminteşte dacă era sa nu un suc de kiwi.

„Lumea era interesată de maşini de vată de zahăr, popcorn sau clătite”, îşi aminteşte Tăbăcaru, care a completat peisajul cu dozatoarele TEC. Filosofia afacerii e rezumată scurt, ca într-o poveste din vestul săbatic:

„One shot: cumpăram, vindeam, alta la rând”. De la dozatoare TEC, pungi pentru cadouri, celebrele sacoşe cu inscripţia „Thank You”, lămpi pentru mineri şi până la imobiliare în Florida, fabrică de maşini în Uzbekistan sau hoteluri în capitala Georgiei, Tbilisi – iată paleta abordată de român. Lumea afacerilor nu mai are secrete pentru Tăbăcaru, dar milionarul ezită să descrie cum ar trebui modelaţi zimţii pe cheia universală a succesului. Se mulţumeşte să spună mereu că aplauzele finale le ia mâine.

„Sunt Corneluş şi am venit să vă ajut”

Imaginile statului Haiti de după cutremur au impresionat toată planeta  Foto: Reuters

Deşi vor afla dacă vor spune „Start!” proiectului principal abia pe 11 octombrie, Cornel Tăbăcaru şi Enrico Popescu nu au stat pe loc. „O afacere în Haiti nu se face cu «Bună ziua, sunt Corneluş şi am venit să vă ajut»” – după cum spune însuşi Tăbăcaru -, aşa că românii au început să se se facă vizibili în mica insulă.

„Enrico a făcut nişte shutter-uri, nişte case de lemn, înălţate cu postament şi cu acoperişul curbat, să nu fie luate de vânt. Aceste fonduri au venit de la Crucea Roşie. Dar construcţiile acestea sunt provizorii, miza este construcţia de stabilimente, despre care am vorbit, dar banii, care sunt administraţi de către fostul preşedinte al Americii, Bill Clinton, prin «Haiti Reconstrucion Fund», vor fi deblocaţi doar după 11 octombrie. Însă nu puteam să aşteptăm până atunci”, spune Tăbăcaru.

Sprijin de la Ministerul Transporturilor

Pe lângă Crucea Roşie şi «Haiti Reconstruction Fund», şi Uniunea Europeană şi-a luat angajamentul de a fi solidară cu haitienii. Însă pentru cei doi oameni de afaceri, acest moment a însemnat o ruptură necesară şi, totodată, o nouă oportunitate.

„Mai multe ţări europene au dat «promise notes», însă au impus o condiţie: banii vor merge doar către firme din Europa, doar trebuie să-şi stimuleze economia proprie, nu pe cea a Americii. Dar am avuit noroc şi aici! Ministerul Transporturilor din România are o nouă conducere, de la care am primit garanţii de colaborare. Atunci când poţi discuta, la conducerea ţării, cu oameni deschişi şi cu o viziune occidentală, oameni care realizează că ţara noastră trebuie să se înscrie cât mai repede în afacerile europene, nu mai ai nimic de reproşat. Cu ajutorul lor, situaţia s-a simplificat considerabil. Rezultatul? Încă un joint venture, şi tot sub patronaj românesc”, explică Tăbăcaru.

Vorbim de peste 100 de kilometri de şosea. „We are in! (Suntem în grafic!)”, spune Cornel Tăbăcaru şi-şi bate palmele ca şi când s-ar fi scuturat de praf. „Nici nu mă gândesc să fac analogii cu numărul kilometrilor de autostradă construiţi în România. Noi, în Haiti, avem marea şansă că România face parte din ţările care nu prea au absorbit fondurile europene. Suntem ca un burete mai uscat, care ar putea să atragă bani”, adaugă omul de afaceri.

Insula unde nu s-a întâmplat nimic

Despre profitul pe care îl obţine în urma tuturor acestor acţiuni, Tăbăcaru nu poate avansa cu siguranţă o cifră, însă intuiţia şi experienţa îi spun că beneficiile vor exista, cu siguranţă, de ambele părţi. Cu alte cuvinte, va fi o afacere perfectă.

„Profitul va fi mai mult un profit social, asta contează mai mult. Când nu sunt banii tăi, când sunt banii comunităţii, profitul nu se poate face cifric. Contează faptul că se consumă foarte multe materiale, că se dă de lucru la oameni, că se construiec case. Normal că îţi rămâne un colţ de beneficiu, că altfel nu s-ar mai numi business, dar nimeni nu-ţi alocă bani să faci tu burta mare. De aceea nu s-a dat încă drumul la fonduri, pentru că au fost o mulţime de oportunişti. Practic, până acum, în Haiti nu s-a făcut nimic”, explică Tăbăcaru.

“Haiti e un adevărat El Dorado pentru afaceri, iar câţiva români îşi construiesc eşafodajul acolo. E de zis poporului că nu suntem chiar aşa, de aruncat la gunoi.”
Cornel Tăbăcaru, om de afaceri

Laureniu Ungureanu, Adevărul, 22.09.10

Advertisements