Tags

, , , ,

Aflat pe val în politică, președintele PRM scria în urmă cu 11 ani un text în care povestea „monstruozități“ din viața de familie a lui Adrian Păunescu, „monstruozități“ pentru care l-ar fi văzut după gratii. Corneliu Vadim Tudor invoca mărturisiri șocante ale Andreei, nepoata lui Adrian Păunescu, pentru a sugera că locul poetului este la închisoare.

În articolul din 1999, Vadim îl ameninţă pe Adrian Păunescu cu puşcăria fiindcă şi-ar fi bătut nepoţica, apoi ar fi închis-o trei luni în camera ei. „Tribunul” mai ridica şi alte aspecte morale. Câteva pasaje din articolul semnat de C.V. Tudor sunt edificatoare pentru a defini relaţiile dintre cei doi:

Atunci când Şeicaru şi Hruşcă au îndrăznit să-şi ia zborul şi să cânte şi pe cont propriu, un potop de înjurături s-a abătut asupra lor, „conducătorul” Cenaclului Flacăra anunţând că aceştia n-au dreptul moral să mai deschidă gura, fiindcă nu se spală la subsuoară.

În România perioadei 1973-1985 au existat, conform opiniilor multor persoane, numai doi oameni: Ceauşescu şi Păunescu. Circula chiar un catren: „N-are atâtea c..r şi c…e/ Ceauşescu Nicolae/ Câte poate linge într-un an/ Păunescu Adrian”.

Dumnezeii lor de poeţi

Apropo, dacă aş fi avut ceva cu el, în noua legislatură (noiembrie 1996) în care eu am intrat în Parlament, iar el n-a intrat (oare de ce?), mi-aş fi luat după mine vechea secretară, n-aş fi păstrat-o în pâine pe secretara lui, care nu e alta decât fosta lui noră, mama nepoţilor săi (o profesionistă remarcabilă, nimic de zis); în treacăt fie spus, ce povesteşte femeia asta despre casa de unde au fost izgonite, ea şi fiica ei (nepoata poetului!), e de domeniul coşmarului. Îl rog pe Păunescu să nu împingă inconştienţa prea departe, fiindcă s-ar putea să-mi calc pe inimă şi să public amintirile sărmanei femei, iar atunci toată cariera lui literară se va scurge pe canal”.

Păunescu n-are niciun Dumnezeu, de asta poate fi sigur, zadarnic se amăgeşte că ar crede în ceva. Dacă ar crede, n-ar trăi veşnic în păcat, şi ştie la ce mă refer. Prima dată am auzit de valurile lui de înjurături de la o tânără, pe nume Ioana Proca, pentru care, pe la începutul anilor ’80, el a divorţat de mama copiilor săi. Aceasta mi‑a relatat o scenă incredibilă de la un cenaclu. Văzând el, de pe scenă, că poetul Ioan Alexandru îi sărută mâna ibovnicei sale şi mai şi zăboveşte la un mic taifas, Păunescu s-a repezit ca un uragan şi l-a înjurat de toţi Dumnezeii, de Cristoşii, de Paşti etc. Ce face gelozia din om! […]

Ne aflam pe platoul Antenei 1. La un moment dat am luat o pauză de câteva minute. La reintrarea în studio s-a constatat că lipseşte Grigore Vieru. Toată lumea îl căuta. Păunescu l-a strigat de câteva ori, a fluierat chiar pe degete, ca pe maidan, după care plăpândul poet a apărut. Moderatorul a înjurat ca pentru sine: “F…. Dumnezeii mă-tii!”. L‑am auzit foarte clar, pentru că mă aflam în fotoliul din dreapta lui. […]

Normal că, la o asemenea militărie, oamenii de valoare refuză să mai participe la emisiune. Rând pe rând, invitaţii cu personalitate se ridică şi pleacă. Aşa a plecat Mirabela Dauer, aşa a plecat Fănuş Neagu. Aşa a plecat Giovani Becali.

„Ce escroc sentimental!”

Nici Ana-Maria, mezina poetului Adrian Păunescu, n-a scăpat de furia „Tribunului“

Am încercat să-i atrag atenţia abuzivului personaj să nu-l confişte pe Hagi, pentru că mai fuseserăm şi noi acolo, în emisiune (n.r. – Vadim se referă la emisiunea în care Păunescu l-a convins pe Hagi să revină la echipa naţională de fotbal). De parcă toate astea n-ar fi fost de ajuns, Păunescu a mai făcut un interviu cu Hagi, din care trebuia să reiasă că nimeni altcineva n-a contribuit atât de decisiv la răzgândirea lui, nici măcar oamenii care îl cunoşteau de-o viaţă. Apoi l-a pus să şi recite nişte versuri. Văzând că machidonul tace, jenat, Păunescu i-a recitat el o strofă de‑a lui, despre părinţi, ca să-i mai răsucească puţin cuţitul în rana care nici nu s-a cicatrizat. Ce escroc sentimental! Îi pasă lui de părinţii lui Hagi (Dumnezeu să‑i ierte!) cum îmi pasă mie acum să mă laude Al. Mironov.

Nu m-ar mira ca atunci când din tonele de versuri păunesciene nu vor mai rămâne decât vreo 50 de grame, ca un pachet de parizer pasteurizat, să-şi scrie pe cartea de vizită: „Cel care l-a convins pe Hagi să joace cu Ungaria”. În ziua meciului cu Ungaria, pe la ora 16.00, Andrei Păunescu a venit la Viorel Păunescu cu o bandă muzicală pe care se aflau patru cântece. Om de bun-simţ, preşedintele clubului Steaua a acceptat să le pună la megafon. Să asculţi timp de cinci ore aceleaşi cântece leşinate, cântate de un tânăr care n-are nici talent, nici voce, e peste puterile omeneşti.

„Îl urăsc pe bunicul!”

Şi încă o dovadă a faptului că eu sunt om, iar el nu e: nepoţica lui, Andreea Păunescu, împreună cu mama ei îşi petrec vacanţa la mare cu mine şi cu familia mea, nu cu el. „Îl urăsc pe bunicul – îmi spunea fetiţa, joi. Atunci când aveam 11 ani, m-a bătut cu cureaua până m-a învineţit, apoi m-a închis trei luni în camera mea, toată vacanţa de vară”. Pentru o asemenea monstruozitate, în orice ţară civilizată ajungi la închisoare.

„Balega asta de om”

A.P. ţine cu Rapidul nu pentru că ar iubi echipa, ci fiindcă George Copos îi pune la dispoziţie, mereu, apartamentul prezidenţial din Hotelul Sportul, de la Poiana Braşov, pe gratis. În ceea ce-i priveşte pe Dan Voiculescu şi pe Sorin Vîntu, îi avertizez că nu ei se folosesc de Adrian Păunescu, ci acesta se foloseşte de ei. Atunci când n-or mai fi miliardari, când n-or mai avea ziare şi posturi de televiziune, Păunescu le va trage un picior în fund, aşa cum le-a tras tuturor membrilor CPEx când aceştia au pierdut puterea şi au intrat la închisoare. […] „Slugă la W”, adică la Vîntu şi la Voiculescu. Dar slugă periculoasă. Acum înţelegeţi de ce nu-l primeşte niciun partid pe Adrian Păunescu? Vorba lui Eugen Barbu: „Cine ne scapă de balega asta de om?”

“Şi încă o dovadă a faptului că eu sunt om iar el nu e: nepoţica lui, Andreea Păunescu, împreună cu mama ei, îşi petrec vacanţa la mare cu mine şi cu familia mea, nu cu el.”
Corneliu Vadim Tudor
iulie 1999

Păunescu – Vadim

Adrian Păunescu s-a stins la începutul lunii noiembrie, la 67 de ani. Prilej cu care Corneliu Vadim Tudor, prieten vechi, dar şi adversar vechi al lui Adrian Păunescu, a compus o elegie pe care a inserat-o într-un discurs lung şi sentimental ţinut la Cimitirul Bellu, lângă sicriului poetului. Şi Păunescu, şi Vadim au fost incluşi în raportul „Comisiei Tismăneanu”, ca reprezentanţi ai protocronismului, cântăreţi în struna dictaturii ceauşiste.

Păunescu încheia o scrisoare către „comandantul suprem” cu „Să trăiţi, Măria Voastră”, iar Vadim nu şi-a renegat niciodată poemele „de închinare” către Ceauşeşti. Despre vremea în care se bălăcăreau în presă şi îşi atacau familiile, Vadim Tudor spune acum, relaxat, că „aşa e în literatură” şi că „nu a murit nimeni din asta”.

Când literatura e mai mult ură decât literă

Carmen (stânga), Ana-Maria  și Andrei Păunescu (dreapta), vegheaţi de Vadim (cu ochelari de soare)

La început de noiembrie, Vadim a pus stăpânire pe televizoare, povestind cât de bun prieten i-a fost răposatul Adrian Păunescu. A fost o strategie cu câştig sigur. Telespectatorii care nu l-au iubit pe Păunescu nu l-au iubit nici pe Vadim. Însă cei care au văzut în Păunescu un mare român şi un mare poet au transferat simpatia către Vadim. Nimeni nu moare pe gratis.

Vadim nu a spus însă nimic despre acuzaţiile pe care i le-a adus lui Păunescu cât timp acesta a fost în viaţă.

„Fleica și drapelul”

Nu mai departe de acum un an, Vadim i-a arătat din nou pisica lui Păunescu, pentru un articol calomnios apărut în „Flacăra” cu privire la Eugen Barbu. „Cu părere de rău ne vedem nevoiţi să-i dăm o replică lui Adrian Păunescu. În revista «Flacăra», acesta rememorează o întâmplare cu Marin Preda, care, într-o noapte, a improvizat un pamflet contra unui «tip infect», care cică ar fi fost Eugen Barbu, iar el, Păunescu, nota ca un secretar conştiincios. […]

A veni astăzi, în 2009, să te dai mare că tu ai scris după dictarea lui Marin Preda un «pamflet» împotriva lui Eugen Barbu, pe care îl compari acum, sub titlul «Neamprostia», cu Traian Băsescu – aşa ceva arată că ceva nu e în regulă cu Adrian Păunescu. Ce-ar zice bardul de la Bârca dacă am publica şi noi, acum, pamfletele lui Eugen Barbu despre Marin Preda şi despre el, Adrian Păunescu («Folkul şi Porcul, sau Fleica şi Drapelul»)? Nu credem că i-ar conveni. Lasă-i, omule, pe cei doi mari romancieri să se odihnească în pace, nu te mai băga tu între ei, fiindcă în ochii cititorilor pierzi. Acum ai făcut o porcărie, pe care cei care îl iubesc pe Eugen Barbu şi care apără memoria lui nu ţi-o vor ierta”. Aşa îi scria Vadim „fratelui său geamăn” la 16 decembrie 2009.

Porcii

„România Mare” a apărut imediat după moartea lui Adrian Păunescu cu un titlu mare, extrem de nefericit, date fiind circumstanţele. Vadim „a ieşit” pe prima pagină a revistei sale cu titlul „Porcii”. Pentru el, porci au fost intelectualii şi ziariştii (în general evrei sau dacă nu – ţigani) care nu l-au vorbit de bine pe Păunescu după ce omul şi-a dat sufletul. Porcii, mai spune Vadim, s-au pripăşit pe la „verzele viermănoase «Evenimentul zilei», «România liberă», «Curentul», «Gândul», «Adevărul». Nu le mai cumpăraţi, oameni buni. Nu merită. Sufocaţi-le prin dispreţul vostru”, imploră “Tribunul”.
 
Groapa lui Păunescu şi groapa lui Barbu

Păunescu este îngropat chiar lângă Eugen Barbu, marele său rival

Adrian Păunescu a murit în data de 5 noiembrie 2010 şi a fost înmormântat două zile mai târziu pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu, lung prilej de vorbe şi de controverse. Groapa lui e la câţiva centimetri de groapa lui Eugen Barbu. Nu mai e nimeni între ei, niciun gărduţ de fier ca să-i despartă. Sunt faţă în faţă şi mai la miazăzi e Eminescu, care-i judecă. Acum a venit iarna, s-au uscat florile de pe mormântul lui Adrian Păunescu. E pământul tot mai greu, despărţirea-i tot mai grea…

“Acum ai făcut o porcărie, pe care cei care îl iubesc pe Eugen Barbu şi care apără memoria lui nu ţi-o vor ierta.”
Corneliu Vadim Tudor
decembrie 2009

* Cristian Delcea, 06.12.2010

Advertisements