Tags

,

Formidabile toate aceste cuvinte care circulă liber prin lume, ciocnindu-se, confirmând rupturi şi războaie, împreunându-se frumos în declaraţii de amor sau sec, grav, şi, adesea, stupid în angajamente oarecare şi ştiri inutile.

Când Llosa primeşte Premiul Nobel pentru literatură, cuvintele redevin busolele dintâi, o iau spre Nord, nu în haine de gală, ci aşa, simple şi elegante, îmbrăcând ideile elementare, ideile pe cale de dispariţie.

La un marxist vindecat, ca Llosa, e uimitor cum foloseşte cuvintele, ca şi cum ar fi inimi. Rareori s-au mai întâlnit cuvintele-inimi cu Academia Suedeză pentru un asemenea elogiu adus lecturii şi ficţiunii. Spunea Llosa, primind Premiul: „Din peşteră până la zgârie-nori, de la bâtă până la armele de distrugere în masă (…), ficţiunile literaturii au multiplicat experienţele umane, împiedicându-ne, bărbaţi şi femei, să ne prăbuşim în letargie, egocentrism şi resemnare”. Târziu, dar splendid, omagiu povestaşilor şi condeierilor! Llosa nu i-a uitat pe cei de cuvintele cărora ne putem sprijini, când avem nevoie de sprijin: Flaubert, Faulkner, Camus, Orwell, Malraux. Llosa, care ştie că orice om poartă cu sine o geografie personală, care nu poate cunoaşte recurs, şi-a aşezat patria între aceste graniţe: „Peru este pentru mine colţul dintre străzile Diego Ferré şi Colón, în cartierul Miraflores al Limei – pe care îl numeam cartierul fericit (…)”.

Discursul său perfect, nu ca o defilare a unor cuvinte-soldaţi, ci perfect ca un sentiment curăţat de „isme”, de ideologii, a cunoscut această boltă care, dacă ar fi nevoie, poate să ţină loc şi de catedrală, căci e suficientă iubire aici.

Spunea Llosa, primind Premiul, despre soţia sa, Patricia, verişoara cu „nasul cârn şi voinţă de neînfrânt”: „Ea face totul şi face totul bine. Ea rezolvă probleme, administrează bani, instaurează ordine în haos (…) împachetează şi despachetează bagaje şi e atât de generoasă încât, şi atunci când crede că mă pune la punct, mă răsplăteşte cu cel mai de preţ compliment: «Mario, singurul lucru la care te pricepi este scrisul»”. Cu Llosa, Premiul Nobel pentru literatură se întoarce la literatură. Ajunge la cineva care nu se pricepe decât la scris şi aceasta ar trebui să fie o veste suficient de bună încât să ne ţină departe şi letargia, şi egocentrismul, şi resemnarea. 

*Adevarul, 14.12.2010

Advertisements