Tags

, , , , ,

Alegând un singur erou pentru „Ciuma„, Camus nu se opreşte nici la ziaristul Rambert, şi nici la doctorul Rieux.

Scriitorul îl preferă pe Grand, funcţionarul pe care îl lasă între hotarele acestor litere, adică nemuririi: „Da, dacă este adevărat că oamenii ţin să-şi propună exemple şi modele, pe care le numesc eroi, şi dacă trebuie neapărat să existe unul în această povestire, atunci naratorul îl propune tocmai pe acest erou şters şi insignifiant, care n-avea în firea lui drept calităţi decât o inimă bună şi un ideal aparent ridicol. Asta va da adevărului partea care îi revine, adunării de doi cu doi totalul ei de patru, şi eroismului locul secundar care i se cuvine, exact după, şi niciodată înaintea exigenţei generoase a fericirii„.

Pentru cine nu ştie sau a uitat, Grand era personajul în care se reunea tot ce e mai simplu şi mai măreţ în om, simplu, dar nu banal, măreţ, dar nu exagerat. El îşi împlinea datoria cu onestitate, el ştia să fie curajos, fără să ştie cât este de curajos, ceea ce este o artă rară şi în literatură, şi în viaţă. Idealul său, „aparent ridicol„, era acesta: el meşteşugea în fiecare seară la o frază care ar fi trebuit să deschidă o operă perfectă, menită să îi facă pe editori să-şi dea jos pălăriile (deşi editorii, ne informează naratorul, nu poartă pălării în birou). Fraza era caraghioasă, ceea ce nu anulează ce este esenţial: Grand avea „o inimă bună„.

Şi dacă ar fi criza de acum exact ca o ciumă, ca un oraş stăpânit de moarte, de război, de totalitarism, de colaboraţionism, de frică? Şi de ce nu ar fi? Şi cine va fi eroul timpului nostru, dacă nu un Grand neştiut, anonim în subteranele zilelor, cel care îşi împlineşte datoria cu onestitate, cel căruia nu îi lipseşte curajul de a mai trăi şi când nu mai e nimic de trăit.

Crizele, ciumele, epidemiile sunt trecătoare, şi chiar dacă nu ar fi, tot cei ca Grand ar duce pe umerii lor nu cerul, dar măcar pământul. Dintre toate cele ce s-au pierdut, cu anii, pierderea înţelepciunii de a ne alege modelele, pe care le numim eroi, mi se pare cea mai grea, chiar dacă sunt tot mai puţini să o înţeleagă şi, câteodată, să o plângă. Acestei pierderi îi stă alături doar mutilarea înţelesului cuvântului „împreună„.

* Adevărul, 21.12.2010

Advertisements