Tags

, , , ,

Există – în casele, în familiile noastre, ba, uneori, chiar şi în birourile lor, înguste sau sterile, nu contează – o specie de oameni condamnaţi la o fatală neînţelegere a timpurilor pe care le trăiesc.

Problema nu e nouă, dimpotrivă, e veche, e complicată şi, adesea, abandonată înainte de răspuns.

Iată, de pildă, acest fragment publicat de George Orwell în urmă cu 71 de ani, câteva cuvinte din „O gură de aer”, o carte care arată cum industrializarea a mutilat totuşi o lume: „Tata dădea faliment şi nu ştia asta. Simţea doar că vremurile sunt rele, vânzările scădeau mereu şi facturile erau tot mai greu de plătit. Slavă Domnului, nu şi-a dat niciodată seama că era ruinat, nu a dat niciodată faliment, pentru că a murit pe neaşteptate (…). Până la sfârşit a crezut că, dacă un om e cumpătat, munceşte din greu şi e corect, nu are cum să greşească. Probabil că erau mulţi negustori mici care continuau să aibă această credinţă nu doar pe paturile de moarte ale falimentului, dar chiar şi la azil”.

Merită să ne gândim, să vă gândiţi, câteva clipe la cei care vor rezista până la sfârşit, chiar şi pe paturile de moarte ale falimentului, în credinţa că dacă un om e cumpătat, munceşte din greu şi e corect, nu are cum să greşească.

Un început: omul modern renunţă. La modă e să scrii că „se eliberează” de diverse, vechi, tiranii, că îşi lărgeşte orizonturile, dar eu nu vreau să fiu la modă, aşa că voi scrie ce se vede din colţul acesta: omul modern renunţă. Sunt abandonaţi zei, copii, părinţi, religii, familii, ţări, idei altădată întregi. O uniformizare a gândirii limitate, o trărire în secvenţe şi o exprimare în propoziţii tot mai scurte le iau locul. Poate că este revoltător, poate că este emoţionant sau poate că este mai potrivit ca nici indignarea, nici sentimentalismul să nu urce pe balanţa aceasta.

 Oricum, nu este cu totul absurd să susţinem că dispariţia acestei specii de oameni (cei care încă mai cred că, alegând să fie drepţi, nu au cum să greşească) este totuna cu dispariţia binelui, aşa cum l-au reţinut istoriile. Ei nu sunt naivi, deşi par, ei au fost (şi sunt) doar depăşiţi de viteza de involuţie a ultimului secol. Căci, ce este un univers fără cel moderat, cel harnic şi cel cinstit? Un triumf al excesului, al abuzului, o cădere, adică un final deloc fericit. 

* Adevărul, 18.01.2010

Advertisements