Tags

,

O calatorie de o saptamana alaturi de caravana “Micii Bucle” iti scoate in cale o tara intinsa pe mai multe secole. Ciclistii sunt cel mai adesea subiect generator de griji. Daca vor calca vreo gaina, cine plateste paguba? Vazuta din goana masinii, cand inainte, cand in urma biciclistilor care se lupta cu ei insisi intr-un sport cu adieri de amatorism, Romania pare binecuvantata cu o geografie de poveste. Relieful se dezvaluie generos, ca o curtezana, pesiajele parca te musca. Risti sa turbezi de uimire. Romania cruda, acolo unde nu trec oameni, nu are nimic din mirosul de excremente proaspete al tramvaielor bucurestene.

Din capitala se iese prin Pipera, raiul de carton, fabrica de iluzii a contemporanilor pricopsiti, utopia fericirii absolute, data cu var in culori stridente. Cu cat te indepartezi de epicentrul bunastarii, te intorci in timp. Drumul dintre palatele nababilor de moda noua e dintr-o alta epoca. Imbogatitii tranzitiei au luat-o inaintea bunului public. Reteta se stie.

Romania se lalaie pe multe veacuri. Poti sa vezi tarani muncind ca in Vechiul Testament, dar si tinerei hi-tech, “utilati” cu cele mai noi gadget-uri, adevarati mesageri ai viitorului. E fascinant: sate populate de mosnegi cat istoria, incremeniti morometian in fata portilor… Au “cablu” si, teoretic, acces la aceleasi surse de informatii, doar ca lumea actuala nu e a lor. Gandirea taranului roman pur e de secol XIX.

“Nici nu ma gandesc sa-mi mut, vreodata, wc-ul in casa! Cum sa traiesc la un loc cu spurcaciunea?”, “Nu-mi trebuie calculator, are nepotu-miu la oras si sta calare pe el, parca are lipici. Nu am trait bine-mersi si fara? Uitati-va la mine, is sanatos tun!”. Traiesc la nesfarsit una si aceeasi zi, mereu la fel, ca intr-o zona crepusculara. Lumea satului e mica si seamana izbitor cu cea din romanele clasicilor. Scoala si Biserica se sting insa, si ele, incet, ca soarele iarna. “Nu mai faci nimic nici cu cartea in ziua de azi. Toti e hoti…”.

Unii romani sunt fericiti prin vocatie: “Era bine inainte, e bine si acum. Vorba aia, de bine, de rau, e bine”. Peste cele mai multe localitati s-a asternut insa o boare de lehamite.  Plictisul, degringolada, cenusiul, lipsa oricarei linii de orizont dincolo de granita propriului catun sunt coordonatele unei existente care curge independent de certurile “celor mari de la Bucuresti”. Salvarea vine de la Dumnezeu. Sau, daca ai noroc, din Spania. Sau Italia. Ori Ungaria. Granita modernitatii s-a deplasat permanent spre rasarit, ocolindu-ne de fiecare data. Acum a ajuns in Tarile Baltice.

Despre Uniunea Europeana se vorbeste rastit in birturi. UE iti ia mintile, odata cu tuica. “Vin sa fure domne’, ca avem tara bogata…”.
Orasele se reconstruiesc. Viitorul de aur, aplaudat de generatii intregi de proletari, nu se mai zareste nicaieri, prin praful soselelor la care se lucreaza “de ani intregi”. Romania toata pare o tara trista, care petrece, chiuind de zor pe ritmuri de manele.

EVZ, 25.07.2006

Advertisements