Tags

, , , , ,

Pentru ca „Fiica unui Erou al Uniunii Sovietice” să existe, Andreï Makine, doctor în literatură, a lăsat în urmă Siberia, Cortina de Fier şi o catedră universitară, a trăit, cu tot cu doctoratul său, într-un cavou din Père Lachaise, mai apoi într-o cămăruţă insalubră din Montmartre, şi a scris de mână pe hârtie primită de pomană de la un centru de colectare a maculaturii. A crezut, adică, în el ca într-un mântuitor. „Fiica unui Erou al Uniunii Sovietice” este o carte publicată la Paris, în 1990. Un debut – poate cel mai important de la sfârşitul secolului XX. De-atunci, nimic nu a mai fost la fel, nici pentru Makine, nici pentru Uniunea Sovietică, nici pentru literatură.

Dincolo de istoria mare, cea despre care se fac filmele de propagandă şi se scriu manualele şcolare,  există istoria mai mică, dar şi mai adevărată, a celor care supravieţuiesc războaielor doar pentru a se prăbuşi, cu anii, în alcoolism şi în deznădejde. Un asemenea om este şi Ivan, Erou al Uniunii Sovietice. El a luptat la Stalingrad şi nu a murit în iarna aceea. El a iubit o femeie, pe Tatiana, au avut împreună o fiică, pe Olia, el a crezut nu că imperiul este veşnic şi bun, dar că totuşi există dreptate pe lume. Nu există. Există doar anii aceştia care trec şi înlocuiesc fronturile vechi cu cele noi, zilele tot mai  scurte şi mai neînsemnate, măştile unor eroi care nu mai contează, siluiţi să pară fericiţi, cu medaliile lor de paradă.

În mlaştina existenţialistă

 După Olimpiada de la Moscova din 1980 şi, desigur, intervenţia KGB, Olia, fiica acestui erou al Uniunii Sovietice, ajunge prostituată de lux. La pagina 94, o altă prostituată de lux îi spune aşa: „Ia să fi trăit ca mine în satul Timonii Bor din regiunea Arhanghelsk, nu te-ai mai bălăci în mlaştina asta existenţialistă. Doisprezece kilometri de drum până la şcoală; şi aşa era de frigă că, dacă scuipai, îţi îngheţa scuipatul în aer şi răsuna când cădea. (…) Da` oamenii! Ce mai sălbatici! Nu-ţi poţi închipui. Era o beţie generalizată. (…) Şi tu vorbeşti de frică? Asta da, te poate speria! În magazine, nimic altceva decât conserve de scrumbie cu sos de roşii şi mei cu gărgăriţe. Asta e tot! Şi vodcă, fireşte. (…) Zici tu: <<Tinereţea trece>>. Da’ unde nu trece? (…) Da’ dacă te-ai fi măritat cu un mărunt funcţionar moscovit cu o sută cincizeci de ruble pe lună, crezi că ar fi mai vesel? El n-ar pierde niciodată prilejul să-ţi amintească de propiska (autorizaţia de locuinţă necesară pentru a locui la oraş) lui moscovită, de amărâţii lui de metri pătraţi”.

Aşa scrie Andreï Makine, ca şi cum ar ninge, ca şi cum el ar fi o forţă nesfârşită, dincolo de secole, de convenţii, de morală, şi ar putea, pur şi simplu, să îşi îngroape cititorii în cuvinte de zăpadă, lăsându-i îngheţaţi, singuri şi goi, dar încă vii. Fiecare zi e o zi dintr-un război pe care obişnuim să îl pierdem. De aceea, „Fiica unui Erou al Uniunii Sovietice” este, mai ales, o răscruce. Dincolo de ea, tot ce ştiaţi despre disperare, demnitate şi chiar dragoste trebuie regândit. Dacă este adevărat că o carte este un munte, atunci, Andreï Makine a urcat, din prima încercare, Everestul.

Andrei Makine, Fiica unui Erou al Uniunii Sovietice, traducere din limba franceză de Ileana Cantuniari, Humanitas fiction, 2008.

* Dacă nu ar fi existat această carte, nu aş fi scris, probabil, niciodată despre veteranii de război. Dar am scris: aiciaici, aici, aici şi aici.

Advertisements