Tags

, , , , , , ,

Există încă frumuseţe şi ea e acolo unde a fost mereu – în inimile celor care iau viaţa şi o prefac într-o materie rezistentă la eternitate.

Nu totul este pierdut, deşi o generaţie nouă îşi trăieşte, chiar acum, degenerarea, în reţea, deşi istoria îşi impune, brutal, definiţia corectă – o permanentă luptă pentru putere care dezvoltă, inevitabil, o suită infinită de crize. Nu totul este pierdut, căci există încă frumuseţe şi ea e acolo unde a fost mereu – în inimile celor care iau viaţa şi o prefac într-o materie rezistentă la eternitate. Oamenii aceştia se numesc artişti şi formează prima şi ultima sectă de nemuritori de pe planeta Pământ.

Printre ei este şi acest mexican, la patruzeci-şi-ceva de ani, Alejandro González Iñárritu, cel care după „Amores perros“, „21 de grame“ şi „Babel“, când se credea că nimic nu mai este de dat, dă lumii un film care părăseşte cinematografia şi atinge magia, nici albă, nici neagră, dar tot magie. Ca orice magician, Iñárritu nu se explică. Filmul acesta, „Biutiful“, are, desigur, o poveste, care a fost întâi scrisă, dar a o reproduce în cuvinte, aici, este inutil. „Biutiful“, deja, se poate trăi şi mărturisi doar în imagini. „Biutiful“ nu îi poate, aşadar, ajuta pe cei care, deloc puţini, au şi orbit.

            În „Biutiful“, un om, Uxbal, care nu vrea să moară, moare. După standardele, tot mai ipocrite, ale acestor vremuri, Uxbal este un ticălos. Este, evident, o înţelegere limitată. Lui Uxbal nu valorile morale îi lipsesc. Acest om care încetează, pentru o vreme, pentru o viaţă, să mai fie tatăl fiului şi fiicei sale, redevenind, prin moarte, fiul tatălui său vede zori şi amurguri, cum şi păsări dansând pe cerul Barcelonei vede. Şi cum există poezie, poate chiar cea mai rafinată, şi în mizerie, deznădejdea îl poartă, şi pe el, pe străzi lăturalnice, înconvoiat, dar nu învins, de cancer.

            Şi dacă nu pentru atât veţi merge la cinema, aflaţi că pe Uxbal îl joacă Javier Bardem. „Sunt doar filme, însă vreau să fac filme care să însemne ceva“, spunea actorul într-un articol publicat de Chris Jones în „Esquire“. Chris Jones a văzut filmul într-o dimineaţă, în Ottawa, într-o sală de cinema indecent de goală, alături de un critic şi un gardian care îi păzea pe cei doi să nu pirateze „Biutiful“, căci trăim zilele în care rezistă iluzia că şi frumuseţea se poate fura

La sfârşit, Chris Jones avea să înţeleagă că sunt filme, ca şi acesta, care te pot face să îţi doreşti să fii mai bun decât eşti. A plecat apoi acasă, unde a scris despre Javier Bardem că este pe jumătate om, pe jumătate monument, şi nu e nimic aici, nici de adăugat, nici de renunţat.

* Adevărul, 03.04.2011

Advertisements