Tags

, , ,

Constantin Iordache, fost comandant al Marinei Militare, priveşte cu detaşare vărsarea de sânge din judeţul Constanţa. Adevărul” a desluşit modul în care au murit 29 de oameni în judeţul de la malul mării, unde scafandrii au fost confundaţi cu teroriştii, iar militari beţi au tras la întâmplare.

În timpul Revoluţiei de la Constanţa au murit 29 de oameni, iar alţi 88 au fost răniţi. Cauzele acestei statistici tragice se cam ştiu şi cine vrea să le recunoască le recunoaşte. Nu, n-au existat terorişti care au tras în oameni sau care au creat diversiuni, n-au existat nici forţe de represiune şi nici jertfe pentru libertate.

La Constanţa au existat Armata Română, aflată într-o stare deplorabilă, câteva subunităţi de gărzi patriotice, diversiuni radio-electronice şi o mulţime de zvonuri venite de la cetăţenii care se uitau prea mult la televizor şi mai ales cele venite pe cale oficială, de la Bucureşti. Cam asta a fost, şi a fost de-ajuns pentru declanşarea a zeci de situaţii haotice, în care s-a tras ca la nuntă şi s-a murit ca la război. Toate cele 29 de victime de la Constanţa au murit din gloanţe trase de militari sau membri ai gărzilor patriotice.

Începând din seara de 22 decembrie, Armata a ieşit din unităţi pentru a asigura ordinea pe străzi şi paza celor mai importante obiective din oraş. Până atunci nu se auzise niciun foc de armă în Constanţa. A doua zi, pe 23 decembrie, au început să apară incidentele cu morţi şi răniţi.

Zeci de ţinte pe radare

La Gara de călători CFR au fost dispuşi, încă din seara de 22 decembrie, militari de la UM 02192 Constanţa şi de la UM 01239 Topraisar, fără a exista însă o comunicare clară între cele două efective. Colonelul Remus Macovei era, în 1989, comandantul dispozitivului de la Topraisar. Astăzi colonel în rezervă, Macovei îşi aminteşte: „Pe 23 decembrie, în jurul orei 16.00, am primit telefon de la Divizia 9 Mecanizată, de care aparţineam (n.r. – condusă de generalul George Popa, în prezent decedat), şi de la «Casa Albă» (n.r. – sediul Judeţenei de Partid Constanţa) cum că trenul care urmează să vină de la Bucureşti e plin cu terorişti.  Militarii de la Marină erau sus, pe clădirea gării, iar noi eram în clădirea dispeceratului”.

În acea stare de panică, unul dintre elevii de la Marină a tras un foc de avertisment în urma unei altercaţii, fapt ce a declanşat un haos general. Cele două dispozitive de militari au început să tragă în toate părţile, inclusiv către trenul care tocmai sosise de la Bucureşti. „Când s-au declanşat focurile, s-a stins şi lumina pe peron. Elevii de la Marină au tras până au consumat toată muniţia. Au tras mai mult aiurea, că erau anul I şi nici nu ştiau să folosească arma. Au mai cerut şi întăriri de la Centrul de Scafandri, şi ăia când au venit, îmbrăcaţi în negru, ăştia au zis că sunt terorişti şi au tras şi spre ei”, mai spune colonelul Macovei. Patru morţi şi trei răniţi au rezultat în urma acestor incidente, fără a se putea stabili vreun vinovat.

Contraamiralul Constantin Iordache, comandantul Marinei Militare şi al Garnizoanei Constanţa, nu se consideră vinovat pentru scoaterea în stradă a unor militari nepregătiţi. „Am scos şi noi ce aveam, pentru că obiectivele trebuiau apărate. Pe mine, în acele zile, m-a interesat mai mult ce se întâmpla pe apă, unde ne-au apărut zeci de ţinte pe radare, decât ceea ce era în oraş”.

Saltul mortal al lui Nicolae Capac

Acelaşi Constantin Iordache a ordonat, la 24 decembrie, scoaterea în larg a tuturor navelor de luptă din dotare, ca urmare a ţintelor apărute pe radar, acestea dovedindu‑se ulterior ţinte false create prin bruiaj electronic. Nu puţine au fost situaţiile de confuzie în care au fost implicate aceste nave, unele dintre ele soldându-se cu victime. În noaptea de 24 decembrie, în zona Mangalia, o şalupă de patrulare a fost percepută ca aparţinând teroriştilor şi s-a deschis focul de la bordul mai multor nave. Maistrul militar Dumitru Stan a fost împuşcat mortal, iar alţi doi militari aflaţi la bord au fost răniţi.

Un alt incident tragic a avut loc la releul de telecomunicaţii de la Tuzla, unde, pentru asigurarea pazei, a fost trimis un grup de militari de la Constanţa, iar apoi o altă subunitate de la Divizionul de Artilerie 2 Mai. În condiţiile în care militarii din a doua formaţiune se apropiau târâş şi în salturi, soldaţii aflaţi deja la releu au deschis focul asupra lor, considerându-i terorişti. Căpitanul Ion Şercăianu a fost împuşcat mortal.

O serie de situaţii tragice s-au consumat ca urmare a filtrelor alcătuite în diverse zone ale oraşului. Unul dintre ele a funcţionat în zona restaurantului „Tic-Tac” Mamaia, unde în după-amiaza de 24 decembrie a fost oprit autoturismul condus de Nicolae Capac.  După cum se arată într-un raport al Parchetelor Militare, „acesta, coborând imediat din maşină, a făcut un salt pentru a ajunge în spatele unui boschet. Mişcarea a fost considerată suspectă de elevii de la Institutul de Marină care formau filtrul, aceştia împuşcându-l mortal pe cetăţeanul Capac”.

Un alt filtru s-a aflat în zona depozitului ICRA, constituit de militarii de la UM 02192. La 25 decembrie, aceştia au deschis focul asupra maşinii conduse de Ainur Tuluş, pe motiv că acesta nu a oprit la somaţie. Tuluş  a fost rănit la picior, iar fiul său, Samir, în vârstă de 6 ani, a fost împuşcat mortal.

Cu o noapte înainte, pe bulevardul Nicolae Filimon, militari aparţinând tot de UM 02192 au deschis focul asupra unui alt autoturism, incident în urma căruia şi-a pierdut viaţa elevul Constantin Doga, în vârstă de 13 ani.

În dimineaţa de 24 decembrie, pe când executa un zbor de cercetare aeriană, un elicopter aparţinând UM 02010 Tuzla s-a prăbuşit în zona Adamclisi, în condiţii rămase neelucidate. Toţi cei patru membri ai echipajului şi-au pierdut viaţa în urma acestui accident.

„Diversiunile veneau pe fir operativ, de la MApN şi de la FSN”

Numărul uriaş al zvonurilor care anunţau ca iminente atacuri pe toate fronturile ale teroriştilor fideli vechiului regim a fost principala cauza a vărsărilor de sânge din Constanţa. Din clădirea actualei primării au plecat cele mai multe intoxicări în acele zile, provocând incidente soldate cu morţi şi răniţi.

Aflat la conducerea obiectivului din „Casa Albă” şi indicat de mai mulţi martori drept principalul factor de colportare al zvonurilor, colonelul Ioan Maliciuc spune că n-a făcut decât să transmită mai departe ceea ce primea de la centru. „Zvonurile, diversiunile, cum vreţi să le spuneţi, veneau pe fir operativ de la Bucureşti. De la zvonuri în legătură cu apa otrăvită până la atacul unor comandouri de terorişti. De la Ministerul Apărării şi de la Frontul Salvării Naţionale primeam telefoane încontinuu.

Acum le numiţi zvonuri, dar atunci erau ordine şi noi ne-am conformat şi le-am transmis mai departe. Nu am recunoscut pe cineva dintre cei care sunau, dar sigur erau de acolo pentru că sunau pe telefonul operativ, la care nu puteau avea acces decât cei aflaţi în marile instituţii de stat”, ne-a declarat Maliciuc. În acele zile, operaţiunile de la MApN erau conduse de generalul Nicolae Militaru, iar comanda FSN o aveau Ion Iliescu şi Silviu Brucan.

Constantin Iordache, comandantul Marinei Militare în 1989, spune că a primit zvonuri şi pe telefonul operativ, dar şi de la cetăţeni panicaţi, la care s-au adăugat dezinformările de la Televiziune. „Dacă am fi fost lăsaţi în pace şi nu ne-am fi uitat la televizor, am fi fost, poate, mai lucizi. Ne-au tulburat raţiunea, domnule”.

Referitor la ţintele care au apărut în acele zile pe radar, contraamiralul Constantin Iordache afirmă că au făcut parte dintr-o diversiune coordonată de sovietici. „A fost o diversiune pe care n-o putea face decât o mare putere. În anii ’70 eram comandanul unei nave de luptă anti-submarin. Făceam exerciţii cu ruşii şi ei provocau apariţia pe radare a ţintelor, ca să ne antrenăm noi. Aveau capacitatea asta”.

Romeo şi Julieta de Constanţa, cu militari beţi în distribuţie

Starea deplorabilă în care se afla Armata Română în decembrie 1989 este o explicaţie pentru multe incidente din timpul Revoluţiei. Mărturiile unor ofiţeri constănţeni despre evenimentele din urmă cu 21 de ani, adunate de Remus Macovei în cartea „Erori umane. Victime colaterale”, oferă o imagine tragicomică a Armatei. Soldaţi specializaţi mai mult în munci agricole decât în mânuirea armamentului de luptă, care au tras fără noimă, inclusiv asupra unor câini sau măgari despre care s-a crezut că ar fi terorişti, tehnică învechită şi avariată, ofiţeri nepregătiţi şi fricoşi, ascunşi prin birouri şi avansaţi ulterior „la excepţional”.

Colonelul Remus Macovei: „Deosebit de grav era faptul că, deşi trecuseră patru ore de la darea alarmei, niciun TAB şi niciun autocamion nu fuseseră pornite, din cauza bateriilor uzate. Abia după cinci ore a putut fi pornit «la ştangă» primul TAB, ulterior fiind puse în funcţiune şi celelalte, prin aceeaşi metodă. În drum spre Constanţa, toate TAB-urile au rămas fără antigel şi s-au defectat. Întrucât canistrele fuseseră casate, militarii băteau din poartă în poartă în satul Moviliţa, cerşind găleţi cu care să poată căra apa necesară umplerii radiatoarelor”.

O altă cauză a numeroaselor tragedii din acele zile a fost consumul excesiv de alcool în rândul militarilor, favorizat de doi factori: 1. populaţia entuziastă care le ofererea soldaţilor, pe lângă mâncare, şi băuturi alcoolice; 2. numeroasele sărbători care s-au succedat în acele zile (Crăciunul, Sfântul Ştefan, Revelionul, Sfântul Vasile).

Locotenentul Pop şi soldatul Salomie

Sub aceste auspicii, la Constanţa s-a petrecut şi unul dintre cele mai stranii incidente din timpul Revoluţiei Române. La 3 ianuarie 1990, la Compania de Protecţia Antichimică din cadrul Diviziei 9 Mecanizate, ca urmare a consumului excesiv de alcool s-a iscat o altercaţie între locotenentul Ioan Pop şi soldatul Mircea Salomie. Ameţit bine, ofiţerul şi-a scos pistolul din toc, l-a îndreptat către soldat şi a apăsat pe trăgaci. Ca într‑o veritabilă scenă shakespeariană, fără să ştie că soldatul căzut la pământ fusese doar rănit şi leşinase de frică, locotenentul Pop se sinucide trăgându-şi un glonţ în cap. Salomie Mircea a rămas invalid pentru tot restul vieţii. 

Gaiţă s-a jucat cu arma

În noaptea de 1 spre 2 ianuarie, la Centrul de Energie Termică, trei militari în termen au părăsit postul la care fuseseră detaşaţi şi s-au instalat într-o încăpere de la subsol. Jucându-se cu arma, soldatul Ionel Gaiţă îl împuşcă mortal pe soldatul Marian Chiosa, după care încearcă să se sinucidă trăgându-şi şase cartuşe în abdomen. Cu toate acestea, Gaiţă avea să supravieţuiască miraculos, fiind externat din Spitalul Militar Constanţa câteva luni mai târziu. Ulterior a fost condamnat la trei ani de închisoare.  

N-au fost singurele cazuri provocate de consumul de alcool şi de lipsa de pregătire. La 31 decembrie, Victor Huzumeanu este împuşcat mortal de elevi din UM 02192 deoarece, aflat într-o avansată stare de ebrietate, a refuzat să se supună somaţiilor. Apopei Ion a fost rănit accidental, prin împuşcare, de o subunitate de militari, în timp ce se afla pe balconul locuinţei sale. Un militar de la Regimentul 34 Mecanizat Topraisar a căzut prin trapa de acces/evacuare între roţile unui TAB, fiind rănit grav.

Lista e lungă şi poate avea ca epilog declaraţia lui Vasile Floca, fost ofiţer în Marina Militară. Floca afirmă că, în timpul Revoluţiei, la Spitalul Militar din Constanţa au fost înregistrate aproximativ 200 de cazuri de dereglări psihice provocate de situaţiile-limită în care au fost implicaţi militarii.

Contraamiralul Constantin Iordache   Foto: Cristian Delcea

Constantin Iordache (75 de ani), în prezent viceamiral în rezervă, era comandantul Marinei Militare şi al Garnizoanei Constanţa în momentul Revoluţiei. Mulţi dintre revoluţionari îl acuză că ar fi principalul vinovat pentru victimele din decembrie ’89. Iată ce are de spus. 

„Adevărul”: Vă reproşaţi ceva pentru cei peste 20 de oameni care au murit la Constanţa, pentru haosul care a fost?

Constantin Iordache: Credeţi că a fost chiar aşa mare haos?

Păi, au murit oamenii aceştia…

Şi nu mai mor oameni la revoluţie?

Unii, cărora le-au murit copiii la Revoluţie, ar spune că sunteţi cinic..

E adevărat, dar noi eram pregătiţi pentru un alt gen de război. Eu eram pregătit pentru un război pe mare. Cei de la terestru – lupta pe câmp. Ăsta a fost război urban.

La Gară aţi trimis studenţi de anul I…

Da, dar nu erau chiar complet neinstruiţi. Făcuseră instrucţie două luni. Oricum, n-a murit nimeni acolo…

Au murit vreo patru oameni.

La Gară?

Da, patru.

Nu ştiam. Cert e că a fost o bulibăşeală.

Eraţi comandant de Garnizoană. Nu vă consideraţi vinovat pentru bulibăşeală?

Pe mine nu mă interesau la vremea respectivă garnizoanele astea. Aveam şi Tulcea, şi Medgidia. Erau minore pentru mine. Ce însemna un mort-doi în plus? Pe mine mă interesa ce se întâmpla pe mare şi pe fluviu. Aveam zeci de nave. Şi mai gândiţi‑vă că nu decideam eu singur. Era un comandament de 200 de oameni. Avea fiecare sarcini. Credeţi că tot ce pleca ordonam eu? La final, e adevărat, răspunde numai unul.

“Acum le numiţi zvonuri, dar atunci erau ordine şi noi ne-am conformat şi le-am transmis mai departe aşa cum le-am primit.

Cum vă explicaţi că o şalupă a fost ciuruită în portul Constanţa?
 
Deci, a fost aşa: „Scafandrii inamici ne scufundă navele”. Toţi comandanţii de nave civile ne comunicau: „Sunt scafandri, se aud bolboroseli pe sub nave, se văd bule”. Panică mare. Dacă erau scafandrii şi lipeau o mină magnetică pe fundul navei şi le scufundau?

Cum s-a tras în şalupă?

Erau zvonuri că ne atacă şalupe de mare viteză. Şi o şalupă care patrula prin port a fost luată drept teroristă. Au pus tunul de 30 de milimetri şi au avariat-o niţel. Şi a murit ăsta, maistrul Stan. Acuma, cu detaşarea anilor care au trecut, găsesc că lucrurile astea sunt normale, se întâmplă.

“Nu am recunoscut pe cineva dintre cei care sunau, dar sigur erau de acolo, de la Bucureşti, pentru că sunau pe telefonul operativ, la care nu puteau avea acces atunci decât cei aflaţi în marile instituţii de stat.”
Ioan Maliciuc
colonel în rezervă

Deci, una peste alta, consideraţi că Marina a reacţionat bine în condiţiile Revoluţiei?

Un lucru care e spre meritul Marinei: am ieşit pe mare, am tras după stele, că am crezut că sunt avioane, dar băieţii ăştia nu s-au speriat prea tare. Cert e că băieţii au avut dorinţă de luptă. Au tras, domnule…

Păi, nu prea a fost bine, l-au omorât pe omul ăla, pe Dumitru Stan.

E şi dacă a murit Dumitru Stan, ce? Hai domnule, aşa e la Revoluţie…

E mai importantă dorinţa de luptă decât viaţa unui om?

Depinde din ce parte o iei. Depinde care e preţul.

Nu cred că dorinţa de luptă e lăudabilă.

Băieţii au ieşit pe mare convinşi că există un inamic, care ne atacă şi că ei luptă. Lui îi apărea în radiolocator că era ţintă. Înseamnă că era dispus să…

Să ce? Să moară pentru ţară?

Să lupte pentru apărarea ţării. N-aveam de unde să ştiu că e diversiune. 

* Cristian Delcea, Mihai Voinea, Adevărul, 06.04.2011

Advertisements