Tags

, , ,

La Buzău, Revoluţia a durat doar trei zile, din 22 până în 25 decembrie.După Crăciun, în oraşul de la curbura Carpaţilor a fost linişte deplină, iar în intervalul scurt de timp de până atunci s-a mers la Revoluţie pe bază de orar.

Cum a fost? „12 ore la Revoluţie, 24 de ore liber”, îşi aminteşte revoluţionarul Ilie Ion Virgiliu. Chiar şi aşa, au murit 28 de oameni în acest oraş. Au tras militarii, civilii şi membrii Gărzilor Patriotice. Buzăul a fost unul dintre acele oraşe blestemate unde diversiunea teroristă a prins foarte bine, iar cei care au avut arme în mâini, şi au fost mulţi, le-au folosit cu zel. La Buzău s-a murit din prostie. Nu a existat o represiune, ca la Timişoara sau la Bucureşti, şi nici nu a fost pus în practică un scenariu prestabilit, ca la Sibiu. La Buzău, Gărzile Patriotice au înarmat şi civili fără stagiul militar satisfăcut. S-a tras chiar şi în ambulanţele care transportau muribunzi. Care sunt cauzele acestui deznodământ? Buzoienii spun că de vină e Armata, care n-a slujit cauza Revoluţiei de la început.

 

FLUTURAŞII

La Buzău se afla, în 1989, comandamentul Armatei a II-a, care se întindea de la Botoşani la Bucureşti şi de la Braşov la Constanţa. Armata a II-a cuprindea, între altele, trupe de paraşutişti, baze aviatice şi batalioane de cercetare-diversiune.

Revoluţionarii buzoieni spun că Armata n-a fost de la început de partea poporului. Ion Dândăreanu, comandantul Armatei a II-a, a aşteptat, precaut, să vadă cum se aşază lucrurile după „cataclismul” din 22 decembrie. Forţele care se aflau în subordinea lui Dândăreanu puteau înclina balanţa momentului 22 decembrie 1989 în oricare dintre părţi.

„În perioada 16-18 decembrie 1989, pe străzile din Buzău au apărut fluturaşi pe care scria «Libertate». Oamenii îi găseau pe stradă şi mi-i dădeau. Eu eram la Ordinea Publică. Îi predam mai departe la comandant”, îşi aminteşte Gheorghe Zotolea, fost miliţian în Buzău. Revoluţionarul Marcel Macsim spune că pe 21 decembrie a fost un preambul al revoltei.

„S-au adunat la fabrica de utilaje toţi liderii comunişti ai judeţului. Au vrut să înfiereze ce s-a întâmplat la Timişoara. Atunci, mulţimea a început să arunce cu pietre şi cu sticle. S-a terminat ruşinos acest miting de înfierare”. Tot la 21 decembrie, la Buzău s-a aflat şi o echipă a TVR care urma să facă un reportaj despre cât de mâhniţi sunt oamenii muncii faţă de evenimentele provocate de „huliganii de la Timişoara”.

COTOI ŞI PROSTIILE

Şi totuşi, Revoluţia buzoiană a început la 22 decembrie, după fuga lui Ceauşescu. Oamenii au auzit la aparatele de radio că elicopterul prezidenţial a decolat de pe clădirea Comitetului Central din Bucureşti şi au început să se adune în piaţa din faţa Palatului Comunal (sediul actualei Primării).

Simion Cotoi, prim-secretar PCR la Buzău, a încercat să liniştească mulţimea. A luat cuvântul de la balconul Palatului Comunal, strigând: „Liniştiţi-vă, nu faceţi prostii, o să fie bine!”. În acel moment, mulţimea a devenit iritată şi a forţat pătrunderea în sediul Palatului.

Cel care a deschis uşile Palatului a fost Radu Aurelian, şeful Gărzilor Patriotice din Buzău, un comunist bine înşurubat în vechiul sistem, dar care a anticipat corect mersul evenimentelor. „Era zbirul-zbirilor pe vremea lui Ceauşescu. Când venea în control, trebuia să-i umplem portbagajul maşinii”, îşi aminteşte revoluţionarul Eremia Stanciu, pe atunci membru în Gărzile Patriotice de la Întreprinderea Chimică. Tot Stanciu spune că, „pe 17 sau pe 18 decembrie, noi, cei de la Gărzile Patriotice, am primit dispoziţie de la Partid să confecţionăm câteva sute de bastoane, fiindcă urma să trimitem 150 de oameni la Timişoara, pentru întâmpinarea grupurilor de huligani.

Bâtele au fost făcute dar, până la urmă, n-a mai plecat nimeni la Timişoara”. Aceasta este adevărata imagine a Gărzilor Patriotice: forţe de represiune înainte de 22 decembrie, vânători de terorişti inexistenţi după 22 decembrie. Pentru că a deschis uşile revoluţionarilor şi „a întors armele”, Radu Aurelian a devenit, începând cu 22 decembrie, preşedintele Consiliului Judeţean provizoriu al Frontului Salvării Naţionale. Iar după Revoluţie a fost prefect de Buzău. „Pe Radu Aurelian l-am găsit acolo. A pactizat imediat cu noi. De fapt, nici nu l-am mai lăsat să plece de acolo. Unde să se ducă, ce să facă? Până la urmă a fost de-al nostru. Că a avut sau n-a avut încotro, nu ştiu, dar a fost al nostru”, spune revoluţionarul Petre Burada. 

“Radu Aurelian era zbirul-zbirilor pe vremea lui Ceauşescu. Când venea în control, trebuia să-i umplem portbagajul maşinii.”

Eremia Stanciu

revoluţionar

Cum se putea termina cu Revoluţia

Revoluţionarul Vasile Ion  Foto: ARHIVA „ADEVĂRUL“

Revoluţionarii buzoieni se combat punct cu punct unul pe celălat când vorbesc despre zilele de 22-25 decembrie 1989. Dar cad de acord în privinţa unui singur lucru: bâjbâiala Armatei. Revoluţionarul Gheorghe Divoiu e tranşant: „Dacă Armata ar fi colaborat, nu mai existau arme la civili.

Dândăreanu trebuia să preia toate obiectivele din Buzău încă din 22. N-ar mai fi ajuns arme în mâna unor neinstruiţi şi n-ar mai fi fost atâţia morţi”. Dar Dândăreanu a rămas în cazarmă, unde i-a primit şi pe generalul Constantin Olteanu, fost ministru al Apărării, şi pe Ion Catarinescu, secretar al fostului CC al PCR. Aceştia veneau de la Iaşi şi s-au refugiat la Dândăreanu, vechi prieten cu Olteanu.

Despre relaţia dintre cei doi ne-a vorbit senatorul buzoian Vasile Ion  (PC): „Olteanu îl numise pe Dândăreanu la Armata a II-a. Dândăreanu putea să ia nişte măsuri aici, şi cu forţele pe care le avea… era rău. Dacă plecau MIG-urile (care s-au ridicat) de la Bobocu şi se duceau spre Bucureşti şi acţionau, se cam termina cu Revoluţia”.

Radu Aurelian completează: „Dândăreanu a făcut ce a făcut pentru că era generalul Olteanu la el. Armata n-a pactizat de la început, a stat pasivă. N-a dat curs apărării unor obiective. Dândăreanu şi Olteanu aşteptau să se întoarcă Ceauşescu la putere. Pe 23 decembrie au început să se implice, când au văzut că e treaba lămurită”.

„Armata a II-a a adus tancuri în faţa Palatului şi zicea că ne apără de terorişti, dar cu turelele tancurilor îndreptate spre Palat. Mai mult îi păzea pe ceilalţi de noi. Dândăreanu nu era cu noi, pentru că la Buzău era refugiat Olteanu, fostul ministru al Apărării, iar ei doi stăteau şi cloceau cum să facă o contrarevoluţie”, afirmă şi Petre Burada. Dândăreanu a decedat în anul 2005.

“Olteanu îl numise pe Dândăreanu la Armata a II-a. Dândăreanu putea să ia nişte măsuri aici, şi cu forţele pe care le avea… era rău.”

Vasile Ion

Revoluţionar

“Dândăreanu nu era cu noi pentru că la Buzău era refugiat Olteanu, fostul ministru al Apărării, iar ei doi stăteau şi cloceau cum să facă o contrarevoluţie.”

Petre Burada

Revoluţionar

“Dândăreanu şi cu Olteanu aşteptau să se întoarcă Ceauşescu la putere. Pe 23 decembrie a început să se implice, când a văzut că e treaba lămurită.”

Radu Aurelian

Revoluţionar

Teribila luptă pentru putere

PSD-istul Petre Burada mai poartă şi azi povara acuzaţiei că la Revoluţie i-ar fi furat căciula şi cojocul primului secretar  Foto: Cristian Delcea

Pătrunşi în Palatul Comunal, revoluţionarii buzoieni au smuls din perete un tablou imens al lui Ceauşescu şi l-au aruncat jos, în mijlocul mulţimii. În aceeaşi zi (22 decembrie 1989), un alt grup de manifestanţi s-a îndreptat către sediile Miliţiei şi Securităţii. Era un zvon că în arestul Miliţiei se află studenţi anticomunişti.

„Le-am deschis toate birourile, să vadă că nu avem pe nimeni în arest. Apoi s-au luat de faptul că de ce n-am făcut nimic în cazul uciderii buzoiencei Mihaela Runceanu, celebra cântăreaţă. Ea a fost omorâtă la Bucureşti în noiembrie 1989 şi ne certau pe noi, de la Buzău, că n-am făcut nimic. Erau beţi. Nici nu ştiau de ce au venit”, îşi aminteşte fostul miliţian Gheorghe Zotolea.

Acesta a simţit încă din 20 decembrie 1989 că urma să se întâmple ceva. „Cu câteva zile înainte de izbucnirea Revoluţiei, unii colegi de-ai mei făcuseră rost de uniforme de Gărzi Patriotice ca să poată părăsi sediul în caz de ceva”.

La furat şi la condus

În după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, în sediul Palatului Comunal a început lupta pentru putere. Au pătruns în clădire zeci de oameni, unii să fure, alţii să conducă. S-a format acolo un grup care n-a mai plecat. Dintre ei s-au erijat câţiva lideri: Petre Burada (inginer), Vasile Ion  (medic pediatru) şi Radu Aurelian (şeful Gărzilor Patriotice). Fiecare are viziunea lui despre Revoluţie. Discordanţele şi exagerările lor sunt evidente. Cu toate astea, toţi au ajuns oameni importanţi în judeţ sau chiar pe plan naţional. Le-am dat, pe rând, cuvântul.

Petre Burada: „Eu am fost primul conducător de după Revoluţie la Buzău. Zic: «Gata, acuma eu sunt prim-secretar. Şi mă pun singur, domnule!».  Era de faţă şi Cotoi (ultimul prim-secretar PCR al judeţului). Plângea! Uite aşa îi curgeau lacrimile pe obraji! Nu m-am gândit niciun moment să rămân prim-secretar, am vrut să-i dăm jos pe alde Cotoi şi apoi vom vedea cum se aranjează societatea. Ne-am dus în «sala 24», unde se ţineau şedinţele. Am constituit o grupare care nici nu ştiam ce este. Am făcut o listă, să ştim care suntem acolo. Lista asta a devenit Frontul. Frontul nostru avea 35 de membri. Eu n-am fost niciodată preşedinte. L-am pus pe Vasile Ion, pentru că pe el îl cunoşteau oamenii. Era doctor. Pe mine nu mă cunoştea nimeni. Şi era şi pitoresc cu barba aia. Aşa a ajuns Vasile Ion  cine este. Apoi ne-a dat pe toţi afară.”

Căciula şi cojocul primului-secretar

Deşi PSD-ist cu acte, Burada e în conflict deschis cu fostul senator PSD de Buzău, Vasile Ion. „Eu voiam să dau puterea celor care au luat-o, iar Vasile Ion  voia s-o dea celor care au avut-o. Şi aşa a făcut. N-a rămas niciunul de la Revoluţie în conducere. Bă, nene, era prostu’ nostru, dar nici de paznic nu e bun niciunul? Vasile Ion  a făcut în aşa fel încât să mă determine să plec. În ianuarie 1990 ne-am întâlnit la primul consiliu în «sala 24» şi le-am spus: «Eu mă retrag, dar ţineţi minte că Revoluţia a fost luată de la ăştia care au făcut-o!». Şi am plecat. Au trecut 21 de ani şi uite că am avut dreptate”. Despre Burada, Vasile Ion  are numai cuvinte de ocară: „Un impostor.

Burada era într-o relaţie de rudenie cu unu’, Dan Aurel, membru în CC. A «vaporizat» (n.r.-furat) nişte camioane cu cereale de pe la Săhăteni şi trebuia să intre la puşcărie. Cu intervenţii a scăpat de puşcărie, dar Cotoi i-a spus: «Pleacă din judeţ!». Şi a plecat pe la Tohani. Iar la Revoluţie a venit să-şi plătească poliţele şi i-a subtilizat căciula şi cojocul primului-secretar. El e supărat pe mine pentru că voia să fie deputat sau senator, dar eu ştiam ce-i poate pielea.”

Vasile Ion, doctor pediatru la acea vreme, a venit la Palatul Comunal crezând că sunt răniţi în zonă şi poate ajuta. „M-am dus şi de grija fiicei mele (n.r.-Marie Jeanne Ion, jurnalista răpită în Irak, în 2005. O altă fiică a Buzăului care susţine public că a fost în stradă la Revoluţie este Elena Udrea, ministrul Turismului şi al Dezvoltării Regionale)”.

Vasile Ion , revoluţionar de frunte în Buzău şi fost membru în Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din decembrie 1989 (comisie care validează certificatele de revoluţionari), are mari dificultăţi cu fixarea în timp a evenimentelor din 22 decembrie 1989. „În ziua de 22 eram de gardă. Dimineaţă, la prima oră, în jur de 8-9, operam. Am ieşit din sală pe la 10.00 şi am văzut ce era la televizor. Erau deja cei de la Bucureşti în TVR, l-am văzut pe Sergiu Nicolaescu, practic se ocupase Televiziunea de către revoluţionari. Am plecat de la spital în jur de ora 10 şi jumătate. Mergând spre casă, am văzut coloane de manifestanţi pe Bulevardul Unirii”.

Specificăm că primul mesaj transmis de Televiziunea Română Liberă a fost după ora 13.00. Acest detaliu este important pentru a stabili faptul că Buzăul nu s-a ridicat cât timp Ceauşescu a fost la putere. Şi mai este important prin prisma faptului că un om cu o cunoaştere superficială a evenimentelor din decembrie 1989 a validat revoluţionari care sunt acum plătiţi din bani publici.

Revoluţie cu sprijinul primului-secretar

Ajuns în Palatul Comunal, Vasile Ion  a insistat ca Simion Cotoi, prim-secretarul comunist, să rămână în conducerea provizorie a judeţului. „Una era să dea el un telefon la o întreprindere şi alta era să dea unul dintre noi. A stat sub pază. Să avem totuşi grijă ca el să nu se poată manifesta împotriva Revoluţiei”.

„Pe Cotoi l-am prins când încerca să vorbească cifrat: «Maria, Maria, ia-mă, nu ştiu ce»”, susţine Radu Aurelian, fostul şef al Gărzilor Patriotice. Cotoi a rămas în Palatul Comunal până când s-a terminat Revoluţia, adică până la 25 decembrie, după care a plecat liniştit la el acasă, într-o localitate din judeţul Mureş.

În seara de 22 decembrie, revoluţionarii rămaşi în Palat au primit un telefon: „Vor veni de la Tecuci elicoptere ale trupelor de Securitate să bombardeze Palatul”. Panică generală. Vasile Ion: „Am început să strigăm să iasă lumea din case, că ne omoară. Dar locatarii blocurilor din jurul pieţei trăgeau perdelele la ferestre. Am stat afară câteva ore, până spre dimineaţă, şi apoi ne-am dus din nou în Palat. Noi, ăştia, ne-am asumat ceva!”.

O posibilitate: arme prin boscheţi

Au urmat zilele de 23 şi 24 decembrie, mai grele şi mai sângeroase. Arhiva Tribunalului Buzău a fost incendiată. „În Tribunal s-a tras foarte mult din Palat. Toată lumea a spus că din Tribunal trage cineva. Dar de fapt erau ricoşeuri ale unor gloanţe trase de jos, din stradă. Diversiune a fost. Probabil că un cetăţean care pleca dimineaţă cu pacheţelul la serviciu avea într-un tufiş o armă, trăgea, o punea la loc şi pleca mai departe. Dar nu cred că a vrut cineva să tragă în Palat. În schimb, cei din Palat au tras…”, admite Vasile Ion. El a fost numit vicepreşedinte provizoriu al FSN: „Preşedinte era Radu Aurelian. O haină militară impunea…”.

„Am fost preşedinte vreo trei luni, pentru că am fost chemat de Stănculescu, care m-a întrebat dacă vreau să rămân ofiţer sau să merg mai departe în politică. Am rămas ofiţer până în 2002, când am ieşit la pensie cu gradul de colonel”, explică Aurelian. Acesta se afla în Palat din data de 17 decembrie, de la alarma de luptă cu indicativul „Radu cel Frumos”. „Am fost şeful Gărzilor Patriotice din oraş până pe 22 decembrie, când am fost ales membru CPUN, şi prin ordinul de zi pe unitate n-am mai fost şef la Gărzi”, spune Radu Aurelian, care s-a spălat pe mâini în acest fel, de crimele săvârşite în acele zile de membrii Gărzilor Patriotice.

* Cristian Delcea, Mihai Voinea, “Adevărul”, 18.04.2011

Advertisements