Tags

, , , , , ,

Gheorghe Olteanu, căpitan în Gărzile Patriotice, a împuşcat mortal patru oameni care dormeau pe o canapea. După câteva ore, a mai omorât încă un civil nevinovat. Olteanu a fost condamnat la 22 de ani de închisoare, din care a ispăşit 17. Nu a putut oferi niciodată o explicaţie plauzibilă pentru crimele din decembrie 1989.

Dacă în celelalte oraşe din ţară s-ar fi apăsat pe trăgaci cu aceeaşi nonşalanţă cu care s-a apăsat la Buzău, probabil că numărul tragediilor de la Revoluţie ar fi fost şi mai mare. 28 de oameni au murit în timpul evenimentelor din decembrie 1989 în oraşul de la curbura Carpaţilor, cu toţii în urma unor episoade în care focurile de armă au sfidat orice urmă de raţiune.

Unul dintre cele mai şocante momente ale acelor zile s-a consumat în noaptea de 23 spre 24 decembrie, în incinta Palatului Comunal. În acea noapte, în sediul fostei Judeţene de Partid din Buzău se aflau membri ai Gărzilor Patriotice (dispozitive de civili conduşi de ofiţeri ai Armatei), militari şi revoluţionari care în 22 decembrie ocupaseră clădirea, alungându-l pe prim-secretarul Simion Cotoi. Spre dimineaţă, după ora trei, câţiva dintre revoluţionari au fost răpuşi de oboseală şi au început să moţăie pe o canapea de piele aflată pe unul dintre holurile clădirii.

Întrucât în urmă cu câteva ore circulase un zvon despre un grup de terorişti care urma să atace Palatul Comunal, se luase hotărârea ca majoritatea luminilor să fie stinse, iar militarii şi membrii Gărzilor Patriotice erau în posturi cu armele în mână. Este imposibil de înţeles ce s-a petrecut în acele momente în mintea căpitanului Gheorghe Olteanu (41 de ani în 1989), cu atât mai mult cu cât cei prezenţi nu-şi amintesc niciun incident care să fi putut determina reacţia lui din clipele următoare.

Cert este că Olteanu a îndreptat automatul către canapeaua din hol şi a tras două rafale de foc automat, împuşcându-i mortal pe Vasile Apostol (50 de ani), Constantin Voinea (33 de ani), Aurel Toader (35 de ani) şi Nicolae Zaharia (48 de ani). L-a rănit şi pe Aurel Tucă (21 de ani). Conform rezoluţiei alcătuite de Parchetul Militar imediat după evenimente, ofiţerul ar fi pretextat că a văzut mişcare pe hol şi că unul dintre oamenii care se mutau dintr-un loc în altul s-a îndreptat spre el.

La proces, Gheorghe Olteanu avea să-şi schimbe declaraţia şi să afirme că se afla într-o cameră a cărei uşă era faţă în faţă cu canapeaua pe care dormeau victimele şi, fiind trezit din somn de un foc de armă, a intrat în panică şi a tras direct prin uşă. Nimeni nu confirmă însă existenţa focului de armă invocat de Olteanu.

PROPORŢIILE MĂCELULUI

 

Monumentul dedicat martirilor buzoieni

Gestul şocant al ofiţerului de 41 de ani avea să fie completat de reacţia cel puţin stranie a superiorilor săi. Cu toate că mitraliase din senin cinci oameni nevinovaţi, Gheorghe Olteanu a rămas în continuare în Palatul Comunal, fără ca nici măcar să fie dezarmat.

Martorii oculari spun că revoluţionarii scăpaţi teferi de sub tirul căpitanului de Gărzi Patriotice ar fi încercat să-l dezarmeze, însă au fost opriţi de soldaţi. Mai mult decât atât, cei consideraţi periculoşi au fost tot civilii aflaţi pe holul în care a avut loc tragedia. Aceştia au fost închişi într-o cameră din Palat şi, spre dimineaţă, audiaţi de un procuror chemat la faţa locului. 

După terminarea cercetărilor, în jurul orei 11 dimineaţa, grupul celor care au dat declaraţii a fost invitat să plece acasă. La ieşirea din clădire, pe un alt coridor, se afla în poziţie de tragere acelaşi Gheorghe Olteanu, care i-a somat să se oprească. Revoluţionarii s-au oprit, iar doi dintre ei au plecat să cheme câţiva soldaţi care să-l convingă pe Olteanu că nu sunt terorişti. Un căpitan şi un soldat au coborât la Olteanu şi i-au spus că persoanele respective sunt libere să plece acasă, dar se pare că asta nu a fost de ajuns.

Când primii cetăţeni au coborât spre curtea interioară, Olteanu i-a somat o singură dată, în mod nejustificat, după care a tras o rafală cu pistolul-mitralieră în grupul de oameni neînarmaţi şi paşnici. A fost ucis pe loc Anton Baltac (25 de ani) şi a fost rănit  Constantin Ionel Lupaşcu (25 de ani).  Un container din fier masiv, în spatele căruia s-au ascuns ceilalţi oameni, a reuşit să mai reducă din proporţiile măcelului provocat de Gheorghe Olteanu în decurs de numai câteva ore. 

O stare psihică deosebită

Abia după această a doua ieşire, Gheorghe Olteanu a fost dezarmat şi dus direct la spitalul de boli psihice de la Săpoca (judeţul Buzău), unde a rămas internat până pe 4 ianuarie. Medicii au stabilit că acesta a avut discernământ în momentul crimelor, justificarea sa fiind aceea că a comis faptele pe fondul unei stări psihice deosebite, influenţat de evenimentele Revoluţiei şi de teama că ar putea fi atacat de cineva. Abia la 10 ianuarie 1990, Olteanu a fost arestat preventiv.

Evidenţa faptelor sale era cât se poate de incomodă pentru autorităţile vremii, în condiţiile în care Armata Română trebuia să iasă din Revoluţie cu o imagine eroică. Dacă alte situaţii au putut fi muşamalizate, crimele comise de Olteanu erau mult prea evidente. A fost primul ofiţer al Armatei trimis în judecată în urma evenimentelor din decembrie 1989. Procesul său a început târziu, în primăvara lui 1990, şi a durat până în februarie 1991, când Gheorghe Olteanu a fost condamnat la 22 de ani de închisoare. A fost eliberat după 17 ani, însă la Buzău nimeni nu mai ştie nimic despre el sau despre familia sa. Imediat după Revoluţie, soţia lui a intentat proces de divorţ şi s-a mutat din oraş împreună cu cei doi copii.

5 persoane au fost împuşcate mortal de către căpitanul Gheorghe Olteanu la 24 decembrie 1989, alţi doi fiind răniţi.

“Olteanu a zis la proces că e imposibil ca printre cei care au fost acolo, în Palat, să nu fi fost şi oameni rău intenţionaţi.”
Gabriel Toader
fratele uneia dintre victimele lui Gheorghe Olteanu

„Ce aţi căutat, golanilor? Voi sunteţi terorişti!”

Petre Burada, un revoluţionar controversat

Faptele săvârşite de Gheorghe Olteanu pe 24 decembrie 1989 rămân un mister greu de desluşit chiar şi după 21 de ani. Oamenii asupra cărora acesta a îndreptat arma în acea noapte fatidică erau prezenţi în Palatul Comunal încă din 22 decembrie.

În mod cert, Olteanu interacţionase cu ei în acele zile şi, cu toate acestea, a tras asupra lor atât noaptea, cât şi în zori, la lumina zilei, considerându‑i terorişti. Dacă ar fi să judecăm după raţionamentul lui Olteanu, la Buzău „teroriştii” se infiltraseră chiar şi în structurile de conducere, întrucât Aurel Toader, unul dintre cei împuşcaţi mortal, fusese ales membru în Consiliul Judeţean provizoriu al Frontului Salvării Naţionale (CJFSN), consituit în seara de 22 decembrie.  

Un alt mare semn de întrebare care rămâne în urma acestui caz este neînlăturarea lui Gheorghe Olteanu din Palatul Comunal după împuşcarea celor cinci oameni care dormeau pe canapea. „Există o regulă. Şi pe front. Când cineva împuşcă nişte oameni, îl retragi. Ăsta a mai omorât şi dimineaţa pentru că nu a fost luat de acolo”, afirmă Vasile Ion (tatăl fostei ziariste Marie-Jeanne Ion, răpită în Irak), fost senator PSD şi revoluţionar cu certificat.

LEŞINUL

În mod normal, cel care ar fi trebuit să ia măsuri asupra lui Olteanu era superiorul său direct, maiorul Radu Aurelian, şeful Gărzilor Patriotice din Buzău. Acesta spune că începând din 22 decembrie renunţase la funcţia de şef al Gărzilor, întrucât fusese ales preşedinte al CJFSN şi nu putea deţine două funcţii, dar recunoaşte că era totuşi comandantul dispozitivului din Palatul Comunal, ceea ce înseamnă că el ar fi fost primul care trebuia să ia măsuri. „Când s-a petrecut incidentul cu Olteanu, eu nu am fost prezent, eram în altă cameră.

Am auzit împuşcăturile şi m-am dus repede. Când am văzut morţii, vă spun sincer că am leşinat, pentru că nu mai văzusem niciodată aşa ceva. M-au udat cu apă, au început să strige «Domnule, cui ne laşi?». Era o stare de tensiune, apăreau tot felul de zvonuri”, îşi scuză Radu Aurelian lipsa de reacţie. Întrebat de ce nu l-a scos pe Olteanu din dispozitiv din moment ce omorâse patru oameni, Radu aruncă vina pe Procuratură: „Eu am vrut să acţionez legal şi am chemat Procuratura. Procurorul Romaşcanu, care a murit între timp, nu mi-a zis să-i pun cătuşele lui Olteanu sau să-l iau de-acolo. Dacă n-a zis procurorul, eu ce să fac?”.

Despre felul în care procurorul Romaşcanu a înţeles să demareze ancheta povesteşte Dumitru Drăghici, aflat printre oamenii din hol care au fost reţinuţi pentru audieri după primele rafale trase de Olteanu. „Ne-au băgat într-o cameră la anchetă şi ne întreba procurorul Romaşcanu: «Ce aţi căutat, golanilor? Voi sunteţi terorişti!». Era şi un profesor, Manolescu, pe care îl cunoştea. Zice: «Cum, domnule, dumneata cu golanii ăştia?»”.

„Dacă mă împuşcă, măcar să văd”

Există însă şi voci care afirmă că gestul lui Olteanu a fost altceva decât o greşeală inexplicabilă, ci ar fi făcut parte din jocurile pentru putere care s-au dat în Palatul Comunal. Petre Burada, membru al asociaţiei de revoluţionari „Club 22 Buzău”, este categoric: „Revoluţia, la Buzău, a fost furată. Cei care au intrat în Palat pe 22, revoluţionarii adevăraţi, au fost îndepărtaţi unul câte unul de la conducere. Mie şi atunci, cu Olteanu, mi s-a părut ceva
ciudat. Că eram într-o cameră mai mulţi, discutam şi nu prea ne înţelegeam. Şi doctorul Vasile Ion zice: «Bă, mâine e zi grea, hai să ne culcăm o parte din noi.

Petrică, mergi şi te culcă, mai ia vreo şapte-opt băieţi şi culcaţi-vă!». «Bă, mie nu mi-e somn. Dacă e să vină cineva şi să mă împuşte, măcar să văd!», am zis.  Şi pe ăia care s-au dus să se culce i-a împuşcat ăla de la Gărzile Patriotice”. Vasile Ion spune că afirmaţiile lui Burada nu au nicio acoperire: „Acest Burada e un impostor. El a plecat din Palat pe 23, deci nu avea cum să asiste la o asemenea discuţie, care nici n-a existat de fapt. El a venit pe 22 în Palat să-şi plătească nişte poliţe faţă de prim-secretarul Cotoi şi când a plecat i-a furat căciula şi cojocul”.

Dincolo de aceste acuze, intenţionat sau nu, măcelul provocat de Gheorghe Olteanu a scos din cărţile noii puteri o mare parte dintre revoluţionarii aflaţi în Palatul Comunal în acel moment. Cei care au scăpat de rafalele căpitanului din Gărzile Patriotice au fost imediat izolaţi într-o cameră, iar după audieri au fost sfătuiţi să plece acasă, pentru a nu li se întâmpla ceva rău. 

“Gheorghe Olteanu era un om blând, un om cumsecade. Nu pot să înţeleg ce a fost în capul lui de a făcut un asemenea gest.”
Eremia Stanciu
membru în Gărzile Patriotice din Buzău

„Iliescu a vrut să-l graţieze pe Olteanu”

Gabriel Toader, fratele lui Aurel (unul dintre cei ucişi de Gheorghe Olteanu)

Mai mult decât oricine, o explicaţie pentru cele întâmplate în noaptea de 23 spre 24 decembrie au căutat-o rudele victimelor lui Gheorghe Olteanu. Gabriel Toader, al cărui frate, Aurel, a fost printre cei patru oameni împuşcaţi mortal pe canapea, nu poate uita cinismul pe care Olteanu l-a afişat la proces.

„A zis că şi-a făcut datoria şi că atunci, noaptea, chiar a fost felicitat pentru cum a acţionat. Radu Aurelian trebuia să-l dezarmeze, că el era şeful acolo. Dacă nu l-a dezarmat, înseamnă că el l-a felicitat. Asta nu pot să înţeleg. Cum îi mai dai voie să mai poarte armă şi să mai stea acolo după ce a ucis patru oameni? Olteanu a zis că  fuseseră anunţaţi că vor ataca teroriştii.

Cine erau teroriştii? Cei care stăteau pe canapea şi au fost cu el toată ziua?”, întreabă, retoric Gabriel Toader. Radu Aurelian neagă cu vehemenţă că ar fi apreciat la acel moment zelul lui Gheorghe Olteanu: „Nu e adevărat, să nu fabulăm, vă rog! Să vezi morţii şi să începi să-l feliciţi… Când noi dârdâiam în Palat că vine noaptea şi ne face şi ne drege şi ăla, şi ăla, şi ăla…”.

„A fost găsit ca mort necunoscut”

Gabriel Toader vorbeşte greu despre moartea fratelui său. I se îneacă vocea şi face ochii mari, încercând să întoarcă lacrimile înapoi. „Pe frate-miu l-am găsit abia pe 29 decembrie. M-am dus în 25 să-l caut, că nu ştiam unde e. La Palat nu mi-au dat voie să intru, au zis că n‑au auzit de el. Apoi m-a sunat tata că l-a găsit la morgă ca mort necunoscut. Nu înţeleg cum a ajuns ca mort necunoscut, că mulţi din Gărzi care erau acolo erau de la Chimica, unde lucra şi el.

Au fost tot felul de zvonuri atunci că s-a găsit la frate‑miu pistol, că nu ştiu ce. Au încercat să-l scoată basma curată pe Olteanu. Prima dată l-au dus la Săpoca, unde l-au găsit cu discernământ. Apoi l-au dus, în timpul procesului, la un spital în Bucureşti, de unde a venit cu o hârtie pe care scria că în anumite condiţii, hrănit cu aceeaşi hrană mai multe zile la rând, se poate ajunge la pierderea momentană a discernământului. Cum poate un medic să dea aşa ceva? Şi‑o fi pierdut discernământul noaptea. Dar a doua zi?”.

Deşi condamnat la 20 de ani de închisoare, Gheorghe Olteanu a fost aproape să iasă din puşcărie după numai cinci ani. „Iliescu a vrut să-l graţieze în 1996. Dăduse un ordin de graţiere în care apărea şi el. A fost atunci un protest faţă de acel decret şi s-a renunţat. Acest Olteanu nu era un băiat prost, eu încerc să-l privesc fără ură, deşi e greu. A fost dat la televizor la o emisiune, «După gratii», şi l‑au arătat jucând şah, a câştigat şi nişte turnee prin închisoare.

Tata a zis că ar vrea să‑l vadă faţă în faţă după ce se eliberează, dar eu i-am spus că n‑are niciun sens. Nici nu vreau să-l văd vreodată, că nu ştiu ce se poate întâmpla. Omul e un animal”, mărturiseşte Gabriel Toader. Revoluţionarii i-au pierdut urma lui Gheorghe Olteanu. Eliberat din închisoare de trei ani, el s-ar fi pocăit şi s-ar fi stabilit într-un sat din judeţul Prahova.

* Cristian Delcea, Mihai Voinea, “Adevărul”, 19.04.2011

Advertisements