Tags

, , , , ,

Mugurel Stoiculescu s-a împuşcat în cap, la 30 decembrie 1989. El luase decizia cu o săptămână înainte, după fuga dictatorului. Soldat în termen, tânărul de 19 ani a scris în biletul de adio că doar moartea îl mai poate elibera. Apoi a început să citeze din Calistrat Hogaş şi din George Topârceanu.

La Ploieşti, Revoluţia a creat contextul unei morţi atipice, o sinucidere cu accente gotice, coborâtă din literatura fantastică franceză, dar şi din lirica românească. Soldatul craiovean Mugurel Stoiculescu (19 ani) era militar în termen la UM 01591 Ploieşti. Pe 30 decembrie, la ora 15.00, el a fost trimis în­­­tr-un post de observaţie din Întreprinderea Frigoriferul. Ar fi trebuit să-şi încheie tura la ora 19.00. După ora 20.00 însă, criminaliştii Florin Olteanu şi Gheorghe Manafu erau anunţaţi că Revoluţia a mai făcut o victimă.

La ora 21.00, cei doi l-au găsit pe Mugurel în postul de pază de la etajul al doilea, la capătul unor scări, cu capul în piept. Era pe un scaun cu spetează, lângă caloriferul rece pe care îşi lăsase mănuşile. Pe podea zăcea un pistol-mitralieră cu siguranţa în poziţie foc cu foc şi cu un cartuş tras. Pe masă, Mugurel îşi aşezase casca. A lăsat câteva pagini scrise de mână, asumându-şi gestul fără să dea însă o explicaţie. Detaliile morţii sale, identificată în amănunt de anchetatori, au dus la concluzia că tânărul s-a sinucis. Examenul medico-legal a confirmat acest lucru.

Cartuş pe ţeavă

Una dintre mărturiile despre cazul soldatului Mugurel Stoiculescu îi aparţine unui coleg de unitate, Mihai Stănăşel, tot din Craiova. Declaraţia sa apare în „Dosarele Revoluţiei”, puse la dispoziţie de Asociaţia „21 Decembrie 1989″, condusă de Teodor Mărieş. „Începând cu data de 25 decembrie 1989, ora 17.30, 14 militari din unitate am primit ordin de a merge la Întreprinderea Frigoriferul pentru apărarea obiectivului. La postul nr. 4 din apropiere, unde se afla o clădire cu preparate din carne, au executat serviciu de pază Adrian Nicoriciu şi Mugurel Stoiculescu”.

Militarii au primit câte două încărcătoare cu cartuşe. Comandantul lor le ordonase să asigure arma şi să nu aibă cartuş pe ţeavă. „Pe 30 decembrie, înainte de ora 19.00, am mers la postul nr. 4, unde trebuia să intre de gardă soldatul Nicoriciu, în locul lui Stoiculescu”, povesteşte Mihai Stănăşel. Când s-au apropiat de postul soldatului, se aşteptau să fie întâmpinaţi şi somaţi, aşa cum prevede regulamentul. Ceea ce nu s-a întâmplat. Au strigat la el, dar nu au primit niciun răspuns. L-au găsit mort, pe un scaun.

Deşi erau din acelaşi oraş, Mugurel nu-l cunoştea pe Stănăşel. Acesta din urmă le-a declarat însă anchetatorilor că Stoiculescu „era o fire tăcută şi era necomunicativ cu colegii” de la UM 01591 Ploieşti. Ideile lui Dan VoineaNicolae Ciobanu, procuror militar şef la Ploieşti, a semnat pe 27 februarie 1990 rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale în cazul morţii lui Mugurel Stoiculescu, întrucât toate indiciile arătau că tânărul îşi luase viaţa.

Şaptesprezece ani mai târziu, generalul Dan Voinea a dat o rezoluţie ciudată, de infirmare, în cazul lui Mugurel Stoiculescu. Mai mult, i-a conexat dosarul la dosarul-mamut al Revoluţiei, 97/P/1990. Şocantă a fost şi motivaţia generalului Voinea: „Considerăm că se impune conexarea celor două dosare, pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiţie”. În plus, acea rezoluţie de infirmare conţinea şi o greşeală: Dan Voinea „mutase” din pix locul sinuciderii lui Mugurel Stoiculescu, în incinta UM 01591 Ploieşti. Una dintre numeroasele erori comise de Dan Voinea în dosarul 97/P/1990, erori care au întârziat ancheta până la termenul de prescriere a faptelor penale.

“Mugurel Stoiculescu era o fire tăcută şi era necomunicativ cu colegii.”
Mihai Stănăşel
coleg de unitate

„Era un băiat liniştit“

Monica Cepoi, vecină de scară cu familia Stoiculescu, povesteşte că Mugurel era un copil ascultător şi că nu ieşea din cuvântul părinţilor. „Era foarte cuminte, un băiat liniştit. Parcă îi şi văd, pe el şi pe fratele lui, cum mergeau pe stradă ţinându-se de mână. Erau foarte apropiaţi. Părinţii ţineau la Mugurel tare mult, au rămas cu o rană în suflet. A fost o mare tragedie ce s-a întâmplat, iar la şcoala la care a învăţat a fost jale”, îşi aminteşte Monica Cepoi, fostă profesoară de limba română.

Vecinii mai spun că Dan, fratele lui Mugurel, mai mare cu trei ani, a plecat recent în Statele Unite ale Americii, imediat după ce s-a căsătorit. „Părinţii au rămas singuri acasă. Tatăl lui Mugurel e bolnav, cardiac. Au o mare durere că şi-au pierdut un fiu, iar acum cel de-al doilea a plecat departe”, ne-a spus Iuliana V., o altă vecină de bloc. (Gabriela Popescu)

Prietenii imaginari ai lui Mugurel

Un fragment din scrisoarea lui Mugurel către cei dragi

Soldatul Mugurel Stoiculescu plănuise să se sinucidă chiar în zilele Revoluţiei, chiar în zorii libertăţii. Aceasta reiese din bileţelele pe care anchetatorii le-au găsit asupra lui. Tonul cuvintelor lui Mugurel denotă o autoizolare timpurie faţă de tot ce îl înconjura. Ultimele sale gânduri sunt pentru familie, dar şi pentru românii abia ieşiţi din dictatură. „Durere. Eu sînt liber şi fericit acum. Bucuria voastră vor fi nepoţii voştri. Să trăiţi ca să-i puteţi creşte mari. Să-i învăţaţi să iubească libertatea, să fie oameni adevăraţi şi să-i învingă pe nemernicii care vor să ţină omenirea în loc.

Să-i faceţi de mii de ori mai tari decît am fost eu. Să-i învăţaţi să iubească libertatea şi să o lase tuturor. (…) Dragii mei, vă iubesc pe toţi. Voi nu înţelegeţi de ce m-am omorît. Moartea e fericirea supremă. Eu nu pot fi sclav (şi sclav eşti toată viaţa), de aceea vreau să fiu LIBER. Să-l lăsaţi pe Dan (n.r. – fratele său, în prezent stabilit în Statele Unite ale Americii) să se căsătorească în aprilie, sau cînd vrea el (şi ea). N-am murit ca un viteaz, aşa cum vroiam, dar am murit curat. Făceam parte din cei care se dăruiau «ca soarele la toţi». Dar arta nu înseamnă vitejie şi curaj, aceasta e lozinca celui învins şi neputincios în faţa prăpădului (a omenirii). VREAU SĂ FIU LIBER. VĂ IUBESC. La revedere, Mugurel”.

De la poezie…

Aceste gânduri au fost scrise de tânărul craiovean cu câteva zile înainte de a se sinucide, aşa cum a notat pe bileţelele sale. Pentru seara în care a rămas singur în postul de pază numărul 4, el a rezervat un alt episod, de această dată liric. Mugurel a reprodus prima strofă din „Balada călătorului” de George Topârceanu şi prima strofă din „Glossa” lui Mihai Eminescu. Cea dintâi alegere a sa este începutul unei poveşti hibernale redate încântător de Topârceanu, potrivită unui „călător” care pornea pe alt drum în acel decembrie sângeros. Prima strofă din „Glossa” lui Eminescu face trimitere la condiţia omului de geniu, care ar trebui să se detaşeze de cele lumeşti, poezie apărută, ca o coincidenţă, tot în decembrie, dar cu 106 ani în urmă.

… la proză

„Ca să puteţi să mă înţelegeţi mai bine, vă rog mult, mult, mult să citiţi «Jocul ielelor» de Camil Petrescu, iar dacă vreţi, citiţi şi «Pe drumuri de munte» de Calistrat Hogaş” – scrie, în continuare, Mugurel, dând următoarele indicii despre starea de spirit în care se afla. Altfel, prin raportarea la primul text literar, portretul său capătă şi valenţele unei conştiinţe neadaptate la societatea degradată.

O altă referinţă literară pe care Mugurel o notează pe unul dintre bileţele este „Vrăjita”, de Jules-Amédée Barbey d’Aurevilly, o povestire fantastică din Normandia despre un preot dedicat regalităţii, în pragul înfiinţării primei republici franceze. Personajul principal din „Vrăjita” încearcă să se sinucidă pentru eşecul său politic, dar nu reuşeşte, este prins de republicani şi mutilat. De el se îndrăgosteşte, totuşi, o tânără căsătorită şi nefericită, pe nume Jeanne, care îşi ia viaţa pentru că iubirea nu i-a fost împărtăşită. „Poate că şi eu sunt un abate de Croix-Jugan”, scrie Mugurel.

Cei aleşi

Pe ultimul petic de hârtie, Mugurel i-a înşirat pe scriitorii dragi lui: „Calistrat Hogaş, George Topârceanu, Jules Renard, Antoine de Saint-Exupéry, Panait Istrati, Camil Petrescu, Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ion Barbu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Minulescu, Jerome K. Jerome, Barbey d’Aurevilly, François Villon”.

* Florin Marin, “Adevărul”, 28.04.2011

Advertisements