Tags

, , ,

La Giurgiu, Revoluţia din decembrie 1989 a început după fuga dictatorului Nicolae Ceauşescu din sediul Comitetului Central al PCR, lăsând în urmă şapte morţi şi câteva semne de întrebare. Revoluţionarii sunt siguri şi acum că au fost terorişti la Giurgiu. L-au prins pe unul în timp ce prânzea la restaurantul Ancora.

În anul 1989, în oraşul Giurgiu se trăia la fel de rău ca în oricare alt loc din ţară. „Degeaba eram aproape de graniţă. În primul rând, nu te puteai apropia, în al doilea rând, bulgarii erau mai amărâţi decât noi”, spune Ionel Trăistaru, revoluţionar, născut şi crescut în oraşul de pe malul Dunării. În ciuda acestei stări de fapt, giurgiuvenii îndurau cu smerenie jugul regimului ceauşist şi probabil l-ar fi îndurat mult şi bine dacă n-ar fi venit Revoluţia peste ei.

Când a venit, i-a luat prin surprindere, chiar dacă la Timişoara se declanşaseră acţiuni dure de protest încă din 16 decembrie. În momentul simbolic al dărâmării comunismului în România – fuga cuplului dictatorial din Comitetul Central (22 decembrie, ora 12.09) -, eroii aşa-zisei Revoluţii de la Giurgiu erau departe de orice gând revoluţionar: Cornel Rădoi dădea concurs pentru obţinerea unui post de vitrinier, Ion Gaghii se uita la televizor, iar Emil Burtavel era în vizită la soacră.

LINIŞTEA

Cu toate că în Bucureşti, la numai 60 de kilometri distanţă, lumea lua cu asalt Comitetul Central, la Giurgiu era atât de linişte în dimineaţa de 22 decembrie încât funcţionarii din Judeţeana de Partid lucrau în program normal. „În data de 22 decembrie, în jurul orei 9.00, m-am deplasat la Comitetul Judeţean Giurgiu pentru rezolvarea unor probleme personale. La acea oră nu era nimeni în faţa instituţiei, iar în sediu se aflau numai funcţionarii Consiliului Judeţean”, a scris şoferul Marin Jantea în declaraţia dată în „Dosarul Revoluţiei” (declaraţie obţinută de „Adevărul” cu sprijinul Asociaţiei „21 Decembrie 1989″).

Ionel Trăistaru, liderul revoluţionarilor giurgiuveni, susţine că el şi alţi prieteni au ocupat sediul Consiliului Judeţean înainte de ora 12, însă este contrazis tocmai de camarazii pe care îi nominalizează. Ion Gaghii admite că a ieşit din casă după ce i-a văzut la televizor pe Mircea Dinescu şi pe Ion Caramitru proclamând victoria Revoluţiei, moment petrecut la aproximativ o oră după fuga Ceauşeştilor. Şi Cornel Rădoi recunoaşte că a ieşit în stradă după ora 12: „Pe 22 decembrie, în jurul prânzului, mă aflam la magazinul Adam, din Giurgiu, unde făceam ultimele retuşuri la vitrina pe care o pregătisem în cadrul concursului. Atunci am văzut un bărbat care asculta radioul aruncând căciula în aer. Am auzit cum se transmitea că tiranul a fugit. Am luat un steag tricolor şi am plecat spre centrul oraşului”.

În jurul orei 13, manifestanţii din Giurgiu s-au adunat în faţa Consiliului Judeţean şi, neîntâmpinând rezistenţa niciunei forţe de represiune, câţiva dintre ei s-au hotărât să pătrundă în sediu. „Uşa de la intrare era încuiată, aşa că am intrat prin spate, pe o uşă de serviciu. L-am închis pe primul-secretar într-un birou şi după aceea s-a vorbit de la balcon. «Jos comunismul, jos pe dracu’!», din astea s-au spus. S-a aruncat cu cărţi, unii zbierau. Erau mii de oameni adunaţi. De la şantierul naval, de la combinatul chimic, de peste tot”, povesteşte Ionel Trăistaru, preşedintele Asociaţiei „22 Decembrie Giurgiu”. 

Dacă în alte oraşe dărâmarea structurii comuniste s-a produs în urma unor lupte grele, liderii vechiului regim fiind bătuţi şi alungaţi de revoluţionari, la Giurgiu totul s-a derulat sub auspicii paşnice. Ion B. Popescu, primul- secretar al judeţului, a scăpat doar cu o muştruluială verbală, după care a fost păzit şi hrănit chiar de către revoluţionari. Mai mult, aceştia au avut grijă ca liderul comunist să-şi încaseze şi salariul.

„Într-un sertar din biroul primului- secretar am găsit suma de 113.000 de lei. 100.000 i-am predat contabilului-şef al Consiliului Judeţean, iar 13.000 de lei i-am lăsat prim-secretarului, deoarece s-a spus că reprezintă salariul lui”, relatează Marin Jantea. După ce au vorbit în faţa mulţimii de la balconul Judeţenei de Partid, liderii revoluţionarilor au constituit un Comitet de Criză, transformat seara în CFSN din Giurgiu, avându-l ca preşedinte pe Mădălin Tănase.

”Pe 22 decembrie, în jurul prânzului, mă aflam la magazinul Adam, din Giurgiu, unde făceam ultimele retuşuri la vitrina pe care o pregătisem în cadrul concursului. Atunci am văzut un bărbat care asculta radioul aruncând căciula în aer. Am luat un steag tricolor şi am plecat spre centrul oraşului.”
Cornel Rădoi revoluţionar

Cu AG-ul în turla bisericii

Monument dedicat eroilor din Giurgiu

La fel cum s-a întâmplat şi în restul ţării, începând din seara de 22 decembrie, bucuria paşnică a giurgiuvenilor a lăsat locul isteriei teroriste, alimentată de diversiunile transmise la Televiziune şi de zecile de zvonuri false care veneau din toate părţile. La Consiliul Judeţean se primeau telefoane care anunţau că apa a fost otrăvită, că un grup de terorişti aflaţi la bordul unor elicoptere va arunca în aer Combinatul Chimic sau că vor fi atacate cele două unităţi militare din oraş. În conlucrare cu Armata, revoluţionarii au trecut la verificarea informaţiilor venite prin telefon. Chiar dacă nici măcar unul dintre ele nu s-a confirmat, zvonurile au sădit panică şi au trezit închipuirile oamenilor.

Declaraţia lui Marin Jantea este grăitoare: „M-am deplasat la Combinatul Chimic împreună cu alţi revoluţionari, însă acesta era deja apărat de un grup de 30 de militari. Un maior dintre ei mi-a spus că nu se trăsese anterior şi că nu este niciun terorist în zonă, dar chiar atunci una dintre cele trei macarale-turn era neînfrânată şi se mişca în bătaia vântului, iar reflectoarele combinatului luminau chiar cabina macaralei, lăsând impresia că ar fi un elicopter. M-am deplasat împreună cu maiorul şi am constatat că nu este vorba despre vreun elicopter sau terorist”.

IPOTEZA ACTULUI TERORIST

Nebunia a continuat şi în zilele următoare. Revoluţionarii din Giurgiu susţin că pe 23 decembrie s-a tras asupra unităţilor militare din turla unei biserici şi din blocurile aflate în apropierea obiectivelor militare. Armata a ripostat cu violenţă, ciuruind mai multe imobile şi executând foc cu armament greu (AG – aruncător de grenade) în turla bisericii. În haosul creat, soldatul Cătălin Petroşanu a fost împuşcat mortal. Deşi anchetele ulterioare au stabilit că acesta a fost omorât din greşeală de către unul dintre camarazii săi, dispunând neînceperea urmăririi penale prin motivaţia unei erori de fapt, mulţi oameni din Giurgiu mai cred şi astăzi că tânărul militar a fost împuşcat de terorişti. În timpul Revoluţiei din 1989, la Giurgiu au murit încă 6 persoane, după ce o autocisternă condusă de un şofer beat a intrat într-o coloană de demonstranţi, episod prezentat pe larg în „Adevărul” de vineri. În ciuda evidenţelor, şi aici există oameni care susţin teoria unui act terorist.

„S-a dat sufleteşte peste cap”

Ion Drăgan, zis „Aşchie“, fluturând steagul victoriei

Revoluţionarii din Giurgiu n-au avut parte numai de un aparat de partid care a cedat uşor. Şi teroriştii au fost ceva mai blânzi decât în alte părţi, ba chiar unul dintre ei s-a predat şi a dezvăluit întregul plan pe care trebuia să-l pună în aplicare. Ion Drăgan, zis „Aşchie”, a trăit Revoluţia ca orice marinar care se respectă: cu pletele în vânt şi cu arma în mână. Unde era pericolul mai mare, acolo era şi el, înfruntând aventură după aventură. Are multe amintiri din acele zile, dar mai presus de toate este o întâmplare petrecută în dimineaţa zilei de 23 decembrie.

„S-a primit un telefon că e un terorist la restaurantul «Ancora». Omul mânca o friptură şi i se vedea încărcătorul la piept. Mânca liniştit, dar se vedea. Poliţia era dezarmată, noi, revoluţionarii, asiguram ordinea. Şi m-am dus eu, am intrat în restaurant şi m-am îndreptat cu arma spre el. Ăilalţi au rămas afară, mă urmăreau prin geam să vadă ce se întâmplă”, povesteşte Ion Drăgan.

„Pune-o pe masă măcar!”

Nu vom şti niciodată cum a arătat într-adevăr această scenă antologică a Revoluţiei române, dar ni-l putem închipui pe plăpândul revoluţionar giurgiuvean înaintând cu vigilenţă către mercenarul care îşi savura în linişte friptura, cu cinismul omului antrenat pentru orice fel de situaţie. „Când am văzut că nu zice nimic, m-am aşezat lângă el. I-am zis: «Sunt evenimente în ţară, fierbe lumea şi ţie ţi se vede arma la piept. Nu te supăra, pune-o pe masă măcar!».

Omul a zâmbit şi a zis că aştepta să vină unul la el, ca să se predea. Că el copilărise prin zonă şi că fusese luat de mic la Bucureşti. Mi-a povestit multe. Că o să se tragă din turla bisericii de către doi care au venit cu el. Şi într-adevăr s-a tras. El de aia venise, să facă diversiune. Omul a scos arma, am luat-o eu şi l-am lăsat să termine de mâncat, după care l-am predat la unitatea militară”, mărturiseşte „Aşchie”. Între revoluţionarul din Giurgiu şi misteriosul terorist de la restaurantul „Ancora” s-a legat o prietenie fulgerătoare, care a mers până la împărtăşirea unor gânduri intime. Ion Drăgan mai pare şi astăzi impresionat de întâlnirea din urmă cu 21 de ani: „Era extraordinar de atletic. Mi-a zis că fusese pregătit la Băneasa şi că scopul lui era să facă diversiune.

El fiind din zonă, plecat de mic, cum se auzea pe vremuri că negrii furau copiii ca să le ia sângele, s-a dus să-şi vadă familia. Părinţii nu l-au mai cunoscut şi atunci s-a dat el sufleteşte peste cap şi de aia s-a predat. Arma pe care o avea era specială, era micuţă şi a zis că, dacă trăgea cu ea, mă rupea de la jumate în două. Era din aia de care vedeţi voi prin filme”.

Un surdo-mut din Bistriţa-Năsăud

Din acele zile dominate de haos s-au păstrat şi alte mărturii privind capturarea unor presupuşi terorişti în oraşul de pe malul Dunării. „Pe 23 decembrie s-a tras din anumite blocuri către unitatea militară. A fost prins unul mărunţel, îmbrăcat bine, bărbierit, aranjat. Zicea că e surdo-mut, comunica în scris. N-a vrut să spună decât că e de la Bistriţa-Năsăud şi se plimbă prin ţară. L-am predat la unitatea militară”, ne-a declarat Ionel Trăistaru.  Pe 24 decembrie 1989, Armata şi revoluţionarii au controlat mai multe blocuri din care se presupunea că au acţionat teroriştii. „Am ajuns la un apartament din care preconizam că s-a tras, dar nu răspundea nimeni. Am spart uşa şi am găsit pe hol un cuţit murdar de sânge. Cât am mai stat, a venit tipul care locuia.

Zice: «Ce-aţi făcut, mi-aţi spart uşa?». «Da!». Şi a povestit că, în timp ce se bărbierea, a ieşit unul din sufragerie şi a aruncat cu un cuţit care l-a lovit în picior. Dar e un dubiu. Că el când a coborât să se ducă la spital, armata era jos. De ce n-a anunţat? După Revoluţie, la vreun an, s-a mutat din oraş. Mi s-a părut suspect. Dacă noi nu spărgeam uşa, el nu spunea la nimeni că a intrat unul peste el în casă”, a conchis Trăistaru.

În ciuda acestor întâmplări, prezenţa unor presupuşi terorişti în Giurgiu rămâne învăluită în mister. Deşi revoluţionarii susţin că au predat mai multe persoane suspecte unităţilor militare, cei de la armată nu recunosc nimic. „Eu nu am cunoştinţă despre vreun aşa-zis «terorist» predat către noi, deci nu pot să spun ce s-a întâmplat cu acei oameni”, ne-a declarat Nicolae Baciu, care în 1989 era comandantul UM 01724 din Giurgiu. Nici instanţele n-au oferit vreun răspuns, poate şi pentru că unii s-au temut să vorbească. „N-am zis nimic la Procuratură de treaba cu teroristul. La ce să zic? Ca să mi-i pun şi pe ăia în cap? De ce să mă bag eu unde nu ştiu?”, s-a lamentat Ion Drăgan.

“N-am zis nimic la Procuratură de treaba cu teroristul. La ce să zic? Ca să mi-i pun şi pe ăia în cap?”
Ion Drăgan
revoluţionar de seamă al Giurgiului

Parizianul şi căciula de la Giurgiu

Ionel Trăistaru, liderul revoluţionarilor giurgiuveni

Poziţionarea oraşului la frontiera de sud a ţării a făcut ca Giurgiu să fie printre primele oraşe din ţară care au beneficiat de valurile de ajutoare venite de peste hotare. „Prima dată au venit bulgarii cu vreo două cisterne cu apă, fiindcă se zvonea că e apa otrăvită. Apoi au început să curgă TIR-urile cu ajutoare. Multe treceau spre Bucureşti, iar unele s-au oprit la noi. Am avut delegaţie cu ajutoare venită din Franţa, de la Jacques Chirac (n.r. – în 1989, primarul Parisului). A venit subprefectul Parisului personal, a stat o zi la Giurgiu. S-a plimbat prin oraş şi a cumpărat o căciulă pe care am plătit-o chiar eu. A vrut să aibă şi el o amintire de la noi”, povesteşte Ionel Trăistaru. 

Ziaristul Ion Gaghii, care pe 23 decembrie 1989 a scos primul ziar liber din judeţ, susţine că la punctul de frontieră de la Giurgiu s-au întâmplat multe lucruri ciudate în zilele Revoluţiei. „Am fost de multe ori prin Vamă, ca să văd ce se petrece. Am văzut, pe 23 şi pe 24 decembrie, multe autocare cu nişte băieţi cam măslinii, unele aveau numere de Franţa.

Ziceau că sunt turişti, dar erau îmbrăcaţi toţi la fel. După aceea au început să vină ajutoare, dar erau cam mulţi oameni care intrau sub pretextul ăsta, cam mulţi însoţitori. Cei mai mulţi s-au dus spre Capitală. La nebunia care era în ţară şi care se ştia în toată lumea, trebuia să bată vântul în Vamă. Şi erau numai bărbaţi turiştii ăştia, nu era nicio femeie cu ei. Mi s-a părut ceva dubios”.

*Cristian Delcea, Mihai Voinea, “Adevărul”, 02.05.2011

Advertisements