Tags

, , ,

La Dunăre, Revoluţia a început după fuga Ceauşeştilor şi a fost înecată în sânge din prostie şi exces de zel. „Adevărul“ vă prezintă, într-o serie de şase episoade, imaginea nefardată a Revoluţiei de la Brăila.

Revoluţia, aşa cum a fost ea în oraşul Brăila, are în primul rând latura ei tragică, întipărită în cifrele seci din bilanţul victimelor înregistrate în urmă cu 21 de ani: 42 de morţi şi 99 de răniţi. Dincolo de această realitate crudă stă o imagine de ansamblu de-a dreptul şocantă, care se confundă, de fapt, cu cauza vărsărilor de sânge care au marcat evenimentele din Brăila în decembrie 1989. Imaginea arată aşa: soldaţii Armatei române şi membrii Gărzilor Patriotice au fost puşi să asigure paza unor clădiri aflate faţă în faţă fără să ştie unii de existenţa celorlalţi, ofiţerii au dat ordine de foc la microfon, prin staţia de amplificare, zeci de blocuri au fost scotocite în căutarea teroriştilor, s-au aruncat grenade în lifturi şi în subsoluri.
Între 23 şi 30 decembrie, militarii din Garnizoana Brăila au tras peste 150.000 de cartuşe fără să identifice vreun inamic real, doar pe baza unor zvonuri care se infirmau de fiecare dată. Oamenii au murit împuşcaţi pe stradă, în propriile case, în timp ce mergeau cu maşina sau îşi reglau antena televizorului. Poate că pentru unii e dureros, dar trebuie să o spunem: la Brăila nu s-a murit pentru libertate, aşa cum scrie pe monumentul din centrul oraşului, s-a murit inutil, din prostie, din confuzie şi din prea mult zel. Şi, evident, din cauza spaimei produse de noua Putere, prin diversiunea teroristă de la TVR.

ARMATA E ÎN TOATE

Anton Lungu

Asupra împrejurărilor în care au murit cei 42 de brăileni mai planează prea puţine semne de întrebare. Nu se poate vorbi despre autori necunoscuţi, despre posibili terorişti, întrucât organele de cercetare au stabilit în toate cele 42 de cazuri de unde au venit gloanţele. În 33 dintre situaţiile în care au murit oameni, autorii sunt ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi ai Armatei. În alte două cazuri, vinovaţi au fost luptători civili din Gărzile Patriotice. Şase oameni au murit în urma unor trageri dinspre unităţile militare ale MApN, iar o persoană a fost împuşcată de un civil, cazul Angela Şoiman, ucisă din greşeală de propriul frate.

LINIŞTEA 

Până în 22 decembrie, când soţii Ceauşescu au fugit cu elicopterul din Comitetul Central (ora 12.09), în oraşul de pe Dunăre a fost linişte. După ce au aflat de la televizor că Revoluţia a învins, brăilenii au început să iasă pe străzi, îndreptându-se către Piaţa Independenţei, în zona centrală a oraşului. Conform multiplelor mărturii, primii care au avut curajul să pătrundă în sediul Judeţenei de Partid au fost ţiganii.

Intenţiile lor au fost cu totul altele decât acelea de a dărâma structurile locale ale Partidului Comunist. „Când am ajuns la Palatul Comunal, înăuntru pătrunseseră deja grupuri de ţigani care nu făceau altceva decât să distrugă. Au furat televizoarele şi covoarele din clădire, au intrat la cantina Partidului şi au scos platouri cu mâncare, roţi de caşcaval, suluri de salam. Chiar eu am făcut parte dintr-o grupare care i-a scos afară pe aceşti civili”, povesteşte revoluţionarul Dorin Ozun.

După ce au evacuat persoanele care devastau clădirea, revoluţionarii l-au închis într-o cameră pe Anton Lungu, primul secretar PCR al judeţului, şi au început să se organizeze. Prima structură provizorie de conducere constituită la Brăila s-a numit Comitetul Democratic Român, după care, influenţaţi de ceea ce se transmitea la televizor, brăilenii au schimbat numele noului organ de conducere în Frontul Salvării Naţionale din Brăila. Lucrurile păreau să fie foarte simple. Ceauşescu fugise, primul secretar Lungu fusese pus sub pază la comandamentul Garnizoanei, liderii revoluţionarilor ţineau discursuri în balconul primăriei, iar miile de brăileni adunaţi în Piaţa Independenţei sărbătoreau căderea dictaturii. Era seara de 22 decembrie şi în Brăila nu se trăsese nici măcar un glonţ.

Masacru din greşeală

Panica a început să-şi facă apariţia în oraşul dunărean în noaptea de 22 spre 23 decembrie, când pe radarele mai multor unităţi militare au apărut mai multe ţinte aeriene, care semănau cu nişte formaţiuni de elicoptere. UM 01319 Brăila a executat foc cu armament antiaerian, însă fără a doborî vreun aparat de zbor, ulterior dovedindu-se că punctele de pe radar erau, de fapt, ţinte false.

În oraş a continuat să fie linişte chiar şi în ziua de 23 decembrie. Singurele motive de îngrijorare ale localnicilor erau zvonurile alarmiste care circulau prin oraş şi cele transmise continuu la Televiziunea Română Liberă. Securitatea din Brăila depusese armele încă din 22 decembrie, iar pe 23 decembrie ofiţerii de Securitate se aflau sub controlul Armatei. Aceasta avea dispozitive de pază în cele mai importante clădiri din oraş şi totul părea să fie sub control.

În seara de 23 decembrie s-a consumat cel mai tragic moment al Revoluţiei brăilene şi totodată punctul de plecare al secvenţelor sângeroase care aveau să urmeze. Maiorul Nicolae Simion, comandantul dispozitivului militar care păzea Palatul Comunal, a făcut, în jurul orei 19.00, un apel de la balconul clădirii către lumea adunată în Piaţa Independeţei. „S-a anunţat la microfon să părăsim piaţa pentru că Palatul Comunal va fi atacat de elicoptere cu terorişti şi se va deschide focul.

Se vorbea despre un desant aerian dinspre Ianca”, îşi aminteşte revoluţionarul Dorin Ozun. După câteva minute de la acest anunţ, iluminatul public a fost întrerupt (postul de transformare se afla în subsolul clădirii), iar militarii prezenţi în Judeţeana de Partid şi în celelalte clădiri din piaţă au luat poziţie de luptă.  Conform cercetărilor efectuate ulterior, căpitanul Romulus Hanganu a încercat în acele momente să deblocheze arma unuia dintre subordonaţii săi, declanşând lansarea cartuşului aflat pe ţeavă. De la acest foc tras accidental a început nebunia în Brăila.

Curiosul caz al tovarăşului Lungu

Brăila este oraş-martir al Revoluţiei române, laolaltă cu Timişoara sau cu Bucureştiul. Urbea dunăreană are şi peste 200 de revoluţionari cu certificat. O mare parte din ei primesc indemnizaţii grase, plătite din bugetul de stat, din banii noştri, ai tuturor, în semn de recunoştinţă pentru contribuţia pe care aceşti oameni şi-ar fi adus-o la eliberarea de sub jugul comunist.

Aportul lor a rămas şi după 21 de ani sub semnul întrebării, la fel ca dorinţa brăilenilor de a scăpa de comunism. În oraşul de pe Dunăre nu s-a ieşit în stradă înainte de fuga lui Ceauşescu. În zilele dinaintea lui 22 decembrie, când la Timişoara, la Cluj-Napoca sau la Bucureşti oamenii erau împuşcaţi de forţele de represiune, la Brăila era linişte. La 21 decembrie 1989, în teleconferinţa convocată de Nicolae Ceauşescu, primul secretar al Brăilei, AntonLungu, avea o intervenţie hotărâtă, consemnată de Grigore Cartianu în cartea „Sfârşitul Ceauşeştilor”: „Trăiţi,tovarăşe secretar general! Vă raportez că în adunările ţinute, comuniştii, oamenii muncii şi-au exprimat totala indignare şi au condamnat hotărât manifestările elementelor reacţionare. Activitatea, la noi, se desfăşoară normal şi hotărât pentru îndeplinirea sarcinilor de plan. Vă asigurăm că vom face totul pentru îndeplinirea indicaţiilor ce ni le-aţi dat. Am terminat, să trăiţi!”

Lumea l-a cerut pe primul secretar

A doua zi, tovarăşul Lungu nu a mai avut cui să-i raporteze. Ceauşescu a fugit, iar brăilenii au ieşit în piaţa din centrul oraşului să sărbătorească. Intelectualii oraşului au început să le vorbească de la balcon, dar nimeni nu avea chef să-i asculte. Se vede pe imaginile filmate în acele momente cum poetul Gheorghe Lupaşcu nu mai apucă să-şi termine cuvântarea întrucât mulţimea ştia una şi bună: „Să vorbească Lungu!”.

Şi primul secretar a vorbit: „Eu sunt muncitor şi nu am făcut decât să muncesc pentru Brăila şi brăileni. Vă rog să mă ascultaţi pe mine, dacă vreţi să meargă lucrurile cum trebuie”. Unii l-au aprobat, alţii l-au huiduit, admonestaţi imediat de Nicolae Constantin, preşedintele CFSN-ului local: „Nu a spus nimic neadevărat… Dacă Lungu a săvârşit abateri, o să răspundă, dar avem nevoie încă de specialiştii care au fost în administraţie”.

Şi Brăila avea să rămână fidelă „specialiştilor” din vechiul regim, chiar şi în zilele Revoluţiei. La adăpostul unor intelectuali naivi care s-au perindat prin structurile provizorii de conducere, tot activiştii cu state vechi ţineau în mâini frâiele oraşului. În imaginile filmate în zilele Revoluţiei la Palatul Comunal se vede cum şedinţele noii puteri constituite erau strunite cu mult zel de Liliana Turcu, un fel de mână dreaptă a prim secretarului Lungu înainte de 1989.

Sunt vizibile inclusiv momentele în care aceasta cere ca mai mulţi activişti cu funcţii de conducere în vechiul regim să fie chemaţi de acasă pentru a fi incluşi în noile structuri. Un exemplu este cazul lui Adrian Popa, care s-a ocupat de problemele economice ale Brăilei atât în comunism, cât şi în democraţie, fiind şi membru în Consiliul Judeţean al Frontului Salvării Naţionale.

N-a lipsit mult ca însuşi Anton Lungu să fie repus în funcţie, a doua zi după căderea lui Ceauşescu. „Maiorul Simion l-a luat pe Lungu de la comandamentul Diviziei şi l-a dus la «Casa Albă» (n.r. – Judeţeană de Partid din Brăila), iar după o jumătate de oră l-a adus înapoi. Cei de la consiliu au cerut să meargă acolo, să aibă nişte vorbe cu el”, afirmă generalul Neculai Rizea, fostul comandant al Garnizoanei Brăila.

Vasile Datcu, unul dintre liderii revoluţionarilor, susţine că s-ar fi dat un decret la radio ca toţi primii-secretari să fie repuşi în funcţie, şi de aici revenirea lui Lungu în Palatul Comunal. Alte mărturii susţin că însuşi Nicolae Constantin, preşedintele CFSN, l-ar fi chemat pe Anton Lungu pentru a-i cere sfatul în anumite probleme. Până la urmă, Lungu a fost arestat pentru a doua oară în decurs de două zile şi repus sub paza Armatei.

Povestea lui Anton Lungu nu avea să se încheie însă aici. După ce a stat aproape un an în închisoare, fostul prim-secretar al Brăilei s-a întors în oraş şi în 1992 a candidat la alegerile locale din partea PSM (Partidul Socialist al Muncii). Anton Lungu, care a decedat în urmă cu câţiva ani, a fost ales de trei ori primar al Brăilei, pe care a apucat s-o conducă doisprezece ani şi în democraţie, din 1992 până în 2004. Brăileanul Cristi Popescu, care în timpul Revoluţiei şi-a pierdut un ochi, e indignat de ceea ce a văzut, cu ochiul său, în ultimii 21 de ani: „L-a votat lumea pe Lungu ca la balamuc.

PSD-ul a furat voturi cu sacii şi tot n-a putut să-l dovedească. Atât au înţeles românii din democraţie. Aşa le-a plăcut lor, să-i conducă tot comuniştii”. Anton Lungu a fost declarat cetăţean de onoare post-mortem şi se află în cartea de aur a Brăilei, alături de  scriitorul Fănuş Neagu sau de înotătoarea Diana Mocanu, dublă campioană olimpică în 2000.

“L-a votat lumea pe Lungu ca la balamuc. Aşa le-a plăcut brăilenilor, să-i conducă tot comuniştii.”
Cristian Popescu revoluţionar din Brăila

Execuţia şi măcelul

Foto-document: brăilenii în stradă, în decembrie 1989

Haosul a guvernat Brăila începând din acea seară fatidică de 23 decembrie şi până aproape de Revelion. „În toate clădirile importante din oraş s-au aflat dispozitive ale Armatei, dar habar n-au avut unii de ceilalţi şi au tras continuu fără să ştie în cine. Nu aveau nici staţii radio ca să comunice. La vremea respectivă, Armata avea doar staţii radio mari, pentru lupta de front. Plus că în luna octombrie fuseseră încorporări, iar mulţi militari nici nu ştiau să folosească arma. Până la depunerea jurământului ajutaseră la campania agricolă”, explică Adrian Gheorghiu, fost ofiţer de Armată şi actual preşedinte la asociaţia în care sunt grupaţi brăilenii răniţi în revoluţie.

Pe fondul panicii create de zvonistica acelor zile, momentele de confuzie încheiate cu consecinţe tragice s-au ţinut lanţ. La 24 decembrie, un microbuz cu gărzi patriotice de la Şantierul Naval Brăila a fost chemat în centrul oraşului (blocul Romarta) pentru a ajuta Armata, întrucât se preconiza un atac iminent al teroriştilor. Când au ajuns, oamenii din microbuz au fost ei înşişi consideraţi terorişti. „Când ne-am apropiat de Romarta, militarii au deschis focul asupra noastră. 10.000 de cartuşe ne-a costat toată distracţia. Doi morţi şi vreo nouă răniţi. Eu mi-am pierdut un ochi”, ne povesteşte Cristi Popescu, unul dintre oamenii prezenţi în microbuz.

În zona caporalului Muşat

Tot în 24 decembrie, câteva camere din Palatul Comunal au luat foc după ce un subofiţer al Armatei a aruncat mai multe grenade pe un hol, având impresia că ar fi atacat de terorişti. De asemenea, în clădirea actualei primării, soldatul Samuel Nagy a fost împuşcat de ceilalţi militari din dispozitivul de pază în urma unei confuzii, luminile din sediu fiind stinse brusc, tot în baza unui zvon care anunţa atacuri teroriste. Focurile de armă au răsunat în tot oraşul pe parcursul acelor zile, chiar şi după 25 decembrie, data la care soţii Ceauşescu au fost executaţi.

De altfel, unul dintre cele mai sângeroase episoade din Brăila a avut loc pe 27 decembrie, în zona statuii caporalului Muşat. În dimineaţa acelei zile, mai mulţi soldaţi care se întorceau pe jos dintr-o misiune de scotocire a unor blocuri au fost luaţi drept terorişti de către militarii din UM 01478 şi ciuruiţi cu mai multe rafale de gloanţe. Cinci militari au fost ucişi, la bilanţul tragic al acestui moment adăugându-se alţi doi civili care se aflau în zonă şi care au fost şi ei împuşcaţi mortal.

* Cristian Delcea, Mihai Voinea, “Adevărul”, 04.05.2011

Advertisements