Tags

, ,

Dezordinea din Armată a avut efecte devastatoare. Trei evenimente au curmat 22 de vieţi. Generalii care au dat ordinele fie au intrat în pământ cu onoruri militare, fie încasează şi acum pensii mari. În noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989, 13 persoane au fost împuşcate de militari ai Armatei române în piaţa publică a oraşului Brăila. Este unul dintre marile masacre ale Revoluţiei.

Până în după-amiaza zilei de 23 decembrie 1989, la Brăila a fost linişte, a fost pace, a fost bine. Primul-secretar PCR al judeţului, Anton Lungu, fusese dezbrăcat la pijama şi predat Armatei.

În sediul Comitetului Judeţean al PCR, revoluţionarii încercau de mai bine de 24 de ore să se organizeze. Urmăreau Revoluţia de la Bucureşti la televizorul color al lui Anton Lungu.

Foarte important: Armata şi Gărzile Patriotice au dispus din 22 decembrie grupuri de militari şi de civili în clădirile care înconjurau sediul Judeţenei de Partid.

Aşa se face că la 23 decembrie, în Casa Agronomului, Hotelul Belvedere, Palatul Telefoanelor, Liceul „Gheorghe Munteanu Murgoci”, Hotelul Tineretului şi Blocul Romarta se aflau grupuri combinate de gărzi patriotice şi subunităţi MApN. Pe scurt, avem de-a face cu o piaţă deschisă înţesată de manifestanţi şi înconjurată de grupuri înarmate.

În acest cadru, de la staţia de amplificare postată la balconul Comitetului Judeţean, maiorul Nicolae Simion, comandantul obiectivului din clădirea puterii locale, anunţă că un atac terorist aerian asupra pieţei este iminent.

Era ora 19.00, aşadar întuneric, iar de la subsolul Primăriei s-a întrerupt iluminatul public şi al sediului. Beznă totală. Simion le-a cerut oamenilor adunaţi în piaţă să se răspândească, însă înainte ca manifestanţii să înceapă să fugă, s-a tras primul foc de armă în Brăila.

Cercetările au stabilit că în panica iscată de anunţul lui Simion, maiorul Hanganu, de la UM 01267, a încercat să deblocheze arma unui subordonat, dar aceasta s-a descărcat involuntar, fără să facă victime.

Efectul creat a fost însă dezastruos. Dispozitivele militare din zona Prefecturii şi a Palatului Telefoanelor au interpretat zgomotul cartuşului tras în aer ca pe un atac şi au deschis focul imediat asupra clădirilor din zonă şi a pieţei în care se aflau sute de oameni. În decurs de numai câteva secunde şi-au pierdut viaţa 9 civili şi au fost răniţi alţi 19 (victime din rândul demonstranţilor care nu părăsiseră încă Piaţa Independenţei).

Mai multe mărturii indică faptul că, până la ivirea zorilor, maiorul Simion a ordonat foc în repetate rânduri. Până dimineaţă au mai murit împuşcaţi patru oameni. Printre ei, şi Gheorghe Balaban, locotenent major la UM 0412 Brăila (unitate USLA, aparţinând Securităţii).

Moartea acestuia seamănă izbitor cu cea a luptătorilor USLA conduşi de colonelul Gheorghe Trosca, luptători care au căzut în Bucureşti (în faţa MApN), tot în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989, din ordinul direct al spionului sovietic Nicolae Militaru, şeful MApN.

După ce a infirmat un zvon despre nişte presupuşi terorişti de la Centrul de colectare a sângelui, Balaban şi unitatea sa de 12 luptători antitero s-au întors cu un ABI (autoturism de teren blindat) şi cu o dubiţă în faţa Consiliului Judeţean.

Împuşcat mortal

Aici, Balaban a încercat, fără succes, să ia legătura cu unităţile MApN masate în zonă. În momentul în care a coborât din ABI, Balaban a fost somat să stea pe loc şi imediat – împuşcat mortal. ABI-ul şi dubiţa în care se aflau cei 12 colegi ai lui Balaban au fost supuse unui tir intermitent timp de 45 de minute. Atât a fost nevoie pentru a se constata că în cele două vehicule se aflau luptătorii USLA solicitaţi chiar de comandamentul din Comitetul Judeţean.

După Revoluţie, tatăl lui Balaban (în prezent decedat) a făcut cercetări pe cont propriu în acest caz. A aflat că fiul său a fost împuşcat de un locotenent-major pe nume Ştefan, care, după eveniment, se lăuda în faţa soldaţilor că va fi ridicat în grad pentru că a omorât un securist. Deşi contestat de cadrele militare după noaptea de foc de 23 spre 24 decembrie 1989, maiorul Simion a rămas la comanda dispozitivului până în 25 decembrie, când a fost înlocuit cu locotenent-colonelul Sima.

Regulamentul

Prevederile Articolului 39 din Regulamentul A.N. 4/1989: „Nu va fi învinuit comandantul care, cu toată stăruinţa de a nimici pe inamic, nu a reuşit să-şi îndeplinească integral misiunea primită, ci acela care, din teamă de a-şi asuma răspunderea, a dat dovadă de inactivitate şi nu a folosit toate posibilităţile de care dispune pentru obţinerea succesului în luptă.”

Cauzele carnagiului din Piaţa Independenţei

1 Colaborarea defectuoasă dintre comandanţii militarilor şi cei ai Gărzilor Patriotice. Maiorul Nicolae Simion, de la UM 01030 Brăila, deţinea funcţia de comandant al dispozitivului din Consiliul Popular. Deşi acesta a susţinut în cursul cercetărilor că nu avea nicio cunoştinţă despre amplasarea unor forţe în clădirile adiacente actualei Prefecturi, procurorii militari au atestat faptul că pe 22 decembrie 1989, ora 19.45, însuşi maiorul Simion a ordonat ca Palatul Telefoanelor să fie ocupat de un pluton de militari de la UM 01294. Nicolae Simion este acuzat de revoluţionarii brăileni că umbla numai beat în zilele Revoluţiei. Simion trăieşte şi n-a făcut nicio zi de puşcărie. L-am contactat pentru a ne explica pe baza cărei tactici militare şi-a dispus oamenii în cerc pentru a se împuşca între ei. A refuzat cu trivialitate orice dialog.

2 Mijloacele precare de comunicare între cadrele Armatei. Staţiile erau rare şi funcţionau foarte prost. Maiorul Simion a comandat zona Pieţei Independenţei de la portavocea montată la balconul Comitetului Judeţean. Astfel, când ordona „Foc!” de la microfon, trăgeau toate unităţile din jurul pieţei; fiecare militar – unde vedea cu ochii.

Dinu Rusu, care era militar în termen la UM 01276 şi a trăit Revoluţia brăileană în sediul Comitetului Judeţean, rememorează pentru „Adevărul”: „Comanda obiectivului se făcea din balcon, de la staţia de amplificare. De acolo dădea şi ordin de foc, şi de încetare a focului. Comandantul nu vedea decât o parte din piaţă, iar soldaţii erau dispuşi pe toate laturile Primăriei. Şi eu, dacă eram într-o parte, şi altul, pe partea opusă, cui îi dădea el de fapt comandă de foc? Şi era mult până trăgea unul, că după aceea se luau şi ceilalţi după el şi trăgeau chiar dacă nu aveau motiv”.

O altă mărturie o oferă militarul în termen Adrian Strat. Acesta declara în ziarul „Libertatea” din Brăila, în ianuarie 1990: „În ziua de 23 decembrie, la ora 19.30, mă găseam pe acoperişul Consiliului din Piaţa Independenţei, cu misiunea de a lovi eventualele elicoptere care ar încerca să aterizeze. A început focul asupra noastră, trăgându-se dinspre Dunăre, de la Blocul Romarta, Casa Agronomului şi din blocurile de lângă clădirea Poştei. Noi nu am ripostat imediat, ci după ce majoritatea lumii adunate în piaţă a părăsit zona. În piaţă au rămas numeroşi morţi şi răniţi. Am primit ordin de foc şi am tras până când focul asupra noastră a încetat”.

3 Slaba pregătire a militarilor din dispozitivele de apărare. Aceştia fuseseră încorporaţi în septembrie 1989, iar până în noiembrie au fost folosiţi la munci agricole.

4 Diversiunea radio-televizată. De la Bucureşti, grupul FSN din jurul tripletei Iliescu-Militaru-Brucan „mitralia” populaţia, inclusiv Armata, cu informaţii otrăvite, instigatoare.

“Comanda obiectivului se făcea din balcon, de la staţia de amplificare.”
Dinu Rusu fost militar în termen la UM 01276

Dispunerea de forţe din centrul Brăilei

– Liceul Murgoci: luptători de la Gărzile Patriotice (GP) şi militari din UM 01763
– Palatul Telefoanelor: luptători GP şi militari din UM 01294
– Casa Agronomului, Casa Tineretului: luptători GP
– Blocul Romarta: militari din UM 01763 şi 01755
– Blocul Continental: militari din UM 01763
– Sediul IREG: militari din UM 01763

Misiunea Gărzilor Patriotice

Decembrie 1989, Brăila: militarii, gata să înfrunte „teroriştii“

Procuratura Militară a stabilit că 41 din cei 42 de eroi ai Brăilei au murit de glonţul militarilor. În categoria militarilor i-am inclus şi pe membrii Gărzilor Patriotice care, după prăbuşirea orânduirii comuniste, au fost incluşi în structurile MApN. Neculai Rizea, comandantul Garnizoanei Brăila în timpul Revoluţiei, este acum general în rezervă. El aruncă vinovăţia crimelor din decembrie 1989 în ograda unităţilor de Gărzi Patriotice, afirmând că nu avea niciun cuvânt de spus în ceea ce priveşte înarmarea şi distribuirea acestora prin oraş.

„În noaptea de 23 spre 24, Gabi Mihăilescu, comandantul de la Gărzile Patriotice Brăila, a distribuit documentul de război subunităţii de gărzi. Acolo scria unde să se instaleze fiecare în caz de «Radu cel Frumos». S-au instalat sus, pe clădirea Tineretului, pe Casa Agronomului, la Palatul Telefoanelor şi la Liceul Murgoci. Logic, ce rost avea să pună gărzi pe aici, când în Prefectură era pază militară? În noaptea de 23 spre 24, toţi ăştia au tras pe rupte”.

Rizea spune că deschiderea focului în Piaţă nu a fost un accident. „Gărzile trăgeau în santinela militarilor şi invers. Nu a fost un accident primul foc. Dacă Mihăilescu înţelegea şi nu distribuia documentele de luptă la Gărzi, nu se mai întâmplau toate astea”. Pentru a înţelege firul vinovăţiei în cazurile de la Brăila, trebuie să avem în vedere un fapt despre care s-a vorbit puţin în cele două decenii de după Revoluţie: încercarea generalului Nicolae Militaru de a coordona zona Moldovei, spre graniţa cu URSS, prin generali care-i erau apropiaţi. Generali sovietofili fără excepţie. Sunt voci care afirmă că Militaru a încercat chiar să dea o lovitură militară în decembrie 1989.

Cine a tras?

Din spusele lui Neculai Rizea, generalul Marin Pancea, şeful Centrului Militar Brăila şi, totodată, un apropiat al generalului Nicolae Militaru, şi-a atras câţiva oameni-cheie cu care a provocat o serie de diversiuni în Brăila. Printre ei, şi colonelul Gabi Mihăilescu, şeful Gărzilor Patriotice din oraş. „Ce fel de apărare au făcut Gărzile pentru Revoluţie? Au încercuit Casa Albă şi au tras. Dacă nu erau puse Gărzile, nu se mai crea confuzie. De aici am tras concluzia că s-a format o altă grupare de conducere: Pancea, Mihăilescu şi un comandant al regimentului antitanc. Pancea a afirmat că a fost însărcinat de Ion Iliescu să conducă Revoluţia de la Brăila”, spune Rizea.

Deşi argumentele generalului Rizea sunt demne de cercetat (şi vor fi dezvoltate în episoadele viitoare ale serialului nostru), Rizea este inconstant, din teamă de răspundere. El îl aruncă pe Gabi Mihăilescu şi în clica lui Anton Lungu, ultimul prim-secretar al judeţului Brăila. „Cred că lui Mihăilescu i-a mai ordonat şi Anton Lungu. Îi era subordonat lui Lungu, care a fost repus să conducă judeţul o scurtă perioadă în data de 24″. Aşa cum, de teama repercusiunilor, Rizea a dat vina pe terorişti după Revoluţie, acum, când s-a dovedit că nu au existat terorişti la Brăila, el face trimitere la Gărzile Patriotice. „În concluzia cercetărilor de aici, din Brăila, am pus întrebarea: vreau să ştiu cine a tras în comandamentul meu, de mi l-a făcut ciur? Că am stat două nopţi sub pat… Şi procurorul Teodoru Ungureanu, cu mare curaj, a spus: «Gărzile Patriotice au tras în dumneavoastră»”.

“Marin Pancea a afirmat că a fost însărcinat de Ion Iliescu să conducă Revoluţia de la Brăila.”
Neculai Rizea
fost comandant al Garnizoanei Brăila

Ucişi fiindcă vorbeau ungureşte

Colonelul Neculai Rizea, comandantul Garnizoanei Brăila

Un alt episod tragic din istoria Revoluţiei române avea să se petreacă tot la Brăila şi tot sub perdeaua de fum a confuziei. Va rămâne în istorie cu titlul de „incidentul de la statuia caporalului Muşat”. Aici au murit şapte oameni. Statuia caporalului Muşat se afla în imediata apropiere a Unităţii Militare 01478 şi a Centrului Militar Judeţean, condus pe atunci de generalul Marin Pancea. Procurorul care s-a ocupat de „Cazul Brăila”, Teodoru Ungureanu, susţine că suspiciunile dintre Pancea şi Rizea au mers până acolo încât Rizea trimitea patrule de spionaj în zona unităţilor din sfera lui Pancea. Aşa se face că două subunităţi ale Armatei s-au mitraliat în dimineaţa de 27 decembrie 1989. Prima victimă – un civil cu totul nevinovat.

Mihail Frunză s-a trezit cu noaptea în cap să plece la serviciu. Lucra la popasul Brotăcelul, de lângă Făurei. A plecat de acasă la 5.15 dimineaţa. Trebuia să ia un autobuz care avea staţia în apropierea statuii caporalului Muşat. Ajuns în staţia de autobuz, a fost confundat cu un terorist şi împuşcat mortal de către militarii de la UM 01478, iar apoi urcat într-o maşină şi aruncat pe lângă o cale ferată. A fost primul mort al sângeroasei dimineţi de 27 decembrie 1989. Statuia caporalului Muşat (erou în Primul Război Mondial) avea să fie martora altor crime.

Focul

De la membrii Consiliului Judeţean al FSN, colonelul Rizea, şeful Garnizoanei Brăila, a primit vestea că într-un bloc de pe Calea Călăraşilor se află terorişti înarmaţi. Rizea i-a comunicat acestea comandantului UM 01763, Ion Harabagiu, care a ordonat ca un pluton de soldaţi, comandat de locotenent-colonelul Marin, să cerceteze blocul cu pricina. Era ora 3.30 dimineaţa.

După ce au făcut verificări şi au constatat că a fost doar un zvon, soldaţii au primit misiunea de a verifica şi restaurantul Ciocârlia, din apropierea statuii caporalului Muşat. Ajungând în zonă, patrula a fost atacată cu focuri de armă dinspre UM 01478, întrucât unii soldaţi, fiind de origine maghiară, vorbeau în ungureşte şi au fost percepuţi ca terorişti străini. Dispozitivul de pază al UM 01478 nu a încetat focul până nu i-a văzut căzuţi la pământ pe toţi militarii aflaţi în stradă. Au fost ucişi Gabor Sofalvi, Eugen Antal, Anton Szabo, Raimond Lorincz şi Costică Ştubei. Doi soldaţi şi doi civili au fost răniţi.

S-a stabilit că, fiind ziua de Sfântul Ştefan, o parte dintre soldaţii care au tras în acea dimineaţă consumaseră alcool. Auzind canonada, câţiva civili care controlau portbagajele maşinilor au pornit cu o dubiţă către statuia caporalului Muşat. Afară nu se luminase încă de ziua. În timp ce unul dintre civili încerca să urce un soldat în maşină, scoţându-i casca şi arma, din UM 01478 s-a deschis din nou focul.

Şoferul dubiţei s-a speriat şi a demarat în forţă. Un civil, dezorientat, a început să tragă şi el cu mitraliera. Militarii din UM 01478 au tras din nou ţintit şi au rănit cinci tineri civili. Printre ei şi George Constantinescu, care, pentru că era mai brunet, a fost considerat terorist arab şi lăsat să moară fără asistenţă medicală -, se arată în cartea „Revoluţia din decembrie 1989 – Momentul Brăila”, scrisă de fostul senator brăilean Ionel Ştefan Alexandru.

„Otopeniul” Brăilei

Un alt caz, cel al „Autobuzului de la Şantierul Naval”, are câteva dintre ingredientele masacrului de la Otopeni. Din fericire, dimensiunile nu au fost atât de mari. Şi totuşi, au murit doi oameni, iar alţi nouă au fost răniţi grav. Pe 24 decembrie, colonelul Gabi Mihăilescu, comandantul Gărzilor Patriotice Brăila, i-a ordonat maiorului Sofian Plopeanu să meargă cu o subunitate de gărzi de la Şantierul Naval la Palatul Comunal, pentru a asigura paza uneia dintre laturile clădirii. Au fost aleşi 14 membri din Gărzi, care au fost înarmaţi. Maiorul Plopeanu se afla într-un Aro, iar în urma lui venea autobuzul cu cei 14. Au ajuns la Palat la ora 18.00. Automobilele au ajuns cu farurile stinse.

Afară era întuneric. Au fost întâmpinate de militarii de la UM 01755 Galaţi şi UM1763 Brăila, care au strigat la şoferi să aprindă farurile. Şoferii s-au conformat, iar la aprinderea farurilor câţiva militari s-au speriat şi au început să tragă. Au decedat Răducanu Piroşcă şi Nicolae Dunose. Nouă membri din Gărzi au fost răniţi. Unul dintre ei, Vasilică Radu, chiar de 12 gloanţe, şi totuşi a scăpat cu viaţă. Cristian Popescu şi-a pierdut un ochi şi a devenit liderul revoluţionarilor din Brăila.

* Cristian Delcea, Mihai Voinea, 05.05.2011

Advertisements