Tags

, , , , , ,

În istorie, brăilenii vor rămâne „eroi“. Moartea lor a fost însă inutilă şi absurdă. Cinismul unor „emanaţi“ şi prostia unorofiţeri au transformat bucuria eliberării de dictatură în tragedie. Diversiunea teroristă a inflamat spiritele în toată ţara. „Martirii“ de la Brăila sunt, în primul rând, victimele acestei diversiuni.

Când vine vorba de revoluţii, sociologii accentuează importanţa primului mort şi a primului foc de armă. La Brăila, primul foc s-a auzit în seara de 23 decembrie 1989 (ora 19.00), iar primul om a căzut mort câteva secunde mai târziu.

Apoi, tumultul morţii s-a dezlănţuit în cele mai ciudate moduri cu putinţă. Au murit oameni până la 30 decembrie. Ca şi când marile masacre făcute de Armată n-ar fi fost de ajuns, la Brăila au fost civili împuşcaţi în casele lor, pe stradă, în timp ce-şi aprindeau ţigări, în timp ce conduceau maşini, au fost împuşcaţi în joacă sau când îşi reglau antenele de televizor ca să „prindă” Revoluţia.

S-a murit pe apă, dar şi pe uscat. Un bărbat a pierit pentru că un „revoluţionar” înarmat s-a împiedicat pe scări şi a descărcat arma involuntar.

Moartea domnului Preoteasa

În multe locuri din România, Revoluţia a fost folosită de unii pentru răzbunări sângeroase. Un astfel de caz s-a petrecut şi la Brăila, în ziua de 24 decembrie. Un fost miliţian de la Arestul Brăila a fost condus către moarte de cei pe care-i trimisese după gratii.

Cristian Popescu, primul lider al răniţilor din Revoluţia de la Brăila, ne-a povestit: „Dumitru Preoteasa a fost împuşcat prin uşă de Pompiliu Biolan şi de un membru al Gărzilor Patriotice.

A fost singurul om linşat din Brăila. După ce a fost împuşcat, a fost scos din casă şi bătut de oameni, în stradă. A murit a doua zi la spital. A fost bătut pentru că a fost şeful Arestului. N-a murit de glonţ.

S-au dus nişte derbedei la Biolan şi au spus că se transportă muniţie la Preoteasa acasă. Numai ca să determine împuşcarea lui. Erau foşti puşcăriaşi şi derbedei care au trecut pe la Cercetări Penale. În plus, şi fiul său, Marian Preoteasa, era la Cercetări Penale pe atunci şi îi cam plăcea să bată”.

Pompiliu Biolan este unul dintre puţinii oameni care au tras la Revoluţie şi care au puterea să vorbească despre acest lucru. Biolan a fost acuzat de uciderea lui Dumitru Preoteasa, fost angajat al Ministerului de Interne. În 1989, Pompiliu Biolan avea 39 de ani. Era de formaţie inginer, dar viaţa a făcut să fie detaşat la întreprinderea Progresul, care producea piese pentru Armată. Biolan era reprezentant militar şef al zonei industriale din Brăila şi primise gradul de maior. Nu avea în spate o carieră militară, dar toată lumea îl ştia de „tovarăşul maior”.

Aşa se face că la Revoluţie a primit însărcinări pe linie militară: să coordoneze Gărzile Patriotice de la Progresul pentru paza uzinei şi prinderea de terorişti. „Pe 24 decembrie a venit la poarta uzinei un grup de oameni din cartier.

Spuneau că la apartamentul unui fost miliţian, Dumitru Preoteasa, s-au cărat mai multe lăzi cu muniţie. Mi-au arătat dimensiunile cutiilor şi am dedus că ar putea fi zincuri cu gloanţe. Pe fondul acelei nebunii am mers să văd despre ce este vorba. Am ajuns la bloc, am sunat la uşă şi am spus că sunt de la Armată. Niciun răspuns.

Au deschis vecinii de etaj şi mi-au spus că acasă e bătrânul Preoteasa, cu soţia, nora şi nepotul. Un vecin a strigat şi el la uşă, dar – nimic. A mai apărut şi o patrulă de Gărzi Patriotice, de la o uzină din apropiere”.

Tensiunea a mai durat câteva minute, până când Biolan s-a hotărât să tragă el primul glonţ, convins fiind că bătrânul din spatele uşii este înarmat până în dinţi. „Aveam un pistol Carpaţi. Am strigat: «Deschide, că trag!». Şi am tras un foc lângă broască. Un băiat de la Gărzile Patriotice, speriat şi el, m-a întrebat: «Ce fac, trag?». Şi eu, prost, am zis: «Trage!»”.

Abia după rafala de mitralieră a luptătorului de la Gărzile Patriotice, bătrânul Preoteasa, rănit grav, a deschis uşa. De cum l-a văzut, Biolan şi-a dat seama de greşeala comisă.

A făcut o percheziţie sumară prin casă, dar fără nicio tragere de inimă. „Am chemat o maşină să-l trimitem la spital, dar l-au luat vecinii la bătaie, că era «duşman de clasă». Am aflat mai târziu din relatările procurorului de caz că acest Preoteasa avea duşmani, fiindcă fusese şeful Arestului la Miliţie şi ar fi avut şi nişte morţiîn arest, chipurile, au căzut unii din pat şi au murit”, spune Biolan.

Istoria fiului

Dumitru Preoteasa (57 de ani) a fost dus la spital, dar a murit a doua zi. Soţia sa a fost lovită şi ea în mână de un glonţ. Fiul lor, Marian Preoteasa, tânăr miliţian în momentul Revoluţiei, ne-a povestit evenimentul din perspectiva omului care şi-a îngropat tatăl de tânăr.

„Eu eram căsătorit şi, când a început nebunia cu Revoluţia, mi-am luat soţia şi copilul, care era mic, şi am zis să-i duc la părinţi, pentru că noi, cei din Ministerul de Interne, trebuia să stăm la sediu în permanenţă, nu acasă.

În 24 decembrie ni s-a permis să mergem acasă ca să ne schimbăm şi atunci, la insistenţele soţiei, am luat-o şi am dus-o cu copil cu tot la părinţii mei”. Lăzile cu muniţie, semnalate de cetăţenii vigilenţi, s-au dovedit a fi nişte benigne obiecte pentru igiena unui nou-născut.

„Mi-am luat soţia, copilul şi nişte pungi cu scutecele copilului, oliţa, tot ce avea nevoie, şi i-am dus la părinţi. Se pare că nişte beţivi din zonă m-au văzut cum urc cu acele bagaje ale copilului în blocul părinţilor. Şi s-au dus să informeze că am cărat armament şi muniţie în apartamentul tatălui meu, fost ofiţer de Miliţie şi el”.

Marian Preoteasa a plecat apoi către sediul Miliţiei municipale. La scurt timp, s-au ivit la uşă Biolan şi tinerii din Gărzile Patriotice. Marian Preoteasa ştie din spusele mamei şi ale soţiei sale ce s-a întâmplat după plecarea sa: „Fiind şi întuneric pe scară, tata n-a văzut cine e şi n-a deschis, i-a fost frică. Dar era o uşă din aia de bloc, de carton presat, dacă îi dădeau un picior sărea din balamale. Dar nu, ei au tras prin uşă. Întâi Biolan cu pistolul, apoi a tras şi ăla din Gărzi cu AKM-ul. Şi unul dintre gloanţe l-a lovit pe tata, care se uita pe vizor, speriat, să vadă cine tot bate la uşă. Nu înţeleg de ce n-au tras în clanţă, ci direct în mijlocul uşii”.

Dezlegarea de păcat

A urmat un lung proces, la finalul căruia nici Biolan şi nici luptătorul din Gărzile Patriotice n-au executat vreo zi de închisoare. „Procesul a început prin ’93. Am fost acuzat de participaţie improprie la omor din culpă.

Eu am condus acţiunea şi am dat acel ordin de tragere. La apel s-a redus condamnarea la un an, graţiată până la urmă, pentru că intra sub incidenţa unei legi din 1989. Băiatul din Gărzile Patriotice a fost iniţial achitat, după care a primit şi el o pedeapsă pentru ucidere din culpă, achitată”, spune Biolan.

Acesta crede că evenimentul i-a distrus o bună parte din viaţă. „M-am ales cu un diabet pe fond de stres. A fost un mare şoc. Nu mi-a fost uşor în toţi aceşti ani. A te duce lunar la o înfăţişare, fără să ştii dacă te mai întorci, nu e deloc uşor.

Nu doresc nimănui să treacă prin aşa ceva. Eu cred că nu trebuie să judeci niciodată o situaţie scoţând-o din context. Dacă acum, pe timp de pace, m-aş duce la uşa cuiva cu mitraliera şi aş trage, da, ar fi crimă. Dar atunci era cu totul altceva. Normal că îmi pare rău pentru viaţa acelui om. Am căutat şi iertarea religioasă, am fost şi la părintele Cleopa, care m-a trimis la un ierarh de la Patriarhie şi el m-a dezlegat de păcat!”.

“Dacă Preoteasa răspundea, îl rugam să mă lase să fac percheziţie şi «la revedere».”
Pompiliu Biolan cadru militar în rezervă

„Martirii”, victimele unor crime stupide

Monumentul dedicat revoluţionarilor-eroi din Brăila

Dumitru Preoteasa nu este singurul om care a murit nevinovat în casă. Cea mai tânără victimă a Revoluţiei din acest oraş a fost Adriana Chiriţă (13 ani), care nici măcar nu era brăileancă, nu o interesa fireşte Revoluţia şi nu-şi dorea decât o vacanţă frumoasă de Crăciun.

Venise la rude în Brăila, dintr-un sat din judeţul Constanţa. A fost împuşcată mortal în noaptea în care trebuia să vină Moş Crăciun pentru copii (24 spre 25 decembrie). A comis imprudenţa de a aprinde lumina când a intrat la baie. Blocul în care se afla era în apropierea Palatului Comunal, iar militarii şi Gărzile Patriotice de acolo au interpretat aprinderea unui bec ca pe un posibil atac terorist.

Tot în baie a fost împuşcat şi Filică Bratu. Acesta a fost recent deconspirat ca turnător al Securităţii. Atitudinea lui în zilele Revoluţiei a fost bizară.

Locuia pe Calea Călăraşilor, în apropierea unei unităţi militare. „Ăsta a terorizat o unitate militară toată noaptea de 22 spre 23 decembrie. Striga din baie la militari, printr-o pâlnie, că vin elicoptere cu americani. Până la urmă au pus militarii o mitralieră pe el şi l-au liniştit”, spune revoluţionarul Cristian Popescu.

Bizar a murit şi civilul Scarlat Gîrbă. În ziua de 24 decembrie, el a condus o grupă de militari pe terasa blocului în care locuia, pentru a verifica dacă sunt terorişti pe acoperiş.

După control, omul a rămas ultimul pentru că ştia cum se închidea trapa de la ieşirea pe bloc. În timp ce închidea trapa, militarii l-au împuşcat, fiindcă au uitat că luaseră şi un civil cu ei.

Au omorât poporul  cu televizorul

Petrişor Custură a fost împuşcat pe un bloc din zona Viziru, în data de 24 decembrie. S-a urcat pe bloc să regleze antena de televizor şi a fost ochit de militarii de la UM 01267.

„Custură voia să prindă americanii”, spune revoluţionarul Cristian Popescu. Lui Lucian Iorcic tot de la un televizor i s-a tras. Pe 24 decembrie, Lucian a fost la un prieten să-i repare televizorul. O confuzie a făcut ca nişte militari să tragă în blocul în care se petrecea depanarea. Iorcic a dat să fugă, dar a fost prins de tirul Armatei în timp ce cobora scările. Când se afla pe la etajul 2, a auzit zarvă mare la parter, s-a speriat şi a luat-o înapoi pe scări, în sus.

Militarii l-au ajuns din urmă şi l-au împuşcat, crezând că e terorist. În 1990, în presa din Brăila, Iorcic a fost prezent drept terorist, iar maiorul Frantz, cel care l-a împuşcat – erou.

„Teroriştii” îşi alegeau numai maşini albe

Maşinile de Salvare au devenit, din cauza unor zvonuri, maşini-capcană. Se spunea că acestea au fost capturate de terorişti pentru a căra muniţie cu ele. Zvonul mai spunea că gravidele erau spintecate, copiii – otrăviţi, iar medicii – împuşcaţi. Victimă unui asemenea zvon a căzut Marin Ştefan, şofer pe o salvare de tip Dacia Break.

El a fost împuşcat mortal în dimineaţa de 25 decembrie de către soldatul Ervin Balog de la UM 01346, în timp ce transporta o femeie gravidă la spital. Gravida a scăpat cu viaţă şi a născut în aceeaşi zi. Pentru că pe şoferul decedat lângă ea îl chema Ştefan, femeia şi-a botezat nou-născutul cu numele Ştefan.

Nu se ştie de ce, maşinile albe au fost cele mai vânate în Brăila. Civilul Gheorghe Gheorghe a murit într-un Aro alb, la un filtru rutier, iar procurorul Costică Ichim – într-o Dacie berlină, tot albă.

Tirul de mitralieră care l-a ucis pe Ichim (s-au găsit în corpul său peste 30 de orificii de cartuşe) a trecut prin geamurile unei case şi a mai ucis şi doi pensionari, care stăteau în sufragerie, pe canapea: soţii Dumitru şi Georgeta Copaciu. Pentru această triplă crimă, soldaţii Eusebiu Prutean, Mircea Teban şi Nicolae Adumitroaie, de la UM 01763, s-au autodenunţat şi au primit pedepse de câte cinci ani de închisoare, pentru ca apoi să fie achitaţi, pe motiv că tirul s-a declanşat dintr-o „eroare de fapt”.

Un caz la fel de cutremurător s-a petrecut pe cursul Dunării. Timonierul unei şalupe a Căpităniei Portului Brăila, David Răducan, a fost împuşcat de un luptător de la Gărzile Patriotice care se întorcea, tot într-o şalupă, dintr-o misiune de scotocire. Tirul a fost tras cu o mitralieră grea, ceea ce a făcut ca timonierul Răducan să fie decapitat de rafala violentă.

Fumatul ucide

Duţu Ivanciu, pensionar, a fost împuşcat, pe strada Vasile Lupu, de un militar de la UM 01294. Ivanciu a încercat de mai multe ori să-şi aprindă ţigara. Chibriturile fiind proaste, el a scăpărat de mai multe ori. Pentru că era întuneric afară, militarul a crezul că e foc la gura ţevii.

Ca în romanele existenţialiştilor francezi

Brăilenii au ars, şi ei, cărţi la Revoluţie

Au fost şi morţi a căror unică explicaţie o reprezintă prostia şi neîndemânarea. Civilul Cristache Roadevin semăna foarte bine la chip cu fratele său, bucătarul Securităţii. Ion Frătescu, luptător în Gărzile Patriotice, individ cu antecedente penale, „un bagabont de hamal de docher”, cum este el descris de către localnici, l-a zărit pe Roadevin prin zona Ceasului, şi l-a confundat cu securistul bucătar.

L-a somat cu arma la ochi, iar Roadevin s-a predat. Pe când îl conducea pe Cristache Roadevin la Inspectoratul Ministerului de Interne, cu arma în coaste, Ion Frătescu, care se clătina, căci băuse, s-a împiedicat pe scări, a căzut, iar arma s-a descărcat în Roadevin.

Omul a murit pe loc, în data de 26 decembrie 1989, fără lumânare. Frătescu a fost condamnat la patru ani de închisoare.

NEAMUL ŞOIMANILOR: FRATELE ÎŞI UCIDE SORA

Ultimul mort al Revoluţiei brăilene a avut o poveste de un absurd ca în romanele existenţialiştilor francezi. Pe 30 decembrie 1989, Angela Şoiman (18 ani) şi fratele ei, Victor, au mers să caşte gura la ce mai era prin centrul oraşului.

Au ajuns până în biroul fostei primăriţe, Ioana Manolescu. Febra revoluţionară încă nu trecuse, iar tinerii urmau să petreacă noaptea de veghe în biroul primăriţei. Locotenentul Vasile Tomuţă, din dispozitivul de apărare, a dat pistolul spre curăţare unui subordonat. Acesta l-a curăţat şi apoi l-a lăsat pe birou, încărcat şi neasigurat.

Victor Şoiman (ce-o fi fost în capul lui?!) a luat pistolul şi, în timp ce sora lui se întorcea de la WC, a îndreptat arma către capul fetei, ca s-o sperie şi să glumească. A apăsat pe trăgaci şi, arma fiind încărcată, şi-a împuşcat sora în cap. Revoluţionarul Cristian Popescu ne-a povestit epilogul acestei poveşti: „Prin 1991 eram preşedinte la revoluţionari.

M-am trezit cu Victor Şoiman, cum că vrea certificat de luptător cu merite deosebite. I-am zis să plece şi să zică mersi că n-a făcut puşcărie”. Chiar şi în cazul acestui deces de un absurd incalificabil, mama Angelei Şoiman – şi a ucigaşului Victor Şoiman – beneficiază de pensie de urmaş de erou-martir.

Ca o concluzie a acestor triste consemnări, reproducem textul publicat, în 1994, în Monitorul Oficial cu ocazia declarării municipiului Brăila – oraş martir: „Parlamentul României: «În semn de cinstire a eroismului manifestat şi a memoriei martirilor căzuţi din rândurile celor care au luptat pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989, municipiile Arad, Brăila, Buzău şi Timişoara se declară oraşe- martire ale Revoluţiei din Decembrie 1989»”.

* Cristian Delcea, Mihai Voinea, “Adevărul”, 06.05.2011

Advertisements