Tags

, , ,

La început, când l-am citit, în ziarele ce păreau de sport, şi poate că şi erau, acolo, la ultimele pagini, eram atât de tânăr încât nu aveam nici măcar trecut. Trebuie să ştiţi că atunci, la drept vorbind, nici viitorul nu prea exista, iar Mark Zuckerberg era doar un puber, genial probabil, dar puber. Iar ziaristul era încă îndepărtat, un orizont inatacabil, deci magic.

Apoi, după cum ştiţi, ceva fundamental, minunat sau groaznic, s-a întâmplat: viitorul a început să treacă graniţele, dar nu şi reperele, au devenit tot mai palide, apoi, cumva, au dispărut. La începutul acestei revoluţii care va duce, ca toate revoluţiile, la înlocuirea unei lumi cu o alta, nici mai bună, dar nici mai rea, articolele mele au ajuns lângă articolele lui. Şi invariabil, o roşeaţă invizibilă cuprindea vârfurile căznite ale frazelor mele, fraze de amator. Eu credeam, şi mai cred şi acum, că un cuvânt se poate explica doar prin alte două cuvinte, tot aşa cum o idee, ca şi un om, se naşte doar din alte două idei. Le căutam, deci, nepermis de mult, uneori până aproape de închiderea ediţiilor. El, dimpotrivă, trimitea la tipar, spre publicare, din vreme, articole care trădau o uşurinţă a concepţiei pe care doar talentul celor puţini şi aleşi o poate da. Era limpede că eu, ascunzându-mi durerile, totuşi, mă chinuiam, iar el se juca. Evident, îl uram.

Întâmplător, sau mai degrabă nu, am ajuns, mai târziu, să ne şi întâlnim, chiar dacă el venea din viaţa la Faulkner şi eu din moartea lui Ivan Ilici, din moartea la Tolstoi, deci la om; să ne întâlnim şi să bem unele beri. Eu, reporterul veşnic începător, i-am luat câteva declaraţii lui, gazetarul deja consacrat, premiat şi, mai ales, liber. Şi iată-ne, patru ani mai târziu, eu – prizonier irecuperabil, fără speranţă al redacţiei, el – tot mai liber; iată-ne, încă la răsăritul unei posibile prietenii, gata de întrebări, dar mai ales de răspunsuri, despre prima sa carte.

Păstrez deja, pentru mai târziu, când el va fi imposibil de ocolit, mândria că am fost coleg cu Adrian Georgescu, scriitorul, mândria că, fie şi într-un ziar, am fost la o singură pagină de el. Şi, evident, îl iubesc, aşa cum doar un cititor mărunt poate iubi un scriitor pentru care atributul comun mare e şi insuficient, şi inutil.

* Adevărul, 21.05.2011

Advertisements