Tags

, ,

Generalul Florea, comandantul Garnizoanei Braşov, a chemat civilii în stradă ca să apere Armata de terorişti. Până la masacru a mai fost un pas. 76 de oameni au murit, iar 139 au fost răniţi în haosul care a dominat Braşovul în decembrie 1989.

După fuga lui Nicolae Ceauşescu din Comitetul Central al Partidului Comunist Român (22 decembrie 1989, ora 12.09) şi declanşarea isteriei teroriste prin intermediul televiziunii, Braşovul a fost la un pas de război civil. Nimeni nu ştia cu cine se luptă, dar toată lumea era înarmată şi căuta cu disperare un inamic. 76 de oameni au murit, iar 139 au fost răniţi în haosul care a dominat Braşovul în zilele Revoluţiei. 39 de oameni au murit şi alte câteva zeci au fost răniţi în canonada declanşată în centrul Braşovului în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, episod pe care „Adevărul” l-a redat pe larg în numărul de ieri. Astăzi vă prezentăm şi alte momente tragice ale Revoluţiei braşovene, în care zeci de oameni au fost împuşcaţi fără nicio vină.
De fiecare dată, cauzele au fost aceleaşi: Armata scoasă în stradă deşi era slab pregătită, plus membrii Gărzilor Patriotice şi civilii de toate vârstele înarmaţi şi dornici să captureze „terorişti”. „Mulţi militari în termen nu ştiau să folosească armamentul din dotare. Unii au mărturisit că au tras, mai ales pe timp de noapte, în scop preventiv, pentru a-i ţine la distanţă pe eventualii terorişti. Civilii care au primit arme au acţionat anarhic, cum a crezut fiecare de cuviinţă. Teama şi neîncrederea au cuprins populaţia oraşului şi au împiedicat judecarea şi aprecierea cu luciditate a diferitelor situaţii.

S-a ajuns la a se trage în oricine îşi manifesta curiozitatea de a ridica vreun colţ de perdea pentru a privi pe fereastră, în cei care îndrăzneau să iasă pe balcoane sau pe acoperişuri”, se arată într-un raport al Parchetelor Militare. De altfel, procurorii au elucidat majoritatea cazurilor în care au existat victime, stabilind cine şi de ce a tras, dar aproape toate au fost soluţionate cu „eroare de fapt”, fără a se ajunge la condamnări.

S-a tras şi asupra autosanitarelor

Cele mai multe incidente soldate cu victime au avut loc la filtrele rutiere constituite de militari şi civili pe majoritatea bulevardelor din oraş şi în zona întreprinderilor. Una dintre cele mai grave situaţii de acest gen s-a consumat la Întreprinderea Poligrafică Braşov, unde, în noaptea de 23 spre 24 decembrie, s-a deschis focul asupra unei basculante în cabina căreia se aflau cinci muncitori care umblau prin oraş în ideea de a se face utili Revoluţiei.

Cu toţii au fost atinşi de gloanţe: Ioan Tincu, Filip Abramov şi Gheorghe Savin au murit pe loc, iar Constantin Nica şi Ioan Rusu au fost răniţi. Parchetul Militar a stabilit că focurile au fost trase de militarii aparţinând UM 01932, cei care asigurau paza întreprinderii, cantonaţi pe acoperişul acesteia. Înainte de incident, basculanta tocmai trecuse printr-un filtru al Gărzilor Patriotice, unde li s-a cerut să circule mai departe cu farurile stinse. A fost, probabil, elementul de suspiciune care a provocat reacţia de neînţeles a militarilor. Soluţia Parchetului în acest dosar a fost la fel cu cea dictată în majoritatea cazurilor din Braşov: eroare de fapt.

Militarii de la Poligrafie nu s-au lăsat impresionaţi de cele cinci victime pe care le făcuseră şi, în aceeaşi noapte, au deschis focul asupra autosanitarei conduse de Ion Ifrim, care transporta răniţi la spital. Gloanţele l-au atins pe Vasile Bărcuţean, care a fost omorât pe loc. „Din câte am înţeles, militarii au tras asupra noastră fiindcă au crezut că e o maşină cu terorişti”, afirmă şoferul Ion Ifrim.

”Din câte am înţeles, militarii au tras asupra noastră fiindcă au crezut că e o maşină cu terorişti.”
Ion Ifrim şofer pe o autosanitară în 1989

„Un puşti de 16 ani luase o armă  şi mă întreba cum se foloseşte”

Revoluţionarul Nicolae Viseroiu   Foto: Cristian Delcea

Scoaterea în stradă a tuturor efectivelor militare disponibile, precum şi înarmarea Gărzilor Patriotice şi a civililor (principalele cauze ale tragediilor din oraşul de sub Tâmpa) cad în vina generalului Ion Florea, comandantul Garnizoanei Braşov, despre care vom vorbi pe larg în episodul de mâine. Mulţi dintre civilii care în seara de 22 decembrie au venit în piaţa centrală să apere Revoluţia şi-au procurat arme din Judeţeana de Partid, unde se afla o magazie a Gărzilor Patriotice. În acea noapte, un grup de civili a spart magazia, cu acordul Armatei, şi s-a împărţit armament.

„Când a început să se tragă în piaţă, am intrat în Judeţeana de Partid şi i-am întrebat pe cei de la Armată, care conduceau: «Ce facem, că au început să ne omoare ăştia? Daţi-ne arme să ne apărăm!». Au zis că e la subsol un depozit, dar nu au cheia, şi să facem cumva să le luăm. Am spart magazia, dar n-am reuşit să-i opresc pe ceilalţi şi să dăm armele pe buletin sau cumva. Lua fiecare ce şi cum voia”, declară revoluţionarul Doru Pospai în cartea „Un pas spre libertate”, coordonată de Marius Petraşcu.

Arme s-au împărţit şi de la Comisariatul Militar, şi de la Gărzile Patriotice din întreprinderi, şi de la diverse unităţi militare. „Lucram la Energoreparaţii. Pe 23 decembrie am luat toată formaţia de lucru şi am plecat în oraş, la demonstraţie. Pe drum, mergând cu camioanele, am auzit că se dau arme la Comisariatul Militar şi am zis să mergem să luăm, că o să avem nevoie să apărăm. La Comisariat nu mai erau, dar ne-a zis cineva că se dau la Romradiatoare. N-am găsit nici acolo, am mers în comuna Cristian, la o unitate militară de aviaţie, şi acolo ne-au dat”, ne-a povestit revoluţionarul Nicolae Viseroiu.

Chiar dacă în urmă cu 21 de ani s-a înghesuit să-şi procure o armă, Viseroiu crede că înarmarea civililor a fost o mare greşeală. „A fost o găinărie. Aveai, n-aveai 18 ani, ai făcut, n-ai făcut Armata, nu te întreba nimeni. Un puşti de vreo 16 ani luase o armă şi mă întreba pe mine cum se foloseşte. A fost inconştienţă totală”. Nicolae Viseroiu a fost rănit la picior pe 23 decembrie 1989, când persoane necunoscute aflate pe un deal au tras fără motiv asupra camionului în care se afla. „Probabil că ăia care au tras erau civili, care făcuseră rost de arme la fel cum făcusem şi eu”, declară, indignat, Viseroiu.

Carol Boga a plecat să ia slănină şi nu s-a mai întors

În 1989, Carol Boga avea 45 de ani şi lucra la o brutărie din Braşov. Aşa cum afirmă soţia sa în cartea „Un pas spre libertate”, coordonată de Marius Petraşcu, în seara de 23 decembrie Boga s-a hotărât brusc să plece de acasă cu maşina personală pentru a lua de la un prieten nişte slănină pe care o lăsase la afumat.

Pofta lui Carol Boga de a mânca slănină afumată şi dorinţa militarilor braşoveni de a lupta cu teroriştii aveau să se întâlnească într-un moment fatidic. În apropierea Consiliului Judeţean, Dacia condusă de Boga a fost ciuruită de gloanţele Armatei. Cetăţeanul de 45 de ani a fost împuşcat mortal pe motiv că n-ar fi oprit la somaţiile care i-au fost adresate.

La 10 martie 1990, procurorii au dispus neînceperea urmării penale în cazul Carol Boga, pe motiv că „militarii au acţionat fără vinovăţie, crezând că au de a face cu un terorist”. Tot în absurdul tragic al Revoluţiei se înscrie şi moartea lui Vasile Nedelcu (30 de ani), care în ziua de 23 decembrie, în timp ce alerga după un troleibuz ajuns în staţie, a fost confundat de militarii din zonă cu un terorist arab. Neauzind somaţiile acestora, şi-a continuat alergarea, motiv pentru care a fost ciuruit de gloanţe şi a murit pe loc.

ÎN PIJAMALE

În aceeaşi zi de 23 decembrie şi-a pierdut viaţa şi preotul Ion Zăbavă, care se deplasa cu o Dacie de culoare roşie către o slujbă de înmormântare la care fusese solicitat. Nu a mai apucat să ajungă cu bine, întrucât asupra maşinii în care se afla s-a deschis focul dintr-o tanchetă aflată pe strada Mihai Viteazul. Preotul Zăbavă a murit pe loc.
Încă neelucidat complet rămâne cazul lui Sandu Iancu, pe care Revoluţia l-a prins internat în Spitalul Mârzescu din Braşov. După 22 decembrie, paza spitalului a fost preluată de militari din UM 01615. Într-un rechizitoriu al Parchetelor Militare se arată: „În noaptea de 25 spre 26 decembrie, pacientul Sandu Iancu, neînarmat, îmbrăcat în pijamale şi halat de spital legat cu curea la brâu, s-a deplasat pe întuneric pe culoarele pavilionului”. La un moment dat, bolnavul s-a apropiat de locotenentul Mihai Semeş, care l-a somat să stea pe loc. Sandu Iancu a tuşit şi şi-a continuat deplasarea, motiv pentru care ofiţerul l-a împuşcat. Sandu Iancu a murit înainte de a fi introdus în sala de operaţii.

Pensionarul Titus Daia (63 de ani) a intrat în galeria eroilor Revoluţiei în timp ce se uita pe fereastră şi asculta ştirile la radio. Un glonţ rătăcit a pătruns prin geam şi l-a lovit în abdomen, provocându-i decesul. Organele de anchetă au stabilit imediat după evenimente că vinovat pentru moartea bătrânului ar fi civilul Emil Ivaşcu, care a recunoscut în declaraţii că a avut armă şi că a tras nenumărate focuri spre mai multe clădiri din oraş în speranţa că ar putea nimeri terorişti.

Revoluţionar cu merite deosebite

Justiţia nu a fost capabilă  să stabilească în ultimii 21 de ani dacă Ivaşcu este vinovat sau nu. Conform listelor publicate în „Monitorul Oficial”, acesta se bucură în prezent de beneficiile statutului de revoluţionar cu merite deosebite.

Glonţul ştia adresa Corinei

Din sutele de mii de gloanţe folosite în timpul Revoluţiei de la Braşov, cele mai multe s-au tras fără rost. Unii au apăsat pe trăgaci fără a avea vreo ţintă precisă, au tras ca să vadă şi ei cum e. Gloanţele lor au zburat aiurea. Unele au nimerit în ferestrele oamenilor, fără nicio logică, cum nimereşte o minge şutată la întâmplare de un copil ofticat.

Caporalul Cătălin Haidău 

Aşa a nimerit şi glonţul care a intrat, în seara de 22 decembrie, pe fereastra de la etajul 3 al unui bloc cu 8 etaje din strada Traian numărul 1. Acolo locuia familia Roşca, familie simplă, cu doi copii. Şi glonţul acesta despre care vorbim noi acum, simbolul absurdului şi al lipsei de sens în orice viaţă şi în orice revoluţie, a intrat pe fereastra dormitorului şi s-a oprit în pat, între soţii Gheorghe şi Ana, acolo unde dormea fiica lor, Corina Roşca. Corina avea 6 ani. Ea a murit.

Ultima scrisoare a lui Cătălin Haidău

Un caz deosebit de emoţionant este cel al caporalului Cătălin Haidău, mort în noaptea de 23 spre 24 decembrie în Unitatea Militară 01932. A doua zi, părinţii săi au primit acasă, la Târgu-Jiu, o înştiinţare oficială în care erau anunţaţi că fiul lor a fost împuşcat mortal în urma unei lupte eroice cu „elemente teroriste”.

Procuratura a stabilit ulterior că tânărul Haidău a fost ucis din greşeală, pe holurile unităţii, de colegul său Hadrian Şerba ca  urmare a panicii create de anunţarea unui desant aerian. „Am încercat să vorbim ulterior cu acest Şerba, dar tatăl său ne-a spus că este în stare de şoc. Nu a făcut închisoare, s-a considerat o eroare. Nu ştim sigur nici azi cine l-a împuşcat pe Cătălin, ne-au zis că a fost un erou şi să lăsăm totul aşa cum e”, spune Grigore Haidău, tatăl caporalului decedat la Revoluţie.

Cu câteva ore înainte de a muri, Cătălin Haidău le scrisese părinţilor o scrisoare: „Vă rog foarte mult să nu intraţi în panică. Ştiu că la Târgu-Jiu e pace. (…) Cu toţii suntem sănătoşi. Populaţia ne ajută şi ea. Ne dau mâncare, bem sucuri, au ridicat arme în schimbul buletinelor şi luptă şi ei alături de noi. (…) Sunt bărbat, sunt oştean al României libere! Nu vă faceţi griji, voi avea grijă de mine şi nu vreau ca această scrisoare să fie ultima”. Părinţii săi cred că tocmai de la această epistolă i s-a tras sfârşitul lui Cătălin Haidău, mai exact de la o remarcă făcută în scrisoare: „Personal, m-am indignat tare mult când s-a cerut sprijinul URSS. În primul rând pentru că eu nu accept ca România să fie câmpul de război al altor ţări”.

Telegrama care-i anunţa pe părinţii lui Cătălin că a fost ucis

Afirmaţia este una cel puţin ciudată în condiţiile în care epistola a fost scrisă în seara de 23 decembrie de un simplu caporal, iar varianta chemării de trupe sovietice s-a luat în calcul, la Bucureşti, în aceeaşi zi de 23 decembrie, la această informaţie având acces un cerc restrâns de persoane. „În ziua de 23, înainte ca el şi colegii lui să fie retraşi în unitate, la odihnă, Cătălin a fost în Comitetul Judeţean şi e posibil ca acolo să fi auzit anumite lucruri pe care nu trebuia să le audă. Scrisoarea e scrisă sigur de el, i-am recunoscut scrisul. El a citit-o în acea seară unui coleg, care se pare că era informatorul ofiţerului de contrainformaţii din unitate. În aceeaşi seară a fost şi împuşcat, cu un glonţ în cap şi cu altul în spate. Noi avem bănuiala că nu l-ar fi împuşcat colegul lui, Hadrian Şerba, ci altcineva”, afirmă Grigore Haidău.

Într-un articol apărut în primăvara lui 1990 în „Gazeta de Transilvania”, Hadrian Şerba recunoaştea, totuşi, că el l-a împuşcat din greşeală, în urma confuziei care a cuprins unitatea, pe colegul său Cătălin Haidău. În acelaşi articol se mai afirmă că Şerba, aflat în stare de şoc, a încercat să se sinucidă la scurt timp după ce şi-a ucis camaradul.

* Adevărul

Advertisements