Tags

, , , , , ,

Pentru că prăbuşirea regimului era iminentă, Securitatea a elaborat, în noiembrie 1989, planul ei de acţiune pentru eventualele mişcări de stradă. Dumitru Răşină, şeful Securităţii din Arad, susţine că, în toamna anului 1989, a primit misiunea de a nu reprima revoltele şi de a selecta oameni capabili să incite şi să creeze dezinformări.

Momentul „Decembrie ’89” nu a prins Securitatea nepregătită de schimbare. Şefii Direcţiei Securităţii Statului îi numărau zilele lui Nicolae Ceauşescu în toamna anului 1989. Prăbuşirea ultimului dictator al Europei urma să prindă în tăvălugul său şi reţeaua de securişti şi informatori care controla ţara. În atare condiţii, Securitatea îşi pregătise un plan prin care să scape cu bine din furcile caudine ale schimbării de sistem.

Un plan despre care vorbesc oameni din sistem, dar care a fost, în permanenţă, negat ferm de fostul şef al Securităţii, generalul Iulian Vlad. Colonelul Dumitru Răşină, şeful Securităţii Arad în timpul Revoluţiei, a dezvăluit că responsabilii judeţeni ai acestei instituţii au primit misiunea de a nu reprima eventualele revolte de stradă şi de a selecta oameni capabili să creeze dezinformare, provocare şi incitare.

Acest ordin ar fi venit chiar de la vârful Securităţii. Colonelul Răşină susţine că strategia de la Revoluţie a fost pusă la cale în trei consfătuiri cu caracter secret, ţinute în acelaşi timp la Bucureşti, Braşov şi Iaşi, în data de 11 noiembrie 1989. Răşină a luat parte la şedinţa de la Braşov. Iată ce declara el în faţa Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989. Dumitru Răşină: Am fost anunţat la ora unu noaptea – deci, era pe 11 noiembrie 1989, aveam acasă telefon din acesta guvernamental – „te prezinţi la ora 11.00 la Braşov. Singur, cu orice mijloc, îţi aprob maşină de serviciu”, că nu puteam să plec cu maşina fără aprobare.

Şerban Săndulescu (senator, membru al Comisiei): Cine v-a spus?

Dumitru Răşină: Iulian Vlad. Şi apoi, la 10 minute, Aristotel Stamatoiu (nr. – şeful Serviciului de Informaţii Externe în 1989). «Ştii ordinul? Vii, te aştept la Braşov!». M-am dus la Braşov. Eu am condus, n-am luat şoferul. Mi s-a zis: «Fără agendă, fără creion, fără niciun fel de mijloc de înregistrare». La ora 11.00 punct mi s-a permis accesul în Inspectoratul de Interne de la Braşov, unde, într-un birou de lucru, cred că al şefului Securităţii, în capul mesei a fost generalul-locotenent Stamatoiu Aristotel. Prezenţi la convocarea de la Braşov au fost toţi şefii de Securitate din Transilvania, Timişoara, Gorj, Caraş-Severin. La aceeaşi oră 11.00 – şedinţă la Bucureşti, pe care a ţinut-o generalul Vlad cu şefii de Securitate din Muntenia şi Oltenia.

Un plan suspect: biserica din Parcul Mic a fost ciuruită de gloanţe

Iar la Iaşi – şefii de Securitate din Moldova şi Dobrogea. La Iaşi a condus această convocare generalul Neculicioiu, fostul şef al Unităţii 0110 până la Revoluţie. Generalul Stamatoiu, când s-a făcut ora 11.01, a deschis plicul, după ce a fost asigurat de cel de la uşă că nu avem nimic de înregistrat sau de notat. A desfăcut plicul, au fost şase foi şi jumătate, scrise cu caractere mari. Cancelaria CC avea antetul sus, cum se punea. Începea cu „Notă”. Din care astăzi sunt în stare să vă spun cele trei idei ale acestei note. Prima idee: a început aşa, că din datele şi informaţiile primite din exterior şi din verificarea din lucrarea informativă de către aparatul de informaţii interne, a unor persoane adversare preşedintelui Ceauşescu, rezulta neîndoielnic că în următoarele trei luni se vor întâmpla:

A. Lichidarea lui Ceauşescu în urma unei vizite pe care o va face în Crimeea sau la Moscova, ca invitat la o plenară de partid sau consfătuire.
B. Schimbarea din funcţia de secretar general şi din cea de şef de stat, urmare a unei plenare care va avea loc în Bucureşti, într-un loc secret, unde va fi demis.
C. Apariţia unor manifestaţii de stradă de tip Braşov, de tip Valea Jiului, parcă a zis, la care vor participa elemente declasate şi foşti deţinuţi de drept comun, unde vor avea loc ciocniri cu Armata, va fi ocupat sediul, iar Ceauşescu va fi obligat să fugă sau va fi prins şi judecat.

Bun, ăsta era primul capitol. Deci ne-a pus în stare operativă. S-a făcut o pauză, după care s-a trecut la punctul doi: „Sarcini pentru Aparatul de Securitate”. Sarcinile au fost următoarele: deci şeful Securităţii nu dă niciun fel de sarcină subordonaţilor pentru verificarea informaţiilor de mai sus, pentru culegerea de informaţii de la reţeaua informativă. Nu dă niciun fel de sarcină. Asta a fost.

A doua sarcină: fiecare lucrător de Securitate îşi analizează şi discerne agentura dublă, triplă sau bănuită că lucrează cu adversarul şi aşteaptă dacă respectivii îl caută să-i dea informaţii de genul punctului I. Deci nu dă sarcini şi aşteaptă. Sarcina a treia: şeful de Securitate se deplasează urgent la sediu, cheamă şefii din subordine, cărora le spune nu ce a fost la punctul I, că ăla e pentru mine, le spune să-şi mărească vigilenţa şi să fie atenţi asupra informaţiilor.

Următorul capitol din acest material, a patra sarcină, a fost: în cazul săvârşirii celor trei variante, cu lichidarea şefului statului, cu scoaterea lui, cu demisia lui, şeful Securităţii, cu întreg aparatul, nu se implică în acţiuni de stradă, în, să zic aşa, reprimarea demonstranţilor, rezumându-se efectiv la culegerea de informaţii, care se transmit pe filieră celor care au competenţe în judeţ. Deci, la partid, cu primul-secretar de judeţ, că eu cu el lucram, aşa a fost norma de muncă, la inspectorul-şef. Ultimul ordin a fost: mergeţi la inspectorat, chemaţi şefii, nu-i panicaţi, ca să fie cu urechile în patru şi ei să-i selecţioneze pe ăia care ar fi capabili să facă dezinformare, să facă provocare, să facă incitare, în caz că au loc treburile astea”.

Teoria colonelului Răşină pare credibilă, dar are o hibă imensă: nu este confirmată de nimeni. Asta ar presupune un grad de conspirativitate extrem de ridicat. Atât de ridicat încât nici măcar Ceauşescu nu a fost informat la vremea res­pectivă. Dintre zecile de ofiţeri participanţi la întâlnirile secrete din 11 noiembrie 1989, înaintea Congresului al XIV-lea al PCR, chiar nu s-ar fi găsit niciunul care să „sifoneze” spre Ceauşescu?

“Ultimul ordin a fost: mergeţi la inspectorat, chemaţi şefii, nu-i panicaţi, ca să fie cu urechile în patru şi ei să selecţioneze pe ăia care ar fi capabili să facă dezinformare, să facă provocare, să facă incitare, în caz că au loc treburile astea.”
Dumitru Răşină fost şef al Securităţii din Arad

RESPECTAREA PLANULUI

Expunerea lui Dumitru Răşină, colonel de Securitate, ar putea explica o serie de acţiuni întreprinse de civili, colaboratori ai Securităţii din Braşov. Trei cazuri neelucidate pe deplin sunt legate de trei persoane dovedite sau suspectate a fi colaborat cu Securitatea. Începând cu data de 22 decembrie 1989, aceste trei persoane au instigat, au provocat şi au dezinformat, respectând parcă planul întocmit în noiembrie 1989 de către şefii Securităţii.

Morţile suspecte ale securiştilor

Braşov este singurul oraş unde, cu toate că manifestaţiile anticomuniste au început înainte de fuga dictatorului, nu a murit nimeni în perioada 17-22 decembrie. Crimele au început din data de 23 decembrie. Securitatea din Braşov a avut o atitudine paşnică faţă de protestele care au izbucnit la Întreprinderea de Construcţii Aeronautice (ICA) Ghimbav în dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989 – prezentate pe larg în ziarul nostru de marţi. Timp de 24 de ore, securiştii nu au avut nicio reacţie faţă de amplificarea manifestaţiilor de stradă. Muncitorii de la Ghimbav au ieşit nestingheriţi pe porţile întreprinderii şi tot nestingheriţi şi-au continuat drumul până în centrul Braşovului. Au întâmpinat mai multe baraje formate din trupe MApN şi de Securitate, dar le-au ocolit fără niciun incident.

Şi Miliţia locală a contribuit la buna desfăşurare a Revoluţiei, asigurând dirijarea circulaţiei în scopul afluirii demonstranţilor în siguranţă. În dimineaţa zilei de 22 decembrie, în faţa Consiliului Judeţean, mii de oameni strigau „Jos Ceauşescu!” şi nimeni nu a intervenit pentru a dispersa mulţimea. Un colaborator al Securităţii, care ar fi acţionat în scop de instigare, este Lucian Beşchea. Acesta era subinginer la ICA Ghimbav în 1989. El nu a făcut parte din grupul muncitorilor care a pornit în marş de protest spre Braşov în dimineaţa zilei de 21 decembrie. Atitudinea lui s-a schimbat însă o zi mai târziu.

Tudor Molan, poştaşul Securităţii, a fost capturat pe 23 decembrie 1989

Ioan Demi, iniţiatorul mişcării din 21 decembrie, ne-a declarat: „Eu am scos fabrica de avioane în 21 decembrie, dar în 22 dimineaţa, Beşchea Lucian a stârnit o grevă generală şi a scos toţi muncitorii în stradă. După aceea a ajuns preşedintele FSN-ului în fabrică şi recent s-a descoperit că era informator al Securităţii. Eu cred că el a avut misiunea ca în 22 decembrie să scoată oamenii în stradă. Securitatea l-a trădat pe Ceauşescu, iar în 22 decembrie oamenii lor au început să acţioneze”. Beşchea figurează într-un raport al CNSAS pe anul 2009 în calitate de colaborator al Securităţii.

DECESUL bizar AL POŞTAŞULUI

Poştaşul Tudor Molan (44 de ani) a fost prins în ziua de 23 decembrie 1989, într-un cimitir din centrul oraşului, având asupra sa o puşcă semiautomată cu lunetă. Era înarmat, iar civilii care l-au reţinut au spus că trăsese înspre manifestanţi. Molan a fost interogat de două ori şi în ambele declaraţii a susţinut că în ziua de 21 decembrie a primit arma de la un ofiţer de Securitate şi a fost instruit să tragă în manifestanţi. Începând cu 31 decembrie, declaraţiile poştaşului Molan s-au schimbat, eliminând orice implicare a Securităţii în acţiunile sale. În mod cu totul suspect, Molan a decedat în noaptea de 8 spre 9 ianuarie 1990, în timp ce se afla în arestul Poliţiei. În momentul arestării, doctorii constataseră că rănile produse de civilii care l-au capturat erau minore şi nu-i puneau viaţa în pericol.

FRIGĂTOR LA CER

Un caz la fel de suspect este cel al lui Leonard Frigător, care pe 24 decembrie 1989 a fost deconspirat de către un civil ca fiind turnător al Securităţii. Înainte să fie deconspirat şi arestat, Frigător ajunsese să ocupe funcţia provizorie de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, adică al doilea om din judeţ, după generalul Ion Florea. Din această poziţie, Frigător a susţinut cu insistenţă isteria unor atacuri teroriste venite din partea unor grupări de gherilă fidele lui Ceauşescu. Frigător a fost omorât la 25 decembrie, în sediul Comitetului Judeţean. Varianta oficială a fost că a încercat să evadeze pe fereastră, iar un soldat l-a împuşcat. Aceste cazuri vor fi analizate pe larg în episodul de luni al serialului nostru.

Televiziunea, locul unde s-a jucat cartea cea mare a Revoluţiei

La finalul mărturiilor din acest articol, reamintim faptul că Securitatea a fost ea însăşi victima unei diversiuni. În după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, Televiziunea Română Liberă, coordonată de grupul Iliescu-Militaru-Brucan, a lansat o serie de zvonuri false care acreditau ideea că membrii fostei Securităţi sunt teroriştii care trag în populaţie.

Scenariul securisto-terorist de la TVR pare să fi venit ca o completare a diversiunilor din majoritatea oraşelor ţării, unde zvonurile pedalau doar pe ideea existenţei teroriştilor, fără ca aceştia să fie asociaţi cu Securitatea. Plecând de la aceste date, este evident că grupul condus de Ion Iliescu şi Securitatea se aflau în tabere diferite, fiind de presupus că fiecare grupare avea planul ei pentru acapararea puterii după căderea lui Ceauşescu.

Revoluţia la TVR: Ion Iliescu (stânga), la braţ cu Teodor Brateş

Victoria, cel puţin pe termen scurt, a revenit celor care au mizat pe forţa de manipulare a Televiziunii, în detrimentul celor care au mizat pe forţa de manipu­lare a unei reţele răspândite în toată ţara. O posibilă interpretare este aceea că, în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, acreditarea ideii „securiştii-terorişti” prin Televiziune a dat peste cap planul Securităţii. Mulţi securişti s-au orientat însă rapid, punându-se la dispoziţia noului grup conducător.

După fuga cuplului dictatorial, Iulian Vlad (şeful Securităţii) se afla în sediul Comitetului Central, împreună cu Ilie Verdeţ, fostul lider comunist, persoană în care Vlad avea mare încredere. De altfel, Verdeţ începuse, în primele minute după fuga lui Ceauşescu, să creeze un guvern şi se erija tot mai vădit în noul lider al ţării. În acelaşi timp, Ion Iliescu alegea o destinaţie aparent surprinzătoare pentru un aspirant la puterea supremă în stat: Televiziunea Română. I s-au alăturat Silviu Brucan şi Nicolae Militaru.

Prin intermediul Televiziunii a fost scoasă populaţia în stradă în marile oraşe şi până la ultimele sate, prin Televiziune a fost dirijată Armata, prin Televiziune a fost indusă panică (apa otrăvită, oraşe rase de pe faţa pământului) şi tot prin Televiziune popu­laţia a fost bombardată cu zvonuri cum că Securitatea trage în Armată şi în civili.

Iar mai spre seară, tot prin intermediul Televiziunii, poporul a aflat că Ion Iliescu a umplut vidul de putere lăsat de fugarul Nicolae Ceauşescu, Nicolae Militaru a ocupat scaunul de ministru al Apărării, care îi aparţinuse defunctului Vasile Milea. După-amiaza televizată a „emanaţilor Revoluţiei” a anihilat astfel o reţea care funcţiona de câteva decenii. „Revoluţia Moscovei” a devansat, blocat şi fructificat „Revoluţia Securităţii”. Cele două grupări aveau să-şi dea mâna însă în scurt timp, pentru a spolia împreună economia naţională şi a forma, tot împreună, noua oligarhie de tip capitalist.

* Adevărul

Advertisements