Tags

, , ,

Consacrăm acest episod braşoveanului care a tras în oameni, apoi a murit, ciudat, în arestul Miliţiei.  Iniţial, Molan a susţinut că un ofiţer de Securitate i-a dat sarcina să atace manifestanţii anticomunişti. Există multe mărturii, printre care şi cea a fratelui său, că poştaşul Tudor Molan era informator al Securităţii.

Deşi odată cu trecerea timpului a devenit tot mai evident că existenţa teroriştilor din decembrie 1989 a fost o diversiune,  peste cei 21 de ani scurşi de la Revoluţie a planat o mare întrebare: cine a fost în spatele acestei diversiuni? Dacă majoritatea argumentelor logice conduc spre grupul „emanaţilor” care au ocupat Televiziunea şi au folosit-o pentru instrumentarea unor manipulări grosolane, cazul braşoveanului Tudor Molan aduce în discuţie o ipoteză mai puţin dezbătută: implicarea Securităţii.

În dimineaţa de 23 decembrie 1989, dată la care întreaga Românie tremura de teama „teroriştilor”, un individ îmbrăcat în haine civile a fost surprins în timp ce ieşea din incinta Cimitirului Evanghelic din Braşov, având asupra sa o armă semiautomată cu lunetă. Întrucât nu a răspuns la somaţii, ba chiar a îndreptat arma către militarii aflaţi în zonă, soldatul Marian Musteţiu a tras o rafală la picioarele individului, după care acesta a fost imobilizat de mulţime. Eliberat de militari din mâinile manifestanţilor furioşi care începuseră să-l lovească, acesta a fost dus în sediul fostei Judeţene de Partid, unde a fost interogat de Armată.

„Teroristul” se numea Tudor Molan şi era poştaş la Oficiul Poştal numărul 1 din Braşov. În declaraţiile făcute în faţa militarilor, transcrise de un locotenent pe două plicuri albe, Molan a recunoscut că este informator al Securităţii şi că în ziua de 21 decembrie a primit arma de la locotenentul-major Lazăr Morariu, ofiţer de Securitate, cu scopul de a trage în manifestanţi.

Poştaşul a mai menţionat că alături de el au mai fost şi alţi informatori activaţi în acelaşi scop, după care a fost depus în arestul Miliţiei. La 25 decembrie, Tudor Molan este audiat de un procuror militar în faţa căruia face aceleaşi afirmaţii, lucru confirmat oficial într-un raport al Parchetelor Militare despre Revoluţia de la Braşov. Trei zile mai târziu, poştaşul informator este examinat şi de o comisie medico-legală, care conchide că are discernământ şi că prezintă doar câteva vânătăi care nu necesită îngrijiri medicale.

A fost ucis în arestul Miliţiei?

În mod straniu, începând din 31 decembrie, Tudor Molan îşi schimbă radical declaraţiile, susţinând că în dimineaţa de 23 decembrie, în timp ce mergea la serviciu, a fost obligat de doi indivizi necunoscuţi să ia o armă cu lunetă şi că aceştia l-au condus în cimitir, de unde a tras şi el câteva focuri. După aceea, cei doi ar fi fugit, iar el a fost prins.

Din declaraţiile sale l-a exclus complet pe ofiţerul de Securitate Lazăr Morariu. De asemenea, pe 3 ianuarie 1990, Laboratorul de Medicină Legală Braşov comunică, în completarea concluziei din 28 decembrie, că în urma examenului de radiologie Tudor Molan mai prezintă multiple fracturi ale coastelor, leziuni ce pot data din 23 decembrie.

În noaptea de 8 spre 9 ianuarie 1990, Tudor Molan, care avea 44 de ani, este găsit mort în arestul Miliţiei. În raportul de autopsie se constată o fractură transversală a corpului sternal şi fractura coastelor de la II la XII, plus afecţiuni grave ale organelor interne. Se conchide că moartea a fost patologică, neviolentă şi s-a datorat insuficienţei cardiace acute.

Tudor Molan, în momentul capturării sale

Verdicte contradictorii

În sinteza Parchetelor Militare dată publicităţii în 1994 se arată că verdictele medicilor sunt contradictorii şi absurde şi că decesul lui Molan a survenit ca urmare a unor lovituri primite după ce a fost arestat. „Dacă fracturile constatate la autopsie ar fi survenit ca urmare a loviturilor primite în 23 decembrie, este greu de crezut că Molan Tudor putea supravieţui peste două săptămâni în condiţiile în care fiecare inspiraţie sau expiraţie este însoţită de mişcarea permanentă a grilajului costal şi, deci, de dureri insuportabile. La momentul examinării din 28 decembrie, Molan nu acuza astfel de dureri”, se arată în sinteza Parchetului.

Clipea indică vinovatul

Adevăratele cauze ale morţii lui Tudor Molan încep să iasă la iveală odată cu audierea lui Mihai Clipea, la 15 ianuarie 1990. Acesta a declarat că la 23 decembrie 1989 se afla în arestul Miliţiei Braşov, unde a stat în celulă cu Molan. Clipea a afirmat că, după câteva zile, în aceeaşi cameră a fost introdus şi ofiţerul de Securitate Lazăr Morariu, adică exact cel pe care Tudor Molan îl indicase că ar fi stat la originea activării reţelei de informatori care au tras din diverse puncte.

Referitor la acest caz, fostul senator Adrian Popescu-Necşeşti, membru în Comisia Senatorială pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, declara: „Acest Morariu l-a găsit pe Molan în celulă şi l-a bătut, i-a spart sternul, i-a spart coastele, ca să revină asupra declaraţiilor. Molan a murit pentru că a fost bătut în închisoare de acel ofiţer de Securitate care i-a dat arma. Cazul Molan e unul concret în care se vede că teroriştii au fost agenţi recrutaţi de Securitate”.

Fără soluţie juridică

Concluzia pare pripită prin generalizare, dar scoate în evidenţă faptul că unii ofiţeri de Securitate, precum şi anumiţi informatori  au participat la diversiunea teroristă din 22-25 decembrie 1989, alături de grupul prosovietic instalat la putere după fuga lui Ceauşescu. Oficial, prin ordinul generalului Iulian Vlad, securiştii erau dezarmaţi şi consemnaţi în cazărmi.

Audiat de procurori, Morariu a declarat că în 22 decembrie, deşi întreg personalul avea ordin să rămână în unitate, a cerut permisiunea şefului direct şi a ieşit în oraş să ia pulsul evenimentelor. Ofiţerul de Securitate a mai spus că din 23 decembrie s-a pus la dispoziţia CFSN-ului local şi a recunoscut că, după ce a fost arestat la 25 decembrie, a ajuns în celulă cu Tudor Molan, despre care a spus că nu-l cunoscuse anterior. „E cel puţin curios că locotenentul-major Lazăr Morariu, care, potrivit unor date, răspundea de Poştă, a susţinut că nu-l cunoştea pe poştaşul Tudor Molan, acesta din urmă recunoscând că era informator”, se mai afirmă în raportul Parchetelor Militare.

Deşi raportul citat recomanda continuarea cercetărilor ca urmare a numeroaselor semne de întrebare din acest caz, moartea violentă a poştaşului Tudor Molan a rămas până astăzi nesoluţionată din punct de vedere juridic. În prezent, la Braşov nu se mai ştie nimic despre fostul ofiţer de Securitate Lazăr Morariu, singurele informaţii fiind acelea că imediat după 1990 ar fi lucrat în structura locală a SRI.

„Pe fratele meu l-au omorât securiştii în arest”

Constantin Molan acuză fosta Securitate  Foto: Cristian Delcea

Din ceea ce era cândva viaţa poştaşului Tudor Molan n-a mai rămas aproape nimic. La câţiva ani după moartea sa, a decedat şi soţia, iar cei trei copii ai lor (doi băieţi şi o fată) au rămas pe cont propriu. Au vândut casa părintească şi au cumpărat un apartament, apoi o garsonieră, pentru ca în final să rămână pe drumuri. Despre fată se ştie doar că a plecat în Spania în urmă cu cinci ani şi nu s-a mai întors. Cei doi băieţi au ajuns boschetari şi se adăpostesc prin cimitirele din Braşov.

Am reuşit să-l găsim pe Constantin Molan (71 de ani), fratele „teroristului” capturat în decembrie 1989. „Pe fratele meu l-au omorât securiştii în arest. Eu l-am luat de la morgă. Şefa morgii mi-a spus: «Acest om a fost omorât de Poliţie cu robotul». Coastele erau rupte, picioarele erau rupte din şolduri, mâinile atârnau, îl nenorociseră”, afirmă Constantin Molan. Acesta spune că au fost mai mult motive care l-au îndreptăţit să creadă că fratele său era informator al Securităţii.

„Într-o noapte s-a dus cu un cumnat de-al lui la un local şi au făcut scandal de i-au luat paznicii la bătaie. Pe cumnat l-au bătut de l-au băgat în comă, dar de Tudor nu s-au atins. Când să dea în el ar fi pomenit numele unui ofiţer de Securitate şi l-au lăsat în pace. Plus că îmi telefona de multe ori noaptea şi zicea că sună de la serviciu. El dacă era poştaş, nu cred că îl ţineau la Poştă până la 12 noaptea”.

Şi colegii de serviciu îl descriu pe Tudor Molan ca pe un personaj cu apucături ciudate. „De regulă se îmbrăca modest, uneori chiar ponosit şi murdar. Obişnuia să mănânce două mese pe zi la restaurantul Parc, cu băuturi fine. Stătea singur la masă şi era foarte atent la ce se discuta. Avea perioade când lipsea de la serviciu şi era înlocuit de fiul cel mare. Se spunea că merge şi la Bran, la instruire”, afirmau foştii colegi ai lui Molan, într-o declaraţie comună citată în cartea „Un pas spre libertate”, coordonată de Marius Petraşcu.

Şi fratele său îl descrie pe poştaşul „terorist” în aceeaşi notă: „E adevărat că în fiecare zi mergea la cramă, unde mânca o friptură şi bea o sticlă cu vin. Avea mulţi bani, îşi cumpărase o casă mare în centrul oraşului. Când îl întrebai de unde are bani, zicea că din ciubucuri; dar ce ciubucuri, că mai aveam un frate care era tot poştaş şi nu făcea niciun ciubuc. Am impresia că practica şi cămătăria. I-am cerut odată nişte bani împrumut şi mai-mai să-mi ia dobândă la ei”, mai povesteşte Constantin Molan.

“E adevărat că în fiecare zi mergea la cramă, unde mânca o friptură şi bea o sticlă cu vin. Avea bani.”
Constantin Molan fratele lui Tudor Molan

Moartea suspectă a informatorului Frigător

Sorin Boacă, căruia Revoluţia i-a intrat nu doar în sânge, ci şi în piele, spune că a fost trădat de securistul Leonard Frigător  Foto: Cristian Delcea

Alte două cazuri de informatori ai Securităţii implicaţi în incidente cel puţin ciudate din zilele Revoluţiei de la Braşov i-au avut în prim-plan pe Gheorghe Tibescu şi Leonard Frigător. La 24 decembrie 1989, la fel ca alţi zeci de braşoveni care pătrunseseră în Judeţeana de Partid, Gheorghe Tibescu era înarmat cu unul dintre automatele luate din magazia Gărzilor Patriotice. În sediu, civilii înarmaţi se amestecaseră printre militarii care asigurau paza.

Conform mai multor mărturii, civilul Tibescu intra frecvent în vorbă cu soldaţii, sporind panica acestora prin diverse zvonuri despre iminenţa unor atacuri teroriste. La un moment dat, acesta a mers la cei doi militari care păzeau holul de la intrarea principală şi i-a avertizat să fie vigilenţi, pentru că în sediu au pătruns terorişti. La scurt timp, Gheorghe Tibescu a deschis focul asupra civilului Iancu Hristache, pe care l-a omorât pe loc. A tras apoi asupra lui Victor Fontana (armurier la Statul Major al Gărzilor Patriotice) şi a soldatului Cristian Golumbeanu, care au apărut în zonă la auzul primelor focuri de armă. Fontana a fost împuşcat mortal, iar Golumbeanu a scăpat cu o rană la picior.

A vrut să sară pe geam

După ce a împuşcat trei oameni nevinovaţi, Gheorghe Tibescu a încercat să iasă din Judeţeana de Partid, dar a fost prins de soldaţi şi predat generalului Ion Florea pentru a fi anchetat. În primele declaraţii pe care le-a făcut, Tibescu l-a implicat şi pe Leonard Frigător, un alt civil prezent în aceeaşi clădire, despre care a afirmat că este un vechi colaborator al Securităţii.

Cei doi au fost reţinuţi în vederea cercetărilor penale, introduşi în două încăperi separate şi puşi sub pază militară. Frigător şi Tibescu n-au mai apucat însă să fie cercetaţi pentru a se stabili legăturile pe care le aveau cu Securitatea şi cine le-a coordonat acţiunile, întrucât au fost împuşcaţi în arest pe 24, respectiv 25 decembrie.

În cazul lui Leonard Frigător, varianta oficială este că a încercat să sară pe fereastra camerei unde era reţinut, iar soldatul Aurelian Popa l-a împuşcat mortal. O situaţie similară a fost prezentată şi în privinţa morţii lui Gheorghe Tibescu. Acesta s-ar fi sculat furios de pe scaun şi s-ar fi îndreptat către o nişă din încăperea unde era reţinut, gesturi în urma cărora sergentul Toma Avram l-a împuşcat pe loc. Explicaţia reţinerii celor doi în camerele Judeţenei de Partid, şi nu în arestul Miliţiei, a fost aceea că era periculos să se iasă din sediu. Ulterior, au apărut declaraţii ale rudelor lui Tibescu, care afirmau că acesta avea probleme psihice.

În momentul izbucnirii Revoluţiei, Leonard Frigător avea o meserie simplă: rupea bilete la intrarea Teatrului Dramatic. Prietenii susţin că în comportamentul lui Frigător a intervenit o schimbare după ce a fugit câteva luni peste hotare. Când s-a întors, a devenit foarte atent la ce se discuta în jur, iar uneori îşi lua şi notiţe.

„Înainte de ’89, Frigător a fugit din ţară, dar a fost prins după un timp. S-a întors în Braşov. În loc să-l bage la puşcărie, a devenit încasator la Teatrul Dramatic. Eu îl întrebam pe unde a plecat, cum a fost, că voiam să plec şi eu. Şi la scurt timp au venit de la Securitate şi m-au luat la anchetă. Deci, semnase angajament de informator şi le turna băieţilor tot”, ne-a declarat revoluţionarul Sorin Boacă.

L-a avut „în lucru”

La 22 decembrie 1989, Leonard Frigător (35 de ani) a pătruns în Judeţeana de Partid şi a ajuns vicepreşedinte al Consiliului provizoriu de conducere, care-l avea în frunte pe generalul Florea. S-a erijat într-un fel de lider al revoluţionarilor şi a susţinut cu vehemenţă zvonurile privind atacurile unor presupuşi terorişti. De asemenea, ofiţerul de Securitate Lazăr Morariu, indicat de Tudor Molan drept capul reţelei de informatori care a acţionat la Braşov în scopuri de diversiune, a recunoscut la audierile de la Procuratură că îl cunoaşte pe Leonard Frigător şi că l-a avut „în lucru” pe linie de antiterorism până în 1987.

* Adevărul.

Advertisements