Tags

, , , , ,

Securiştii invocă amnezia, bătrâneţea, boala, când sunt întrebaţi de misiunile pe care le-au avut  în decembrie 1989, la Casa de modă Modarom şi la Hotelul Capitol din Braşov. În noaptea de 22 spre 23 decembrie, 39 de oameni au fost ucişi într-un carnajiu de care securiştii din Braşov par să nu fi fost străini.

O declaraţie despre Revoluţia română din 1989: „Este indubitabil că aici a fost vorba nu numai de un curent care să fie copleşitor. Probabil că s-a dorit şi din­tr-o parte, şi din alta. Probabil că, la un moment dat, aceste curente s-au întâlnit şi la un moment dat au fost convergente. Şi când s-au întâlnit au produs o tornadă, şi de aceea a şi ieşit ce a ieşit, pentru ca cel mai tare să câştige până la urmă terenul definitiv”. Aşa rezuma evenimentele din decembrie 1989 Iulian Vlad, ultimul şef al Securităţii din România.

„O reţea care a deschis foc de diversiune”

Am prezentat până acum mai multe curente ale mişcării revoluţionare: manifestanţi sinceri care, cu mult curaj, au demonstrat împotriva dictaturii ceauşiste în perioada 17-22 decembrie 1989; grupul complotiştilor militari (ofiţerii Nicolae Militaru, Ştefan Kostyal, Radu Nicolae); comuniştii căzuţi în dizgraţia lui Ceauşescu (Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Dumitru Mazilu);  agenţii sovietici deghizaţi în turişti. A mai existat însă un curent, neglijat în ultima perioadă: curentul Securităţii. Braşovul este astăzi, poate, cel mai prietenos oraş din România. Un oraş relativ curat, cu o rată a şomajului scăzută în comparaţie cu alte judeţe, cu nivelul omuciderilor şi sinuciderilor sub media pe ţară, cu pârtii de schi împrejur şi cu „Cerbul de Aur” în septembrie. Despre jertfa anticomunistă mai amintesc doar găurile făcute de gloanţe sub ultimul etaj al hotelului Capitol, un mic cimitir în faţa Primăriei şi o cruce la poalele pârtiei Bradul din Poiana Braşov.

Însă în decembrie 1989, peste 60% din locuitorii Braşovului munceau în industria grea, iar străzile şi uzinele erau pline de securişti. Acest fenomen s-a acutizat după avertismentul dat de muncitorii de la Steagul Roşu în 1987. „Adevărul” vă prezintă astăzi episodul „Securitatea faţă cu Revoluţia” în oraşul care vreme de un deceniu (1951-1961) a purtat numele Stalin. În primul episod al seriei de articole dedicate Braşovului revoluţionar am analizat cauzele carnajiului din noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, când un foc tras de un civil înfierbântat a dezlănţuit o serie de rafale prelungite, omorând 39 de oameni. Pe scurt, civilul Emil Ivaşcu a tras un foc după nişte tineri care cărau o bancă de lemn, confundată cu o mitralieră. Cum militarii şi manifestanţii din faţa Consiliului Judeţean fuseseră anunţaţi că vor fi atacaţi de terorişti, fiecare a început să tragă după propriile reguli. Erau 2.000 de oameni înarmaţi în spaţiul delimitat de Consiliul Judeţean, clădirea Modarom, Hotelul Capitol şi Poşta Centrală. Civilii au consumat zeci de mii de gloanţe în câteva ore. Nici militarii nu au mai ţinut cont de ordinele superiorilor.

Organele de cercetare au stabilit că a fost un haos dezlănţuit. Martorii acelor evenimente susţin însă că nu haosul a fost cauza morţii atâtor oameni şi că din două clădiri s-a tras ţintit asupra manifestanţilor. E vorba de casa de modă Modarom şi de Hotelul Capitol. Mulţi dintre cei decedaţi în acel eveniment au fost împuşcaţi în cap (se deduce astfel că trăgătorii au folosit puşti cu lunetă). Procurorii care s-au ocupat de soluţionarea dosarului Revoluţiei de la Braşov, au plasat rapid cazul la „teorii conspiraţioniste”. La o analiză mai atentă, moartea celor 39 de oameni, din faţa Consiliului Judeţean Braşov, atinge o zonă tabu a Revoluţiei: implicarea Securităţii în evenimentele din decembrie 1989.

Astfel, în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, revoluţionarii braşoveni au pătruns în sediul Securităţii. Doar 50 dintre cei 90 de ofiţeri de Securitate erau prezenţi în sediu în acel moment. Restul erau „în misiune din dimineaţa acelei zile”. La inventarierea armelor din rastelul Securităţii au lipsit două pistoale-mitralieră şi şapte pistoale Carpaţi. Misiunea securiştilor în ziua de 22 decembrie 1989 viza tocmai clădirile Modarom şi Capitol, de unde braşovenii susţin că s-a tras intens.

Sergiu Nicolaescu, preşedintele primei Comisii Parlamentare pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, susţinea într-un raport cu subiectul Braşov: „Pentru mine personal este absolut clar că au avut ofiţeri pe clădirile din centru, iar în Hotelul Capitol a existat o întreagă reţea securistă care a deschis foc de diversiune.”

Despre securitate

Atitudinea securiştilor din Braşov a fost extrem de ciudată în zilele Revoluţiei. Acţiunile unor ofiţeri par a fi fost „pe cont propriu”, oricum în dezacord cu felul în care s-a comportat Securitatea ca instituţie în restul ţării.

76 de oameni au murit, la Revoluţie, în judeţul Braşov. Dintre aceştia, 39 au pierit în canonada din noaptea de 22 spre 23 decembrie.

“Pentru mine personal este absolut clar că au avut ofiţeri pe clădirile din centru, iar în Hotelul Capitol a existat o întreagă reţea securistă care a deschis foc.”
Sergiu Nicolaescu
„emanat” al Revoluţiei

„Îmi pare rău că nu am murit mai demult”

În ziua de 21 decembrie (între orele 14.30-19.30) şi în ziua de 22 decembrie (9.30-12.30), la ordinul fostului şef al Inspectoratului Judeţean al Ministerului de Interne Braşov, Gheorghe Zagoneanu, mai mulţi ofiţeri de Miliţie şi de Securitate au filmat demonstraţiile de pe casa de modă Modarom (etajul 5) şi Hotel Capitol. Chelaru Vasile, maior de Securitate, este citat în dosarul 158/P/1990: „În ziua de 22 decembrie, din ordinul conducerii profesionale, m-am deplasat la Hotel Capitol pentru a înregistra video marea demonstraţie, cu mai mulţi colegi”.

Declaraţia lui este completată de cea a unui alt ofiţer de Securitate, Marian Muşat: „În ziua de 22.12.1989, când a avut loc manifestaţia anti-ceauşistă, am mers la Hotelul Capitol, unde l-am găsit pe locotenentul Culcescu Iancu. Se afla împreună cu maiorul Chelaru Vasile şi cu maiorul David Gheorghe, care avea de executat o misiune de documentare-foto-filmare. De aici am plecat după circa 45 de minute cu toţii, mai puţin David Gheorghe”.

Emil Ivaşcu, un revoluţionar controversat   Foto: stelian grăjdan

Nu se arată ce a făcut David Gheroghe în Hotelul Capitol. Octavian Harşa, ofiţer de Securitate, declara: „În data de 22 decembrie, în jurul orei 6.00, am plecat împreună cu David Gheorghe până la Hotel Capitol şi Carpaţi, revenind după aproximativ o oră la sediu” (nu se specifică misiunea cu care s-au deplasat la cele două hoteluri).

Contactat telefonic, fostul securist Octavian Harşa a declarat că nu-şi mai aminteşte mai nimic din acea perioadă. În prezent, Harşa deţine o firmă de detectivi particulari în Braşov.

Vasile Chelaru, acum pensionar, spune că nu a tras niciun glonţ, doar a filmat şi apoi a plecat. „Nu mai ţin minte câţi am fost în Modarom şi în Capitol. Am plecat înainte să se tragă. Nu mai ştiu pe la ce oră. Am tras, domnule, dar am tras ponoase. Şi îmi pare rău că nu am murit mai demult. Cheia Revoluţiei trebuie căutată în altă parte, pe undeva pe la Gorbi (n.r. – Mihail Gorbaciov)”, ne-a declarat Chelaru. Acesta s-a lamentat îndelung pentru stigmatizarea fostei Securităţi şi a mai adăugat în final că braşoveanul Liviu Babeş nu a fost un erou anticomunist, ci „un om un pic nebun”.

Hotelul Capitol din Braşov, martorul unei Revoluţii sângeroase

Ofiţerii de Securitate au frecventat hotelurile din oraş şi în ziua de 20 decembrie 1989, când nu era nimic de filmat. Primele mişcări de stradă au apărut o zi mai târziu. Locotenentul Mircea Mureşan declara în acelaşi dosar: „În data de 20.12.1989, în cursul zilei, am stat în unitate, în afară de timpul când am trecut pe la hotelurile din Braşov, în cursul orelor 10-12 am. şi 16-17 pm”.

Gogu Genoveva şi Lăcustă Marcela

Both Andrei, artizan de încălţăminte la Modarom, declara în februarie 1990: „La data de 21 decembrie 1989, în jurul orelor 15-15.30, mă aflam pe holul de lângă lift, de la etajul 4  al casei de modă, împreună cu colegii mei Dobre Nicolae şi Cojocaru Gheorghiţă.

Atunci am văzut-o pe vicepreşedinta Gogu Genoveva urcând scările spre etajul 5 împreună cu angajata Lăcustă Marcela – fostă secretară de partid -, fiind însoţite de trei bărbaţi pe care nu îi cunosc. Am remarcat că de sub haina unuia dintre bărbaţi se vedea un pat de armă, cred că era patul unui pistol de armă mitralieră. După vreo 30 de minute, Gogu Genoveva şi Lăcustă Marcela au venit în atelier şi ne-au spus să nu urcăm la etajul 5 şi să plecăm acasă, ceea ce am şi făcut”.

O sfidare a logicii judiciare

Dan Voinea a comis o cascadă de greşeli în instrumentarea „Dosarului Revoluţiei“  Foto: Adevărul

Raportul întocmit de Sergiu Nicolaescu, preşedintele Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989″, în perioada 1990-1992 susţine varianta grupurilor infiltrate în Hotelul Capitol şi în clădirea Modarom. „În unele camere din Hotelul Capitol au fost găsite tuburi de cartuşe. Din hotel s-au predat sau au dispărut persoane suspecte. Avem certitudinea că din hotel a acţionat cel puţin un grup terorist, format din 5 indivizi, cu semnalmente deosebite”. În acelaşi raport se mai arată că în unele camere au fost găsite prosoape pătate de sânge. Însă ancheta s-a oprit în această fază.

Concluziile lui Sergiu Nicolaescu trebuie luate cu multă prudenţă, întrucât acesta a făcut parte din grupul de putere de la Bucureşti, condus de Ion Iliescu şi autor al sângeroasei diversiuni televizate din 22-25 decembrie 1989.

Raportul Parchetelor Militare a stabilit că nu a tras nimeni din cele două clădiri, explicând că martorilor li s-a părut numai că se trage de acolo. „Parte din cartuşele trase de militari erau prevăzute cu glonţ trasor, glonţ care îşi păstrează caracteristicile şi în ricoşeu, şi, în acest mod, mulţi au avut convingerea că din acea clădire s-a tras, deşi erau gloanţe care se izbeau de pereţii clădirii şi reveneau prin ricoşeu spre direcţia de unde se executase tragerea.”

Procurorul Dan Voinea, fost şef al Parchetelor Militare, s-a ocupat personal de cazul Braşov. El susţine că militarii şi civilii s-au împuşcat între ei în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989. Totuşi, argumentele lui Dan Voinea trebuie luate cu rezerve, din moment ce el cerea în 2007, deci la 17 ani de la Revoluţie, expertiza psihiatrică a generalului Ion Florea, pentru a stabili dacă avea discernământ în decembrie 1989. Florea avea 59 de ani la momentul Revoluţie, iar starea psihică ar fi putut suferi unele modificări până în 2007, când împlinise vârsta de 76 de ani. A cere o expertiză psihiatrică la aproape două decenii de la producerea faptei incriminate este o sfidare a logicii judiciare.

* Adevărul.

Advertisements