Tags

, ,

La 14 decembrie 1989, ora 16.00, Piaţa Unirii din Iaşi ar fi putut da tonul Revoluţiei române. Scenariul a fost însă comutat pe „varianta Timişoara“. „Adevărul“ recompune astăzi momentele care ar fi putut declanşa, în capitala Moldovei, începutul Revoluţiei române.

Multe dintre teoriile cu privire la evenimentele din decembrie 1989 exclud Iaşiul de pe lista oraşelor revoluţionare. Totuşi, o mână de intelectuali din capitala Moldovei îl revendică drept „oraş iniţiator al Revoluţiei române”. În oraşul de pe râul Nicolina (singurul râu din România care curge în întregime de la sud la nord), Revoluţia română a fost însă cel mai asiduu pregătită şi a avut cel mai spectaculos eşec.

Profesorul Ştefan Prutianu, scriitorii Cassian Maria Spiridon şi Aurel Ştefanache, inginerii Vasile Vicol şi Ionel Săcăleanu, juristul Valentin Odobescu şi muncitorul Titi Iacob (participant la acţiunea grevistă din 1987, de la Fabrica Nicolina) au format nucleul unei grupări conspirative demne de filmele neorealiste italiene. Coordonaţi de liderul Ştefan Prutianu (56 de ani), în prezent profesor la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi, fiecare membru al „conspiraţiei” numite Frontul Popular Român trebuia să convingă trei oameni de încredere să participe la un miting organizat pe 14 decembrie, în Piaţa Unirii, la ora 16.00. La rândul lor, aceştia aveau aceeaşi misiune, punând astfel bazele unei grupări rânduite în progresie geometrică.

Condiţionalul optativ perfect

Securitatea a aflat însă de planul „conspiraţioniştilor”. Miliţieni, securişti, pompieri şi membri ai Gărzilor Patriotice au împânzit, în ziua mitingului, Piaţa Unirii şi locurile învecinate, blocând astfel coalizarea oricăror potenţiali manifestanţi. Mitingul n-a mai avut loc. Revolta ieşenilor a fost, vai!, înăbuşită înainte de a începe. Scânteia acestei „revoluţii eşuate” nu a reuşit să aprindă, în târgul Ieşilor, nici măcar o flacără sfioasă precum cea de la aragazele comuniste.

Astăzi, relatările organizatorilor sunt făcute la timp verbal, curios pentru o amintire: condiţional optativ perfect. Revoluţia ar fi trebuit să înceapă la Iaşi, dar nu a început, România ar fi trebuit să arate altfel, dar nu arată. „Cei convocaţi ar fi trebuit să aibă asupra lor un înscris cu poezia «Un Răsunet» a lui Andrei Mureşanu şi o lumânare ce urma să fie aprinsă la momentul oportun. La umbra statuii lui Cuza ar fi urmat să ia cuvântul câţiva dintre noi. În tot acest timp, am fi strigat lozinci destabilizatoare. În final, în ideea solidarizării şi afirmării că nu suntem singuri, ne-am fi prins de mână într-o mare horă a unităţii de simţire şi ideal, am fi aprins lumânări şi am fi cântat «Un Răsunet». Nu s-a putut face treaba asta, dar măcar «Deşteaptă-te române» a devenit imnul naţional”, povesteşte Cassian Maria Spiridon (61 de ani).

„Scenariul a fost comutat pe «varianta Timişoara»”, glumeşte acesta, şi nu prea. La mai bine de 21 de ani, aceste controverse nu s-au risipit, doar s-au nuanţat, iar decembrie ’89 este privit cu rezerve chiar şi de către unii dintre actorii lui. „La Iaşi, Revoluţia nu a fost nici măcar de catifea, ci de stambă. Ori de pâslă, că nici măcar acum nu se prea cunosc urmările ei”, scrie revoluţionarul ieşean Adi Cristi, în volumul „Revoluţia de la Iaşi”. „Adevărul” descoase, astăzi, etapele care au dus la consolidarea planului revoluţionar eşuat.

Conspiraţia şi studenta la biologie marină

„În 1982, eram în Polonia, la Gdansk, şi acolo am cunoscut o studentă la biologie marină. Bojena Derengovska o chema. Eram cu doamna mea de atunci, însă m-am împrietenit şi cu această fată, care era membră în Solidaritatea lui Walesa. Îmi spunea: «Mă, dar voi chiar sunteţi nişte capete plecate!». Atunci mi-am dat seama că trebuie să facem ceva”, povesteşte Ştefan Prutianu, liderul mişcării, pe vremea aceea economist la întreprinderea „Nicolina” din Iaşi. Ideea a murit însă odată cu despărţirea de frumoasa Bojena.

La începutul lunii octombrie 1989, Titi Iacob, care-şi trecuse deja în CV, în urmă cu un an şi jumătate, o revoltă pe platforma de la Uzina Nicolina, a fost cel care a reînviat spiritul revoluţionar. „Hotărârea şi fermitatea lui mi-au dat curaj”, îşi aminteşte Ştefan Prutianu. „Îi spuneam: «Mă, Titi, noi am putea… » «Da, o facem!» Acela a fost momentul în care am început să cred.” Numele grupării conspirative a fost inspirat de Frontul Popular din Moldova, mişcare ce obţinuse anumite drepturi pentru moldovenii de la est de Prut, în Uniunea Sovietică.

Racolarea, contactul personal

„Făceam un casting în mintea mea, vedeam organizaţia ca pe o punere în scenă, ca pe un script. Trebuia să insufli încrederea, aşa că le-am spus tuturor scenariul ca şi când ar fi fost un lucru deja hotărât. Pretextam că de la mine în sus există o organizaţie, că există un consiliu, un sfat al Frontului ascuns foarte bine şi nu poate fi contactat, că eu doar dădeam mai departe instrucţiunile. Uneori, mă simţeam ca un medium”, îşi aminteşte Prutianu. Organizarea a trecut, apoi, la următorul nivel: racolarea. „Am avut contact personal cu 42 de persoane”, spune Ştefan Prutianu. Recrutarea potenţialilor revoluţionari urmărea însă o schemă strictă. Fiecare persoană contactată, care era de acord cu planul conceput de „Sfatul” Frontului, trebuia, la rândul ei, să răspândească diagrama revoluţiei la alte trei persoane de încredere. În acest fel, partizanii organizaţiei, aşezaţi în progresie geometrică, erau mai greu de deconspirat. În plus, revoluţia „prin viu grai” nu presupune documente. „Trebuia să respectăm legile conspirative nescrise”, spune Ştefan Prutianu.

Regulile sumare nu au fost însă respectate în totalitate de revoluţionari, iar Securitatea a aflat de revoltă. „Eu am racolat 21 de persoane. Ce mai, am vrut să-i aduc eu pe toţi. Le spuneam: «Hai, măi, băieţi, mai avem câteva zile! Până şi bulgarii… »”, îşi aminteşte Vasile Vicol (ajuns, acum, la 73 de ani), una dintre persoanele aflate la începutul progresiei.

5 ani, între 1974 şi 1979, a fost Ion Iliescu prim-secretar de partid la Iaşi. Între 1971 şi 1974, el fusese „vice”, responsabil cu propaganda, în judeţul Timiş.

„Participaţi la demonstraţia din Piaţă”

În zilele premergătoare mitingului din 14 decembrie 1987, coalizarea populaţiei a fost puternic susţinută de manifestele răspândite de „complotişti” în cutii poştale şi în zone des frecventate de ieşeni. „Participaţi la demonstraţia din Piaţa Unirii la 14 XII, ora 16.00″, scria, scurt şi la obiect, pe hârtiile imprimate cu ajutorul câtorva radiere. Istoria manifestelor începe însă înainte de existenţa Frontului Popular Român.

Înainte de a deveni „grupa operativă” a organizaţiei, Emilian Dan Stoica, Petru Fodor, Vasile Ilaşcu şi Vasile (Bebe) Sfidineac obişnuiau să mai lase, printre tarabele din pieţe ori prin trenuri, hârtii pe care scriau, cu o cariocă, lozinci anticomuniste. „Pe la sfârşitul lui octombrie, mă duceam în fiecare sâmbătă la Cluj, pentru că aveam o situaţie deosebită acolo, era internată soţia mea cu cancer la sân – de la Cernobîl i s-a tras. Lăsam în tren hârtiile astea, mai lăsam prin toaletele de la restaurante, prin şcoli. Mergea totul destul de primitiv, dar mergea”, îşi aminteşte Dan Stoica, în prezent preşedinte executiv al Asociaţiei „14 decembrie”.

„Se dau portocale!”

Adrenalina activităţii clandestine l-a determinat să propună extinderea ariei de acoperire şi a propriei organizaţii. „Am zis: «Hai să mă duc eu la frate-meu, că el e anticomunist sadea». La început a fost sceptic, dar peste o săptămână mi-a dat telefon şi mi-a spus de Frontul Popular Român, unde activa el. Am vorbit cu băieţii şi ne-am afiliat. Am fost constituiţi ca grup operativ al Frontului”, descrie Dan Stoica activitatea unei organizaţii inexistente formal. Gruparea fraţilor Stoica, numită iniţial Frontul Salvării Naţionale, a fost înghiţită de mai-marele Front Naţional Român, al cărui creier era Ştefan Prutianu. Entuziasmul de a face parte dintr-o organizaţie care pregăteşte, într-adevăr, prăbuşirea regimului i-a dat lui Dan Stoica, responsabil cu răspândirea manifestelor, curajul de a avansa propaganda anticomunistă.

„Am început o altă diversiune – cea a telefoanelor. Luam numere de telefon de la prieteni, sunam şi spuneam «joi se dau portocale în Piaţa Unirii, de la ora 16.00». Apoi închideam. Făceam asta de la telefoane publice. După două-trei zile, toate telefoanele erau smulse, nu desfiinţate, smulse, să zică oamenii că au fost huligani”, îşi aminteşte Dan Stoica.

Manifestele erau însă un punct forte pentru organizaţia „conspiraţionistă” şi cheia plănuirii mitingului. Au fost tipărite două texte, unul cu un aparat de pirogravat pe foaie de celuloid, în „tiraj” mic, şi altul cu ajutorul unei matriţe făcute din şapte radiere. Pe 13 decembrie şi, mai ales, în noaptea dintre 13 şi 14 decembrie, Iaşiul era împânzit cu pachete de manifeste.

„În noaptea de 13/14 decembrie, în complexul studenţesc «Tudor Vladimirescu», apăruseră pachete de manifeste şi, prin organele de Miliţie, dimineaţa, am intrat în posesia a câteva sute. Erau nişte fluturaşi prin care cereau ca populaţia să se deplaseze în ziua respectivă la o anumită oră”, confirmă Constantin Ciurlău, ultimul şef al Securităţii ieşene, în faţa Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989.

“Lăsam în tren hârtiile astea, mai lăsam prin toaletele de la restaurante, prin şcoli. Mergea totul destul primitiv, dar mergea.”

Dan Stoica

revoluţionar din Iaşi

Manifestul de la Iaşi

Prezentăm conţinutul manifestului răspândit în Iaşi, neintervenind asupra greşelilor gramaticale. Precizare: a existat şi o variantă în care adresarea era „Către toţi cetăţenii de bună credinţă”, în loc de „românii”.

Chemare către toţi românii de bună credinţă

A sosit ceasul descătuşării noastre.

Să punem capăt foamei, frigului, fricii şi întunericului care ne stăpâneşte de 25 de ani.

Să punem capăt terorii dezlănţuite de dictatura ceauşistă care a adus poporul întreg în pragul deznădejdii.

Am rămas ultima ţară din Europa în care mai persistă coşmarul stalinist amplificat de către o conducere incompetentă şi răuvoitoare.

Să arătăm că noi cei din urmă vom fi cei dintâi.

Stă în puterea noastră şi numai a noastră să ne eliberăm de cel mai odios jug pe care l-a avut vreodată ţara noastră.

Pentru aceasta chemăm toţi cetăţenii de bună credinţă sîmbătă 14 decembrie ora 16 la demonstraţia de protest care va avea loc în Piaţa Unirii.

Dorim ca demonstraţia să se desfăşoare într-o tăcere deplină, iar la ora 19 să pornim cu toţii către Piaţa Palatului Culturii, unde va avea loc sfîrşitul demonstraţiei, urmînd să ne întîlnim sîmbătă, 23 decembrie, la aceeaşi oră, în acelaşi loc. Ultima demonstraţie va avea loc la 30 decembrie ora 18 vom cere înlăturarea de la conducerea statului a lui Ceauşescu şi a familiei sale. Facem apel la armată, miliţie şi securitate să dea dovadă de curaj, patriotism şi clarviziune politică şi să sprijine acţiunea noastră de salvare a acestui neam, care este al nostru, al tuturor.

Învinşi de Securitate: „E linişte la Iaşi”

Scriitorul Cassian Maria Spiridon, un revoluţionar fără revoluţie  Foto: Laurenţiu Ungureanu

Securitatea a aflat de planul conspiraţioniştilor ieşeni şi a înconjurat Piaţa Unirii, începând cu dimineaţa zilei de 14 decembrie, cu miliţieni, trupe de Securitate, Gărzi Patriotice şi maşini de pompieri. Generalul Constantin Olteanu a venit la Iaşi pentru a supraveghea misiunea. „A raportat: «Capii au fost arestaţi, e linişte la Iaşi» şi a plecat la Timişoara, să facă linişte şi acolo”, spune Cassian Maria Spiridon, unul dintre vârfurile Frontului.

Dinamoviada

În acelaşi timp, destinaţia unui celebru concurs de judo, Dinamoviada, a fost schimbată, inopinat, de la Oradea la Iaşi. Despre judocanii cazaţi la Hotelul Unirea (care are ieşire exact în Piaţa Unirii), conspiraţioniştii cred că ar fi fost „plantaţi” chiar de către Securitate, pentru a reacţiona în cazul în care situaţia ar fi escaladat. „Erau acţiuni cultural-educative, la Bihor nu se puteau satisface necesităţile de organizare şi s-a hotărât să se facă la Iaşi, deci pură coincidenţă. Niciunul dintre aceste elemente – luptători, judocani sau de la tir – la această Dinamoviadă nu a fost angrenat, în niciun dispozitiv de către fostul inspector-şef, comandantul forţelor de pază. Vă asigur în modul cel mai sigur că a fost o pură coincidenţă”, a declarat Constantin Ciurlău în faţa Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, însă veridicitatea afirmaţiilor sale stă sub semnul întrebării.

„Mă gândeam că o să fie ceva fantastic! În ziarul «Flacăra Iaşiului» erau anunţuri că «Uniuniea Femeilor Socialiste e chemată pe 14 decembrie la sediu» sau că «în data de 14 decembrie, veteranii de război sunt convocaţi la Casa Ofiţerilor». Îmi imaginam că o să vină coloane întregi de demonstranţi. Ca de 1 Mai şi 23 August”, descrie Vasile Vicol entuziasmul revoluţionar. Vicol a fost arestat chiar în dimineaţa zilei de 14 decembrie. Mai târziu, şi-a dat seama că textele din ziare nu puteau fi decât simple coincidenţe.

„Primăvara începe joi”

Miliţienii mobilizaţi în Piaţă nu le permiteau oamenilor nici să staţioneze, nici să se adune în grupuri mai mari de trei persoane. „Circulaţi!”, răcneau „uniformele”, şi nu prea aveai altceva de făcut. „Puteai să te duci şi să vorbeşti cu statuia lui Alexandru Ioan Cuza, dar te luau de acolo şi te duceau la nebuni, nici măcar la Securitate”, glumeşte Cassian Maria Spiridon.

Gustarea, filarmonica şi Marseilleza

În faţa trupelor din Piaţă, ramificaţiile „caracatiţei” conspirative au rămas la stadiul de moluscă. „Parola de începere ar fi fost «Primăvara începe joi», ca la cehi, ar fi fost frumos. Dar oricât ne-am juca azi de-a disidenţa, noi încă eram cu toţii tributari sistemului, eram tributari obedienţei, singurătăţii în care trăia fiecare. Eram nişte insule. Or, revoluţiile încep de la un cap spart, un geam spart, de la o înjurătură”, justifică Ştefan Prutianu nereuşita revoltei. Apoi, către reporter: „Mi-e frig, Laurenţiu. Înainte, oamenii se întruneau doar în crâşme”.

Văzând că agitaţia plănuită încă se nu crease în Piaţă, organizatorii s-au retras într-un restaurant din apropiere, pentru a stabili ce e de făcut în continuare. „Am comandat câte o gustare – numai de mâncare nu ne ardea – şi ceva de băut. Era clar, şansele de desfăşurare a mitingului tindeau către zero. […] Trecuse de orele 17.00 şi am pornit spre casă. Prutianu şi Săcăleanu aveau bilete la un concert cu Dan Grigore, la Filarmonică, de la orele 18.00. Maestrul ne-a bucurat sufletele în seara lui 14 decembrie 1989, atât cât mai puteam percepe în acele momente”, descrie Cassian Maria Spridon, în volumul „Iaşi, 14 decembrie 1989, Începutul Revoluţiei Române”, momentul eşecului.

Gheorghe Crauciuc (zis şi Gică Amângulesei), unul dintre ieşenii care au răspuns chemării revoluţionare, a ţinut să se ştie că, stăpânit de o stare de nervozitate gâtuitoare după ce a reuşit să evite o altercaţie violentă la ieşirea din restaurant, a cântat cu lehamite, în pasarela de la gară, Marseilleza. Aşa, fiindcă avea amar în suflet.

* Adevărul.

Advertisements