Tags

, , ,

Artizanii „revoluţiei eşuate“ din 14 decembrie 1989 de la Iaşi s-au aliniat, fără intenţie, conspiraţiei sovietice împotriva regimului dictatorial al familiei Ceauşescu . Turişti sovietici, conspiraţii revoluţionare şi represiune – acestea sunt ingredientele eşecului revoluţiei din capitala Moldovei.

Ziua de 14 decembrie 1989 de la Iaşi, unde a fost pueril orchestrat începutul Revoluţiei române, contrazice teza revoluţiei spontane, cultivată asiduu în România de tranziţie. În capitala Moldovei, „revoluţia” s-a terminat înainte de a începe, cu adevărat, în celelalte oraşe din ţară. „Revoluţia eşuată” de la Iaşi a fost înăbuşită din faşă, iar organizatorii ei – închişi în beciurile Securităţii. Forţele de represiune concentrate în Piaţa Unirii, locul unde urma să fie organizat un miting de protest împotriva regimului, au reuşit să se mobilizeze perfect şi să dejoace planurile unor conspiraţionişti care aveau exerciţiul revoltei mai mult din cărţile de istorie sau de la Radio Europa Liberă.

Vin „turiştii”!

Coordonaţi de economistul Ştefan Prutianu şi organizaţi într-o grupare ce purta numele de Frontul Popular Român, o mână de intelectuali din dulcele târg al Ieşilor a fost aproape să treacă în contul oraşului de pe râul Nicolina, după Revoluţia de la 1848 şi Unirea Mică, încă o bornă a istoriei românilor. Planul lor a fost însă descoperit de Securitate, care le supraveghea fiecare mişcare, iar mitingul anticeauşist n-a mai avut loc. Mai mult, cei care voiau să aducă democraţie României au fost prinşi şi încarceraţi. Au revăzut lumina zilei după 22 decembrie, când, fără să ştie de ce sau cum, se aflau într-o ţară liberă. „Aveam sentimentul că voi fi arestat şi deja purtam şosete groase şi izmene. Mă încălţasem cu cele mai bune cizme, de altfel am stat încălţat cu ele nouă zile la puşcărie, pentru că mi s-au umflat picioarele şi nu le-am mai putut scoate din cauza loviturilor”, povesteşte Ştefan Prutianu, care predă, în prezent, Marketing la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi.

Trupele speciale şi tampoanele de vată

Dacă înlăturăm însă perdeaua Revoluţiei „preconcepute, premeditate” – cum o numeşte scriitorul Cassian Maria Spiridon, unul dintre liderii Frontului -, conspiraţia de la Iaşi capătă mai multe valenţe, iar turiştii sovietici se înscriu perfect în peisajul „revoluţiei” din capitala Moldovei.

Explicit, Vasile Vicol arată cum a fost bătut la tălpi de către securişti

Temându-se că ideile revoluţionare pot trece oricând graniţa dinspre Est, Armata şi Securitatea erau angajate intens, în acea perioadă, în ascultarea şi decriptarea mesajelor de peste Prut, de la basarabenii care reuşiseră să-şi recapete unele drepturi. La Iaşi însă nu ideile au fost cele care ar fi urmărit declanşarea revoltelor. Potrivit şefului Securităţii, Constantin Ciurlău, frontiera de pe Prut a fost trecută, începând cu 13 decembrie, de două autocare cu turişti din Republica Socialistă Sovietică Moldovenească, dar şi din alte republici sovietice, şi de 60-70 de autoturisme în care erau de la două la patru persoane, identificate de organele „acoperite” ale lui Ciurlău. Securitatea avea, în acele momente, informaţii potrivit cărora „turiştii” veniţi în special din localităţile Nikolaev şi Odessa ar fi fost luptători din trupele speciale sovietice. Mai mult, „ruşii” nu s-au sfiit să urmeze, ca la carte, stereotipurile care li se atribuie de obicei.

Potrivit lui Constantin Ciurlău, „la un hotel, în camere, existau nişte pliante şi s-a găsit într-o cameră o hartă pe care se trăsese o linie începând de la Iaşi, Craiova, Timişoara. Noi căutam prin camere, dar ceea ce găseam foarte mult erau sticle goale de băutură, inclusiv sticle de colonie, tampoane de vată prin care strecurau, era şi la ei o perioadă de restricţie…”.

Pe 14 decembrie 1989, la ora 16.00, ora la care, aşa cum am arătat în „Adevărul” de ieri, ar fi trebuit să înceapă Revoluţia, cele două autocare cu turişti basarabeni au parcat în zona laterală a Hotelului Traian, în dreptul străduţei de acces spre Piaţa Unirii. Numai că trupele de Securitate, Miliţie, Pompieri şi Gărzi Patriotice, care înconjurau piaţa şi locurile învecinate, nu le-au lăsat şansa unei acţiuni. „În rândul acestor categorii de străini, interesant a fost faptul că, începând de a doua zi, pe la prânz, au cam părăsit zona”, a explicat Ciurlău în faţa Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989. Surprinzător sau nu, pe toată perioada fierbinte a Revoluţiei, la Iaşi a fost linişte.

“Căutam prin camere, dar ceea ce găseam foarte mult erau sticle goale de băutură, inclusiv sticle de colonie, tampoane de vată.”
Constantin Ciurlău
fostul şef al Securităţii din Iaşi

Proclamaţia perestroikistă

Amestecul sovietic în planurile revoluţionare ale ieşenilor este demonstrat şi de către istoricul Alex Mihai Stoenescu în volumul „Istoria loviturilor de stat din România. Revoluţia din Decembrie 1989 – o tragedie românească”. Potrivit acestuia, proclamaţia care cerea sprijinul popular în manifestaţia de la 14 decembrie – primul document al Revoluţiei – „era un text curajos, destul de explicit, dar strict anticeauşist, fară nicio nuanţă anticomunistă. El a fost identificat ca perestroikist. Potrivit vârfurilor Securitaţii locale şi centrale, proclamaţia a fost compusă în URSS, sub controlul KGB, şi pusă la dispoziţie fraţilor Stoica”.

De altfel, colonelul Ciurlău a declarat Comisiei Senatoriale că a avut de-a face „la un moment dat, şi cu apariţia unor manifeste. Sigur au fost unele redactate şi de localnici, dar se putea face deosebirea între ele datorită modului cum erau confecţionate, calitatea hârtiei, iar acestea din partea de dincolo de Prut se recunoşteau printr-un anumit limbaj care era folosit”. Un fost ofiţer de Securitate, care a vrut să-şi păstreze anonimatul, i-a explicat istoriculuI Alex Mihai Stoenescu modul în care erau organizate acţiunile împotriva complotiştlor ieşeni, precum şi de ce aceştia au fost lăsaţi să continue operaţiunea conspirativă.

„La început, urmărirea persoanelor de la Iaşi a vizat stabilirea caracterului organizat al activităţii lor şi a avut, iniţial, un aspect strict local, judeţean. La un moment dat însă, unii membri ai grupului, încercând să-şi extindă reţeaua organizatorică, au dat peste indivizi care erau, la rândul lor, urmăriţi, pe contraspionaj, pentru legături cu sovieticii. Treaba a luat amploare şi mijloacele puse în mişcare pentru cunoaşterea acţiunii s-au diversificat. Băieţii de la Combinatul de Utilaj Greu (locul de muncă al celor mai mulţi dintre complotişti) căzuseră fără să vrea pe o operaţiune în curs a sovieticilor”. Aşa se explică, probabil, venirea la Iaşi a generalului-maior Victor Neculicioiu, şeful unităţii „anti-KGB” din Securitate şi a generalului Constantin Olteanu (fost ministru al Apărării, cooptat în CC al PCR), care a coordonat îndeaproape înăbuşirea mitingului şi anchetele.

Cu sau fără puterea sovieticilor, tentativa complotiştilor, care aveau ramificaţii în mai multe medii muncitoreşti şi intelectuale, nu a reuşit nici măcar să clatine colosul comunist. „Capii” conspiraţiei nu au reuşit să pună Iaşiul pe harta primelor oraşe revoluţionare şi au rămas ultimii deţinuţi politici din România.

Doru Ţigău, liderul revoluţionarilor de la Iaşi din 22 decembrie, prezent şi el în Piaţa Uniri la linia de start a Revoluţiei, minimalizează efortul complotiştilor, în volumul jurnalistului Adi Cristi, „Revoluţia la Iaşi”. „Ne-am lăsat prea uşor intimidaţi. Este posibil ca istoria să deceleze amestecul unor puteri străine – mă refer la momentul declanşării -, dar nu a existat o forţă pregătită special pentru astfel de acţiuni”.

Scriitorul Liviu Antonesei, decepţionat de nereuşita protestului, a povestit, în aceeaşi carte, cum a pus punct speranţelor de răsturnare a regimului. „Mi-am zis: domnule, am mai ratat o ocazie, asta este, şi am plecat acasă, oarecum dezamăgit. M-am simţit foarte prost în zilele următoare, ca să aud, la Europa Liberă, ca a început ceva la Timişoara.”

„Ni s-a spus că Securitatea e cu noi…”

Trupele de Securitate şi de Miliţie au început, chiar pe 14 decembrie, arestările. Primul care a fost „săltat”, sub motivul unei probleme de serviciu, a fost inginerul Vasile Vicol. De fapt, Vicol, neavând exerciţiul luptelor în ilegalitate, a căzut în plasa entuziasmului revoluţionar şi a promovat, în stânga şi-n dreapta, viitorul miting. În secţia „turnătoria de fontă” de la CUG Iaşi, el anunţase tot atelierul. Unul dintre cei neinspirat racolaţi a fost Dorian Vădeanu (nepotul tovarăşului Ciupercă, primul-secretar de partid de la Vaslui), care l-a turnat pe inginer. „M-au luat de la seviciu, m-am băgat într-o Dacie şi… la Securitate! Pe traseu vorbeau codificat, cu «vulturul», cu «vrabia», din astea. Ni s-a spus că forţele de ordine vor fi de partea noastră, să avem încredere. Eu am fost foarte supărat că ei nu ştiau scenariul ăsta şi au început să mă bată. Am rămas uimit, nu-mi venea să cred. Înainte, un maior m-a întrebat dacă stau bine cu sănătatea, dacă îmi joacă feste inima. Eu mereu m-am lăudat că sunt sănătos, că sunt sportiv, aşa că au ştiut cum să mă bată”, povesteşte, amărât, Vasile Vicol.

În „Casa Morţilor”

Următorii pe listă au fost Cassian Maria Spiridon, Ştefan Prutianu, Titi Iacob şi Georgel Muraru, dar şi curioşii care se strânseseră – care la o bere, care la un vin – în Piaţă. „Şase persoane dintre noi au avut mandat de arestare, deci cu haine vărgate. Iar 60 au fost anchetaţi. Băieţii au lucrat profesionist, cum ştiau să facă. Am ajuns în strada Triumfului nr. 6, la Securitate, în această «casă a morţilor»”, spune scriitorul Cassian Maria Spiridon. Acuzaţia „organizarea de manifestări anarho-protestatare împotriva orânduirii socialiste”.

Despre clipele din celulă, de la anchete, şi despre tumultul şi durerea bătăilor din închisoare, foştii deţinuţi preferă să nu vorbească. Sau povestesc, cu un cinism asumat, clipele cele mai absurde. „Eu am fost pus pe masă şi bătut acolo, la tălpi, cu bastonul ăla, cu pulanul, mă rog. Uitasem episodul ăsta, dar mi l-a amintit un securist după câţiva ani: «Domn’e, ce vremuri nasoale au fost când te-am pus pe masă!…»”, îşi aminteşte Vasile Vicol. „Într-o zi, 24 de ore, m-au bătut continuu. Ei se schimbau, eu rămâneam. Apoi am rămas pe mâna căpitanului Lazăr, care semăna foarte bine cu Dan Grigore, marele nostru pianist, asta e foarte interesant. Foarte curios. La un moment dat, s-a oprit şi m-a întrebat: «Da’ pe Cristinel îl cunoşti?». Cristinel era ciomagul ăla cu care bat ei. Am stat în celulă şi cu un informator de-al lor. Se dădea frontierist. Zicea că e profesor de educaţie fizică şi vorbea despre amândoi ca «noi, intelectualii»”, povesteşte Cassian Maria Spiridon.

În sediul Securităţii lipsea o singură informaţie importantă: cine conducea Frontul Popular Român. Nimeni nu-l credea pe Ştefan Prutianu atunci când îşi asuma iniţiativa. Când Prutianu, liderul grupului, începe să relateze din zilele de la închisoare, ai impresia că vorbeşte despre metode medievale. „Era o anchetă nenorocită, fără menajamente. După trei zile fără mâncare, unul dintre paznicii mei mi-a lăsat o coajă de pâine, din mâneca hainei, pentru că îi era milă de mine. Un om simplu, un miliţian! Atât e tot ce am mâncat în trei zile. Când m-au dus în celulă, în a patra zi, mi-au dat, într-o gamelă de aluminiu, o nenorocită de căpăţână de varză opărită, cu pete maronii, cu viermi. Doamne!, a fost cea mai bună mâncare din viaţa mea. După trei zile de foame, eu voiam să trăiesc. Dinţii mi se acopereau cu tartru de la o oră la alta. Intensitatea stresului era atât de mare, iar eu voiam să trăiesc!”

“Într-o zi m-au bătut continuu. Ei se schimbau, eu rămâneam. Apoi am rămas pe mâna căpitanului Lazăr, care semăna foarte bine cu Dan Grigore.”
Cassian Maria Spiridon
scriitor

“Dinţii mi se acopereau cu tartru de la o oră la alta. Intensitatea stresului, era atât de mare, iar eu voiam să trăiesc, voiam să trăiesc!”
Ştefan Prutianu
Liderul Frontului Popular Român

Dilema oraşului iniţiator

În ciuda eşecului de a organiza un miting de protest, ale cărui rezultate potenţiale stau încă sub semnul întrebării, organizatorii conspiraţiei ieşene au solicitat, începând din primele zile de libertate, recunoaşterea oficială a capitalei Moldovei drept oraş iniţiator al Revoluţiei. Pentru aceste pretenţii, revoluţionarii fără revoluţie au fost răsplătiţi cum se cuvine în tumultul primilor ani de tranziţie.

Dispariţia unui ciclist amator

„Eu mereu aveam sentimentul că sunt în pericol. Şi asta s-a întâmplat, până la urmă, cu nişte oameni care mi-au rupt mâna, într-un mod foarte ciudat până azi. Deci, ei erau cu motocicleta, aveau căştile pe cap şi m-au trântit de pe bicicletă! Puteam să-mi rup şi gâtul.N-am mai putut merge cu bicicleta după aceea”, spune Ştefan Prutinanu, căruia democraţia i-a adus, după cum se poate constata, multe neajunsuri.

Scrie în franceză, dar scrie!

„Nici până acum, oamenii nu au înţeles că nu factorul material a determinat revolta noastră. Pe Odobescu au început să-l întrebe: «Bă, aveai salar’ frumos, apartament, maşină, cutare, ce-ai căutat, bă, să vrei libertate cu stomacul plin?»”, continuă Vasile Vicol, încercând să explice reticenţa românilor de a le accepta meritele revoluţionare.

„Primul arestat al Revoluţiei Române, dacă vreţi să ştiţi, a fost de la Iaşi, nu de la Timişoara, nu de la  Arad. Uite, Dennis Deletant scrie despre Revoluţia română şi despre 14 decembrie. Asta aşa, ca fapt divers. Uite, numele meu apare aici. Nu l-am pus eu să scrie asta! Şi aici scrie că Revoluţia a început la Iaşi. Bine, scrie în franceză, dar tot scrie…”, argumentează Cassian Maria Spiridon. Deşi complotiştii sunt convinşi că acţiunea lor a fost decisivă pentru victoria Revoluţiei, aceste ecouri nu se aud şi până la Bucureşti.

Ultima încercare, tot eşuată, de a trece Iaşiul pe harta Revoluţiei drept oraş iniţiator i-a aparţiut, în anul 2007, lui Puiu Nicolae Fesan, secretarul de stat pentru problemele revoluţionarilor din acea vreme.

Parabola izvorului şi a piromanilor

„Într-o vară secetoasă, pe un câmp uscat, focul poate să apară şi ici, şi colo, fără legătură cu aceiaşi piromani. Piromanii apar pentru că e nevoie de foc. Sau, altfel, când bem apă dintr-un izvor, noi vedem doar apa care iese din pământ, dar ea are un parcurs subteran. Aşa e şi cu Revoluţia română. Noi am văzut-o când a explodat, dar izvorul este, înainte de a fi izvor, un pârâiaş subteran, ascuns privirilor noastre”, încearcă Ştefan Prutianu să explice, metaforic, reţeta revoluţiilor.

* Adevărul.

Advertisements