Tags

, , , , , ,

„Adevărul“ vă explică teoria reflectorului poliedric, aplicată la Revoluţie.  Începând din seara de 22 decembrie, pe staţiile de radiolocaţie ale Armatei au început să apară zeci de ţinte aeriene, care păreau a fi elicoptere grupate în formaţiuni de atac.

Deşi au avut un rol crucial în „diversiunea teroristă”, fenomenele care au dominat spaţiul aerian al României în perioada 22-25 decembrie 1989 reprezintă unul dintre aspectele mai puţin mediatizate ale Revoluţiei.

Este vorba despre simularea unui atac aerian de mare amploare care a bulversat total Armata, a alimentat panica şi a susţinut scenariul existenţei teroriştilor.

Începând din seara de 22 decembrie, pe staţiile de radiolocaţie ale Armatei au început să apară zeci de ţinte aeriene, care, după toate aparenţele, păreau a fi elicoptere grupate în formaţiuni de atac.

Antologice rămân imaginile din seara de 22 decembrie, când generalul Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major al Armatei, vorbeşte la telefon cu generalul Mircea Mocanu, şeful Comandamentului Apărării Antiaeriene a Ţării (CAAT).

Guşă: „Tovarăşu’ Mocanu, dumneata eşti cu toate staţiile radar în funcţiune? Cum dracu’ apar elicoptere? Ai doborât ceva până acum? Opt bucăţi? De unde au venit astea, domnule? Din interior? Extraordinar! Deci nimic n-a intrat din afară. Totul din interior, e clară treaba. Alertă totală peste tot, că ăştia au fost nişte demenţi. Au avut în interior, noi n-am ştiut, şi acum au plecat la acţiune… Or fi avut subteran pe undeva, nu ştie nimeni.

Generalul Ştefan Guşă a căzut pradă diversiunii radioelectronice  Foto: agerpres

Le-au scos şi au început să acţioneze. Nebunii ăştia care… demenţi”. 1.300 de ţinte aeriene cu caracteristici de zbor asemănătoare elicopterelor au fost descoperite de aparatele radar în perioada 22-25 decembrie.

Acestea au evoluat în special în Dobrogea, Câmpia Română, Banat şi zonele de nord-vest ale Transilvaniei. Ca urmare a acestei stări de fapt, s-au executat, în aceeaşi perioadă, 52 de ieşiri cu avioane de vânătoare, 29 de ieşiri cu elicoptere şi trageri cu artileria, mitralierele şi rachetele antiaeriene.

Ţintele aeriene, imitate

Deşi generalul Guşă, „intoxicat” de generalul Mocanu, vorbeşte în acele imagini rămase din zilele Revoluţiei despre opt elicoptere doborâte în seara de 22 decembrie, în realitate arsenalul folosit de Armată nu avusese niciun rezultat. După ce s-a executat foc cu artileria antiaeriană, o parte dintre ţinte au dispărut de pe radare, ceea ce a condus la impresia că aparatele aflate în zbor au fost doborâte.

În teren nu s-a găsit însă nicio urmă materială a vreunui elicopter doborât. Într-un raport al Parchetelor Militare se arată: „În urma analizării acţiunilor de luptă desfăşurate în noaptea de 22/23 decembrie 1989 s-a ajuns la concluzia că ţintele aeriene sunt imitate cu aparatură specială de luptă radio-electronică, acordată pe frecvenţele de lucru ale staţiilor noastre, şi s-a ordonat încetarea tragerilor cu rachete antiaeriene, iar tragerile cu artileria şi mitralierele antiaeriene să se continue numai pe ţinte aeriene observate vizual”.

Până să se ajungă însă la această concluzie, risipa a fost destul de mare. 50 de rachete de diferite tipuri au fost lansate în noaptea de 22 spre 23 decembrie la parametrii determinaţi cu ajutorul mijloacelor de radiolocaţie. Acest lucru a condus la concluzia că s-a executat un bruiaj electronic inclusiv asupra focoaselor radio ale rachetelor, provocându-se explozia acestora.

Generalul Mircea Mocanu, comandantul CAAT în 1989, declara în faţa Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989 că România s-a confruntat în mod cert, în timpul Revoluţiei, cu ceea ce se numeşte „război electronic”. El explică câteva dintre metodele unei astfel de operaţiuni. „Ulterior au fost găsite pe teritoriul ţării mai multe baloane tip meteo, cu materialul din plastic sfâşiat de schije; de baloane atârnau reflectoare poliedrice, adică un schelet de lemn cu foiţă de staniol în măsură să reflecte undele electromagnetice emise de staţiile de radio­­locaţie. Pe cutie – o brumă de aparatură, pe care scria în limba rusă «fabricat în URSS»; aveau şi o etichetă pe care scria în limba maghiară: «Cine aduce la organele locale un asemenea obiect primeşte 50 de forinţi»”.

Ruşii, gata de intervenţie

În faţa Comisiei Senatoriale, Mircea Mocanu a încercat să explice ce scop ar fi putut să stea în spatele diversiunii radioelectronice la care a fost supusă România în timpul Revoluţiei. „Eu trag concluzia că războiul electronic trebuia să constituie un element complementar, având drept scop mascarea unei alte acţiuni militare reale. Respectiv o intervenţie aeropurtată, poate şi terestră, străină. Intervenţia străină s-ar fi declanşat probabil automat dacă în România s-ar fi declanşat un război civil”.

Logica fostului comandant al Apărării Antiaeriene este susţinută şi într-un raport al Marelui Stat Major cu privire la evenimentele din decembrie 1989: „Efectele războiului electronic şi ale diversiunii radioelectronice sunt necesare şi premerg de regulă unor acţiuni militare. Conform concepţiei «THE AIRLAND BATTLE», întotdeauna vor fi urmate în ordine de război aerian, desantări aeriene sau navale de trupe şi război terestru, combinate cu război psihologic şi de diversiune armată terestră”.

Generalul Mocanu a făcut şi o dezvăluire care susţine varianta unei intervenţii militare din exterior. „În ziua de 23 decembrie, în jurul prânzului, de la unul dintre punctele de comandă ale CAAT mi s-a raportat că de la punctul de comandă central Moscova, cu care aveam legătură telefonică «cap la cap», s-a primit un mesaj cu următorul conţinut: «Armata sovietică este pregătită să acorde ajutor forţelor revoluţionare din România. Acţiunea se va declanşa însă la cererea oficială a reprezentanţilor noii puteri de la Bucureşti». Am dat ordin să se răspundă negativ şi am raportat generalului Guşă”. 

”Se pune problema dacă în perioada respectivă a existat un aşa numit război electronic. Eu raportez afirmativ. Autorii războiului electronic, pe care îl consider condus şi elaborat de la cel mai înalt nivel, sunt şi autorii întregului scenariu.”
Generalul Mircea Mocanu comandantul Apărării Antiaeriene a Ţării în 1989

Risipă

50 de rachete de diferite tipuri au fost lansate în noaptea de 22 spre 23 decembrie la parametrii determinaţi cu ajutorul mijloacelor de radiolocaţie.

Teoria reflectorului poliedric – demonstraţia

Generalul Iosif Rus

La momentul Revoluţiei din 1989, Radu Borcea era şeful biroului de luptă electronică din cadrul Comandamentului Aviaţiei Militare. Imediat după evenimente, a primit misiunea de a reconstitui unul dintre dispozitivele folosite în urmă cu 21 de ani pentru simularea ţintelor aeriene care au bulversat Armata Română.

„Generalul Iosif Rus, comandantul Aviaţiei, a primit, prin februarie 1990, nişte resturi dintr-un reflector poliedric găsit în zona Timişoara. Mi l-a pus mie în braţe, să mă ocup de el. L-am luat şi l-am reconstituit. Era un schelet de lemn îmbrăcat în staniol, care e o suprafaţă bună conductoare electric. În orice poziţie îl vede o undă electromagnetică, acest reflector poliedric o trimite înapoi. Exact ceea ce se întâmplă cu ţinta aeriană. Astfel de dispozitive au umplut radarele de ţinte în decembrie 1989. Au apărut din astea cu zecile, mai ales noaptea, când era mai greu de stabilit dacă e sau nu e ţintă reală. Şi apariţia lor pe radar a fost interpretată drept un atac masiv al aviaţiei inamice”, susţine Radu Borcea.

Inginerul Borcea a făcut o scurtă demonstraţie în faţa reporterilor „Adevărul”, confecţionând un reflector poliedric în numai câteva minute. Reflectoarele poliedrice sunt ridicate de la sol cu ajutorul baloanelor meteorologice, având ataşată şi o radio-sondă. Astfel de dispozitive s-au folosit ulterior în meteorologie, dar în 1989 România nu avea în dotare aşa ceva.

„Noi cunoşteam teoria reflectorului poliedric, dar ne lipsea realizarea practică. În sensul că îl făcusem din tablă şi cântărea vreo 25 de kilograme, deci nu putea fi ridicat de un balon cu heliu, pentru că era prea greu. Realizam cu astea pistă falsă, aerodrom fals, mă rog. Legam dispozitivul de un fel de spânzurătoare şi se balansa în aer. Şi la cercetarea radio-electronică din aer apărea ca o pistă. În schimb, băieţii sovietici au gândit această variantă cu staniolul. Realizarea lor cântărea 280 de grame”, explică Radu Borcea.

Inscripţii în maghiară

Întrucât pe unele dispozitive de acest fel, găsite după Revoluţie, se aflau inscripţii în limba maghiară care promiteau chiar şi o recompensă găsitorului, ofiţerii de aviaţie au încercat să meargă pe această pistă. „Am fost personal la Budapesta în martie 1990, pentru că pe corpul unei radio-sonde găsite scria că este proprietatea unei instituţii din Budapesta. L-am luat pe ataşatul militar român şi am căutat adresa aia, dar era în mijlocul unui parc”, povesteşte Radu Borcea. 

În ciuda acestor inscripţii în limba maghiară, Borcea este convins că altcineva s-a aflat la originea diversiunii radioelectronice din timpul Revoluţiei. „Uniunea Sovietică era furnizorul nostru unic de tehnică militară la vremea aceea şi ştia foarte bine ce avem în înzestrare, unde e dispusă tehnica şi ce parametri de lucru are. Cine deţine informaţia stăpâneşte situaţia. De altfel, cu prilejul unor activităţi comune, nu s-au sfiit furnizorii unici să ne spună că nu trebuie să ne închipuim vreodată că, dacă venim cu tehnica din înzestrare asupra lor, avem vreun succes, ceea ce era, de fapt, uşor de închipuit”.

În ciuda acestor numeroase mărturii, problema războiului radioelectronic nu a fost niciodată lămurită la nivel oficial, pentru a se stabili cine s-a jucat de-a atacul aerian pe teritoriul României în decembrie 1989. Organele militare s-au mulţumit să pună o serie de date la dispoziţia Parchetului, în timp ce Parchetul a alcătuit o sinteză cu datele primite şi a conchis în finalul ei că „această problemă a aşa-numitului război radioelectronic nu poate fi elucidată în totalitatea ei de către organele Parchetului, fie ele şi ale Parchetului Militar, acestea neavând nici mijloace tehnice, nici specializarea necesară”.  

”Generalul Iosif Rus, comandantul Aviaţiei, a primit, prin februarie 1990, nişte resturi dintr-un reflector poliedric găsit în zona Timişoara. Mi l-a pus mie în braţe, să mă ocup de el.”
Radu Borcea specialist în luptă electronică

România, într-un război total ultramodern

O analiză a fenomenelor radioelectronice din decembrie 1989 face şi colonelul în rezervă Andrei Păsăreanu în cartea „Demers către adevăr” (foto). Specialist în instalaţii radar şi fost ofiţer în Comandamentul Apărării Antiaeriene a Ţării (CAAT), Păsăreanu nu se fereşte să facă afirmaţii tranşante: „Faptul că Operaţia Aeriană a avut loc paralel şi sincron cu acţiunile terestre ne îndreptăţeşte să afirmăm că acestea au avut un scop comun şi s-au desfăşurat după planuri întocmite anterior.

Complexitatea acţiunilor aeriene şi a mijloacelor electronice folosite duce la concluzia că planul a fost întocmit cu cel puţin un an înainte de aplicarea lui”. Fostul ofiţer aminteşte şi de un raport al Marelui Stat Major în care se vorbeşte despre prima apariţie a fenomenelor aeriene din decembrie 1989 în vara aceluiaşi an, când pe radiolocatoarele Armatei din anumite zone au apărut situaţii similare cu cele de la Revoluţie.

Andrei Păsăreanu susţine că, pe lângă mijloacele clasice de război electronic (baloane meteo cu reflectoare poliedrice, generatoare de bruiaj de imitare terestră etc), în decembrie 1989 s-au folosit mijloace aeriene simulate electronic, utilizând metode şi tehnologii nemaiîntâlnite, care fac parte din „războiul total ultramodern”. El vorbeşte despre nişte „forme misterioase asemănătoare elicopterelor, care au fost obţinute pe baza unor descoperiri ştiinţifice deosebite şi ultrasecrete şi realizate folosind tehnologii ultramoderne necunoscute până acum”.

Tehnologie de înalt nivel

Pornind de la aceste supoziţii, Păsăreanu crede că un singur stat de pe glob putea pune în aplicare asemenea metode: SUA. „Aceste mijloace nu puteau fi realizate decât de o superputere cu potenţial deosebit, economic, ştiinţific şi militar. Această superputere nu poate fi alta decât SUA. Specialiştii militari care au cunoştinţe în domeniul războiului electronic au convingerea că URSS nu ajunsese la un astfel de nivel de dezvoltare. Despre alte state nici nu poate fi vorba”.

Mărturia lui Păsăreanu trebuie luată cu anumite rezerve. Pe 21 decembrie 1989, colonelul a fost implicat, cu echipa sa de  Platforma industrială Pipera, la spargerea mitingului lui Ceauşescu din Piaţa Palatului. Acţiuni similare au derulat şi agenţi sovietici, de aceea nu este exclus ca operaţiunile să fi fost coordonate sub o comandă unică. Insistenţa lui Păsăreanu de a pune totul în seama americanilor şi de a-i disculpa pe sovietici lasă loc multor bănuieli.

Şi generalul Mircea Mocanu susţine implicarea unei tehnologii de cel mai înalt nivel în bruiajul realizat în urmă cu 21 de ani. „Personal, nu sunt adeptul ipotezei care s-a elaborat, că străinii umblau cu valiza, cu aparatul de emisie pe lângă subunităţi. Cel mai probabil, emisia acestora s-a efectuat dintr-un centru unic.

Care, după părerea mea, putea fi: un satelit artificial al Pământului sau un avion din sistemul de cercetare AWACS, care emite şi recepţionează de la distanţa de trei-patru sute de kilometri de frontieră sau linia de contact. Este un Boeing echipat cu aparatură electronică. Cunoaştem că asemenea avioane existau la acea vreme în înzestrarea SUA şi NATO. Din câte ştiam noi, sovieticii nu aveau. Ceilalţi vecini, în niciun caz”, a declarat Mocanu la Comisia Decembrie 1989.,

* Adevărul, 01.06.2011

Advertisements