Tags

, , , , , ,

Fără idealuri, fără idei, în definitiv, fără orgolii şi fără speranţe, ajungem verbe fără forţa de a deveni, vreodată, predicate, biete, infirme gerunzii.

La început au înnebunit vacile – cine altcineva? Au urmat, fireşte, ţânţarii criminali, înaripatele toate şi, fatalitate!, porcii. Acum, castraveţii au pornit o cruciadă. Ce este istoria recentă, dacă nu suma acestor isterii, aşa cum economia recentă e o adunare de bule care se sparg succesiv lăsând să se vadă acest vid. De ce?

Înainte, oamenii ştiau că vor muri în războaie, dar şi că vor urma veşnicele plaiuri ale vânătorii. Erau vremuri când ideea de divinitate, sau măcar cea de justiţie, încă nu se alteraseră. Se trăia cu moartea într-o fragilă armonie a normalului, dar se trăia. Rostul acesta, poate elementar, dar totuşi rost, s-a pierdut. Aşadar: nu mai vrem să murim, dar nici nu mai ştim să trăim. Cum?

Moderni şi defecţi, ne ascundem de viaţă sub carcasele unor maşini care nu duc nicăieri. Tragic, dar comic epilog: omul-legumă devorat de o legumă. Cum s-a ajuns aici? Bacteriile, ucigaşele bacterii, sunt altele. De exemplu: alienarea prin aliniere. Un consens stupid penetrează civilizaţiile: totul este de vânzare. Ca în reclamele strălucitoare există şi o notă de subsol, evident, ignorată: … dar nu oricine poate cumpăra orice. Aşa se naşte armata celor care îşi vând sufletul pentru o pâine, deşi ar vrea o fabrică întreagă.

Observaţi, vă rog, ciclul acestor abandonuri: bucuria jocului gratuit, visele din ciclul primar, intimitatea prieteniei, timpul, deci fericirea. În noua ordine mondială, omul nu mai este om, ci, în perversa logică a alienării prin aliniere, resursă umană. E cea mai preţioasă pierdere, şi cel mai puţin înţeleasă.

Există în „Cavalerul inexistent”, imaginat de Italo Calvino, un scutier numit în multe feluri, dintre care este de reţinut numele Gurdulù. Iar acest Gurdulù este absorbit de toate formele de existenţă din jur. Devine, cu o lejeritate sublimă, deci înfricoşătoare, râu, pom fructifer sau ciorbă. Şi, bineînţeles, Gurdulù este considerat, de adevăraţii nebuni, un nebun. Ajungem, astfel, foarte departe, în universul în care dilema fundamentală a fi sau a nu fi găseşte o soluţie surprinzătoare, copleşitoare: cei ce sunt fără să se obosească să afle de ce sunt. Ajungem la depărtarea de sensuri, la cei mulţi care supravieţuiesc în vieţi imaginate, dictate de alţii. Suntem personajele unui timp tânăr sfâşiat de angoase, de nevroze. Ajungem la laşitate. Adaptarea la impostură, când toate zilele sunt la fel, în aşteptarea ultimului gong, este singurul sfârşit al lumii. E un sfârşit comod de partidă, dar tot un sfârşit. Cumva, libertatea de a alege libertatea a devenit o alegere imposibilă.

Fără idealuri, fără idei, în definitiv, fără orgolii şi fără speranţe, ajungem verbe fără forţa de a deveni, vreodată, predicate, biete, infirme gerunzii. Sclavii spaimelor mici, ca aceasta – că suntem aici doar hrană pentru legume.

* Adevărul, 05.06.2011

Advertisements