Tags

, , , , , ,

Reţeta care a provocat aproape o mie de morţi şi câteva mii de răniţi după fuga lui Ceauşescu, în decembrie 1989, are aceleaşi ingrediente şi la Târgovişte: militari nepregătiţi, ordine ticăloase, arme împărţite aiurea, gărzi patriotice zeloase şi zvonuri despre terorişti. În fosta reşedinţă domnească, în decembrie ’89, au murit şapte militari şi cinci civili. Pierderile Tâgoviştei sunt mult mai mari, pentru că mulţi militari au pierit în măcelul din Bucureşti.

La Târgovişte, la Revoluţie, prima persoană a murit în seara de 23 decembrie. Aurel Simion, 39 de ani, lucra ca lăcătuş mecanic la Întreprinderea Comercială de Stat pentru Mărfuri Industriale şi făcea parte din Gărzile Patriotice. Fusese trimis să asigure paza magazinului Muntenia 2, pentru că mai multe spaţii comerciale erau vandalizate în acele zile. În jurul orei 22.00, militarii şi gărzile patriotice întreţineau un schimb de focuri cu forţe „contrarevoluţionare” nevăzute. Aurel Simion se afla împreună cu angajatele magazinului, la subsol. Ieşind să vadă ce se întâmplă afară, a fost lovit în cap de un proiectil.

Împuşcat de un coleg

Unul dintre cele mai absurde cazuri de deces prin împuşcare din Târgovişte s-a petrecut în unitatea militară 01378, în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989. Locotenentul Nicolae Stoica avea 24 de ani şi credea că luptă cu teroriştii. A sfârşit însă împuşcat de un coleg de la o unitate militară din Ploieşti, venit să întărească dispozitivul de apărare. Amănunt important: UM 01378 se afla în aceeaşi cazarmă cu UM 01417, unitatea condusă de şeful Garnizoanei Târgovişte, colonelul Andrei Kemenici, şi în care erau ţinuţi sub pază, din seara de 22 decembrie, Nicolae şi Elena Ceauşescu!

În 1989, Paul Bujor Ionescu era căpitan la UM 01866 Ploieşti şi a fost trimis cu o grupă de militari să sprijine UM 01378 Târgovişte. Într-o declaraţie dată ca martor (!) la Parchetul Militar Ploieşti, declaraţie aflată în „Dosarele Revoluţiei”, căpitanul povesteşte: „În noaptea de 23 spre 24 decembrie eram în amplasamentul stabilit şi, pe fondul unor atenţionări de genul «veţi fi atacaţi de terorişti în uniforme militare şi de gărzi patriotice», «veţi fi atacaţi de elicoptere», s-a ordonat ca toate cadrele să intre în dispozitiv de luptă, pe burtă, în poziţie de tragere. Avertizările se primeau prin punctul de comandă. La o distanţă de amplasamentul nostru a intrat în fugă o persoană.

Am somat-o şi am întrebat-o cine este. La a doua somaţie a spus: «Ce, nu mă cunoşti?!».  În acel moment am văzut că mişcă arma şi am executat foc asupra lui. Se afla la cinci metri de mine. Am raportat, am fost chemat la punctul de comandă. Doi-trei militari au verificat cine este şi au spus că e de la ei din unitate. Am fost trimis la comandament pentru investigaţii, dar nu m-a mai întrebat nimeni nimic”. A doua zi, Paul Bujor Ionescu a plecat la Ploieşti împreună cu militarii pe care îi coordona.Doi ani mai târziu, UM 01378 Târgovişte trimitea Procuraturii Militare din Bucureşti un tabel cu persoanele decedate sau rănite în unitate. În dreptul lui Nicolae Stoica, locotenentul împuşcat, scria: „Rănirea a survenit pe timpul unui atac purtat de elemente teroriste, în jurul orei 22.30, de la UM 01378″.

Bătălia de la blocul 8

În schimburile de focuri de la blocul 8 de pe strada Evoluţiei, pe 24 decembrie 1989, au fost rănite patru persoane şi n-a fost prins niciun terorist. Cazul s-a petrecut în cartierul Micro 11, o zonă rău famată pe atunci, unde, după cum mărturisesc martorii acelor zile, locuiau mulţi ţigani scandalagii. Era aproape de prânz. Maiorul Ion Mateescu făcea parte dintr-o grupă de intervenţie solicitată să-l găsească pe securistul care trăgea din blocul 8. Echipa a fost împărţită în două: unii au urcat pe bloc, alţii au rămas la intrare, ca individul să nu scape. Mateescu descrie scena: „De la distanţă se vedeau unii pe bloc care aruncau ceva din buzunar, care în cădere făcea o spirală de fum.

Am tras, dar n-am ochit pe niciunul. Sus am găsit nişte preşuri de la uşi adunate grămadă, ca un culcuş. Îmi aduc aminte doar numele unuia de sus, Dănuţ Şvalea, un ţigan, pe care l-am legat cu o sârmă de rufe. Apoi, cineva a spus că se trage în mulţime de la etajul trei. Între timp, în zonă au mai venit militari de la două unităţi. Erau şi gărzi patriotice, dar şi oameni înfierbântaţi de evenimente. S-a vrut să se scoată armata în stradă, să fie cât mai mulţi morţi”.

Un alt martor al incidentului este locotenentul-major Iulian Voicu, de la UM 0705 Târgovişte, comandantul unui echipaj ABI. „S-a tras cu armamentul de pe ABI, apoi cu fumigene-lacrimogene. Două proiectile au ajuns în apartament. Din bloc au ieşit mai multe persoane, două fiind rănite: Ion Iarca, membru al Gărzilor Patriotice, şi caporalul în rezervă Ion Nelu Chelariu”. O altă persoană scoasă din bloc de mulţime a fost sectoristul Vasile Bosneanu, pe care mulţi aveau ciudă, pentru că, spune „gura de Târgovişte”, era „cam al dracu'”. Miliţianului i s-au spart în cap toate oalele, fiind acuzat că a tras din locuinţa sa, care de fapt se afla sub apartamentul buclucaş de la etajul trei. În Târgovişte, în acele zile, s-a răspândit zvonul că se trage din toate casele securiştilor şi miliţienilor, informaţie niciodată confirmată.

Atac asupra şifonierului

Ce s-a întâmplat de fapt: în haosul acelor zile, când fiecare individ avea iniţiativă sau chiar o armă, nu au fost luaţi în calcul civilii care împânziseră interiorul blocului. Cei doi răniţi, Ion Iarca şi Nelu Chelariu, au avut ideea să verifice apartamentul din care se spunea că trage sectoristul Bosneanu. Aceştia au pătruns prin forţă şi au tras imediat după deschiderea uşii, de frică.

„Am tras asupra unui şifonier, pentru că am văzut mişcare”, a declarat Ion Iarca în faţa procurorilor. Focurile de armă fiind văzute de afară, s-a dezlănţuit un tir puternic. Înăuntru au fost aruncate şi tuburi lacrimogene. Explozia unei grenade a fost cea care i-a rănit pe Ion Iarca şi Nelu Chelariu, după cum relevă expertiza criminaliştilor.

Răniţi din curiozitate

Constantin Gheboianu şi Mircea Tănase ieşiseră din casă să vadă ce se întâmplă la blocul 8. Gheboianu, care era în drum spre cumpărături, s-a trezit cu un glonte în frunte, iar Tănase, care tocmai abandonase o partidă de rummy, a fost rănit în piept. Ion Mareş, care în decembrie ’89 era maior la UM 01378 Târgovişte, a ajuns la blocul 8 mai târziu şi a văzut apartamentul de la etajul 3 în flăcări. El l-a preluat pe sectoristul Vasile Bosneanu şi l-a dus la Inspectoratul de Miliţie. Mareş spune că asupra acestuia nu
s-au găsit arme.

” S-a vrut să se scoată armata în stradă, să fie cât mai mulţi morţi. ”
Ion Mateescu locotenent-colonel (r)

Foc încrucişat

În după-amiaza de 24 decembrie aveau să mai moară două persoane: Paris Iclodean, 25 de ani, sudor la Autobaza Târgovişte şi militar în termen, şi Ştefan Munteanu, de la UM 01417, unitate în care se aflau, sub pază, soţii Ceauşescu. Un tir nimicitor a fost declanşat asupra Liceului industrial nr. 2, sub influenţa zvonurilor despre existenţa unor terorişti. De fapt a avut loc un schimb de focuri între mai multe grupuri de militari, aflaţi sub comanda colonelului Kemenici.

în capcană Maiorul Ion Mareş a fost trimis de colonelul Andrei Kemenici, şeful Garnizoanei Târgovişte, în zona fostei autogări, deoarece a primit informaţii că din acea zonă s-a tras asupra lucrătorilor staţiei CFR Târgovişte Sud. Mareş a găsit acolo mai multe forţe: un tanc, câteva TAB-uri, un ABI, trupe terestre, gărzi patriotice şi civili. Oamenii spuneau că doi indivizi în combinezoane negre au intrat în magaziile unui şantier din apropiere.

Colonelul  (r) Ion Mareş  Foto: petrică tănase

În 1992, Mareş le declara procurorilor: „Dintr-un bloc părăsit, am sesizat că se execută foc. Am hotărât să înconjur clădirea cu cele două tancuri, pentru a elimina posibilitatea teroriştilor să părăsească clădirea. S-a tras în clădire cu mitralierele de pe tancuri. I-am somat prin staţie pe suspecţi, dar nu am avut niciun rezultat. Atunci, mulţimea a început să strige şi să arate spre macaraua turn din apropiere şi am văzut pe platforma acesteia, aflată la 40-50 de metri înălţime, doi indivizi. Am crezut că sunt terorişti şi am ordonat unui tanc să se deplaseze lângă macara. În timpul acestei manevre, forţele terestre au deschis foc asupra celor doi. Ei au ridicat mâinile, ceea ce m-a determinat să ordon cât am putut de tare încetarea focului. Era însă prea târziu.

Unul dintre ei, Paris Iclodean, a fost lovit de gloanţe”.
Al doilea „terorist” de pe macara nu a fost rănit. Maiorul Mareş l-a legitimat. Îl chema Kurt Horst, era cetăţean român de naţionalitate germană şi lucra ca inginer la Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte. Macaragiul Ion Dumitru Mureşan s-a oferit să verifice dacă sunt arme în cabina macaralei. „Când a ajuns sus, din podul Liceului industrial nr. 2 s-a deschis foc cu armă automată asupra sa şi a fost rănit. Am orientat tancul către liceu şi am tras spre luminator. În acel moment, din UM 01417 şi UM 01378, aflate de partea cealaltă a liceului, s-a deschis foc cu toate forţele”, îşi continuă declaraţia Mareş. Ordinul de foc a fost dat de colonelul Kemenici.

Greşeală tactică

În acest schimb de focuri a murit militarul Ştefan Munteanu. El stătea în unitate, în spatele gardului, pe latura de nord-vest a cazărmii. Când s-a dat semnalul de atac spre podul Liceului nr. 2, militarii n-au mai luat mâna de pe trăgaci. Ion Mateescu, pe atunci căpitan la UM 01417, dezvăluie cum s-au petrecut lucrurile. „Aveam nişte subunităţi trimise prin oraş. Nu ştia nimeni. Unii erau la o verificare în spatele liceului. Erau derutaţi, că veneau binevoitori şi le spuneau că au văzut terorişti. S-au dus acolo, în spatele liceului, şi cineva a tras înspre unitate, peste liceu. Ai noştri au crezut că sunt atacaţi şi a început măcelul. Dacă ar fi să găsesc o vină pentru moartea soldatului, aceea ar fi că erau prea deşi în dispozitiv. Nu s-au respectat normele tactice”.

Ordinele criminale ale colonelului Kemenici

Comandantul UM 01417 şi al Garnizoanei Târgovişte şi-a trimis la moarte mai mulţi subordonaţi. Doi dintre ei au avut misiunea de a-i apăra soţia şi fiicele.Două decese stupide s-au petrecut după execuţia Ceauşeştilor, când şi Târgovişte devenise „oraş liber de comunism”. Costel Dascălu şi Sorin Rotaru, militari în termen, au fost împuşcaţi de camarazii lor de arme, într-un schimb de focuri care avea ca ţintă „elementele teroriste”. Două grupuri de militari au fost trimise în acelaşi loc de comandantul lor, Andrei Kemenici, la un interval de 12 ore, fără ca unii să ştie de prezenţa celorlalţi. Această neglijenţă a produs doi morţi.

Generalul (r)  Andrei Kemenici, fostul şef al Garnizoanei Târgovişte  Foto: click!

În rechizitorul pentru trimiterea în judecată a lui Andrei Kemenici, procurorul Vasile Doană spune că fostul şef al Garnizoanei Târgovişte a fost „supus unui factor de stres, generat de importanţa deciziilor luate şi de efortul fizic prelungit” în perioada 17-25 decembrie 1989. În cazul morţii celor doi militari, Andrei Kemenici, azi general în rezervă, a fost declarat nevinovat în 2004. Doană şi-a argumentat acuzaţiile prin aceea că, fără consimţământul lui Andrei Kemenici sau al adjuncţilor săi, militarii implicaţi în acest incident nu puteau părăsi unitatea.

După Revoluţie

25 decembrie, seara. Era, încă, ziua de Crăciun. Ceauşeştii tocmai fuseseră executaţi, iar cadavrele lor – expediate la Bucureşti. La Târgovişte, soţia şi cele două fiice ale colonelului Kemenici împreună cu soţia unui coleg de unitate stăteau la familia Roşu, pe strada Al.I. Cuza, ca să nu primească vreo vizită neaşteptată la domiciliu. Kemenici a trimis patru militari să le păzească. Unul dintre ei a observat ceva suspect în stradă şi a tras un foc de armă. Militarul în termen Iosif Girovanu, care îi coordona, le-a spus civililor din casă să stea la pământ. Una dintre fiicele lui Kemenici şi-a sunat tatăl şi i-a povestit incidentul. Comandantul Garnizoanei a luat decizia ca familia sa şi ceilalţi civili să fie aduşi în unitate. Autoturismul lui Kemenici rămăsese la familia Roşu.

După miezul nopţii, Kemenici l-a trimis pe plutonierul-adjutant Gheorghe Frăţilă cu trei militari în curtea familiei Roşu, ca să păzească locuinţa. Printre ei era şi militarul în termen Costel Dascălu. Ordinul a fost că, dacă vor observa că vrea cineva să intre în acea curte, să execute foc. Gheorghe Frăţilă s-a întors la unitate, dar Kemenici l-a trimis înapoi, să-i aducă maşina. Frăţilă i-a spus că nu se poate duce, pentru că ştia că militarii plasaţi în curte aveau ordin să tragă în oricine ar fi intrat.

26 decembrie, dimineaţa devreme. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorul Vasile Doană, colonelul Andrei Kemenici le-a ordonat altor doi militari să execute misiunea refuzată de Frăţilă. S-au oferit voluntari militarii în termen Iosif Girovanu şi Sorin Rotaru. Andrei Kemenici i-a trimis la casa de pe strada Cuza, pentru a asigura paza, cu precizarea expresă să nu lase pe nimeni să intre. Nu le-a spus că în spatele curţii se află trei militari, însărcinaţi tot cu paza. Lui Girovanu şi lui Rotaru le-a lăsat numărul de telefon de la birou, ca să-l sune dacă sunt probleme.

Când au ajuns acolo, cei doi au controlat camerele şi au văzut prin geamul bucătăriei, în spatele curţii, persoane îmbrăcate în kaki. L-au sunat pe comandant şi i-au raportat că au dat peste o grupă de militari, întrebând dacă sunt aduşi pentru pază. Conform rechizitoriului, Andrei Kemenici le-a spus că nu au fost trimişi militari acolo şi că respectivele persoane ar putea fi terorişti. Costel Dascălu, unul dintre militarii plasaţi în spatele curţii, a ieşit să ia apă într-o sticlă. Iosif Girovanu a tras în el şi l-a omorât.

Ceilalţi doi aflaţi în spatele curţii, văzând că din casă se trage, au deschis foc şi l-au împuşcat pe Sorin Rotaru. De-a lungul cercetărilor efectuate de procurori, colonelul Andrei Kemenici şi-a schimbat declaraţia: iniţial a spus că el a trimis ambele grupe, motivând apoi că a vrut să-şi protejeze subofiţerii; ulterior a spus că a doua grupă de militari a plecat fără să ceară voie, lucru interzis de regulamentul militar.

Şi-a omorât colegul

O mărturie importantă despre acest caz în aparţine lui Ion Ţecu, pe atunci maior la UM 01417, comandată de Andrei Kemenici. Ţecu declară că în dimineaţa de 26 decembrie i-a văzut pe Sorin Rotaru şi pe Iosif Girovanu când au intrat în biroul comandantului îmbrăcaţi în combinezoane negre. Tot Ion Ţecu spune că, după ce aceştia au plecat, Kemenici a fost sunat de un vecin al familiei Roşu, care i-a spus despre schimbul de focuri din curtea casei de pe strada Cuza.

Atunci, Kemenici l-a trimis pe Ţecu, împreună cu alţi ofiţeri şi militari, în termen, să ia măsuri pentru anihilarea inamicului din casă. „Când am ajuns acolo, erau miliţieni, un echipaj de la Securitate şi pompieri. Luase casa foc, de la trageri, şi toţi credeau că în casă sunt terorişti. Cu un transportator s-a încercat intrarea prin forţă şi a fost dărâmată poarta. Am făcut un apel prin staţie, apoi a apărut din casă Iosif Girovanu, agitat că şi-a omorât colegul”, povesteşte Ţecu.

În declaraţia dată procurorilor, Iosif Girovanu relatează că, iniţial, nu a ieşit de frică, pentru că era îmbrăcat în combinezon negru, echipamentul renumit al „teroriştilor”, aşa cum se anunţa prin Televiziune. „Am încercat să mă dezbrac, apoi cei din stradă au încetat focul. Maiorul Ion Ţecu a vorbit cu portavocea, cerând celor din casă să iasă. Am strigat la ei că sunt de-al lor şi apoi am ieşit”.Ofiţerii au controlat curtea şi i-au găsit pe cei doi militari morţi. Toate cartuşele trase în incinta locuinţei din strada Cuza erau de calibru 7,62 milimetri, proiectile care se aflau în încărcătoarele militarilor. Epilog: în Jurnalul acţiunilor de luptă de la UM 01417, în dreptul datei de 26 decembrie 1989, scrie: „Militarii Costel Dascălu şi Sorin Rotaru au fost împuşcaţi în aceeaşi zi de terorişti în timpul unei misiuni”.

* Adevărul, 06.05.2011

Advertisements