Tags

„Adevărul“ îi pune „emanatului“ Ion Iliescu o întrebare la care fostul preşedinte răspunde halucinant: „Este o istorie trecută“. În Harghita şi Covasna, evenimentele din decembrie 1989 s-au soldat cu 6 morţi şi 100 de răniţi din rândul miliţienilor şi securiştilor. Ion Iliescu a fost milos cu ucigaşii.

Majoritatea locuitorilor din Harghita şi Covasna, judeţe cu populaţie preponderent maghiară, au trăit Revoluţia din 1989 ca pe un prilej de răzbunare asupra organelor de Miliţie şi Securitate ale regimului comunist. Frustrările acumulate de populaţia maghiară în anii de dictatură ceauşistă au defulat începând cu 22 decembrie (ziua în care cuplul dictatorial a fugit cu elicopterul de pe sediul Comitetului Central al PCR) şi au degenerat în acte de violenţă extremă, soldate cu 6 morţi şi aproximativ 100 de răniţi în rândul miliţienilor şi securiştilor din cele două judeţe.  

Flăcările

Epilogul batjocurii la care aceşti oameni au fost supuşi începe cu incompetenţa justiţiei române, continuă cu presiunile politicienilor maghiari aflaţi în goană după imagine şi se încheie cu semnătura pusă de Ion Iliescu pe două decrete de graţiere absolut scandaloase. Dintre cei şase oameni ucişi de locuitorii din această zonă în zilele Revoluţiei, cinci erau ofiţeri sau subofiţeri de Miliţie, dintre care unul în rezervă, iar al şaselea era ofiţer de Securitate. În toate cele şase cazuri a şocat cruzimea cu care aceştia au fost omorâţi. Crimele au fost săvârşite în plină zi, în spaţii publice, în faţa a zeci sau sute de „spectatori”, victimele fiind bătute şi schingiuite, iar cadavrele lor – profanate. Niciunul dintre cei şase nu a folosit arma din dotare împotriva agresorilor.

Plutonierul-major Liviu Teofil Cheuchişan (33 de ani), şeful postului de Miliţie din comuna harghiteană Dealu, a fost ucis pe 22 decembrie 1989 de un grup de localnici aflaţi în stare de ebrietate. Aceştia l-au bătut cu sălbăticie pe subofiţer în faţa soţiei şi a celor doi copii, după care au incendiat clădirea Miliţiei. La cumplita scenă a asistat întreaga populaţie a comunei, dar o singură persoană a intervenit şi a reuşit să-i salveze din flăcări pe soţia şi pe copiii şefului de post, aflaţi în locuinţa de la etajul clădirii în care se afla Miliţia. Doar patru persoane din grupul de atacatori au fost condamnate ulterior la închisoare, toate fiind graţiate după câţiva ani.

Maiorul Aurel Agache (43 de ani), ofiţer în Miliţia Târgu-Secuiesc (Covasna), a fost atacat pe 22 decembrie de mai mulţi localnici de etnie maghiară, care au pătruns în sediul Miliţiei. Aceştia l-au fugărit până în centrul oraşului, unde l-au bătut şi l-au torturat până la moarte. După deces, atacatorii i-au profanat trupul, scoţându-i ochii şi băgându-i în gură un şobolan mort. Cinci persoane au fost condamnate în urma acestei crime abominabile, dintre care doar unul a efectuat câteva luni de închisoare.

Plutonierul Gabriel Dănăilă (28 de ani), ajutorul şefului de post din comuna Zetea (Harghita), a fost omorât, tot la 22 decembrie, de sătenii maghiari, care au pătruns în sediul Miliţiei şi l-au bătut până la inconştienţă. Într-un raport al Parchetului Militar se menţionează că subofiţerul a fost lovit în cap cu un grătar metalic, înjunghiat şi apoi împuşcat cu propriul pistol. Dănăilă era căsătorit cu o tânără de etnie maghiară şi avea o fetiţă de 3 ani. Trei persoane au fost condamnate, dar au ieşit din închisoare după numai câţiva ani.

Tăierea gâtului

Plutonierul-major Ferencz Emeric a fost ucis la 27 decembrie în curtea postului de Miliţie din Cristuru Secuiesc (Harghita) de un grup de localnici. Aceştia l-au bătut cu bestialitate, după care cineva i-a tăiat gâtul cu un cuţit. Cuţitarul a fost singurul condamnat. Plutonierul în rezervă Gavril Szekely (42 de ani), fost subofiţer în Miliţia Odorheiul Secuiesc (Harghita), a fost omorât la 22 decembrie de un grup de agresori care nu au putut fi indentificaţi. Szekely fusese rugat de un fost coleg din Miliţie să-i mute maşina aflată în centrul oraşului, pentru a nu fi vandalizată de manifestanţi, şi a intrat în conflict cu un grup de persoane care l-au lovit în cap cu o rangă şi l-au aruncat într-un gang. Atacatorii n-au fost identificaţi, nimeni nu a fost condamnat.

Ofiţerul de Miliţie Aurel Agache

Locotenent-colonelul Dumitru Coman, şeful Securităţii din Odorheiu Secuiesc, a fost ucis de populaţia dezlănţuită în după-amiaza de 22 decembrie. Agresorii l-au bătut chiar în faţa clădirii în care se aflau Miliţia şi Securitatea, iar după ce ofiţerul şi-a dat duhul, a fost aruncat peste gardul spitalului. Agresorii nu au fost niciodată identificaţi. „Adevărul” va detalia în zilele următoare, într-o serie de trei episoade, câteva dintre cazurile prezentate mai sus.

Devastările

Bilanţul morţilor din Harghita şi Covasna putea fi şi mai tragic, întrucât după fuga cuplului Ceauşescu s-au produs atacuri asupra clădirilor în care se găseau Securitatea şi Miliţia în aproape toate localităţile mai mari din cele două judeţe. 38 dintre acestea au fost distruse parţial sau în totalitate, valoarea pagubelor ridicându-se la peste 10 milioane de lei, sumă uriaşă pentru anul 1989. Aproximativ 200 de domicilii ale ofiţerilor şi subofiţerilor de Miliţie şi Securitate din cele două regiuni au fost incendiate, pagubele depăşind 5 milioane de lei.

În urma acestor acţiuni a rezultat un număr de aproximativ 100 de răniţi din rândul ofiţerilor şi subofiţerilor, îngrijirea celor maltrataţi însumând peste 500 de zile de spitalizare. Din sediile posturilor de Miliţie distruse au fost sustrase 468 de arme şi 17.832 de cartuşe, din care ulterior au fost recuperate 396 de arme şi 2.832 de cartuşe. 72 de arme şi 15.000 de cartuşe n-au fost recuperate niciodată.

“Nu mai ţin minte, am semnat zeci de decrete de graţiere, nu pot să-mi amintesc de fiecare în parte.”
Ion Iliescu fost preşedinte al României

“Decretele veneau de la Ministerul Justiţiei, erau verificate de o comisie de la Cotroceni şi eu doar le semnam.”
Ion Iliescu fost preşedinte al României

Ură faţă de comunism sau ură faţă de români?

Interpretarea atrocităţilor săvârşite de populaţia de etnie maghiară din Harghita şi Covasna în zilele Revoluţiei a pendulat, în ultimii 21 de ani, între două variante diametral opuse, în care s-a exagerat fie într-o direcţie, fie în cealaltă, din dorinţa de a câştiga imagine de pe urma unor tragedii. De o parte s-au aflat politicienii din UDMR (Uniunea Democrată a Maghiarilor din România) şi reprezentanţii diverselor asociaţii ale minorităţii maghiare, care au susţinut tot timpul că n-a existat nicio urmă de naţionalism în evenimentele din cele două judeţe, ci doar răzbunarea oamenilor simpli pe organele de represiune ale regimului comunist. Ei au încercat mereu să contrapună violenţele populaţiei maghiare din zilele revoluţiei cu abuzurile săvârşite înainte 1989 de miliţieni şi securişti.

De cealaltă parte s-au aflat politicienii români din partidele extremiste şi portavocile fostei Securităţi, care au amplificat desfăşurarea reală a evenimentelor şi au încercat să acrediteze ideea că violenţele din Harghita şi Covasna au avut la bază un singur lucru: ura maghiarilor faţă de români. Din nefericire, inclusiv Raportul comisiei parlamentare special înfiinţată în 1991 pentru a lămuri ce s-a petrecut în Harghita şi Covasna în decembrie 1989 şi în prima parte a anului 1990 este lipsit de obiectivitate şi marşează pe credibilizarea aceloraşi idei exclusiv naţionaliste.

Ipocrizie contra suferinţă

Paradoxal sau nu, tocmai cei care au avut cel mai mult de suferit de pe urma crimelor săvârşite de populaţia maghiară sunt şi cei mai obiectivi când vine vorba de explicaţii. Dorina Cheuchişan, soţia subofiţerului de Miliţie ucis cu sălbăticie în comuna Dealu, are puterea să analizeze la rece: „În ciuda tragediei şi a suferinţelor prin care am trecut, nu pot să spun «toţi maghiarii sunt răi», «toţi maghiarii urăsc românii». Ungurii mi-au omorât soţul, dar tot un ungur ne-a salvat din flăcări pe mine şi pe copii.

E adevărat că a fost şi o influenţă naţionalistă în ceea ce au făcut, pentru că îi auzeam pe cei care ne-au atacat cum strigau: «Gata cu românii, gata cu românii!». Dar nu pot să generalizez şi să acuz toţi oamenii de etnie maghiară. La un moment dat l-am văzut pe Corneliu Vadim Tudor la televizor cum spunea că ungurii i-au tăiat capul soţului meu şi au jucat fotbal cu el.

Subofiţerul de Miliţie Liviu Cheuchişan

Asta nu este adevărat. Pentru mine, acele momente au fost groaznice şi nu am nevoie ca cineva să le exagereze şi să le facă şi mai groaznice decât au fost”. Dionisie Agache, fiul maiorului de Miliţie omorât şi profanat la Târgu Secuiesc, crede că dorinţa de răzbunare a populaţiei maghiare a fost mai mare decât ura naţionalistă. „Latura etnică are o relevanţă de maximum 15% în cazul tatălui meu. Motivaţia principală a fost răzbunarea, pentru că tatăl meu acumulase un mare capital de antipatie de-a lungul carierei. Nu cred că impulsul iniţial de a-l bate pe ofiţerul Agache a pornit de la faptul că era român. Aş putea să adopt o atitudine simplistă şi să merg pe latura etnică, dar e mai corect să fiu obiectiv”, ne-a explicat Dionise Agache.

În cazul tatălui său, exagerările şi încercările de a denatura realitatea au fost de altă natură. „Eu pot să fiu de acord că tatăl meu nu a fost uşă de biserică, pentru că până la urmă a reprezentat un organ de represiune al regimului comunist, dar au fost voci din UDMR şi din presa maghiară care l-au transformat într-un monstru care viola femei şi omora oameni în bătaie. Or, asta este prea mult”, afirmă, indignat,
Dionise Agache.

Acumulările de ură

Un alt argument care contrazice interpretarea exclusiv naţionalistă a atrocităţilor din Harghita şi Covasna este acela că printre cei şase morţi s-au aflat şi doi subofiţeri de etnie maghiară. De asemenea, la 23 decembrie 1989, fără a fi încadrat la capitolul „mort în legătură cu Revoluţia”, cetăţeanul de etnie maghiară Samuel Şandor, preşedinte al cooperativei agricole de producţie din comuna harghiteană Beteşti, a fost omorât în bătaie de localnicii din zonă.

Se poate deduce, astfel, că ura populaţiei maghiare a fost stârnită în primul rând de persoanele care reprezentau autoritatea regimului comunist, majoritatea români. Alexandru Benko, fost director al uzinei de tractoare din Miercurea-Ciuc, explică o parte dintre cauzele care au stat la baza acestor acumulări de ură. „Cu patru-cinci ani înainte de Revoluţie, din neîncredere în populaţia maghiară, s-a trecut la o schimbare totală a oamenilor de decizie din această zonă. În ’86, pe ideea rotaţiei cadrelor, s-au schimbat în Harghita 33 de directori, toţi maghiari, cu 31 de directori români şi doi maghiari.

Toată conducerea Miliţiei şi a Tribunalului a fost schimbată cu români aduşi din alte părţi. Românii care veneau aici erau consideraţi aduşi într-o poziţie dificilă şi primeau sporuri mari de instalare şi de stat în zona asta. Erau un fel de mercenari. Ei îşi făceau meseria cu un zel deosebit, ca să demonstreze că merită aceste privilegii. Şi de aici s-a acumulat ura”.

Ofiţerul de Securitate Dumitru Coman

Iliescu nu-şi mai aminteşte

Contactat de „Adevărul”, Ion Iliescu a abordat cu detaşare tema graţierilor pe care le-a făcut în cazul crimelor din Harghita şi Covasna. „Nu mai ţin minte, am semnat zeci de decrete de graţiere, nu pot să-mi amintesc de fiecare în parte. Decretele veneau de la Ministerul Justiţiei, erau verificate de o comisie de la Cotroceni şi eu doar le semnam. Nu am ce să spun mai mult, este o istorie trecută”, ne-a declarat fostul preşedinte al României.

Clemenţa lui Ion Iliescu faţă de criminali

Statului român i-a păsat prea puţin de suferinţele şi traumele la care au fost supuse familiile celor şase oameni omorâţi în decembrie 1989 în Harghita şi Covasna. Doar în patru din cele şase cazuri de crimă, organele de anchetă i-au identificat pe autorii lor şi i-au trimis în judecată. Trei dintre procese s-au încheiat în cursul anului 1991. În cazul de la Dealu au fost condamnate patru persoane, pentru crima de la Zetea – trei persoane, iar pentru cea din Cristuru Secuiesc a fost condamnată o persoană. Pedepsele celor opt condamnaţi variau între 13 şi 20 de ani de închisoare.

Executarea lor n-a durat însă prea mult, pentru că, la 24 martie 1994, Ion Iliescu, preşedintele de atunci al României, a semnat un decret de graţiere prin care reducea la o treime pedepsele celor care aveau între 13 şi 15 ani şi la o pătrime pedepsele celor care trebuiau să stea în închisoare între 15 şi 20 de ani. Niciunul dintre ei nu mai rămânea, astfel, cu mai mult de cinci ani de închisoare. În condiţiile în care toţi fuseseră arestaţi la începutul lui 1990 şi judecaţi sub stare de arest (perioadă care se scade din pedeapsă), în scurt timp toţi criminalii au fost puşi în libertate, urmare a gestului de clemenţă făcut de Ion Iliescu.

Criminalul Hejja, graţiat de Iliescu

În cazul maiorului Agache, justiţia română n-a fost capabilă să dea o sentinţă definitivă decât în anul 2001. Până atunci, patru dintre cei cinci inculpaţi au avut timp berechet să fugă în Ungaria şi n-au făcut nici măcar o zi de închisoare. Al cincilea, Dezideriu Hejja, a intrat la puşcărie, dar după mai puţin de un an a fost pus în libertate în urma unui nou decret de graţiere semnat, la 13 martie 2002, de acelaşi Ion Iliescu, redevenit preşedinte al României după o pauză de patru ani (1996-2000).

Comportamentul lui Ion Iliescu faţă de nişte criminali sadici este şocant. Clemenţa sa confirmă generozitatea cu care fostul preşedinte i-a tratat pe mulţi alţi ucigaşi, instigatori ori complici la crimă în timpul Revoluţiei. Pe unii i-a făcut miniştri (generalii Nicolae Militaru, Mihai Chiţac, Victor Atansie Stănculescu, căpitanul Mihai Lupoi, Gelu Voican Voiculescu), pe alţii i-a luat consilieri prezidenţiali la Cotroceni (generalii Vasile Ionel, Iosif Rus, Dumitru Roşu şi Dumitru Iliescu, contraamiralul Cico Dumitrescu, Cătălin Voicu), iar pe alţii i-a plasat în diferite structuri ale statului ori în diplomaţie. Grija lui Ion Iliescu este extrem de suspectă, întărind bănuielile că favoritul Moscovei a avut nu doar misiunea de a prelua puterea în stat călcând pe cadavre, ci şi de a şterge urmele crimelor şi de a-i salva pe asasini.

*Adevărul. 16.06.2011

Advertisements