Tags

, , , , , ,

Nagy Istvan, unul dintre cei patru oameni condamnaţi pentru uciderea miliţianului Liviu Cheuchişan  pe 22 decembrie 1989, vrea să fie reabilitat de justiţie pentru câţiva lei în plus la pensie. „Adevărul“ îi dă cuvântul singurului criminal al lui Liviu Cheuchişan care mai trăieşte în România.

Povestea familiei Cheuchişan, publicată vineri de „Adevărul”, a impresionat mii de cititori. La 22 decembrie 1989, în comuna harghiteană Dealu (locuită de etnici maghiari), mulţimea furioasă a descins în sediul Miliţiei, a incendiat clădirea şi l-a omorât în bătaie pe plutonierul-major Liviu Cheuchişan (33 de ani), şeful de post, în faţa soţiei şi a celor doi copii mici.

În dorinţa de a prezenta obiectiv un subiect sensibil, cu precădere în ultima perioadă (relaţiile dintre români şi maghiarii din Ţinutul Secuiesc), am dat cuvântul, în episodul de astăzi al serialului nostru, maghiarilor din Dealu. Cea mai importantă voce este aceea a unuia dintre cei patru condamnaţi pentru uciderea şefului de post.

Ziua Sfântului Imre

Patru cetăţeni de etnie maghiară din comuna Dealu au fost arestaţi şi condamnaţi pentru această crimă (plutonierul-major Liviu Cheuchişan a fost bătut până a murit, după care sadicii criminali au încercat să-i incendieze cadavrul).

Plutonierul-major Liviu Cheuchişan


Pe unul dintre ei îl aveţi în imagine, îl cheamă Nagy Istvan, are 67 de ani. El a fost condamnat, în 1990, la 15 ani de închisoare, dar, la fel ca ceilalţi criminali din judeţele Harghita şi Covasna, a fost graţiat în 1995 de către preşedintele din acea perioadă, Ion Iliescu. Nagy Istvan nu vorbeşte româneşte, deşi s-a născut şi a trăit aproape şapte decenii în România.Prin intermediul primarului din comuna Dealu, Elemer Imre Balint, care ne-a fost translator, am aflat versiunea lui Nagy Istvan despre crima de la Revoluţie.

„În 22 decembrie 1989, la amurg, mă duceam la fratele meu, să sărbătorim împreună ziua de Sfântul Imre. Eram cu nevasta şi treceam prin faţa Miliţiei, unde se adunase o mare mulţime de oameni. Cereau steagurile şi tablourile cu Ceauşescu. Dorina Cheuchişan, care era la balconul clădirii Miliţiei, m-a văzut. Ne cunoşteam. Dar eu am plecat mai departe, la fratele meu, n-am rămas acolo. Am revenit, pe la 4 noaptea, când m-am întors acasă de la petrecere şi am văzut clădirea fumegând, dar nu mai era nici ţipenie de om pe stradă. Dorina mi-a reproşat în timpul procesului că am ştiut cine sunt criminalii şi nu am spus, dar nu aveam de unde să ştiu, fiindcă n-am fost de faţă”. Cum de l-a recunoscut Dorin Cheuchişan tocmai pe Nagy Istvan dintr-un grup de sute de oameni? El spune că din cauza staturii sale aparte (este aproape pitic) şi pentru că era lăutar şi mai cânta în restaurantul unde Dorina era chelneriţă.

Sunt însă lucruri pe care Nagy Istvan nu le poate explica: de ce a fost condamnat pentru crimă, câtă vreme susţine că i s-a imputat mărturia mincinoasă? Şi de ce nu are niciun martor care să confirme prezenţa sa în altă parte în acea noapte? Spune că îl aprecia pe răposatul Liviu Cheuchişan chiar dacă acesta, ca miliţian, abuza uneori de funcţia sa: „Am auzit că îi mai punea pe câte unii să-i culeagă prunele şi să-i fiarbă ţuica fără să le dea bani. Dar eu n-am avut probeleme cu el”.

Un deget pe piept

Hajdu Dezso este avocatul care i-a reprezentat pe Nagy Istvan şi pe ceilalţi trei inculpaţi în procesul din 1990. Avocatul susţine în continuare nevinovăţia lui Nagy Istvan, dar adaugă un element pe care inculpatul îl ascunde: relaţia tensionată dintre lăutar şi miliţian „Cu câţiva ani înainte de Revoluţie, miliţianul îl atinsese un pic pe băiatul lui Nagy Istvan. Omul s-a dus la Miliţie să-l ia la rost pe vardist: «De ce îmi baţi copilul?». Şi atunci miliţianul, nici una, nici două, i-a bătut pe amândoi. La 22 decembrie, Nagy Istvan a trecut prin faţa Miliţiei.

Se ducea la petrecerea de Sfântul Imre cu vioara la subraţ. S-a apropiat de miliţian, i-a pus, tacticos, degetul în piept şi a spus: «Cred că de acum înainte nu-l vei mai lovi pe băiatul meu, şi cu atât mai puţin pe mine!». Şi a plecat. A plecat să cânte la vioară, la petrecerea de Sfântul Imre”, ne-a declarat avocatul Hajdu Dezso. Nagy Istvan doreşte acum să fie reabilitat juridic. Nu pentru că nu poate dormi noaptea, ci pentru că asta i-ar mai ridica puţin pensia de la nivelul mizer al celor 500 de lei pe care-i încasează lunar. Avocatul Dezso explică: „El vrea reabilitarea fiindcă i-a spus cineva că dacă îl reabilitează i se adaugă la pensie şi anii în care a stat la închisoare”.

La mâna prietenilor lui Cheuchişan

Dezso confirmă că graţierea criminalilor din Harghita şi Covasna s-a făcut la presiunile Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, care, prin senatorul György Frunda, a înaintat mai multe jalbe la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de la Strasbourg. „Iliescu avea teoria că cine nu şi-a recunoscut vina nu poate fi graţiat. Până la urmă, la intervenţiile Occidentului, i-a graţiat şi aşa, fără să-şi recunoască vina”.

Nagy Istvan a fost graţiat de Ion Iliescu

Deşi s-a considerat nevinovat, lui Nagy Istvan nu i-a venit să creadă când a auzit că a fost graţiat: „De trei ori mi-a zis gardianul să-mi fac bagajul, şi eu am crezut că îşi bate joc de mine. Am suportat multe bătăi de joc în închisorile în care am fost, Miercurea Ciuc, Jilava, Mărgineni şi Gherla. La Gherla erau nişte gardieni de prin Bistriţa, care l-au cunoscut bine pe Liviu Cheuchişan. Ei ştiau că eu i-am tăiat capul omului şi că am jucat fotbal cu el, deşi asta este o mare minciună. Multe mi-au făcut aceşti gardieni, multe…”

Avocatul Hajdu Dezso s-a ocupat de cazurile maghiarilor acuzaţi de crime, în decembrie 1989, la Dealu, Zetea, Cristuru Secuiesc şi Târgu Secuiesc. A pierdut toate procesele. În încercarea de a-i scăpa pe unguri de puşcărie a venit cu argumente neverosimile. Despre plutonierul Gabriel Dănăilă (28 de ani), ajutorul şefului de post din comuna Zetea (Harghita), care a fost omorât de săteni cu propriul pistol, Hajdu Dezso susţine şi acum că, de fapt, s-a sinucis.

“Nagy Istavan a fost acolo de la început. M-a lovit cu o geantă în cap. ”
Dorina Cheuchişan văduva lui Liviu Cheuchişan

Criminalii

Cât despre ceilalţi trei condamnaţi în cazul crimei de la Dealu, doi au murit (Ambrus Pavel şi Vass Kiss Elod), iar despre Nagy Imre se ştie că a plecat cu mulţi ani în urmă în Austria.

Dealu, scurtă monografie

Dealu este o comună formată din şapte sate, la nord de oraşul Odorheiu Secuiesc. 4.000 de oameni locuiesc aici, şi cam tot atâţia număra comuna şi acum 21 de ani. Căci ungurii mai pleacă la muncă în străinătate, câte o lună-două, dar se întorc.După Revoluţie, clădirea incendiată a Miliţiei a fost refăcută. Găzduieşte şi azi sediul Poliţiei. Am trecut pe acolo, dar avea lacătul pus. La Dealu rar auzi de infracţiuni. Şi totuşi…  acum câteva săptămâni, poliţiştii din Dealu au prins un ţăran cu 224 de kilograme de cartofi de vânzare, în portbagajul maşinii. Pentru că n-avea acte de provenienţă, i-au trântit o amendă de 1.000 de lei şi i-au confiscat marfa.

Intrarea în comuna Dealu

O dată a mai fost Dealu în centrul atenţiei, după Revoluţie. În 2005, după o ploaie mare, de 160 de litri pe metru pătrat, a venit o viitură de un metru şi jumătate şi a smuls şoseaua din îmbucătura cu pământul, iar casele mai amărâte au căzut. Au murit atunci în zonă câteva persoane, dar nu se ştie nici acum câte.

Bătrânul a dus mâna la inimă: „Durere”

Nagy Istvan s-a născut la Dealu, judeţul Harghita, pe 18 august 1944. Văzându-l neputincios, tată-său, Mozes, i-a pus vioara în mână. A rămas orfan de tânăr, dar cu vioara a ridicat o casă. Comuniştii i-au dat o meserie. La Dealu nu se ştia altă meserie pentru bărbaţi decât cea de dulgher. Şi dulgher au scris pe cartea lui de muncă.

Nagy Istvan n-a făcut armata din pricina trupului său pocit. E mic şi costeliv, dacă-i faci vânt cu un deget se duce de-a dura. Aşa a fost dintotdeauna, nici la Revoluţie nu era mai breaz. Privindu-l, îţi dai seama că nu l-ar fi putut omorî, de unul singur, pe Cheuchişan, pe care toată lumea şi-l aminteşte ca pe un munte de om, un fundaş în echipa de fotbal a satului, de care nu trecea nimeni. Dar în haită, chiar şi un lăutar pitic poate deveni periculos. Ba chiar i se pot trezi instinctele criminale, aşa cum a stabilit, prin sentinţă definitivă, Justiţia română.

Avocatul Hajdu Dezso susţine că şi ceilalţi trei inculpaţi sunt nevinovaţi. Toată maghiarimea s-a înţeles să dea vina pe o mulţime nedefinită şi pe furie. Nimeni nu ştie cine a ridicat parul deasupra plutonierului-major Liviu Cheuchişan. „A fost lovit de mai mulţi”, spune avocatul, neconvingător. „Bătrânul Nagy Istvan nu e cu nimic mai vinovat decât cei care au fost în acea noapte în faţa Miliţiei. A fost furia mulţimii”, spune şi primarul Elemer Imre Balint.

Babel

Am plecat spre Dealu (judeţul Harghita) cu gândul că vom descoperi un criminal fără regrete, un „Baraba” cu barba mare, extremist şi aspru. Primarul comunei Dealu, Elemer Imre Balint, s-a oferit să intermedieze un dialog, să fie translator, fiindcă Nagy Istvan nu ştie româneşte. Când Nagy s-a strecurat ca un câine înăuntrul Primăriei, s-a lăsat tăcerea. „El este?”, l-am întrebat pe primar. „El”, a răspuns. Nagy a scos înştiinţarea de graţiere, a pus-o pe masă şi a şuierat singura expresie pe care o ştie în româneşte: „Asta e viaţa”.

Nagy Istvan şi vioara sa  Fotografii: Cristian Delcea

După o jumătate de oră, primarul s-a scuzat şi a plecat la un cenaclu literar la Odorheiu Secuiesc, căci un coleg de liceu lansa o carte de proză. A încuiat uşa Primăriei şi s-a dus. Am rămas cu Nagy Istvan, în drum, uitându-ne unul la altul. El a spus „café” şi mi-a făcut semn din cap să-l urmez peste şosea, la micul bar din centru. Am băut cafelele în tăcere, el şi-a fumat ţigările. Pe când terfelea ultima ţigară în scrumieră, a spus: „Înţeleg, dar puţin vorbesc”. Mai mult prin semne a mărturisit că-i place palinca – la Dealu se face dintotdeauna palincă multă şi de calitate -, că are trei copii mari, cu slujbe la oraş, şi o nevastă pe lângă casă; că aşa stârv cum e, tot îi mai plac femeile de numa’-numa’. Mai devreme, în Primărie, greu a scăpat poştăriţa comunei nepupată de Pişta Baci.

De la bar am pornit spre casa lui, hotărâserăm să cânte o arie la vioară şi s-a învoit, dar pe drum a întins palmele. Degetele erau boante şi ţepene, ca la oamenii de la ţară care scurmă toată ziua prin pământ. „Nu mai merge vioara”, a spus. Şi oricum, „acuma, bum-bum în difuzor şi manele. Vioara… la Sfântul Petru”.

Ajunşi pe prispa casei, a scos totuşi instrumentul din cutie, a ciupit o coardă, dar nimic mai mult. Pe postavul din interiorul cutiei erau lipite, sub arcuş, trei poze înfăţişând trei femei în neglijé: o blondă, o roşcată şi o brunetă. Am mai zăbovit un timp în casa lui, aglomerată cu te miri ce, şi totuşi foarte austeră. Lungi momente de tăcere. E teribil când barierele lingvistice te împiedică să întrebi şi să asculţi. Am rostit numele Dorinei şi al lui Liviu Cheuchişan şi bătrânul a dus mâna la inimă şi a spus: „Durere”. Mai devreme, prin intermediul primarului, spusese că ar vrea să stea faţă în faţă cu Dorina Cheuchişan, să se uite în ochii ei şi să-i zică ce are de zis.

* Adevărul, 20.06.2011

Advertisements