Tags

, , , ,

Să începem de aici: în şah, ca în viaţă, cu un singur nebun nu se poate da niciodată mat. Mai mult: un nebun hărţuind un rege nu poate fi decât jalnic.

Traian Băsescu va fi sau nu va fi preşedintele României până în 2014, dar consecinţele mandatelor sale se arată, deja, limpede în toată miicimea lor.

În timpul mandatelor sale, a fost impus genul de om care nu ştie (şi nu va afla, căci nu vrea să afle) că a existat viaţă şi înainte de, desigur, providenţiala sa naştere.

În timpul mandatelor sale, a fost consecvent doar în dispreţul faţă de cei care beau tărie fără ritual. Orice altceva poate fi
reevaluat.

În timpul mandatelor sale, sistemul ticăloşit, evident, nu a dispărut, ci a devenit mai transparent şi mai sigur pe el, aşadar mai agresiv, sufocant, de nesuportat. În timpul mandatelor sale, o anumită parte a presei, cea care era cândva curată, a intrat sub jug sau, mai simplu, urmează să dispară.

În timpul mandatelor sale, până la sfârşit, se va juca doar alba-neagra cu nevinovate cuvinte (reformă, modernizare, dezvoltare) ce vor fi umilite până la fatala compromitere.

În timpul mandatelor sale, intelectualii de bani-gata, libertarieni de paradă, vor continua sinistrul maraton – alergarea cu limba scoasă după o sinecură. 
În timpul mandatelor sale, mitocănia a încetat să fie atributul periferiilor, mojicia a devenit model şi, previzibil, normă. Ţiganca împuţită nu a fost o rătăcire, ci un moment rar de intimitate cu sinceritatea. În timpul mandatelor sale, graniţele dintre România şi Mârlănia s-au şters, probabil definitiv.

În timpul mandatelor sale, bunul-simţ a fost forţat să abdice, să emigreze, să se ascundă în nişe lipsite de vizibilitate şi de efecte.În timpul mandatelor sale, lipsa de educaţie a fost ridicată la rang de virtute. Elogiul învăţământului alternativ – căutarea păpădiei pe google – arată că gândirea a fost demult exclusă din ideala cetate băsistă.

Nestrăpuns, în mod vizibil, de niciun ideal, preşedintele a jonglat cu toate promisiunile capabile să seducă nu doar electoratul naiv şi pe cel coruptibil. A fost preferat şi de tinerii instruiţi, şi de românii din diaspora. A părut, de fiecare dată, varianta cea mai puţin rea, ceea ce este, oricum, îngrozitor.

Întrebarea care ar trebui pusă şi peste care se va trece uşor rămâne: Ce fel de societate este, de fapt, aceea care generează asemenea lideri? Sau, dacă o preferaţi aşa: Cum şi de ce nu putem creea anticorpii care să împiedice suprema pervertire sub efectul narcotic al puterii?

În fond, Traian Băsescu se luptă degeaba cu istoria. Şi-a arătat limitele: nu poate depăşi statura de preşedinte al cocalarilor.

* Adevărul, 26.06.2011

Advertisements