Tags

, , , ,

În majoritatea oraşelor din ţară, revoluţionarii pătrunşi în Comitetele Judeţene ale PCR au furat obiecte şi alimente. La Miercurea-Ciuc, ungurii au distrus tot. Noul organ de conducere format la Miercurea Ciuc în 22 decembrie a fost înţesat de foşti activişti maghiari destituiţi de Ceauşescu în anii ’80.

În episodul de ieri v-am prezentat povestea lui Iosif Biro, harghiteanul care a făcut parte dintr-un grup clandestin anticeauşist, al cărui vârf de lance era pastorul reformat László Tökés, şi contactele cu Securitatea din Miercurea-Ciuc ale lui Alexandru Benko, directorul Fabricii de Tractoare în 1989. Traseele celor doi s-au intersectat pe 22 decembrie, în centrul oraşului Miercurea-Ciuc. Iosif Biro a făcut parte dintr-un grup al pastorilor reformaţi care acţionau în scopul înlăturării dictaturii ceauşiste.

La 18 decembrie s-a întâlnit cu sora lui László Tökés, la Cluj-Napoca, iar o zi mai târziu şi-a adunat câţiva prieteni în Miercurea-Ciuc şi, împreună, au confecţionat 4.000 de fluturaşi. Pe aceştia au scris, în română şi în maghiară: „Cetăţeni, nu mergeţi la lucru luni, de ziua Crăciunului! Solidaritate cu victimele Timişoarei. Jos Ceauşescu, jos dictatura!”. Fluturaşii nu au mai fost răspândiţi, pentru că evenimentele s-au derulat cu viteză mare. Biro: „În 22 decembrie, pe la ora 9.00 dimineaţa, am vorbit cu un coleg din Sfântu Gheorghe şi mi-a zis că acolo deja e lume pe străzi. Ştiam, de la „Europa liberă”, ce e şi prin alte oraşe. M-am întâlnit cu încă trei inşi din grupul nostru. Era linişte, niciun om în piaţa centrală, totul – mort. Am băut o palincă şi am ieşit în oraş. Am luat două steaguri de la Casa de Cultură a Sindicatelor, am decupat stema şi ne-am urcat toţi patru în Trabantul meu. Am mers spre uzina de tractoare, să-i întărâtăm şi pe cei de acolo. La uzină, toţi muncitorii erau în curte, nu se lucra. Când am ajuns noi, cam atunci au ieşit şi ei, deci după ora 12.00 şi ceva. În momentul în care am revenit în piaţă, erau câteva sute de oameni în centru şi câţiva aprindeau lumânări în memoria morţilor de la Timişoara”.

Biro a intrat cu Trabantul său în piaţă. Imediat, pe maşina lui s-a urcat ziaristul şi poetul Istvan Ferenczes, care a recitat poezia „Treptele tiraniei”. Ferenczes scrisese această poezie în toamna acelui an, iar versurile sale circulaseră clandestin prin oraş. „Atunci au încercat şi alţii să urce, dar i-am oprit: «Staţi, măi, că Trabantul e Trabant»”, continuă Biro.

Întoarcerea comuniştilor maghiari

Către finalul anilor ’80, Ceauşescu înlocuise un număr mare de activişti de partid de etnie maghiară cu politruci români get-beget. În după-amiaza zilei de 22 decembrie, maghiarii daţi afară de Ceauşescu, considerându-se victime ale sistemului, s-au întors şi au umplut birourile Comitetului Judeţean de Partid. „Tovarăşul Hortok, unul dintre cei retrogradaţi de Ceauşescu, şi-a încheiat discursul de la balcon cu aceste cuvinte: «Şi aceasta a fost o adevărată revoluţie socialistă». Deci, era clar, după câteva ore, că nu se vrea «jos comunismul», ci doar «jos Ceauşescu». S-a format astfel un organ de conducere cu 20 de oameni. Dintre ei, 90% erau vechi activişti maghiari. Au intrat în UDMR, în administraţie, câţiva mai sunt şi acum. La noi n-a fost ca la Bucureşti, unde activiştii au format un partid, securiştii alt partid. La noi erau şi securişti maghiari, dar nu puteau fi două UDMR-uri, şi atunci s-au amestecat securiştii şi activiştii maghiari în UDMR”, mai spune Biro.

Întâmplător sau nu, diversiunea teroristă a început tocmai când s-a pus problema reorganizării. E încă un indiciu despre obiectivele pe care le-a avut această diversiune. Naivii care sperau şi ei la un post călduţ în noua putere trebuiau speriaţi şi trimişi acasă pentru a li se face loc personajelor dinainte pregătite. „Primul moment cu teroriştii a fost când a intrat unul Deac Tibor, fost director la Tractoare, care atunci lucra la Braşov. El a intrat peste noi când ne organizam şi a început să strige că vin teroriştii cu elicoptere şi atacă. Nu ştiu dacă el a lansat zvonul sau l-a auzit de la cineva. E ciudat cum a apărut Deac Tibor atunci la Ciuc, au fost multe ciudăţenii, dar atunci n-aveai timp să analizezi. A existat suspiciunea că el ar fi fost colaborator al Securităţii”, ne-a declarat Iosif Biro. 

Sfântu Gheorghe: războiul de la bloc

Şi totuşi, la Miercurea-Ciuc n-au existat victime ale diversiunii teroriste. Ofiţerii de Armată şi-au păstrat calmul, iar civilii n-au primit arme. Într-o anumită măsură a contat faptul că militarii în termen, aduşi din ţară în judeţul Harghita, nu înţelegeau maghiara, aşa că multe zvonuri le treceau pe la urechi fără să le înţeleagă.

În Sfântu Gheorghe însă, armele de foc au fost folosite mai intens. La fel ca în multe oraşe din ţară, mitralierele au fost împărţite civililor pe bază de buletin. Consecinţa a fost că, în ziua de 25 decembrie 1989, militari din UM 01048 Sfântu Gheorghe au purtat un război în toată regula cu locatarii unui bloc aflat vizavi de unitatea militară. Au fost împuşcaţi mortal patru oameni, iar alţi patru au fost răniţi în zilele de 24-25 decembrie 1989. Pentru a se evita un carnajiu, a fost interzisă ieşirea pe străzi între orele 23.00 şi 7.00.

În noaptea de 24 spre 25 decembrie 1989, căpitanul Constantin Soariu, aflându-se în misiune cu mai mulţi ofiţeri şi militari în termen din UM 01048 Sfântu Gheorghe, l-a împuşcat mortal pe un luptător de la Gărzile Patriotice, care fusese reţinut pentru control, întrucât a avut impresia că acesta a încercat să-i agreseze.

“Era clar, după câteva ore, că nu se vrea «jos comunismul», ci doar «jos Ceauşescu».”
Iosif Biro
revoluţionar

Revoluţia a început cu patru ore de rugăciuni

Alexandru Benko a condus oraşul Miercurea Ciuc din decembrie ’89 până în iunie ’90   Foto: Mihai Voinea

Alexandru Benko avea 42 de ani la momentul Revoluţiei. Era directorul general al Fabricii de Tractoare din Miercurea-Ciuc, unitate în care lucrau 4.200 de oameni. În dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989 a fost anunţat că muncitorii nu mai vor să lucreze. Fabrica de Tractoare era cea mai mare unitate de producţie şi reprezenta motorul oraşului.

Ceauşescu – dumnezeu

Greva muncitorilor de aici s-a răspândit cu repeziciune. Benko îşi aminteşte: „M-a sunat primul-secretar, Aurel Costea: «Dacă poţi, ţine-i în fabrică, să nu iasă pe stradă, că organele Ministerului de Interne au voie să tragă în ei!». Peste cinci minute a sunat Iovănaş, şeful Securităţii din judeţ. M-a întrebat ce probleme sunt, i-am spus că muncitorii nu mai lucrează până nu dăm jos poza lui Ceauşescu din perete. «Bine, ar fi bine să nu iasă în oraş», a zis Iovănaş. Apoi a sunat din nou primul-secretar: «Ai auzit că tiranul a fugit? Au început să se adune oamenii în piaţă. Vino tu şi vorbeşte-le, că sunt de la tine, de la fabrică. Să nu strice clădirea Comitetului Judeţean. De altfel, în sediu nu se mai află nimeni. Eu sunt în altă parte, în siguranţă»”.

Despre Aurel Costea se ştia că era unul dintre cei mai supuşi primi-secretari de judeţ din România. „Cu o lună înainte de Revoluţie, la o şedinţă, Costea a ridicat problema că unii oameni importanţi din judeţ merg la biserică şi cred că Dumnezeu e mai mare decât Ceauşescu. «Ăla-i Dumnezeu, mă!», şi arăta la poza cu Ceauşescu. Iar în 22 decembrie, m-a sunat şi a zis: «Ai auzit că tiranul a fugit?»”, povesteşte Alexandru Benko.

Manifestanţii au intrat pe uşile deschise ale Comitetului Judeţean. Continuă Benko: „Nu au găsit pe nimeni în birouri, dar au început să arunce pe ferestre nişte calculatoare din alea vechi. La care am zis: «Gata! Afară şi pază la uşi, că asta nu e distracţie!»”.

Aceasta este una dintre marile diferenţe dintre revoluţia românilor şi cea a maghiarilor. Într-o majoritate covârşitoare, primii români care au pătruns în sediile de partid au intrat acolo ca să fure diverse obiecte sau alimente. La Miercurea-Ciuc, oraş cu o populaţie majoritar maghiară, manifestanţii au intrat în Comitetul Judeţean furioşi, să distrugă tot ce avea legătură cu vechiul regim. În noaptea de 22 spre 23 a fost spartă casa unde locuia Aurel Costea, primul-secretar. „Oamenii au intrat de furie. Toate erau sparte şi rupte prin casă, inclusiv hainele nevestei. Televizorul color era spart în curtea casei, atârna de o creangă de pom”, mai spune Benko. Fiind un om cu notorietate în oraş, acesta s-a erijat în conducătorul revoluţionarilor din Harghita. El a devenit preşedintele CFSN Miercurea-Ciuc, care echivala cu o funcţie provizorie de primar. A mai existat un for, CFSN Harghita, care se ocupa de problemele întregului judeţ.

La Miercurea-Ciuc, revoluţionarii au fost ţinuţi în frâu cu slujbe şi rugăciune. „Era un haos de nedescris, iar scopul principal era să menţin calmul. Am găsit o soluţie ingenioasă: am chemat preoţi de toate confesiunile – ortodocşi, catolici, reformaţi, protestanţi. Erau în balcon şi puneau mulţimea mereu la rugăciuni. În timpul ăla, se calmau. Omul, oricât de revoltat e, în prezenţa feţelor bisericeşti se potoleşte. Preoţii ăştia au ţinut vreo patru ore slujbele pe platformă, erau mii de oameni în piaţă. În timpul ăsta, noi, cei dinăuntru, am mai putut să ne adunăm gândurile, să vedem cum stăm cu alimentele, cu căldura, etc”.

Puţini impostori

Ungurii din Covasna şi Harghita n-au furat nici la Revoluţie şi nici după. În aceste două judeţe, numărul total al revoluţionarilor nu sare de 80. În judeţe precum Constanţa, Prahova, Buzău sau Teleorman, revoluţionarii s-au înghesuit cu sutele la beneficiile oferite de certificatul de revoluţionar.

A dispărut sacul cu securişti

Alexandru Benko îşi aminteşte un episod plin de mister petrecut în după-amiaza zilei de 22 decembrie. „A venit la mine un om mic de statură, cu un sac în spate. Zice: «Eu am fost ofiţer la Securitate, dar m-au dat afară. S-a spart arhiva Securităţii şi am luat şi eu, în sacul ăsta, lista informatorilor din oraş». Avea un sac de documente. A scos un act. Erau nişte state de plată. Apăreau numele respectivului, suma primită şi semnătura. Nu erau sume prea mari – 100, 200, 500 de lei. Pe prima pagină am recunoscut trei nume, lista era reală. Am zis că dacă aruncăm documentele astea în piaţă, mâine, jumătate din locuitorii oraşului sunt morţi. Am pus documentele într-un dulap metalic, închis cu cheia. Am păstrat cheia, iar a doua zi, când am mers la dulap, am constatat că era spart, şi sacul dispăruse. De multe ori mi-am pus întrebarea dacă n-ar fi fost bine să-i pun la punct atunci pe securişti. Dar poate că foloseam aceeaşi armă a şantajului şi nu era bine”.

În timpul Revoluţiei, în toată ţara au existat tentative de dizolvare a Securităţii prin diverse metode. Pentru emanaţii Revoluţiei, în frunte cu Ion Iliescu, Securitatea reprezenta principalul obstacol în planul de acaparare a puterii. La câteva luni după evenimente, fosta Securitate şi noua putere FSN-istă şi-au dat mâna. A luat fiinţă, astfel, Serviciul Român de Informaţii, în care au fost încadraţi aproape in corpore foştii ofiţeri de Securitate.

Poveşti pescăreşti despre democraţie

În timp ce Revoluţia se derula cu o cruzime atroce, în Harghita şi în întreaga ţară, primul ziar liber din Miercurea-Ciuc, „Adevărul Harghitei”, publica ştiri inventate, un ferpar despre sacrificiul unei scroafe de prăsilă şi mici conflicte provinciale iscate de percepţia conceptului de democraţie.

Ziarul „Adevărul Harghitei“ nu a tratat cu seriozitate Revoluţia

„Câţi copii se pot aşeza pe un scăunel?”, se întrebau ziariştii harghiteni, cu trimitere la criza scăunelelor la Grădiniţa numărul 1 din  Miercurea-Ciuc. La începutul anului 1990, şoc: „Oameni necinstiţi, certaţi cu legile ţării, au pătruns în ferma zootehnică Misentea şi, cu un topor, au sacrificat o scroafă de prăsilă, sustrăgând animalul. Nu cunoaştem numele autorilor acestui act incalificabil”. Revoluţia a crescut profitul atelierelor de reparat televizoare: „În numai câteva zile, s-au primit pentru reparaţii peste 70 de aparate. Explicabil! Emisiunile Televiziunii şi Radiodifuziunii române libere sunt acum primite cu mult interes”.

Ziariştii harghiteni au fost pionierii presei postdecembriste de ficţiune: „Agenţia Iadopress anunţă că în infern s-a instituit starea de urgenţă începând cu 25 decembrie 1989. Această stare a fost decretată de Înalt Prea Întunecimea sa SATAN datorită faptului că la porţile principale au sesizat prezenţa soţilor Ceauşescu. ÎPÎS a declarat că nu doreşte ca ideologia comunistă să fie răspândită în iad, aceasta constituind un amestec în «treburili interne»”.

La 22 ianuarie 1990, Forro Miklos, membru în FSN-ul din Harghita, s-a deplasat la Consiliul Frontului Salvării Naţionale al pescarilor sportivi din Miercurea Ciuc, să-i certe pentru indolenţă. Aflăm din „Adevărul Harghitei” despre o ceartă instituţională pe tema democraţiei: „Ce aţi făcut voi timp de o lună? Aţi stat şi v-aţi zgâiat la televizor şi nu v-aţi dus la lucru. N-avem nevoie de chiulangii”, a strigat Forro Miklos. Pescarii s-au înfuriat că Forro Miklos nu respectă regulile democraţiei: „Oare, într-o democraţie, adevărată cel care a fost ales trage la răspundere poporul, sau poporul are dreptul să-l tragă la răspundere pe el?”.

* Adevărul, 24.06.2011

Advertisements