Tags

, , , , , ,

Înainte de decembrie ’89, fostul căpitan de Securitate spăla geamurile la muzeul din Focşani, dar nu-şi neglija nici misiunea de a racola noi agenţi anti-Ceauşescu. El îşi cunoştea propriii securişti. Cei care l-au cunoscut pe fostul şef al SRI în „exilul” său de la Focşani ne dezvăluie un Virgil Măgureanu complex, conştient de rolul pe care urma să-l joace în momentul prăbuşirii socialismului românesc.

Conform dezvăluirilor lui Ion Mihai Pacepa,Virgil Măgureanu a fost ofiţer acoperit al Securităţii între 1972 şi 1978, când a devenit profesor universitar la Academia de partid „Ştefan Gheorghiu”. Informaţia s-a confirmat în anii ’90, când Măgureanu a fost nevoit să recunoască gradul pe care l-a avut în poliţia politică a lui Ceauşescu: căpitan.

În 1981, Virgil Măgureanu şi Ion Iliescu au pus bazele unui grup de complot care a studiat terenul pentru a prelua puterea politică într-un moment propice. În acel 1981, Măgureanu l-a luat pe Iliescu la o plimbare printr-o pădure de lângă Cehu Silvaniei (judeţul Sălaj, în apropiere de satul natal al celui dintâi). Măgureanu i-a declarat istoricului Alex Mihai Stoenescu, pentru o carte-interviu: „Acolo a avut loc aşa-zisa racolare, ca să folosesc expresia uzitată chiar de el (n.r. – de Iliescu). Acolo i-am spus eu despre faptul că el este perceput ca viitorul preşedinte al României”.

Concerte de vioară şi vin de Panciu

Măgureanu şi Iliescu au avut numeroase contacte cu un grup militar de complot din care făceau parte ofiţerii retrogradaţi de Ceauşescu: Nicolae Militaru, Radu Nicolae, Ştefan Kostyal. Într-un interviu recent publicat de “Adevărul”, generalul Kostyal declara că „Măgureanu era frâna şi informarea în acest grup. El lucra pentru Securitate”. Jocul dublu al lui Măgureanu este confirmat de poetul Liviu Ioan Stoiciu, care a interacţionat cu „dom’ profesor” în noiembrie 1989. „Măgureanu predica moderaţia, în vreme ce eu mă radicalizam. După ce am protestat public împotriva lui Ceauşescu, Măgureanu mi-a spus: «Ai făcut cea mai mare greşeală. Trebuia să mai aştepţi până în decembrie»”.

Virgil Măgureanu avea 48 de ani, în primăvara anului 1989, când a fost trimis la Focşani. Oficial, i s-a fixat domiciliu forţat, însă, în realitate, Măgureanu putea să plece din oraş când dorea. A primit o garsonieră în centrul Focşaniului şi a fost angajat ca muzeograf la Complexul Muzeal Vrancea. Georgeta Carcadia, care în 1989 era preşedinta Comitetului Judeţean de Cultură şi Educaţie Socialistă – Vrancea, îşi aminteşte: „Când a fost repartizat la noi, i-am dat liber o lună să-şi rezolve lucrurile acasă, la Bucureşti. A stat luna aia la Bucureşti. A venit înapoi. Vorbea foarte mult la telefon. Acuma bănuiesc că o fi vorbit cu Iliescu”.

Horia Dumitrescu, muzeograf, şi el, la Complexul Muzeal Vrancea, a rămas puternic marcat de personalitatea lui Virgil Măgureanu. „Eu am ştiut un singur lucru despre domnul profesor: că era «luxat» de la «Ştefan Gheorghiu». Un om aşa, discret, discuta cu colegele ce să mai pună în mâncare. Nimeni n-a ştiut nimic despre ce plănuia el. Când se făcea muncă patriotică, mergea şi el cu grebla să strângă frunzele, nu făcea nazuri. Împreună spălam geamurile de la muzeu. Nimeni n-a ştiut ce hram poartă. Măgureanu era profesor universitar, alde noi… nişte pitici”.

Măgureanu, despre care se ştie că la începutul anilor ’80 făcea bişniţă cu amortizoare de Dacie, şi-a găsit un rost şi la Focşani. Şeful Securităţii Vrancea, Aurel Ţambrea, susţine că „dom’ profesor” se ocupa în timpul liber cu negoţul de vin: „Măgureanu cumpăra struguri, făcea vin şi se ducea în Ardeal să-l vândă”.

Horia Dumitrescu, colegul său de serviciu, îi sare în apărare: „Mai cumpăra vin. Lua de la Anton Paragină, a murit Paragină, nu mai trăieşte. Avea vin bun, de la Panciu. Dar Măgureanu, dacă mai lua şi el câte un bidonaş de vin nu înseamnă că făcea bişniţă. S-avem pardon, lăsaţi-o dracu’!”. Lenormanda Florenţiu era profesoară de muzică în 1989. Avea 37 de ani şi era blondă. L-a cunoscut pe Virgil Măgureanu la un spectacol al corului „Pastorala”, în care interpreta la vioară. „Am avut o discuţie cu el şi am fugit acasă, la tata, plângând: «Tată, am cunoscut un om deosebit. Uite ce oameni ţin ăştia cu domiciliu forţat!»”, şi-a amintit Lenormanda.

„O femeie blondă, cam negustoreasă”

Ajuns la Focşani, Măgureanu a început să interacţioneze cu unul dintre cei mai vehemenţi contestatari ai lui Nicolae Ceauşescu pe plan local: poetul Liviu Ioan Stoiciu. Întâlnirile lor au fost interceptate de Securitate. Aurel Ţambrea, şeful Securităţii Vrancea în 1989, susţine, totuşi, că nu l-a considerat pe Măgureanu drept un potenţial pericol şi că nici nu l-ar fi pus sub filaj.

Lenormanda Florenţiu, o apropiată a lui Virgil Măgureanu

„Când a ajuns aici, mi s-a spus că era profesor universitar şi că în timpul orelor vorbea tot felul de doctrine politice. Eu n-am luat nicio măsură deosebită cu ăsta. Nu mi s-a părut o figură proeminentă. Nici nu l-am anchetat. A stat o jumătate de an. N-am avut informaţii despre complotul lui, aici, la Focşani. Lucra câteva zile, apoi se ducea la Bucureşti, la familia lui. Eu cred că toate legăturile şi le păstra la Bucureşti.

În afară de faptul că a trăit cu directoarea, şefa lui, altceva n-am aflat. Directoarea era o femeie blondă, cam negustoreasă. El avea aici o garsonieră, că se întâlnea cu asta. Dar în majoritatea timpului era plecat. Îşi făcea delegaţii. Directoarea asta îi aproba delegaţii la Bucureşti în interes de serviciu”. Georgeta Carcadia întăreşte: „Cu o zi sau două înainte de 22 decembrie 1989, Măgureanu a venit la mine să-i dau învoire să plece la Bucureşti. Zic: «Domnule, când v-aţi angajat la mine v-am învoit». Acum nu pot, duceţi-vă la Dima, secretarul cu probleme organizatorice». Până la urmă a plecat, dar fără voia mea. A cerut voie de la directoarea Muzeului, Venera Cabalortă. El era singur aici. Doamna Cabalortă era divorţată, treaba lor…”.

Măgureanu a rămas cu amintiri frumoase din Vrancea. Horia Dumitrescu spune că, după Revoluţie, o ziaristă, Angela Băcescu, l-a întrebat pe Virgil Măgureanu într-un interviu despre perioada petrecută la Focşani, „iar el a zis că are o amintire foarte frumoasă de la Muzeul din Focşani”.

„Vremuri mai valide”

Lenormanda Florenţiu, violonista, ţine minte cuvintele cu care s-a despărţit de Virgil Măgureanu în ajunul Revoluţiei. „În decembrie 1989 a fost ultimul concert al corului «Pastorala», era înainte să înceapă evenimentele de la Timişoara. Am plâns pe scenă fiindcă am cântat «O, ce veste minunată» cu cuvinte schimbate, ca să nu deranjeze. În sală a fost şi domnul Măgureanu. La final mi-a spus că el pleacă. I-am dat un telefon, a doua zi. «Ce faceţi?», am întrebat eu. «Plec», a răspuns. «Când vă întoarceţi?». Şi el mi-a spus: «Nu ştiu, dar sper că atunci când mă voi întoarce vor fi vremuri mai valide». Eu căzusem şi aveam piciorul în ghips, iar el răcise şi era foarte răguşit. Şi a zis: «Sper ca atunci când mă voi întoarce vor fi vremuri mai valide – pentru mine cu gâtul, şi pentru dumneavoastră cu piciorul».

Lenormanda Florenţiu a rămas în relaţii de amiciţie cu Virgil Măgureanu. Acum, ea conduce o televiziune locală. „În urmă cu doi ani am făcut o emisiune cu domnul Măgureanu. Am fost la el acasă şi am făcut un interviu. Am vorbit un pic despre Revoluţie, dar mai mult despre situaţia în care se află ţara”.

“Un om aşa, discret, discuta cu colegele ce să mai pună în mâncare.”
Horia Dumitrescu
muzeograf la Focşani

” Eu n-am luat nicio măsură deosebită cu ăsta.”
Aurel Ţambrea
fost şef al Securităţii Vrancea

„Măgureanu mi-a spus că trebuia să aştept până în decembrie”

Liviu Ioan Stoiciu a avut câteva întâlniri de taină, la Focşani, cu Virgil Măgureanu. Stoiciu avea 39 de ani în 1989. Era poet şi bibliotecar la Biblioteca Judeţeană Vrancea. Din 1981 intrase în atenţia Securităţii pentru un poem anticeauşist citit de Virgil Ierunca la Radio Europa Liberă. La 13 octombrie 1989 a fost unul dintre semnatarii listei de protest împotriva realegerii lui Ceauşescu la al XIV-lea Congres al PCR. Textul de protest şi lista semnatarilor au fost citite, de asemenea, la Radio Europa Liberă în noiembrie 1989.

Harnicul poet vrâncean  Liviu Ioan Stoiciu   Foto: Cristian Delcea

Era prin toamna anului 1989 când Lenormanda Florenţiu l-a abordat abrupt pe poet, spunându-i că Virgil Măgureanu ar vrea sa-l cunoască. De altfel, toate întâlnirile dintre Stoiciu şi Măgureanu au fost intermediate de Lenormanda Florenţiu, o „simpatică blondină”, aşa cum este caracterizată ea într-un jurnal al poetului Stoiciu.

Cum a ajuns tânăra Lenormanda Florenţiu să fie mesagerul lui Virgil Măgureanu? „Lenormanda era omul «lor»”, spune Stoiciu cu sfială. “Ea mi-a spus mie într-o zi: «Măgureanu vrea să te cunoască neapărat, este trimis de la Bucureşti. E foarte interesant individul, e deştept». I-am zis, «bine, să vină la bibliotecă». Nu-l ştiam, am făcut cunoştinţă.

Nu mi-a zis că fusese exilat de la «Ştefan Gheorghiu», ci doar că a fost profesor universitar. Zicea că a scris şi o carte despre cum se câştigă puterea politică. M-am uitat peste carte şi mi-a lăsat o impresie groaznică, fiindcă era plină de citate din Ceauşescu. La următoarea întâlnire i-am spus că pentru mine e de necitit din cauza citatelor din Ceauşescu. «Păi, nu se putea publica o asemenea carte fără astea», a răspuns. La a treia întâlnire, ne-am văzut pe stradă, în faţa cinematografului din Focşani, şi mi-a zis: «Uitaţi-vă, dar fără să atrageţi atenţia. O să vedeţi patru oameni, doi într-o parte şi doi în alta. Doi sunt ai mei, sunt securişti de la Bucureşti, şi doi sunt ai dumneavoastră, de aici, din Focşani». Îmi tot spunea că ascultă Europa Liberă şi că e împotriva lui Ceauşescu. Asta m-a făcut să am un pic de încredere în el. Dar avea o figură care nu-mi inspira nimic bun. Era dubios, n-aveam încredere, cu atât mai mult cu cât el predica pentru moderaţie, când eu mă radicalizam”, spune Stoiciu.

Între cei doi s-a legat totuşi o firavă prietenie. Poetul spune că Măgureanu ajunsese să i se destăinuie în chestiuni sufleteşti, cum ar fi nefericirea, problemele din căsnicie, grija copiilor şi pasiunea sa pentru apicultură. Şi totuşi, Măgureanu păstra o anumită distanţă. „Îl tot întrebam de ce este exilat la Focşani şi mă tot ducea cu vorba: «O să vorbim altădată, mai bine să nu ştiţi»”. Iar Stoiciu muta şi el pe această tablă de şah cu băgare de seamă. Bunăoară, nu i-a vorbit lui Măgureanu despre intenţia sa de a semna apelul împotriva realegerii lui Ceauşescu la Congresul al XIV-lea.

În noiembrie 1989, după ce apelul a fost citit la Europa Liberă, cei doi au avut o ultimă şi furtunoasă întâlnire. „Imediat după ce a auzit la Europa Liberă că sunt printre semnatarii apelului, Măgureanu a venit la mine, foarte nervos şi mi-a spus că am făcut cea mai mare greşeală din viaţa mea, că «ăştia» or să mă omoare şi că trebuia să mai aştept până în decembrie, trebuia să vorbesc cu el. Am fost foarte dezamăgit, am crezut că este de partea mea. Când ne-am despărţit, mi-a spus că din acel moment eu nu mai sunt frecventabil”.

„A luat puterea cine a putut”

Virgil Măgureanu a părăsit Focşaniul la 20 decembrie 1989. A obţinut o scutire medicală de la doctorul irakian Akeb al Hashimi, rezident la Focşani, vechi prieten de-al său. „Era singurul care mă mai băga şi pe mine în seamă la Focşani”, susţine Măgureanu în audierea de la comisia „Decembrie ’89”. A ajuns la Bucureşti, iar pe 21 decembrie, dimineaţa, s-a aflat, spune el, întâmplător, la o rudă care locuia în Piaţa Palatului.

Astfel a fost de faţă la momentul declanşator al Revoluţiei din Bucureşti, când Ceauşescu a fost nevoit să-şi întrerupă discursul ţinut de la balconul Comitetului Central al PCR. În 23 decembrie 1989, Măgureanu apărea la Televiziunea Română Liberă citind proclamaţia noii puteri. La 25 decembrie se afla în completul de judecată al cuplului dictatorial, iar în martie 1990 devenea şeful Serviciului Român de Informaţii. Focşaniul a rămas în urmă. Colegul său de la Muzeul Vrancea, Horia Dumitrescu, i-a adus cartea de muncă la Palatul Victoria. Îşi aminteşte Dumitrescu: „Când l-am văzut pe Virgil Măgureanu citind manifestul Frontului, ne-am căcat pe noi. Habar n-am avut cu cine am stat. Măgureanu ştia de Revoluţie, dar nu ne-a dat de înţeles nimic. După Revoluţie şi-a cerut cartea de muncă la Bucureşti. Eu, personal, i-am dus-o la Palatul Victoria, în plic sigilat. Era în ianuarie. Am schimbat câteva cuvinte, m-a întrebat ce mai e pe la Focşani. Avea o memorie fantastică. Ştia despre toţi colegii, cum îi cheamă, câţi copii au şi în ce clasă sunt copiii”.

La finalul convorbirii telefonice pe care am avut-o cu Horia Dumitrescu, acesta a adăugat cu umor: „Dacă ne aude, eu îi transmit domnului profesor Măgureanu tot binele din lume şi că uşile muzeului sunt tot timpul deschise”. Liviu Ioan Stoiciu a mai discutat o singură dată cu Virgil Măgureanu după Revoluţie.

„S-a întâmplat în primele luni ale anului 1990, când eram preşedintele CPUN Vrancea, făceam naveta Focşani-Bucureşti, la şedinţe de Guvern. Într-o zi, la Parlament, l-am întrebat pe Măgureanu: «Ce este toată povestea asta? Ce sunteţi dumneavoastră, de unde aţi apărut? Ce s-a întâmplat în 22 decembrie?». Şi mi-a răspuns:  „Nu s-a întâmplat nimic. A luat puterea cine a putut»”.

* Adevărul, 27.06.2011

Advertisements