Tags

, , , , ,

Cumva, Javier Poves Gómez a ajuns la intersecţia ştirilor la timpul potrivit, tragic, dar potrivit, când la Londra se desăvârşea ceea ce s-a numit, nu întru totul greşit, „revoluţia hoţilor”.

Nu e nici întâmplător că acum, când se face bilanţul oricărei catastrofe, chiar şi a celor neînţelese, morţii, îndeobşte puţini, sunt doar un capitol, acolo, lângă pagubele materiale, de milioane şi miliarde, pagube – nu-i aşa? – în fond incalculabile.

Javier Poves Gómez a ajuns, chiar acum, când din stânga vin lacrimile, nu de puţine ori ipocrite, pentru omul modern redus la această singură funcţie – de consumator, chiar acum, când se revoltă cei mulţi, cei tineri şi cei excluşi. Acum, când din dreapta, Europa totuşi unită, construită pe idealuri, dar nu pe utopii, este combătută cu energie şi cu argumente. Şi – tot mai des şi mai tragic – violent, ca pe acea insulă din Norvegia, pe care, nedrepţi cum suntem, o vom uita curând, dacă nu am uitat-o deja.

Javier Poves Gómez a sosit, deci, în timpul unei crize, financiare, desigur, dar mai mult – a unei crize de destin. Poate a trecut neobservată, dar s-a pierdut în ultimele decenii încrederea că viitorul merită să existe. Se ştie acum că viaţa înseamnă câteva decenii acolo, nu prea mult, şi totul trebuie să încapă aici, repede.

Şi iată că vine Javier Poves Gómez, un fotbalist deloc oarecare, legitimat ultima oară (chiar ultima oară) la Sporting Gijon, şi iată că vine acest apărător care studiază istoria şi anunţă că, la 24 de ani, el se retrage, căci în lumea profesionistă dictează banii, nu bucuria jocului. Şi iată că vine Javi Poves aruncându-ne în faţă aceste orori: că fiind vorba în primul rând despre bani, capitalismul distruge în loc să construiască, că el, Javi, nu vrea să se prostitueze, cum facem toţi ceilalţi. Şi iată că vine Javi Poves şi refuză să fie plătit, iată că înapoiază maşina primită de la club, iată-l spunând că vrea să citească mai mult, să înveţe şi mai mult din istorie şi, de ce nu ?, să se retragă în Africa, în Asia, undeva, să trăiască simplu, poate undeva în locuri luminate doar cu lumină de soare şi de lună.

Javi Poves nu este primul şi nu va fi nici ultimul tânăr care se revoltă, deşi este primul fotbalist ajuns la nivelul său care refuză să fie o rotiţă într-un sistem în care nu crede. Aşa, tânăr şi revoltat, Javi Poves este, fireşte, predispus la marxism. Nu este nici singur, nici profet. Nu îl va urma o generaţie întreagă, ba e posibil să nu îl urmeze foarte mulţi, căci sunt destui şi cei care ştiu că există şi alte căi.

Ce a înţeles Javi Poves (admirabil şi admirat pentru onestitatea lui) este adevărat – banii (şi sistemul întemeiat pe supremaţia lor) cumpără, corup şi în definitiv pot distruge. Ce nu a înţeles încă nu este mai puţin important: acelaşi sistem îţi oferă libertatea de a-i afla nemernicia, dar mai ales unele şanse, nu foarte multe, de a-l face dacă nu mai bun, măcar suportabil. Ce urmează, sper, să afle fostul fotbalist este că există o ligă cu adevărat universală a celor care pun preţul corect pe întrebarea „Eu pentru ce trăiesc?”, care nu-şi vând visele din copilărie, dar nici nu renunţă la ele.

Problema pe care el, Javi Poves, a ridicat-o, chiar fără să o numească, întrebarea „Eu pentru ce trăiesc?” va continua să străbată paralelele, să genereze răspunsuri greşite până la dramă, să răstoarne ordini sociale vechi şi să întemeieze altele noi, nu neapărat, ba chiar rareori, mai morale.

Îţi respect curajul, Javi Poves! Cu timpul, poate, îţi voi respecta şi înţelepciunea.

*Adevărul, 19.08.2011

 Javi Poves, fost fotbalist.

Advertisements