Tags

, , , , , , , ,

E posibil să mă hazardez, dar e deja târziu, căci am început să îmi construiesc toate castelele de nisip, acolo, în largul Oceanului Atlantic: în Canare este raiul, cât rai poate fi pe pământ şi pe apă.

O confesiune: cred, cred ca într-un Dumnezeu, că există un patrulater, nu neapărat roşu, fără de care n-ar exista în literatura secolului XX nici orbire, nici strălucire. Şi punctele cardinale ale acestui patrulater sunt Sartre, Salinger, Sábato şi Saramago, şi mai cred că, dintre toţi, Saramago e acela care a naufragiat cel mai adânc în inima mizerabilei frumuseţi care va salva lumea. Şi acest scriitor, Saramago, a ales să-şi trăiască ultimii ani şi, mai ales, să moară în Lanzarote, în Insulele Canare. Nu e un detaliu biografic, e esenţial: e ca şi cum ai ajunge în rai încă viu. O asemenea luciditate, dacă nu un asemenea scepticism, nu puteau fi suportabile decât acolo.

Când a murit Saramago în Lanzarote era iunie 2010, o vară ce se cuvenea ocrotită ca o specie pe cale de dispariţie. Se întâmpla să fiu tot în Canare, în Tenerife. Am putut, deci, vedea cum lumea aceea cu adevărat brutal de frumoasă şi-a văzut înainte de frumuseţea ei, indiferentă şi crudă, deci firească în toate exagerările ei, în toate nuanţele cerului ei. E posibil să mă hazardez, dar e deja târziu, căci am început să îmi construiesc toate castelele de nisip, acolo, în largul Oceanului Atlantic: în Canare este raiul, cât rai poate fi pe pământ şi pe apă. De ce, de ce să trăieşti şi, mai ales, să mori undeva în Canare, în Lanzarote, în Tenerife, totuna?

Sunt unele explicaţii turistice – în sudul Insulei Tenerife, de pildă, după vară nu urmează nicio toamnă, ci o altă vară, căruia spaniolii îi spun primăvară, dar acesta e doar un moft. Anotimpul, eternul anotimp bun, e atât de blând încât până şi nihiliştii şi-ar putea reviziui filosofia şi viaţa ar putea părea că merită, totuşi, trăită.

În Tenerife găseşti, fireşte, plaje, palmieri, ape limpezi, copaci milenari, stânci de legendă, un vulcan resemnat şi celelalte cuvinte-cheie ale „destinaţiei perfecte” din ghidurile (pre)destinate călătorilor. Aşa e – găseşti, dar nu despre asta e vorba, ci despre frumuseţe, exploatată, dar tot frumuseţe. E ca şi cum te-ai muta într-o metaforă cu sens.

Puteţi să credeţi orice – că frumuseţea e o culoare, un sunet, o bătaie de inimă sau o aripă înălţându-se, o libelulă, o clipă, o îndrăgostire sau viaţa plagiindu-ţi marile idei sau poate chiar o tristeţe vindecată. Puteţi să credeţi că frumuseţea e un talent care îţi taie respiraţia sau că e (şi e!) când vine cineva şi îţi dă un pumn de cireşe. Orice aţi crede despre frumuseţe, ea rămâne acolo, în  Tenerife, şi aşteaptă.

*Adevărul de weekend (Stufosul), 27.08.2011

Advertisements