Tags

, , , , ,

Nu sunt deloc lipsite de însemnătate cuvintele pe care i le-a spus cardinalul Gianfranco Ravasi eseistului Horia-Roman Patapievici, deunăzi, pe scena Ateneului Român.

Remarca teologul că Europa a devenit deja un muzeu al creştinismului: „Toate marile catedrale sunt deschise două ore dimineaţa pentru Sfânta Liturghie, la care participă o mână de credincioşi, iar tot restul zilei, până noaptea, bisericile primesc turişti. Superbele catedrale ale creştinătăţii occidentale au ajuns astfel nişte magnifice cochilii goale”. Timpul la care aceste observaţii au ajuns nu este, nici el, oarecare. Este timpul decapitat în care se zbat şi se dezbat, cu risipă de energie şi de talent, sorţii Zeului-Ban. „Va supravieţui moneda euro?” a ajuns, deja, să însemne „va supravieţui Uniunea Europeană?” şi, mai departe, „va supravieţui Europa întreagă?” Întrebările depăşesc, desigur, spaţiul acestei rubrici minore. Dar de răspunsurile ce se vor afla depinde, cumva, întreaga noastră viaţă, câtă va mai fi.

Nu ştiu aceste răspunsuri, dar am ajuns, cândva, în faţa Domului din Kőln, şi mi-e de ajuns asta. Am văzut, mai târziu, fotografii din Al Doilea Război Mondial – oraşul Kőln a fost lovit cu furie, totuşi nu oarbă. Fotografiile păreau, fireşte, ilustrate din Iad. Au fost nu mai puţin de 282 de raiduri aeriene ale Aliaţilor peste Kőln şi din toată acea mare de cenuşă şi de deznădejde răsărea, mai înalt ca oricând, Domul. Ar fi fost bombardat de 14 ori, dar a rămas acolo – viu. De ce a rezistat Domul din Kőln e o chestiune importantă în viaţa unui om, fie el modern sau chiar nou. Nu se vede în imaginea aceea niciun om – niciunul. Este straniu, dar nu este întâmplător.

Acestei minuni, nu a arhitecturii, ci a spiritului unei idei, i-au luat 632 de ani (1248-1880) să se nască. Niciunul dintre oamenii care au ridicat Domul spre cer nu mai trăieşte, toţi şi-au găsit moartea, şi poate liniştea, toţi au umplut pământul cimitirelor. Număraţi dumneavoastră câte generaţii au crezut în viitor, întorceţi-vă în acest 2011 pre-apocaliptic şi întrebaţi-vă, dar sincer, cui şi de ce vă închinaţi viaţa, care poate e o întâmplare, dar poate că nu e. 

* Adevărul, 13.10.2011

Advertisements