Tags

, ,

Anul trecut, în luna decembrie, noi, reporterii încă tineri, dar deja demodaţi, de la „Adevărul“, cei care nu facem şi nu vom face niciodată articole de presă scrisă, ca „noul val“, conspectând emisiuni TV, am încercat, fără succes, să îl întâlnim pe Regele Mihai.

Am fi vrut un interviu fără încrâncenare, bun de citit în liniştea pe care o aduc, uneori, Sărbătorile. Nu am reuşit, dar am reuşit altceva, nu mai puţin important: Maiestatea Sa a cedat rugăminţilor noastre şi a transmis, în Ajunul Naşterii Domnului, prin ziarul „Adevărul”, un mesaj românilor. De fapt, Românilor, căci Maiestatea Sa foloseşte majuscula, şi este printre puţinii, dacă nu singurul, care au îndreptăţirea să scrie aşa.

Regele avea atunci 89 de ani, nu era ziua de naştere a Maiestăţii Sale, nu era, deci, prilejul de ipocrizie promonarhică din săptămâna care stă să se încheie. Nu. Era un sfârşit de decembrie, nu de lume, se termina 2010, aşa mizerabil cum fusese. Găsesc, simplu, că acel text al Regelui a fost cel mai bun din câte publicase „Adevărul” în întregul an. Nimeni nu le mai scrisese aşa românilor, curajos şi încurajator. Nimeni nu mai folosise verbul „a felicita”, fără să pară ridicol. Şi iată că Regele îi felicita pe cei care stăruiau în a-şi face datoria, în ciuda tuturor greutăţilor materiale, deşi aceştia erau (şi încă sunt, şi încă vor fi) „descurajaţi instituţional”. Pentru aceşti Români nu s-a făcut încă niciun recensământ. Există ei? Sigur că există, doar că nu împreună, doar că nu destui.

Citind discursul Regelui din Parlament, am regăsit câteva pasaje pe care Maiestatea Sa le-a reluat din acel mesaj. Ca şi atunci, se declară mâhnit de umilinţele pe care sunt obligaţi să le traverseze cei bătrâni şi cei bolnavi. Ca şi atunci, a spus că „agricultura nu este un domeniu al trecutului istoric, ci al viitorului” şi că „şcoala este o piatră de temelie a societăţii”. Această consecvenţă a Maiestăţii Sale în bun-simţ, în civilitate nu este de întâlnit la cei care îşi spun astăzi bărbaţi şi femei de stat, deşi nu sunt. Regele Mihai a demonstrat o viaţă, păstrându-şi statura, că este un personaj din istoria la care nu vor avea niciodată acces mărunţii mitocani ai clipei.

Destinul său, deloc lipsit de tragism, este retrăit, cumva, de noi şi noi generaţii obligate să caute normalitatea într-un permanent exil. Regele s-a întors acasă, şi asta e bine, deşi e târziu; prea mulţi români nu mai au unde să se întoarcă. Căci de când nu a mai fost Regat, de fapt, România a început să-şi înceteze existenţa. Mai exact: Regele Mihai i-a supravieţuit României.

Regele Mihai a reuşit un amplu paradox: a vorbit unui popor care nu mai trăieşte şi, totodată, unuia care există, deşi nu s-a născut. Se va naşte, dacă se va naşte, când va înţelege toate cuvintele din discursul Regelui, mai ales acestea două: „simţul datoriei”. 

* Adevărul, 27.10.2011

Advertisements