Tags

, , ,

Ce ni s-a arătat duminică seară, la Ploieşti, nu este nici întâmplător, nici inexplicabil. Tabloul „Animal laş lovind” a început demult şi nu are a se sfârşi curând.

Decorul ar fi putut trimite cu gândul la civilizaţie. Stadionul acela modern nu este însă decât o splendidă mostră de inadecvare. O formă costisitoare care nu-şi poate, deocamdată, întâlni fondul. O iluzie impusă, vegheată din umbră de rău, de mult rău.

Primatele decăzute de la marginea arenelor, pramatiile înnebunite de frustrări, nu formează, desigur, majoritatea. Nu încă. De aici încep câteva explicaţii. Animalul a fost crescut repede şi fără discernământ. Există un lung şir de complici la lovitură şi la flegmă. Să ne oprim la presă. Înainte să moară, presa mai are, iată, forţa să omoare – deocamdată, normalitatea. Căci mediatizarea în exces a mitocanilor cu bani, a oamenilor de fotbal (Care oameni? Care fotbal?) nu a făcut decât să deservească animalul. O observaţie: presa pentru om, cea care presupune informaţie verificată, rigoare şi analiză, cea care demască jaful şi apără interesul public, aceea e muribundă. Dispariţia ei va lăsa un vid care va fi umplut de bârfă, isterie şi jeg.

Presa pentru animal – care adună toată floarea curvetului, împerecherile nocturne şi cumetriile interlopilor – câştigă. Bilanţul victimelor este abia la început. Bietul Galamaz este pionierul unui viitor în care va domina gorila satisfăcută de sine, triumfătoare printre ruinele tuturor autorităţilor.

Tribuna predispune la grobianism? Nu. Tribuna este suma unor pasiuni, uneori oglinda unei mari iubiri, şi de aceea vocea tribunei trebuie ascultată. Vocea tribunei spune întotdeauna ceva despre direcţie. Şi unde suntem? Suntem acolo unde cuvântul „Drogaţii” este asumat cu mândrie – titlul de glorie al nimicului. Derbedeul acela este, desigur, un drogat, dar tema, marea temă a drogaţilor, a fost tratată, îndelung, cu înţelegeri superficiale. Ţara aceasta se droghează intens cu indiferenţă şi scurte reprize de etică ipocrită, injectată audiovizual.

Cel mai recent scenariu despre sfârşitul lumii este acesta: lumea se va sfârşi  când microbii din oceane ne vor lăsa fără oxigen. Vom muri, deci, toţi asfixiaţi. Aici, la noi, sfârşitul se grăbeşte. Există o legătură indestructibilă, ca între oxigen şi viaţă, între ce ni s-a arătat duminică seară şi microbii care ne arată de atâţia ani calea – înapoi, spre cavernă. 

* Adevărul, 04.11.2011

Advertisements