Tags

, , ,

Adevărul“ demarează astăzi un serial dedicat vieţii unui personaj fundamental pentru istoria noastră: Regele Mihai I al României. La 25 octombrie, Maiestatea Sa împlineşte 90 de ani.

Într-un peisaj tulburat de discursul Regelui, programat, cu greu, în Parlament pentru 25 octombrie, în ziua în care Maiestatea Sa aniversează împlinirea a nouă decenii, „Adevărul” face gestul minim, firesc şi decent, de a-i dedica Suveranului o săptămână specială. Nu rescriem istoria, facem doar articole de ziar, dar acestea măcar sunt ones­te. Textele sunt scrise fără părtinire, dar sunt şi marcate de respectul cuvenit celui care a condus România modernă în, poate, cei mai grei ani din existenţa sa.

Istoria Regelui Mihai I este încărcată de un dramatism unic între suveranii Europei din secolul XX. Este istoria poporului român, întregit într‑un moment istoric de bunicul său, Ferdinand I (care a continuat opera de modernizare începută de Carol I), şi supus, pe rând, capriciilor aventuriere ale lui Carol al II-lea, pasiunilor violente ale legionarilor şi ale naziştilor, loviturilor programate în fotoliile „roşii” de la Krem­lin. Regele a supravieţuit în picioare, drept, tuturor acestor farse şi nu a renunţat să fie alături de poporul său, în ciuda efemerilor chiriaşi ai istoriei pentru care a fost incomod. Mihai I a rezistat tuturor acestor „execuţii” şi a ajuns, astăzi, ultimul şef de stat în viaţă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi ultimul mareşal în viaţă al Armatei Române!

Încă din copilărie, Mihai I era pasionat de automobile

Încredinţat dragostei poporului

Mihai I s-a născut, la Foişor, pe domeniul de la Castelul Peleş, într-o Românie măcinată de crize economice şi epuizată de Primul Război Mondial, prea greu chiar şi pentru idealul măreţ al întregirii. Venirea sa pe lume a fost întâmpinată cu salve de tun şi cu speranţă. „Astăzi, Pronia Cerească a hărăzit Dinastiei un nou vlăstar.

Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Elena a României a dat naştere unui fiu, care a primit numele de Mihai. Sunt încredinţat că întreg poporul român, care atât în clipele de bucurie ca şi în cele de griji, a fost întotdeauna sprijinul Tronului şi Dinastiei, va sărbători cu însufleţire fericitul eveniment împreună cu Mine şi Familia Mea.

Dragostei poporului Meu prea iubit încredinţez pe principele nou-născut”, scria regele Ferdinand I, la 25 octombrie 1921.  Venit pe lume într-o atmosferă dominată de scandalurile şi aventurile tatălui său, Carol al II-lea, Mihai I ajungea, în 1926, la numai 5 ani, unicul moştenitor al Tronului României, în timp ce tatăl său devenea un simplu cetăţean, pe nume Carol Carai­man, care trăia o continuă telenovelă interzisă cu Elena (Wolf) Lupescu. La 20 iulie 1927, după moartea neaşteptată a bunicului său, Mihai I devine Regele României, la 6 ani, şi pleacă, alături de Regina-mamă, la Bucureşti, pentru a fi înscăunat. Prima sa domnie s-a încheiat în 1930.

Fiul succedat de tată

Pentru că era minor, membrii Regenţei (Principele Nicolae – frate cu Carol al II-lea, patriarhul Miron Cristea şi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie, Gheorghe Buzdugan) au fost cei care au depus jurământul simbolic în faţa Parlamentului. Peste doar trei ani, după ce aventura cu „Lupeasca” părea să fie epuizată, Carol al II-lea se întoarce în ţară pentru a-şi revendica dreptul la Coroană. O excepţie stânjenitoare pentru prestigiul dinastiei regale – la 8 iunie 1930, Mihai devine primul monarh succedat la Tron de tatăl său!

Mihai (cu mâna la tâmplă) se juca supravegheat de tatăl său

Cu orgoliul său de întemeietor şi cu marele avantaj de a nu duce niciun război, Carol al II-lea face din Tronul României jocul său preferat. A încercat tot felul de scamatorii politice – ajungând, în 1938, să fi transformat România într-o dictatură regală!  Deşi a recuperat Sceptrul regal în 1940, după ce tatăl său îl abandonase iarăşi, tensiunile şi instabilitatea ce guvernau Europa şi, mai apoi, frene­ziile extremiste din timpul celui de-al Doilea Război Mondial l-au trecut pe Mihai I în linia a doua, într-o Românie cu graniţele ciuntite şi aliată din oficiu a naziştilor. Lovitura decisivă a fost dată însă la 27 ianuarie 1941, când Mareşalul Antonescu, conducătorul de facto al României, a constituit un guvern militar.

La 22 iunie 1941, Antonescu a ordonat Armatei Române să treacă Prutul, iar România a făcut primul pas ferm în cel de-al Doilea Război Mondial. Decizia a ajuns la urechile monarhului în urma unui anunţ al postului de radio britanic BBC. În luna august 1944, pe măsură ce soldaţii „roşii” se apropiau mai mult de frontiera României, Regele Mihai s-a alăturat politicienilor români favorabili Aliaţilor, printre care se numărau şi comuniştii. La 23 august, Regele l-a destituit şi l-a arestat pe Antonescu, predat ulterior sovieticilor la 1 septembrie 1944. 

“Mă întreb dacă aţi auzit că Alice a născut un băiat (n.r. – actualul Prinţ-Consort al Marii Britanii!) acum câteva săptămâni. A declarat că ar fi înecat copilul dacă ar fi fost fată! Doar gândeşte‑te cum o să sară pe mine dacă voi naşte o fetiţă.”
Regina Elena
mama lui Mihai I, într-o scrisoare din 1921

Limba maternă: engleza

Conform biografului oficial al Reginei Elena (mama lui Mihai I), Arhtur Lee, prima limbă în care a vorbit cel care avea să devină Regele
României a fost engleza.

Războiul rece al decoraţiilor

Regina Ana şi Regele Mihai, în ziua nunţii

La finalul războiului, Regele Mihai a fost decorat deopotrivă de preşedintele SUA, Harry S. Truman (cu Legiunea de Merit în cel mai înalt grad), şi de liderul URSS, Iosif  V. Stalin (cu Ordinul Victoria cu diamante). Istoria este însă nedreaptă cu cei care o scriu şi comuniştii care cucereau gradual România au eliminat, cu perfidie, rădăcinile monarhice ale românilor. Regele a fost trecut iarăşi în plan secund, iar destinul ţării se judeca la Moscova, care, desigur, nu credea în lacrimi.

La 30 decembrie 1947, în Palatul Elisabeta, care era înconjurat de Armată, premierul Petru Groza şi ministrul Industriei şi Comerţului, Gheorghe Gheorghiu-Dej, i‑au înmânat lui Mihai actul de abdicare. Constrâns de ameninţări şi de presiunea exercitată de comunişti,
Regele a semnat abdicarea.

Deşi comuniştii au încercat mereu să prezinte despărţirea de monarhie ca fiind una amiabilă, „un divorţ decent şi elegant”, Regele povesteşte, într-un amplu interviu alături de istoricul Mircea Ciobanu, adevărul său: „Pentru Crăciun ne‑am dus la Sinaia. Acolo avea să fie pregătită vorbirea pentru ţară. Eram împreună cu mama mea (n.r. – Regina Elena). De sărbătoare nu putea fi vorba, dacă la asta s‑ar putea gândi cineva. Evenimentele din ţară luaseră un curs greu de prevăzut. Liniştiţi nu eram.

Puteai să te aştepţi la orice. (…) Celelalte zile, pentru mine, au trecut într‑un fel ciudat de confuzie. Nu întotdeauna noaptea de Anul Nou se transformă într-o sărbătoare. Despre ce sărbătoare mai putea fi vorba? Năvala şi presiunile sovieticilor, comunizarea forţată a ţării, atâtea şi atâtea atacuri al căror scop nu era decât azvârlirea României în prăpastie… ajungi bolnav de o boală foarte gravă, cu dureri imense şi ajungi la un punct al suferinţei când nu mai simţi nimic dacă cineva vine şi el cu un cuţit să lovească în locul dureros”.

Carol I (pe numele complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen): 1866 – 1914

Exilul şi împărăţia

La 3 ianuarie 1948, Mihai a părăsit România – pentru jumătate de secol – trăind în exil, asemenea unor oameni obişnuiţi. După ce Regele Mihai s-a căsătorit cu Regina Ana, cuplul şi‑a mutat reşedinţa la Lausanne, în Elveţia, şi apoi în Anglia, unde au locuit până în 1956. Pentru a-şi asigura traiul, au construit o fermă de pui şi un mic atelier de tâmplărie, iar Mihai a semnat contracte de angajare cu firma aeriană Lear Jeats and Co. şi a înfiinţat o companie de electronică şi mecanisme automate, denumită METRAVEL. În România, istoria continua să curgă împotriva monarhiei.

Urmaşul celor care au făcut România Mare

„Adevărul” vă arată de unde vine Mihai I. E re­cursul necesar la un trecut multă vreme interzis. Instaurarea monarhiei în România a eliberat societatea românească de constrângerile interne şi internaţionale care i‑au întârziat evoluţia firească. Numai câteva exemple: proclamarea independenţei din 1877, obţinută cu armele în luptă împotriva Imperiului Otoman, participarea la războiul balcanic din 1913 şi la Primul Război Mondial, culminând cu desăvârşirea unităţii naţionale, la 1918, şi Constituţia din 1923.

Venirea Prinţului Carol de Hohenzollern în România la 9 mai 1866, la propunerea făcută de I. C. Brătianu, după o călătorie plină de peripeţii pe Dunăre, a fost percepută ca o măsură firească pentru viitorul României. 685.969 de voturi de susţinere a obţinut viitorul Rege în urma plebiscitului organizat la 8 aprilie 1866 (ziua când împlinea 27 de ani), doar 224 de persoane exprimându-se împotrivă. Carol I a fost primit cu braţele deschise de românii exasperaţi deja de comportamentul bizantin al conducătorilor. Mai mult, Carol era simpatizat personal de Napoleon al III-lea şi de Wilhelml I, Regele Prusiei.

Ferdinand I (Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen) : 1914 – 1927

Primul semn de belşug

A fost încoronat ca Prinţ al României la 10 mai 1866, dar coroana care a rămas simbolul domniei sale a fost confecţionată ulterior din oţelul unui tun cucerit de la turci în Războiul pentru Independenţă, după spusele istoricului Constantin Moisil. Ca o notă pitorească în atmosfera vremii, la prima cuvântare a lui Carol I (în franceză), în aplauzele frenetice ale mulţimii, a început o ploaie torenţială – „cea dintâi care stropea şi răcorea ogoarele României, uscate de trei luni de secetă”, cum remarca marele istoric Nicolae Iorga. Carol I s-a înscăunat Rege în 1888. „Succesorul meu la tron primeşte o moştenire de care va fi mândru şi pe care el o va cârmui, am toată speranţa în spiritul meu călăuzit de deviza «Tot pentru Ţară, Nimic pentru mine»”, scria Carol I în testamentul său, la 26 februarie 1899, şi avea dreptate să scrie aşa.

Regele rebel

Ferdinand I „Întregitorul”, venit, aşa cum remarca filosoful Mircea Vulcănescu, „de la izvoarele Dunării, înspre Rinul-de-sus, din părţile acelea în care se amestecă rasa germană cu Celţii din Galia şi cu puternice urme ale romanităţii”, a continuat modernizarea României. Cum Carol I a avut un singur copil (o fată), care a murit copil, pe tron a ajuns Ferdinand de Hohenzollern, fiul fratelui său.

„Sfios, dar însufleţit de o conştiinţă adâncă a răspunderii sale
monarhice, stimulat de personalitatea puternică şi fermecătoare a soţiei sale, Regina Maria, noul rege, Ferdinand I, trebuia să facă faţă de îndată unor împrejurări noi. Vremurile păreau că vor cu tot dinadinsul să grăbească cu o generaţie îndeplinirea unei misiuni pe care visătorii cei mai îndrăzneţi n-o hărăziseră în gând decât celui de‑al treilea vlăstar al dinastiei”, continua Mircea Vulcănescu, referindu-se, desigur, la Marea Unire.

Dacă istoria îi va reţine pe primii doi monarhi drept modernizatorii României, Carol al II-lea a fost mai degrabă copilul rebel al Familiei Regale din România. Scriitorul Teşu Solomovici îl descrie pe Carol al II‑lea drept un „copil inteligent, care iubea cartea, vorbea limbi străine (între care engleza, franceza şi germana) şi era charismatic. Spre marea durere a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, tinereţea Prinţului Carol a fost însă un şir lung de scandaluri dureroase”.

Carol al II-lea (regele rebel care a fost cunoscut şi sub numele Carol Caraiman): 1930 – 1940

Un stol de domnişoare

Potrivit lui Solomovici, prinţul frecventa des casa lui Titu Maiorescu, „dar fiindcă‑i plăcea să întâlnească acolo pe nepoatele bătrânului om de stat, un stol de domnişoare din înalta societate pentru care atenţia sa e măgulitoare şi, totodată, stânjenitoare, din cauza amintirii episodului romantic care a silit-o pe Elena Văcărescu să plece în exil”.

Mai târziu, unul dintre aceste flirturi va crea imense complicaţii. Este vorba de flirtul cu Zizi Lambrino, cu care prinţul se căsătoreşte în secret, fără acordul familiei, la Odessa, pe 31 august 1918.  Deşi Familia Regală încerca să-i găsească o pereche potrivit statutului său, capriciile lui Carol nu puteau fi depăşite. La 20 de ani, Principesa Maria îi prezintă chiar pe marea ducesă Olga, fiica Ţarului Nicolae al II-lea, dar Prinţul refuză să se logodească cu ea, motivând că e „prea urâtă”.

„O inimă grav rănită”

Nici mariajul – contestat de Regele Ferdinand – cu Zizi Lambrino n-a durat prea mult, Carol hotărându-se să plece într-o călătorie în jurul lumii, unde se îndrăgosteşte, la fel de iremediabil, de Prinţesa Elena a Greciei şi Danemarcei. „Da, sărmana mea iubită: e adevărat că sunt logodit, şi chiar cu o prinţesă. E‑atât de contrar principiilor mele încât sunt chiar şi eu stupefiat. Am găsit pe cineva care mă înţelege şi care împărtăşeşte concepţia mea despre existenţă. Şi-a acceptat să aline o inimă grav rănită”, îi scria Carol lui Zizi Lambrino, adăugând apoi, cu o ipocrită filosofie: „Da, asta‑i viaţa”.

45 de ani a fost împiedicat Regele Mihai I să se întoarcă în România.

10 ani a fost Mihai I Regele României. Prima dată între 1927 şi 1930, a doua oară între 1940 şi 1947.

* Adevărul, 16.10.2011

Advertisements