Tags

, , ,

Nu e povestea unui gras care îmbătrâneşte, cum îmbătrânim cei mai mulţi dintre noi, nici moguli, nici cerşetori, undeva în josul clasei de mijloc.

Nu e povestea unui George oarecare plecat să îşi împlinească un vis din copilărie, visul îngropat de viaţa care a trecut cum trece viaţa – ca şi cum ar fi o clipă, una singură. Nu e.

Acest George Bowling al lui George Orwell este un profet solitar, care nici nu se mai oboseşte să explice lumea, fără să obosească totuşi să şi-o explice sieşi. George, grasul, măruntul agent de vânzări din anii ’30, el, care ar supravieţui oriunde, fără să se ridice, dar şi fără să coboare, târându-şi, cu o oarecare demnitate, şi burta, şi ratele, el, cel cu care femeile străine s-ar mai culca doar plătite bine, el, tatăl a doi copii minori şi enervanţi, înţelege înaintea celorlalţi că viaţa nouă nu merită trăită, dar că nu e nimic de făcut şi o trăieşti.

El înţelege că va veni, din nou, războiul mondial, că între oamenii morţi şi gorilele vii nu mai există nimic. George Bowling vede suburbiile erupând vulcanic, bărbaţii purtând costume tot mai scumpe şi pălării tot mai elegante, vede capitalismul distrugând vechea Anglie, şi nu doar atât.

El pleacă la pescuit, înspre ceea ce a fost cândva Lower Binfield, satul copilăriei sale. Îl va găsi, fără să îl regăsească. Lower Binfield e de nerecunoscut. Călătoria cu George Bowling spre Lower Binfield încetează, o înţelegi cu fiecare frază, să rămână simplă. Călătoria aceasta este călătoria oricui (şi dintotdeauna) înspre copilul care a fost. E călătoria care îţi arată cât de mult s-a pierdut şi cât de puţin s-a câştigat, cu timpul, cu anii, cu viaţa. De aceea, „O gură de aer” se va citi, cu aceeaşi emoţie, până la sfârşitul care trebuie să vină.

„O gură de aer” este, o spun toţi criticii cu lecturi serioase, romanul care prefigurează explozia de geniu din „Ferma animalelor” şi „1984″. Nu îi combat, dar nici nu îi cred. „O gură de aer” este altceva, mai mult, oricum.

„O gură de aer” ajunge acolo unde puţine scrieri au ajuns – dă un răspuns rezistent, îl cred chiar etern, la mai vechea întrebare: „Ce este, de fapt, omul?”.

* Adevărul, 10.11.2011

Advertisements