Tags

, , ,

Jeremy Clarkson are inteligenţa fundamentală, tot mai rară astăzi, de a nu se lua în serios, fără să devină astfel nici superficial, nici stupid.

Nefiind ocupat cu construirea propriei statui, are suficient timp să gândească înainte să scrie care e treaba cu lumea. Căci ce face Jeremy Clarkson este un stand-up comedy refugiat în ediţia de duminică a unui ziar londonez, un stand-up journalism, dacă nu stand-up litterature, stand-up, oricum.

În primul rând, Jeremy Clarkson nu are înţelegere faţă de laşi. Cum ar fi fost dacă însuşi Columb s-ar fi încuiat în casă, fiindu-i prea frică să traverseze Atlanticul? – se întreabă Clarkson şi are dreptate să se întrebe. Fiindcă nu vrea să trăiască printre pămpălăi, Jeremy Clarkson face repetate şi disperate apeluri la vechiul cod al onoarei bărbăteşti. Ceea ce nu înseamnă că îşi reprimă melancolia. Nicidecum. Cel mai frumos text al său este, bineînţeles, acela în care îşi caută tinereţea pierdută, vremea când timpul trecea ca un solo de saxofon, timpul când discurile erau încă lungi şi Pink Floyd era încă Pink Floyd, şi era de-ajuns asta.

Aşa că Jeremy Clarkson nu are răbdare cu toate acele clişee penibile în care eşuează capitalismul, de pildă cu obsesia pentru imagine. Îşi va angaja, totuşi, o fătucă să-i facă PR-ul în faţa propriilor copii: „Tăticul vostru vrea să staţi treji toată noaptea şi să mâncaţi ciocolată, dar mămica zice că e ora de culcare”.

Apoi, e politica. Pentru Clarkson toată vorbăria asta cu Uniunea Europeană nu înseamnă nimic atât timp cât nu suntem în stare, pe ditamai continentul, să punem naibii o priză stas. În ceea ce o priveşte pe Regina Angliei, să ştiţi că nici ei nu îi e uşor. Nefiind Victoria Beckham, Regina nu îşi poate sparge banii pe toate prostiile şi e prea prinsă cu jobul ei – să facă la nesfârşit cu mâna mulţimilor – pentru a avea, cu adevărat, o viaţă. Lui Jeremy îi pare sincer rău că e aşa.

Mai sunt, desigur, şi toate aceste maşinării sofisticate, faţă de care Clarkson are o sensibilitate exagerată. El e dintre aceia care la scufundarea Titanicului plânge întâi frumuseţe de navă şi doar la urmă victimele ei pasagere.

Nu e inutil să aflaţi că Jeremy Clarkson a vânat beat vulpi, ar cumpăra o statuie în care Hitler brutalizează o focă, nu a urmat nicio facultate şi îi e ruşine cu asta, nu se sfieşte să spună că Mandela nu-şi merită piedestalul. Şi tot el a scris cel mai surprinzător omagiu pe care un britanic l-a adus naţiunii germane: „În mod normal, fotbaliştii lor îi fac pe ai noştri să pară nişte handicapaţi”.

* Adevărul, 17.11.2011

Advertisements