Tags

, , , ,

Ultimul film al lui Clint Eastwood va fi premiat si probabil va fi contestat. Ce se gaseste, insa, dincolo de prestatia impecabila a lui Leonardo diCaprio? Cine a fost de fapt J. Edgar Hoover si de ce este bine sa intelegem exact concluzia vietii sale? Acest film este ultima carte pe care octogenarul Clint Eastwood o pariaza pe institutia eroului.

Vechii greci aveau, bineinteles, dreptate. Iata o idee care nu va da faliment: destinul nu este negociabil. Exista oameni care vor ajunge adrese sau statui sau burse academice. Exista oameni care vor ramane mistere pe care ageamiii vor cauta, in zadar, sa le dezlege, nestiind ca misterele nu pot si nu trebuie sa fie dezlegate.

J. Edgar Hoover a condus FBI aproape o jumatate de secol, sub opt presedinti americani, dar nu despre asta este filmul lui Clint Eastwood. Mai tarziu, cand februarie se va fi terminat, cand covoarele rosii se vor intoarce in necunoscut, mai tarziu, cand Leonardo diCaprio va fi fost premiat pentru rolul acesta cu adevarat bun, mai tarziu, cand se va discuta altfel despre „J. Edgar”, mai tarziu, o neintelegere majora va ramane.

Este prudent, asadar, sa aflati de acum ca acesta nu este nici un film despre homosexualitate reprimata, desi scenariul lui Dustin Lance Black („Milk”) predispunea la acest capriciu. Eu nu stiu filme de cinema, eu sunt un simplu privitor, dar, daca ma intrebati, am sa va spun ca acesta este ultima carte pe care o pariaza Clint Eastwood, deja octogenar, deja obosit, pe institutia eroului. „J. Edgar” este un film despre imposibilitatea eroului de a fi asa cum ne imaginam ca sunt eroii. Hoover nu a fost drept, nu a fost demn, nu a fost moral. A fost el „o pramatie batrana”, asa cum exclama Nixon afland ca a murit? Posibil, dar nu neaparat.

Ca toti obsedatii, Hoover s-a refugiat intr-o idee fara intoarcere. Ideea fara intoarcere a lui J. Edgar Hoover – a lui, dar si a lui Clint Eastwood (vezi si „Gran Torino”, vezi si „Million Dollar Baby”) – este visul american. O filosofie neintemeiata pe ratiune Visul american este un paradox: o filosofie intemeiata nu pe ratiune, ci pe spectacolul aclamat al curajului. Visul american are, de aceea, o stralucire falsa, careia, totusi, greu sau deloc ii poti rezista. J. Edgar Hoover, idealizandu-si biografia, insista brutal asupra acestui aspect: tinerii trebuie sa invete sa deosebeasca un erou de un las!

Si ce face un erou? Un erou salveaza America de comunisti, o salveaza de mafioti, o salveaza de crize economice, o salveaza cu orice pret, un erou va pune mereu integritatea visului mai presus de epoca si de sine. J. Edgar Hoover nu a fost un erou, dar ar fi putut sa fie. America nu a fost salvata, dar ar putea fi. Acesta este pariul lui Clint Eastwood? Un rating al ideilor omenesti Dincolo de toate raspunsurile, exista si o frumusete violenta spre finalul acestei pelicule: frumusetea a doi batrani alungati din edenul hipismului, a doi batrani intr-o lume care s-a schimbat si pe care nu o mai inteleg, ca doi naufragiati ai unui timp iremediabil trecut, frumusetea a doi batrani pierduti printre tineri, tineri presedinti de stat, tineri agenti federali, tineri, dar prosti si aroganti, frumusetea a doi batrani prizonieri intr-o dragoste mult prea complicata.

Arta – cata este in „J. Edgar” – aici este: la varsta a treia, printre vise compromise. Exista si un rating al ideilor omenesti? Iata o alta idee, mai moderna, deci mai controversata: dreptatea este o fantasma, nu exista dreptate, niciodata nu exista dreptate, dintotdeauna exista doar bogati si saraci. A fost Hoover „o pramatie batrana”, asa cum exclama Nixon afland ca a murit? Posibil, dar nu neaparat. Mai probabil, J. Edgar a murit ucis de o iluzie.

dela 0, 25.01.2012

Advertisements