Tags

, , , , ,

Am aniversat de curand, in tacere, fara fast, ba chiar fara niciun martor, un deceniu de cand sunt flaubertian. La primul Flaubert aveam, asadar, 18 ani. Consider ca este o varsta potrivita pentru acest tip de aventura, daca nu de religie. Acum, intrebarea fireasca este: cand esti deja de un deceniu flaubertian se cheama ca esti un flaubertian batran? Sa convenim ca da si sa rescriem acest inceput: sunt un flaubertian batran si, din gelozie, am ezitat indelung sa-l citesc pe Julian Barnes. Nu am ezitat, deci, in fata „Papagalului”, din frica; nu m-am temut ca va fi un esec, stiam ce poate Julian Barnes, cel mai bun scriitor englez de la inceputul acestui mileniu. Dimpotriva, ma temeam (si am avut dreptate sa ma tem) ca Julian Barnes va face totul si ca tot ce se va mai scrie de acum inainte despre Flaubert trebuie sa inceapa de la el. Madame Bovary c`est moi, aussi Sa va explic: fiecare flaubertian batran crede asa: „Madame Bovary c`est moi, aussi”. Fiecare flaubertian batran spera cumva ca el sa fie alesul, ca el sa scrie urmatoarea „Educatie sentimentala”.

De la intrarea in cartea lui Julian Barnes este limpede insa ca trebuie sa lasi orice asemenea speranta. Nu ma intelegeti gresit: „Papagalul” nu este Infernul, poate este chiar Paradisul, dar flaubertienii batrani obisnuiesc sa fie foarte irascibili la perfectiunea altora. Nu este exclus, de aceea, ca eu si cei asemeni mie (suntem o secta mai raspandita decat credeti, la fel de raspandita ca proustienii!) sa il detestam, de fapt, pe Julian Barnes.

Este „Papagalul lui Flaubert” o biografie? La intrebarea aceasta, totusi necesara, Julian Barnes raspunde printr-o pilda aproape biblica: „Poti defini o plasa intr-un fel sau in altul, in functie de punctul tau de vedere. In mod normal, ai spune ca este un instrument impletit, folosit la prinderea pestilor. Poti, insa, fara a sfida prea mult logica, sa rastorni imaginea si sa definesti plasa asa cum a facut-o candva un lexicograf glumet – o colectie de gauri, legate una de alta cu o sfoara”. Un scriitor se indragosteste de un scriitor Plecat in cautarea adevaratului papagal al lui Gustave Flaubert, inapoindu-se, deci, mai bine de un secol, intr-un timp tampit, dar inca rabdator, Julian Barnes reuseste un portret pe care nu stiu sa il mai fi reusit cineva in literatura.

Putini scriitori au avut sansa sa fie divinizati de scriitori la fel de buni ca ei. Barnes e indragostit de Flaubert. E indragostit de acest urs alb, „aristocratul ursilor”!, care din 1872, de la moartea mamei sale, a ramas sa cineze singur, la o masa mare, intr-un „tête-a-tête” cu sine insusi, poate cel mai tulburator „tête-a-tête” cu sinele din secolul sau.

Si cum sa nu il iubesti pe Flaubert, cel care, la izbucnirea razboiului franco-prusac, lansa aceasta zicere fara termen de garantie, valabila pentru toate taberele si toate razboaiele: „Indiferent ce-o sa se mai intample, o sa ramanem prosti”. Si cum sa nu ii dai dreptate lui Flaubert, cel care a inteles si a exprimat franc acest adevar: „Tot visul democratiei se rezuma la a ridica proletariatul la nivelul de idiotenie atins de burghezie”. Sau, daca preferati: „In adancul inimii, nu pot sa nu fiu convins ca scumpii mei semeni, cu cateva exceptii, nu valoreaza nimic”.

„Papagalul lui Flaubert” este cu siguranta o carte de dragoste. Este cartea dragostei pe care i-o poarta Julian Barnes, care nu se rusineaza sa ne faca aceasta confesiune: „Cand este vorba de scriitorul tau iubit, instinctul iti cere sa-l aperi. E posibil ca dragostea pentru un scriitor sa fie forma cea mai pura, cea mai constanta de iubire” .

De ce scriu eu aceste cuvinte? Cei care i-au citit deja si pe Flaubert si pe Barnes nu au nevoie de ele. Pe ceilalti vreau sa ii convertesc, ceea ce este o naivitate. Numai Flaubert insusi te poate face flaubertian. Totusi, pentru voi, ceilalti: „Papagalul lui Flaubert” cuprinde un adevar greu, pe care l-as aseza alaturi de o remarca de batranete a lui Gustave – „Tristetea este un viciu”. In loc de concluzie, prefer sa mi-l imaginez pe Flaubert venind aici la noi, sa radem impreuna de profetia sa tragica, de-acum implinita: lumea cu adevarat s-a prabusit in cacatul strans in toate veacurile dinainte.

dela0, 01.02.2012

Advertisements