Tags

, , , ,

Lumea culturală este încă sub vraja lui Oz şi a felului său seducător de a fi melancolic, şi da, are dreptate profetul Amos – oamenii nu sunt nici continente, dar nici insule.

Da, oamenii sunt peninsule şi compromisuri. Voi comite, aşadar, o crimă perfectă dacă voi fi radical şi voi prefera în acest sfârşit de săptămână, dacă nu de lume, un alt scriitor – unul care nu va veni niciodată la Ateneul din Bucureşti? Voi fi prea crud dacă voi scrie despre Borges? Nu pot să nu întreb ce ar răspunde magul argentinian – ce mai este omul, domnule Jorge Luis Borges?

Poate pentru că era deja orb, punctul de vedere al ultimului Borges era cel potrivit. Abia ultimul Borges, orbul, putea să vadă întreg adevărul. Abia ultimul Borges, trecut de toate amăgirile, putea să spună întreg adevărul.

Ce vă interesează? Dragostea? E aici, e toată aici. Moartea? Moartea, moartea e toată aici. Celălalt? Celălalt, tema în care eruditul argentinian nu va cunoaşte egal, celălalt e acelaşi, şi e aici. Timpul? Timpul e o iluzie, ştiţi doar. Istoria? Fiţi rezonabili! Popoarele fericite nu au istorie, nu le mai pizmuiţi. Istorie au cei nenorociţi. Dumnezeu? Mă siliţi să zâmbesc. Comit o altă infamie dacă spun că în „Congresul scris de Borges e la fel de multă înţelepciune ca în „Ecleziastul”?

Borges cel mare şi orb s-a claustrat într-o inevitabilă inspiraţie. Borges cel mare şi orb nu a scris literatură, a supravieţuit literatura, e bine să înţelegem elementarul. Borges cel mare şi orb poate ajunge la copiii stricaţi care mănâncă, beau şi se împreunează, şi atât, la cei ce perpetuează nimicul? Borges cel mare şi orb le foloseşte? Răspund fără patimă: nu. Din păcate, viaţa nu este o bibliotecă.

Magul argentinian nu este pentru toţi şi nu trebuie să fie pentru oricine. Borges cel mare şi orb, paradoxal, popular şi fantastic, este totuşi un scriitor pentru cei puţini şi aleşi. Nu e o catastrofă, e logica intimă a acestei lumi detestabile. Borges cel mare şi orb nu va întemeia nicio religie, nici măcar o filosofie. El nu livrează răspunsuri, doar semnele de întrebare de care ne putem sprijini căutând sensuri care nu totdeauna există.

El a făcut tot ce poate face omul mai frumos şi mai adânc folosind tot ce a fost şi va fi iar. Ce mai este omul? Din Ecleziastul, dar poate şi mai mult din Borges, nu ştim decât că am trăit, deşi totul este deşertăciune.

* Adevărul, 01.03.2012

Advertisements