Tags

, , , , , , , , , , ,

În satul Sant’Alfio, aproape de oraşul Catania, creşte un castan care a cunoscut cam tot ce poate cunoaşte un castan din istorie.

Are un aer vag romantic şi pare profund indiferent. Botaniştii nu se pot hotărî dacă acest copac are 2.000 sau 4.000 de ani. Este oricum socotit cel mai bătrân din Europa. Specialiştii încă mai cercetează: nu s-a putut stabili de ce dintre toţi copacii, doar el, castanul din Sicilia…

Iată o frază care are puterea să devină clişeu: dacă ar fi locuită doar de castani, insula aceasta ar putea fi lesne confundată cu paradisul. Aşa, cu oameni, se va spune despre ea că este o anticameră a iadului, deşi nu este. Ce ne-a dat Sicilia? Mafia, veţi spune. O anumită onoare a răului? O lume care ştie ce să nu vadă, să nu simtă şi să nu audă? Tăceri? Vă grăbiţi.

În anul 251 a avut loc martiriul Agatei, fiica de 21 de ani a unor nobili bogaţi din Catania care a respins un senator roman păstrându-şi castitatea pentru ceruri. Au târât-o în lupanar, i-au tăiat sânii, însă Sfânta Agata a rezistat întru Hristos. Un an mai târziu, Etna a erupt din nou. Muntele a început să-şi verse focul ca niciodată înainte, deşi adevărul e că mereu pare că e ca niciodată înainte.

Se spune că oamenii au luat vălul roşu al Sfintei, care nu a fost atins de flăcările martiriului, şi i-au rostit numele. Aşa şi numai aşa, vulcanul a putut fi înduplecat. Ce este credinţa? Cât durează o viaţă în Sicilia? Există mai multe feluri de răspunsuri, dar cel corect este că atât cât vrea Etna. Sunt un călător din secolul XXI, dar aş fi putut să fiu din secolul XVIII sau din secolul XIII şi v-aş fi spus acelaşi lucru: nu puteţi pune preţul exact peste o viaţă de om fără înţelegerea adecvată a acestui provizorat continuu.

Şi ce clocoteşte acolo? Ce duh necurat? Miturile abundă. Preferatul meu este acesta: sufletul Reginei Elisabeta I a Angliei (1533-1603) stă acum în pântecele vulcanului, plătindu-şi domnia despre care contemporanii au stabilit că a fost, nu se poate să nu fi fost, un pact cu diavolul.

Fac fotografii, dar nu pot să vă arăt nicio imagine, fiindcă nu există nicio imagine. Fotografiez doar în cuvinte. Totuşi, nu le stochez nicăieri, nici măcar în creier sau în inimă, pe cele mai multe pur şi simplu le ratez sau le pierd. Viaţa mea nu va cunoaşte, deci, niciun album. Şi Sicilia este o pierdere şi o ratare. Trăiesc aceşti sicilieni atât de nepăsători la umbra gloriei lor baroce, sau la umbra gloriei greco-romane, încât…

Nu trebuie să ai tot pentru o viaţă de dolce far niente. Poţi să ai nimicul, sau poate e chiar mai bine să ai nimicul. Acesta nu este un stencil urban: iată-l pe vânzătorul de peşti încă vii, în şortul lui ostentativ murdar, cum îşi aprinde o ţigară şi priveşte cerul. Iată o stradă îngustă din Siracusa care te întoarce spre tine.

Sunt în Catania acum, îi privesc ochii absenţi elefantului pitic din piatră lavică despre care se spune că a salvat cândva oraşul, şi că încă îl salvează.

A venit primăvara, şi a venit noaptea. La hotel stau la etajul întâi – suficient de jos, suficient de sus. Ies pe balcon şi citesc pe un zid, scris într-o veche limbă de circulaţie globală, ceva ce se poate traduce aşa: „Mafia e căcat”. Mai departe, dar nu suficient de departe, se vede şi Etna.

*Adevărul, 29.03.2012

Advertisements