Tags

, ,

Aţi aflat probabil ştirea despre balonul de fotbal luat de ape din curtea unei şcoli japoneze distruse de succesiunea de calamităţi din martie 2011.

Mingea a fost purtată treisprezece luni de ocean. Incredibil! Acum e bine, a ajuns la ţărm, în Alaska. Alături de mingea de fotbal, cu bine la Middleton Island, insulă izolată din Golful Alaska, a ajuns şi un mai modest balon de volei. Mai demult, după cum ştim, când un vapor naufragia, exista obiceiul să fie scris un bilet, să fie lăsat într-o sticlă şi în voia sorţii. Puţine asemenea bilete au fost găsite. Nu există un mare muzeu global al acestor mesaje abandonate în voia valurilor, deşi ar trebui să existe. Avem motive să credem că am găsi ceva între aceste strigăte de disperare. Am găsi ceva. Tehnologia a evoluat, iar obiceiul mesajului în sticlă nu a supravieţuit acestei evoluţii. Ultima mare referinţă culturală pe această temă este, probabil, melodia „Message in a bottle” a trupei Police. A trecut ceva de atunci. Sting era încă tânăr, purta papion şi părul vâlvoi.

Este, deci, o simplă întâmplare călătoria de cinci mii de kilometri a celor două baloane? În urma dezastrului din 11 martie au rezultat 25.000 de tone de, să le spunem, deşeuri. Puţine deşeuri au supravieţuit întregi Apocalipsei. Poate că istoria acestor două baloane, furate jocului unor copii, nu este o întâmplare.

Pedro Muagura din Mozambic îşi are şi el locul său în paginile dedicate „faptului divers internaţional”, deşi ce face Pedro Muagura din Mozambic nu este chiar un fapt divers. Cu mâna lui şi cu mâinile voluntarilor din programele pe care le-a coordonat, Pedro Muagura a plantat aproape o sută de milioane de copaci în 12 ţări diferite.  Nu este spaţiu aici pentru a spune suficient despre Muagara, despre cum a dresat el pisici care au stârpit cobrele din satul mozambican Guro, cum a obligat el angajaţii unui aeroport din Africa de Sud să ude florile, dar trebuie să ştiţi că, în prima oră după ce ajunge într-o ţară, Muagura plantează un copac. Nu poate altfel. A primit un singur refuz, la Londra. Acolo a văzut el oameni ciudaţi: a aterizat şi a început să dea bună ziua primelor persoane întâlnite. Primii doi nu i-au răspuns, al treilea l-a repezit „Ce vrei?”. Ce să vrea? Nu voia decât să dea bună ziua. A întrebat apoi unde poate planta un copac, i s-a răspuns că nicăieri, aşa că nu a mai vorbit cu nimeni şi a plecat acasă. Pedro Muagura duce alte războaie: se luptă pentru elefanţii din Gorongosa şi iubeşte mai mult natura decât oamenii, şi nouă asta ni se pare incredibil.

Adevărul, 24.04.2012

Advertisements