A fost un timp, când lui Adrian Năstase i se spunea „El însuşi”. Era suficient, căci nimeni în istoria postcomunistă a României nu a lăsat acest sentiment – că stăpâneşte ţara, fără limite.
„Adevărul” încearcă să vă aducă aminte (celor mai tineri dintre dumneavoastră să le spună întâia oară) ce se întâmpla în România între 2000 şi 2004, când steaua politică a lui Adrian Năstase era la apogeu, cum era când „El însuşi” era şi „Atotputernicul”.
S-a născut în Bucureşti şi a copilărit în satul Hanul de Pământ, comuna Tărtăşeşti, judeţul Dâmboviţa, astăzi una dintre comunele de lux ale României. Fiu al unui ofiţer al Armatei Regale, Adrian Năstase a intrat de tânăr în cercurile nomenclaturii comuniste. După un prim mariaj ratat se căsătoreşte în 1985 cu Dana, fiica lui Angelo Miculescu, fost ministru al agriculturii. Devine un absolvent strălucit de Drept şi Sociologie, în timpul facultăţii scrie poezie şi învaţă suedeza.
Face carieră: a fost jurist la Institutul de Cercetări Juridice din Bucureşti şi profesor asociat la Academia de Ştiinţe Economice, a fost numit vicepreşedinte al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale, a ajuns membru al Societăţii Franceze de Drept Internaţional şi director de studii la Institutul Internaţional pentru Drepturile Omului de la Strasbourg.
Sunt puţine date despre activitatea lui Adrian Năstase în timpul lui decembrie 1989, însă 1990 îl va prinde ministru de externe, funcţie pe care şi-a menţinut-o în Guvernele Roman şi Stolojan. Adrian Năstase era ministru de externe la momentul semnării Tratatului cu URSS, la Moscova, la 22 martie 1991. Tratatul nu a fost însă ratificat de Parlament. Semnătura lui Năstase a rămas. Apropiat al lui Ion Iliescu, Adrian Năstase creştea şi există o dată de la care putem conveni că a început să devină „El Însuşi”.
Mentalitatea: unanimitatea
25 mai 2001: la Conferinţa Extraordinară a Partidului Democraţiei Sociale din România (PDSR, vă mai amintiţi?), Năstase este ales în unanimitate preşedinte al partidului. De atunci şi până într-o noapte de decembrie din 2004 când Traian Băsescu l-a învins în alegerile prezidenţiale, El Însuşi a făcut totul pentru a rămâne sub semnul unanimităţii.
De guvernarea Năstase se leagă intrarea României în NATO, noua Constituţie din 2003, acte contestate pe atunci de o ţară conservatoare, precum abrogarea articolului 200 din Codul Penal, cel care incrimina homosexualitatea. Guvernarea Năstase a făcut cei mai importanţi paşi în drumul spre Uniunea Europeană (românii au putut călători fără vize în ţările europene de la 1 ianuarie 2002). Dar tot de guvernarea Năstase s-au lipit şi scandalauri giganteşti, precum niciodata realizată autostradă Bechtel. Şi baronii care şi-au împărţit România – Mazăre de la Constanţa, Oprişan de la Focşani, Mischie de la Gorj, tot emanaţia regimului Năstase au fost.
Justiţia: arestările de vineri seară
20 aprilie 2001: Procurorul Alexandru Lele, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, a semnat un mandat de arestare pe numele omului de afaceri Adrian Tărău, fiul prefectului de atunci al judeţului Bihor. Tărău Junior a fost arestat sub acuzaţia de complicitate la contrabandă. Pe 22 aprilie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a dispus revocarea arestării preventive faţă de învinuitul Tărău. Peste încă o zi, Adrian Năstase făcea o declaraţie care rezuma ce însemna actul de Justiţie în timpul Atotputernicului care ajunsese: „Eu nu cred în arestările de vineri seară”.
Consecinţe: Tărău Junior a ajuns în „lumea liberă”, unde a făcut carieră în business. În România, însă, pe 22 martie 2002, Ministerul Justiţiei a dat aviz de cercetare penală a lui Alexandru Lele, procurorul, care îndrăzinse să-l cerceteze şi să-l aresteze pe Adrian Tărău. Pe 25 martie a ajuns la Oradea o echipă de anchetatori de la Bucureşti. Din echipă a făcut parte şi tânărul procuror Cristian Panait. Pe 28 martie, Lele era chemat la Parchet, unde Panait începuse să-i ia o declaraţie, în urma unui telefon primit, însă, Panait a întrerupt ancheta. Pe 29 martie, Panait i-a spus mătuşii sale că îi va propune procurorului general neînceperea urmării penale în cazul lui Alexandru Lele. Şi Cristian Panait chiar i-a propus şefului său, Ilie Picioruş, scoataterea de sub urmărie penală a procurorului de la Bihor. A fost refuzat. Când a ieşit din biroul lui Picioruş, Panait a spus aşa: „Jur că nu mai calc în această instituţie!”. Plângea.
Pe 10 aprilie 2002, Cristian Panait a plonjat în gol de la etajul IV. A murit. Au trecut zece ani şi nu avem răspunsul: de ce a murit procurorul Panait?
Amintiri din „presa liberă”
Regimul Năstase a reuşit să-şi termine mandatul, în 2004, contestat constant de doar trei instituţii de presă: „Evenimentul zilei”, „Gazeta sporturilor” şi „Academia Caţavencu”.
2000-2004, „presa liberă”. Subprefectul PSD de Muremureş declara că partidul a decis să ia măsuri împotriva ziariştilor incomozi. Nu peste mult, Adrian Rusu, ziarist la „Informaţia zilei” a fost bătut crunt în scara blocului.
În decembrie 2001, Paul Radu şi Ştefan Cândea, ziarişti de investigaţie la „Evenimentul zilei”, au fost bătuţi şi tâlhăriţi în centrul Capitalei. 13 mai 2002, Ioan Mircea Paşcu, ministrul Apărării Naţionale, declară: „Viaţa ziariştilor e scurtă, iar sănătatea este şi pentru ei un bun prea de preţ care nu trebuie pus în pericol prin lansarea unor dezbateri cu înalt consum emoţional, stresant”.
16 iulie 2002, baronul de Gorj, Nicolae Mischie, era mai transparent: cine va mai critica măsurile Consilliului Judeţean va înfunda puşcăria.
3 februarie 2003: fotoreporterul Florin Eşanu şi reporterul Ion Traian Ştefan, de la „România liberă” erau agresaţi în faţa Hotelului „Tisa” din Sighetul Marmaţiei.
3 mai 2003: o echipă de jurnalişti de la „Gazeta de Cluj” era agresată într-un bar din Cluj-Napoca. 5 iunie: o altă echipă de ziarişti de la un ziar local din Constanţa a fost atacată şi ameninţată cu moartea de un om de afaceri. 25 iulie: un ziarist de la „Evenimentul zilei” şi o ziaristă de la „România liberă” au fost atacaţi de bătuşi profesionişti în faţa sediului Poliţiei din Petroşani. 3 septembrie: redactorul-şef de la „Ziarul de Mureş”, care tocmai scrisese despre lumea interlopă din Târgu-Mureş, şi-a găsit maşina arzând în parcare. 20 octombrie: un ziarist este bătut la Călăraşi.
Decembrie 2003: Ino Ardelean, unul dintre gazetarii care s-au ocupat de PSD Timiş, era bătut în plină stradă. Pe 7 decembrie, în Timişoara s-a organizat un miting de protest, ziariştii rupându-şi simbolic pixurile în faţa sediului Partidului Atotputernicului. 26 decembrie, Szondi Zoltan, de la „Hargita Nepe” a fost bătut cu ranga în scara blocului unde locuia. Libertatea presei în România? Organizaţia „Reporteri fără frontiere” îi cerea printr-un apel scris premierului Adrian Năstase să se asigure că agresorii lui Ino Ardelean vor fi prinşi. Nu au fost nici până în ziua de azi. Şi tot la Timişoara, ziaristul Iosif „Bebe” Costinaş a dispărut şi a fost declarat mort. Sinucidere. Asupra acestui caz planează de zece ani misterul.
Epilog, decembrie 2003, Dan Matei Agathon: „Credeţi că, la nesfârşit, fiecare poate să scrie ce vrea în ţara asta?”.
Aroganţa: cine umbla cu corupţia în gură. Plus: ouăle premierului
Primăvara anului 2003. A fost un anotimp nebun în care Atotputernicul a făcut declaraţiile care i-au marcat definitiv destinul politic. Atunci a aruncat fermierul de la Cornu celebra „Să vină să-mi numere ouăle”. Şi tot atunci „patronul” unei Românii profund corupte spunea: „Ne tot plimbăm cu corupţia în gură, o scoatem afară, o întoarcem înăuntru, corupţia vreau să spun”. Şi iată şi ceva mai războinic, din epocă: „Pregătirile de război sunt ca o erecţie” sau „Bondarul fecundează tot timpul”. Miercuri, 23 aprilie, Adrian Năstase: „Dacă e o problemă, spuneţi, măi băieţi, care e ăla corupt, pe care să-l împuşcăm pe stadioane”.
Ion Iliescu, cel care l-a ştampilat „Arogantul”, l-a mustrat şi i-a spus că a obosit. Adrian Năstase s-a răţoit şi la Ion Iliescu: „Medicul meu de familie e Oprescu, nu Iliescu!”. Şi pasiunea pentru vânătoare a Atotputernicului s-a terminat urât. Ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, cel care avea să îi devină socru actualului premier Victor Ponta, a fost împuşcat într-o zonă senisbilă. Adrian Năstase nu a mai făcut, de atunci, invitaţii pentru un recensământ al ouălelor.
Şi a venit decembrie 2004 şi Adrian Năstase a ajuns „fostul premier” şi s-a făcut remarcat mai ales în blogosferă. În ianuarie 2006 a explodat ultimul său mare scandal – „Mătuşa Tamara”, nonagenara milionară care şi-a făcut nepotul atât de bogat.
Restul îl ştiţi: în iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat la doi de închisoare cu executare. Nu a ajuns după gratii. A încercat să se sinucidă. Este internat la Spitalul Floreasca. Pe 22 iunie va împlini 62 de ani.
* Adevărul, 21.06.2012
