• About

poet. poet publicat in volum

~ de andrei craciun

poet. poet publicat in volum

Monthly Archives: June 2012

Adevărul (133) – Pentru Italia, cu dragoste

28 Thursday Jun 2012

Posted by poetul in din carti

≈ 1 Comment

Tags

adevărul, andrea pirlo, andrei craciun, angela merkel, casa scinteii, cesare prandeli, diamanti., euro 2012, fan zone, gascoigne, germania, italia, lionel messi, nasri, palatul culturii si stiintei din varsovia, roberto baggio, rooney, shearer, varsovia, zidane, zywiec

„Palatul Culturii şi Ştiinţei” din Varşovia a fost inaugurat în anul 1955. Este ca o „Casă a Scînteii”, doar că mai mare şi mai frumoasă – câtă frumuseţe poate exista într-o arhitectură sovietică. 8 iunie 2012: în faţa acestui Palat impersonal (auzi, „Palatul Culturii şi Ştiinţei”!), cadou din partea bolşevicilor, la graniţa cu „Fan Zone”-ul capitalist, unde se strângeau polonezii să se bucure de fotbal şi să se îmbete cu bere „Zywiec”, sub un cer ciudat, când ziua închidea ochii şi ploaia torenţială se oprea ca într-un film de demult, pariam de toţi banii că Italia va ieşi campioană europeană, deşi nici măcar eu nu credeam în ce pariez. Au trecut săptămâni de atunci şi încerc să mă înţeleg: de ce am pariat eu pe Italia? 

Prietenii mei, oameni care au aproape treizeci de ani (oricum aţi citi asta) se plâng că îmbătrânesc. Urmează deceniile în care îşi vor desăvârşi punctele de vedere fixe, ranchiunile şi dezamăgirile, anii în care vor aduce în casă mai multe semne de întrebare decât bani, căci ei sunt dintre acei nefericiţi înzestraţi cu raţiune care se vor întreba ce sunt, cât sunt, cine sunt, până la capăt. Nu le mai place fotbalul, nu mai au răbdare să urmărească un meci de la primul până la ultimul minut, şi-au pierdut pasiunea, ar trebui, conform spuselor corecte ale lui Lionel Messi, să se retragă, dar nu se vor retrage.

Rămân în faţa ecranelor din nostalgie, căci acolo unde este acum Rooney ei îl văd pe Gascoigne sau poate pe Shearer, da, ei nu îl văd pe Nasri, habar n-au cum arată Nasri!, ei îl caută tot pe Zidane. Trebuie să ştiţi că aceste campionate mari se ţin mai ales pentru nostalgici. Nostalgia este adevăratul motor al economiei! Ca orice subdiviziune a iluziei, nostalgia se vinde grozav!  

Italia a jucat minunat (de ce a ajuns de ruşine, de ocară cuvântul „minunat”?) la acest turneu, cum minunat au jucat şi croaţii (atât de demni în echipamentul lor de şahişti), cum până şi nemţii au jucat (câţi vor ţine cu Germania peste douăzeci de ani! – nici nu ştiţi pe ce capital vă puteţi baza, doamnă Merkel!), cum minunaţi au fost suporterii irlandezi (sunt nebuni, nebuni din tagma lui Don Quijote!).

Ne apropiem de final, ar trebui să tragem o concluzie. Iat-o: scriu aici că Andrea Pirlo este cel mai bun fotbalist de la EURO 2012, dar s-ar putea să mă înşel, căci şi eu scriu Andrea Pirlo şi mă gândesc la Roberto Baggio.  

Apoi, aţi observat ce nume frumoase au aceşti italieni, de parcă selecţioner nu ar fi Cesare Prandelli, ci un mare poet romantic? Veţi spune că sunt nume fireşti, dar eu vă voi spune că totuşi urmează o poezie cu rimă azzurie: Abate-Maggio-Barzagli-Balzaretti-Marchisio-Montolivo-Diamanti. Chiar aşa: cu Diamanti la sfârşit.

* Adevărul, 26.06.2012

Advertisements

dela0 (21) – Tot ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun (6). Tot mai puţin sigur de existenţa lumii

26 Tuesday Jun 2012

Posted by poetul in din ziar

≈ Leave a comment

Tags

aldous huxley, andrei craciun, cavalerul inexistent, cititorul, dela0, geniul si zeita, italo calvino

Ce nu poate lasa in urma Andrei Craciun

  • Geniul si zeita

Nu stiu altii cum sunt, insa eu, incurabil melancolic, pierzator desigur la toate ruletele vietii, imi iubesc femeile si cartile mai tarziu, cand e prea tarziu. Recitesc  „Geniul si zeita” de Aldous Huxley. Cata frumusete a fost risipita in aceste 203 pagini pe care tot mai putini le inteleg! Au trecut prea multi ani de cand am primit aceasta carte cu urmatoarea dedicatie:  „Ironia soartei face sa avem sentimente shakespeariene si sa vorbim despre ele ca vanzatorii de automobile”. Este una dintre frazele lui Aldous Huxley, dar la fel de bine poate fi o madlena, singura fereastra inspre timpul in care credeam ca suntem Geniul si zeita, desi, bineinteles, nu eram.

  • Cititorul

Cartea „Cititorul” a lui Bernhard Schlink, mai buna decat filmul oscarizat, am primit-o cadou in ziua in care am implinit 26 de ani. Prietenul meu I., care imi spune inca Junior, a scris cateva randuri in care ma apela „poet, editorialist, autor de reportaje filosemite”, caci asa si eram.  Recitind „Cititorul” (proza simpla, curata, impecabila) continui sa ma amagesc, da, ca anul 2009, macar el, s-ar putea intoarce.

  • Cavalerul inexistent

Italo Calvino este unul dintre autorii pe care i-am iubit cel mai mult, iar „Cavalerul inexistent” o bijuterie la care ma intorc de fiecare data mai uluit. Am vazut ca exista moda de a scrie, pe internet fireste, despre „acel moment in care…”. Are si Calvino – ce urias poet travestit in prozator e Calvino! –  un „acel moment”.

„Cavalerul inexistent”, pagina 31: „Era momentul in care lucrurile isi pierd consistenta de umbra care le-a insotit pe timpul noptii si isi recapata treptat culorile, dar, intre timp, par sa traverseze un limb nesigur, usor atinse de lumina, aproape aureolate; e clipa in care esti tot mai putin sigur de existenta lumii”.

Mai mult pe dela0.ro, 24.06.2012

dela0 (20) – Tot ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun (5)

24 Sunday Jun 2012

Posted by poetul in din ziar

≈ Leave a comment

Tags

andrei craciun, cinema studio, dela0.ro, elvira popescu, ernest hemingway, fiesta, hateri, hipsteri, ilf si petrov, MTR, orhan pamuk, ostap bender, securitatea, viata cea noua, vietile altora, vitelul de aur

  • Securitatea, iubitii mei

A inceput, in Bucuresti, Festivalul International de Film “Cinepolitica”. Hipsterilor, precum si voi, haterilor, va conjur! Frecventati-l! Ruleaza filme la Studio, MTR si “Elvira Popescu”. Miercuri seara a fost, in afara concursului, minunatul, desi dramaticul, sau poate tocmai de aceea, “Vietile altora”. Nu eram in Romania atunci, insa am vazut recent “Vietile”, stiu ce va spun. Filmul poate sa ajunga in casele voastre de pe torentii internetului, cine stie? Uitati-va bine la el! O sa aflati ce este aceea o sonata pentru oameni buni si cum lucra Securitatea, iubitii mei.

  • Vitelul de Aur

Cartea aceasta, a lui Ilf si a lui Petrov, se citeste cel mai bine vara, la umbra hohotelor de ras. Cititi, o sa (re) descoperiti un Ostap Bender care, asa bandit cum e, nu va va lasa la greu.

  • Viata cea noua

Nu stiu de ce volumul acesta al lui Orhan Pamuk n-a facut cariera lui “Ma numesc Rosu”. Gasesc “Viata cea noua” la fel de buna, sau chiar si mai si.

  • Fiesta domnului Hemingway

“Fiesta” nu e cea mai buna dintre cartile Batranului, dar fetele, indeobste acelea rasfatate, printesele de oras, mereu au iubit-o. E cu toreadori, poate si de aceea.

 * Mai mult pe dela0.ro, 18.06.2012

dela0 (19) – Tot ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun (4)

24 Sunday Jun 2012

Posted by poetul in din ziar

≈ Leave a comment

Tags

amor intellectualis, andrei craciun, auschwitz, calatorie la cracovia, campionatul european de fotbal, carabusul de aur, dela0.ro, edgar allan poe, euro 2012, generalul armatei moarte, ghetoul din varsovia, ion vianu, ismail kadare, tot ce nu poate lasa in urma andrei craciune, tudor vianu

  • Amor intellectualis

Cartea unei educatii, “Amor intellectualis”, strange confesiunile lui Ion Vianu, fiul marelui Tudor Vianu. Medic psihiatru, dar scriitor la baza, Ion Vianu portretizeaza mai multe generatii de intelectuali romani, cum nu stiu sa o fi facut-o altcineva inainte. Volumul a aparut la Polirom si costa 20 de lei, fara cativa bani.

  • Campionatul European de Fotbal si istoria secolului XX

Microbist batran, cronicar de sport, meserie pe care mi-am dorit-o dintotdeauna, si o am, suporter al Italiei, pe care o vad campioana, am asteptat acest turneu ca pe bunul Dumnezeu. Stiu, desigur, de multa vreme ca o viata de om se poata masura si in turnee finale. In rest, aflati despre mine ca sunt bine, in Varsovia, pe urmele Ghetoului, deci nu doar pentru fotbal. Maine plec la Cracovia, si mai departe, la Auschwitz, mereu in cautarea istoriei.

  • “Carabusul” si “Generalul”

“Carabusul de Aur”, de Edgar Allan Poe, si “Generalul armatei moarte”, de Ismail Kadare. Relecturi  in paralel, de tren, in Polonia, acolo unde se intalneste Centrul cu Estul, Germania cu Rusia. Fabulos, deci.

* Mai mult pe dela0.ro, 10.06.2012

dela0 (18) – Tot ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun (3)

24 Sunday Jun 2012

Posted by poetul in din ziar, filmele mele

≈ Leave a comment

Tags

adevărul, all about eve, bette davis, bus stop, dilema veche, gentlemen prefer blondes, how to marry a millionaire, jean negulesco, mariylin monroe, niagara, some like it hot, the misfits, the seven year itch, unora le place jazzul

  • Colectia “Marilyn Monroe” de la “Dilema veche”

Chiar asa, stimati cititori: cum sa o lasi in urma pe Marilyn Monroe? Ea e intotdeauna inainte, intr-o cultura tot mai pop, obsedata de imagine si de tragedii. Ar fi nedrept sa spunem despre aceasta femeie care si-a rascolit contemporanii, aceasta ispita care a sedus cei mai importanti barbati ai Americii timpurilor sale, ca era doar frumoasa. Marilyn Monroe traieste dincolo de cult, caci ea nu e doar decolteul mereu generos, rochia alba infranta de aburul metroului new-yorkez, zambetele largi,  perfecte, buzele mereu rosii, ca in poeziile nefericitilor romantici.

 Marilyn Monroe a fost si o actrita talentata. Sigur, e facil sa scrii ca a jucat roluri de gasca, dar domnilor!, va rog, “Unora le place jazzul” sau “Cum sa te mariti cu un milionar” (in regia lui Jean Negulesco, stiti) sunt, in felul lor, popular, dar onest, capodopere. Nu mai vorbim despre “Totul despre Eva”, caci acesta este, prin excelenta, soclul lui Bette Davis.

Marilyn Monroe reuseste sa faca un rol magnific pana si in “Inadaptatii”,  cel mai greu dintre aceste filme. In rest, ramane cum stim de la diva incoace: domnii prefera blondele, iar diamantele sunt cele mai bune prietene ale unei fete.

Filmele le gasiti la reduceri, la toate librariile „Adevarul” – doar 40 de lei pentru 8 DVD-uri. Putin pentru cat de mult primiti la schimb! Peliculele din colectie, in ordinea aparitiei cu „Dilema veche”:

  • “Domnii preferă blondele” – Gentlemen Prefer Blondes (1953)
  • “Totul despre Eva” – All about Eve (1950)
  • “Cum să te măriţi cu un milionar” – How to Marry a Millionaire (1953)
  • “Niagara” (1956)
  • “Unora le place jazzul” – Some Like It Hot (1959)
  • “Staţia de autobuz” – Bus STOP (1957)
  • “Şapte ani de căsnicie” – The Seven Year Itch (1955)
  • “Inadaptaţii” – The Misfits (1961)

* Mai mult pe dela0.ro, 27.05.2012

dela0 (17) – Tot ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun (2)

24 Sunday Jun 2012

Posted by poetul in din ziar, filmele mele

≈ Leave a comment

Tags

aldous huxley, andrei craciun, dela0.ro, perfect sense, tot ce nu poate lasa in urma andrei craciun

  • Jumatate de ora cu Huxley

Stiu ca va grabiti si ca in timpul nostru scurt o jumatate de ora e mult, insa luati-va aceasta  jumatate de ora si ascultati interviul pe care Aldous Huxley l-a oferit unei televiziuni americane in 1958. N-o sa va imbogateasca, insa, la sfarsit, veti sti ca a existat cel putin un om care stia unde vom ajunge acum, la sfarsit. Apoi, daca va mai dati vreme, cititi si „Minunata lume noua”. Veti descoperi ca a meritat.

  • Perfect Sense

Filmul „Perfect Sense” din 2011, un „british” care va deveni clasisc, cu Ewan McGregor in zi mare, ca intotdeauna, ar putea fi privit ca o telenovela apocaliptica, buna de impresionat hipsteritele cu viata sexuala indoielnica, insa ar fi pacat, ar fi putin. Dincolo de cliseele lumii care moare pierzandu-si, pe rand, mirosul, gustul, auzul, glasul si vazul, ramane suficienta poezie cat pentru o dragoste intreaga.

Mai mult pe www.dela0.ro, 20.05.2012

dela0 (16) – Tot ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun (1)

24 Sunday Jun 2012

Posted by poetul in din carti, din ziar, filmele mele, tovarasii mei

≈ Leave a comment

Tags

andrei craciun, baltimore, cernobilul, cezar paul-badescu, corbul, dela0.ro, editura polirom, egar allan poe, filme la mall, filmul corbul, john cusack, marile ecrane, mircea cartarescue, tames mcteigue, tineretile lui daniel abagiu, tot ce nu poate lasa in urma andrei craciun

  • „Corbul”. In cautarea unui film doar in negru

Ruleaza inca pe marile ecrane ale orasului Bucuresti filmul artistic „Corbul”, thriller in regia lui James McTeigue, cu John Cusak in rolul lui Edgar Allan Poe, adica in rolul principal. Nu o sa povestesc aici subiectul lui; e de gasit pe orice site care se ocupa de cinema. O sa va spun altceva: in anul 1849, in orasul Baltimore, Edgar Allan Poe, autorul poeziei „Corbul”, probabil cea mai cunoscuta poezie din literatura americana, chiar a murit. A fost gasit nu pe o banca, ci pe un trotuar, zacand in propria nebunie.

A murit la spital, nu peste mult timp, iar pe certificatul de deces scrie ”rabie”, adica turbare. Tot ce se poate. Thrillerul acesta, fara sa fie deloc rau!, nu este cel mai bun film care se putea face dintr-o asa viata si o asa moarte; este oricum un film care, in felul sau facil si comercial, se inclina in fata acestui geniu dependent de alcool, de droguri si, mai ales, de suferinta. „Corbul”, filmul, face din Poe un romantic care e gata sa moara din dragoste, si chiar o face.

Viata si moartea lui Poe meritau desigur un altul, cu mai putin sange si mai putin succes de public, poate in alb si in negru, sau poate doar in negru. Poe obisnuia sa spuna ca nu are niciun ban, si chiar nu avea, dar tot el spunea ca are inca speranta, desi nu are ce face cu ea – nicio banca nu o accepta; era atunci ca si acum –  poetii mor saraci. Da – un film mut in care Poe sa moara turband, sperand pana la capat in zadar.

  • Cateva randuri despre sinceritatea lui Daniel Abagiu

S-a republicat recent, la Polirom, in colectia „Top 10+”, cartea „Tineretile lui Daniel Abagiu”, de Cezar Paul-Badescu (da, chiar el, ziaristul). Acum as vrea sa va spun ca e vreo capodopera, dar nu e (bine ca oi fi eu vreun Tolstoi!). Prima carte a lui Cezar nu straluceste, poate ca nici nu va rezista trecerii timpului – e incarcata de nostalgia dupa anii `80, dar si generatia asta a decreteilor va imbatrani pana cand nu va mai conta – gata, trece.

De ce merita, totusi, sa o cititi? Raspunsul sta in cuvantul acesta – sinceritate. Bineinteles ca Daniel Abagiu este Cezar Paul-Badescu si, in fond, Daniel Abagiu am fost toti candva, chiar daca preferam cateodata sa nu ne mai amintim. Este autorul nostru un mare scriitor? Mai degraba nu, desi lasa o puternica impresie de frumusete a ideilor vlaguite insa de lene sau minate de fatalitate.

Mircea Cartarescu se arata, in prefata, uluit cu cata lejeritate se poarta Cezar cu propriul destin de om de litere. Asa e, a vrut chiar sa-si boteze „Tineretile” cu foarte manifestul „Deloc literatura”. Sinceritate, va spuneam. Exista, cred, doua culmi ale acestui text care navigheaza intre onestitate brutala si uitatele naivitati ale romantismului. Prima culme este cand Daniel Abagiu ii marturiseste primei femei din viata sa ca este virgin si ca pana atunci a trait din laba, din ce dracu sa traiasca?! Chiar asa: din laba.

A doua: Daniel Abagiu, liceanul, se plimba ore in ploaie, alaturi de fata pe care o iubea asa cum numai la adolescenta se mai iubea si poate inca se mai iubeste, nu mai stiu. Avea sa afle mai tarziu ca ploaia din ziua aia avea ceva special. Era ploaia din ziua de aprilie cand explodase Cernobilul.

Mai mult pe www.dela0.ro, 13.05.2012

Cazul Năstase (3) – Ce a fost în mintea lui Adrian Năstase

24 Sunday Jun 2012

Posted by poetul in din ziar

≈ Leave a comment

Tags

adevărul, andrei craciun, bogdan lucaciu, ce a fost in mintea lui adrian nastase, congresul psihiatrilor, florin tudose, france telecom, letitia dobranici, mihai voinea, prelipceanu, psihiatru, psiholog, sinuciderea lui adrian nastase, sinucideri

Părerile psihologilor şi ale psihiatrilor sunt împărţite: unii cred că Adrian Năstase a vrut să facă o demonstraţie, alţii consideră că a vrut să-şi salveze onoarea.

„Adevărul” a încercat să identifice câteva dintre mecanismele care au stat la baza tentativei de sinucidere a lui Adrian Năstase, consultând o serie de specialişti din psihologie şi din psihiatrie. Există opinii ferme, care nu se feresc să critice gestul fostului premier, sugerând că a fost ceva demonstrativ, cum există şi opinii mai temperate, care vorbesc despre firescul unui astfel de gest apărut într-o situaţie complet neaşteptată. 

Psihologul Bogdan Lucaciu se înscrie în categoria celor revoltaţi: tentativa de sinucidere, de secole o afacere privată, a devenit o afacere de stat. Îl taxează pe Adrian Năstase pentru această „încercare histrionică de a atrage atenţia”. Este ceva feminin în psihologia lui Năstase, spune psihologul: „Femeile au mai multe tentative, bărbaţii reuşesc din prima încercare. Rămân la convingerea că gestul lui Adrian Năstase a fost unul demonstrativ”. Putem vorbi despre o „sinucidere de onoare”? „Nici vorbă! Ce onoare?!? Sinuciderea de onoare se produce în intimitate. Nu te sinucizi cu poliţiştii în casă.

A fost un gest necugetat al unui om care credea că este imposibil să i se întâmple tocmai lui una ca aceasta”. Să nu uităm, aşadar, în ce mediu a trăit fostul premier, înconjurat dintotdeauna de privilegii: „El, şi când era în linia a doua de comunişti, tot privilegiat era. Aşa a ajuns la acea aroganţă despre care vorbea domnul Ion Iliescu”. Se va solidariza poporul acum cu Năstase? Psihologul nu crede: „România e oricum foarte împărţită politic, dar eu spun că marea parte a publicului se bucură când cade un om care a fost îndestulat.

Mai condamnă gestul cei cu valori creştine profunde, cei cu spirit creştin”. Gest premeditat al unui bărbat care ştie ce vrea Letiţia Dobranici, medic psihiatru, dimpotrivă, crede că Adrian Năstase face parte dintr-o categorie aparte de bărbaţi  – inteligenţi, decişi, care ştiu perfect ce pot suporta şi ce nu, bărbaţi care îşi asumă dispariţia fără regrete. Oameni care se sinucid când îşi pierd statutul social, fiindcă se definesc prin ce reprezintă.

„Ştiu că oamenii spun: Ce fraier! Stătea şi el opt luni la închisoare şi rămânea şi cu banii! Dar Adrian Năstase este omul unei alte gândiri. În trecut erau oameni care făceau automat acest gest – să ducă pistolul la tâmplă – când se vedeau în afara statutului lor social”. Nu a fost gestul lui Năstase unul „demonstrativ”? Letiţia Dobranici e categorică: „Gesturi demonstrative fac femeile părăsite, bărbaţii fără succes în dragoste, nu Adrian Năstase! Avea el nevoie să atragă atenţia asupra sa? Să fim serioşi! Nu ne place, nu îl iubim, poate o fi furat, nu ştiu, nu comentez, dar Adrian Năstase e deştept şi decis.

Ştia ce are de făcut. Când a fost valul acela de concedieri de la France Télécom, directorii, nu muncitorii, s-au sinucis! Şi nu se duceau la puşcărie, pur şi simplu îşi pierduseră statutul, confortul financiar”.

Este tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase o tentativă de recuperare a onoarei? „Nu de recuperare a onoarei, ci o dovadă că ştia ce poate şi ce nu poate, pac!, la revedere. Nu a fost o tentativă de sinucidere venită din patologie, nu apucase să facă depresie”.

„Un gest firesc”

Medicul psihiatru Dan Prelipceanu tratează cu moderaţie cazul Adrian Năstase. În opinia sa, gestul fostului prim-ministru este simplu de explicat.  „E vorba de un gest firesc, care apare ca o reacţie la un stres foarte mare, la o stare de şoc. Adrian Năstase avea un statut social foarte înalt şi nu a putut accepta o cădere atât de bruscă. Unii rezistă la astfel de şocuri, alţii nu.

Depinde şi de personalitatea fiecăruia, de înţelepciunea pe care o are şi de capacitatea de a accepta situaţia”, spune doctorul Prelipceanu.

Medicul opinează că felul în care o persoană trece peste o tentativă de sinucidere nereuşită ţine foarte mult de personalitate. „Un om puternic îşi revine în câteva luni din punct de vedere psihic, dar pot exista şi probleme după situaţii de acest gen, cu depresii şi chiar recidive”.

“Femeile au mai multe tentative, bărbaţii reuşesc din prima încercare.”

Bogdan Lucaciu psiholog

Florin Tudose: „Nu pot să-mi explic acest gest, ceva nu se leagă”

Tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase l-a bulversat pe psihiatrul Florin Tudose şi, odată cu el, a bulversat ditamai întrunirea organizată zilele acestea în Harghita tocmai pentru a discuta problema sinuciderilor în România. 

„Chiar acum suntem la un congres despre sinucideri organizat la Miercurea-Ciuc, în Harghita, judeţul cu cele mai multe sinucideri din ţară. Suntem la a cincea ediţie, vrem să elucidăm şi nu putem să elucidăm. Ne-am adunat aici specialişti din toată ţara. Am discutat, ne-am consultat, dar degeaba! Nu ne putem explica acest gest făcut de Adrian Năstase!

Sinuciderea este fie impulsivă, când suferi un şoc, şi atunci prima reacţie este să-ţi iei viaţa, fie compulsivă, când te gândeşti mai mult timp, iei hotărârea, laşi un bilet şi apoi îţi iei zilele. Ceea ce a făcut Năstase nu se încadrează în niciunul din aceste cazuri şi altele nu există. Eu n-am mai întâlnit să aştepţi să vină poliţia şi televiziunile la poartă şi atunci să te sinucizi. Nu pot să-mi explic”, ne-a mărturisit, răvăşit, Florin Tudose.

Specialistul crede că e ceva necurat la mijloc, dar nu ştie ce. Nu înţelege cum se poate sinucide un om puternic precum Adrian Năstase. „Domnule, omul ăsta a fost prim-ministru, a condus ţara şi a fost aproape să fie şi preşedinte. Ce făcea el dacă venea un atac nuclear peste noi, îşi lua zilele? Nu se poate, domnule, e om puternic. Aţi auzit de vreun caz de ţărănist sau liberal care, intrând Securitatea peste ei în casă, să recurgă la sinucidere? Eu n-am auzit. Dacă auziţi voi, spuneţi-mi şi mie”.

* Adevărul, 21.06.2012

Cazul Năstase (2) – Viaţa şi opera lui Adrian Năstase

24 Sunday Jun 2012

Posted by poetul in din ziar

≈ Leave a comment

Tags

adevărul, adrian nastase, alin teodorescu, andrei craciun, cazul nastase, cristian delcea, de la karl marx la coca cola, editura nemira, viata si opera lui adrian nastase

Fostul premier şi-a dezvăluit feţele mai puţin cunoscute în cartea autobiografică „Adrian Năstase, de la Karl Marx la Coca-Cola (dialog deschis cu Alin Teodorescu)”, publicată la Editura Nemira, în 2004.

Şi Adrian Năstase, cel căruia i se spunea cândva „El însuşi” sau „Atotputernicul”, a fost copil. S-a născut în Colentina Bucureştiului şi a copilărit în Tărtăşeştii Dâmboviţei.

„Ştiu să înjur, ştiu să mă bat”

Şi iată: „În copilărie am avut vreo 20 de stupi. Făceam drumul Tărtăşeşti – Bucureşti trecând prin Codrii Vlăsiei, dimineaţa devreme. Bunicul meu avea destul de mult pământ şi livezi. Uneori mă lua cu el în căruţa cu platforma trasă de o iapă sură, superbă, pe care o chema Cleo. Ţin minte că mergeam prin pădure, culcat pe spate, în fân, şi mă speriam de umbrele copacilor care luau forme deasupra mea – mi se părea mie atunci – înfricoşătoare. Am oroare de cuvinte urâte, de mitocănie. Eu am trăit în Colentina, am trăit lucrurile astea, ştiu să înjur, ştiu să mă bat, am trăit şi printre ţigani. Acolo, în Colentina, unde stăteam eu, am trăit printre ei şi m-am bătut cu ei, m-am înjurat cu ei, nu era o viaţă foarte simplă în cartierul acela”.

Primul nud

Au fost apoi anii studenţiei, frumoşi, când a învăţat suedeza, a scris poezii (primiţi acest splendid poem: „Îmi întind mâinile/Prin trunchiul copacilor/Să-mi fac palma căuş/Să le sorb seva adâncă/Şi fructul necopt./Vopsesc frunzele pădurii/În culoarea trupului meu/Şi mă transform în legendă”) şi s-a căsătorit întâia dată. Notă autobiografică: „Nu am avut 10 pe linie în Facultatea de Drept. Am avut şi două note de nouă”. Apoi, pasiunea pentru tablouri: „Prima lucrare pe care mi-am cumpărat-o a fost  o gravură superbă a lui Iser. O femeie pe o berjeră. Inutil să spun că era vorba de un nud”.

„I-am pus Danei Wagner”

A fost şi „flower power” Adrian Năstase: „M-au criticat la facultate într-o şedinţă de partid, am fost dat ca exemplu negativ că am părul mare. Sigur, lucrurile astea par stupide acum. Dar pentru anii aceia…”. Cărţile (Camus, Orwell) şi muzica („Sunt un admirator al lui Wagner. Dana ştie şi este disperată. Acum cred că s-a mai învăţat. Prima dată când am invitat-o la mine i-am pus Wagner, era 10 seara. Eu îngânam melodia, iar Dana aţipea din trei în trei minute”).

Carieră strălucită

Dar cum, cum a ajuns tânărul acesta, pasionat de Camus şi de Wagner, pe o targă, cu gâtul străpuns de un glonţ? Adrian Năstase a intrat de tânăr în cercurile nomenclaturii comuniste. După un prim mariaj ratat se căsătoreşte în 1985 cu Dana, fiica lui Angelo Miculescu, fost ministru al Agriculturii. Devine un absolvent strălucit de Drept şi Sociologie.

Face carieră: a fost jurist la Institutul de Cercetări Juridice din Bucureşti şi profesor asociat la Academia de Ştiinţe Economice, a fost numit vicepreşedinte al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale, a ajuns membru al Societăţii Franceze de Drept Internaţional şi director de studii la Institutul Internaţional pentru Drepturile Omului de la Strasbourg. Sunt puţine date despre activitatea lui Adrian Năstase în timpul lui decembrie 1989, însă 1990 îl va prinde ministru de Externe, funcţie pe care şi-a menţinut-o în guvernele Roman şi Stolojan. Adrian Năstase era ministru de Externe la momentul semnării Tratatului cu URSS, la Moscova, în martie 1991. Tratatul nu a fost însă ratificat de Parlament, semnătura lui Năstase a rămas.

Căderea înspre targă

Restul îl ştiţi: prim-ministru între 2000 şi 2004, „Mai bine să îmi numere ouăle”, „Umblă unii cu corupţia în gură” şi noaptea de decembrie când i s-a spus „Adriane, nici nu ştii, cât de mic începi să fii!”.

Din decembrie 2004, trecând prin scandalurile „Mătuşa Tamara”, “Trofeul Calităţii” şi „Zambaccian II”, Adrian Năstase a continuat să cadă înspre targa pe care aţi văzut-o pe micile dumneavoastră ecrane. Epilogul a fost scris într-o zi de iunie, pe seară, când poliţiştii veniseră să îl ia şi să îl ducă după gratiile de fier: douăzeci şi patru de luni, cu executare. Pe 22 iunie 2012, Adrian Năstase împlineşte 62 de ani.

* Adevărul, 22.06.2012

Cazul Năstase (1) – România în vremea “Atotputernicului”. Merită să-i plângem de milă lui Adrian Năstase?

24 Sunday Jun 2012

Posted by poetul in din ziar

≈ Leave a comment

Tags

adevărul, adrian nastase s-a impuscat, adrian nastasea, andrei craciun, atotputernicul, merita sa-i plangem de mila lui adrian nastase, romania in vremea atotputernicului, sinuciderea lui adrian nastase

A fost un timp, când lui Adrian Năstase i se spunea „El însuşi”. Era suficient, căci nimeni în istoria postcomunistă a României nu a lăsat acest sentiment – că stăpâneşte ţara, fără limite.

„Adevărul” încearcă să vă aducă aminte (celor mai tineri dintre dumneavoastră să le spună întâia oară) ce se întâmpla în România între 2000 şi 2004, când steaua politică a lui Adrian Năstase era la apogeu, cum era când „El însuşi” era şi „Atotputernicul”.

S-a născut în Bucureşti şi a copilărit în satul Hanul de Pământ, comuna Tărtăşeşti, judeţul Dâmboviţa, astăzi una dintre comunele de lux ale României. Fiu al unui ofiţer al Armatei Regale, Adrian Năstase a intrat de tânăr în cercurile nomenclaturii comuniste. După un prim mariaj ratat se căsătoreşte în 1985 cu Dana, fiica lui Angelo Miculescu, fost ministru al agriculturii. Devine un absolvent strălucit de Drept şi Sociologie, în timpul facultăţii scrie poezie şi învaţă suedeza.

Face carieră: a fost jurist la Institutul de Cercetări Juridice din Bucureşti şi profesor asociat la Academia de Ştiinţe Economice, a fost numit vicepreşedinte al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale, a ajuns membru al Societăţii Franceze de Drept Internaţional şi director de studii la Institutul Internaţional pentru Drepturile Omului de la Strasbourg.

Sunt puţine date despre activitatea lui Adrian Năstase în timpul lui decembrie 1989, însă 1990 îl va prinde ministru de externe, funcţie pe care şi-a menţinut-o în Guvernele Roman şi Stolojan. Adrian Năstase era ministru de externe la momentul semnării Tratatului cu URSS, la Moscova, la 22 martie 1991. Tratatul nu a fost însă ratificat de Parlament. Semnătura lui Năstase a rămas. Apropiat al lui Ion Iliescu, Adrian Năstase creştea şi există o dată de la care putem conveni că a început să devină „El Însuşi”.

Mentalitatea: unanimitatea

25 mai 2001: la Conferinţa Extraordinară a Partidului Democraţiei Sociale din România (PDSR, vă mai amintiţi?), Năstase este ales în unanimitate preşedinte al partidului. De atunci şi până într-o noapte de decembrie din 2004 când Traian Băsescu l-a învins în alegerile prezidenţiale, El Însuşi a făcut totul pentru a rămâne sub semnul unanimităţii.

De guvernarea Năstase se leagă intrarea României în NATO, noua Constituţie din 2003, acte contestate pe atunci de o ţară conservatoare, precum abrogarea articolului 200 din Codul Penal, cel care incrimina homosexualitatea. Guvernarea Năstase a făcut cei mai importanţi paşi în drumul spre Uniunea Europeană (românii au putut călători fără vize în ţările europene de la 1 ianuarie 2002). Dar tot de guvernarea Năstase s-au lipit şi scandalauri giganteşti, precum niciodata realizată autostradă Bechtel. Şi baronii care şi-au împărţit România – Mazăre de la Constanţa, Oprişan de la Focşani, Mischie de la Gorj, tot emanaţia regimului Năstase au fost.

Justiţia: arestările de vineri seară

20 aprilie 2001: Procurorul Alexandru Lele, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, a semnat un mandat de arestare pe numele omului de afaceri Adrian Tărău, fiul prefectului de atunci al judeţului Bihor. Tărău Junior a fost arestat sub acuzaţia de complicitate la contrabandă. Pe 22 aprilie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a dispus revocarea arestării preventive faţă de învinuitul Tărău. Peste încă o zi, Adrian Năstase făcea o declaraţie care rezuma ce însemna actul de Justiţie în timpul Atotputernicului care ajunsese: „Eu nu cred în arestările de vineri seară”.

Consecinţe: Tărău Junior a ajuns în „lumea liberă”, unde a făcut carieră în business. În România, însă, pe 22 martie 2002, Ministerul Justiţiei a dat aviz de cercetare penală a lui Alexandru Lele, procurorul, care îndrăzinse să-l cerceteze şi să-l aresteze pe Adrian Tărău. Pe 25 martie a ajuns la Oradea o echipă de anchetatori de la Bucureşti. Din echipă a făcut parte şi tânărul procuror Cristian Panait. Pe 28 martie, Lele era chemat la Parchet, unde Panait începuse să-i ia o declaraţie, în urma unui telefon primit, însă, Panait a întrerupt ancheta. Pe 29 martie, Panait i-a spus mătuşii sale că îi va propune procurorului general neînceperea urmării penale în cazul lui Alexandru Lele. Şi Cristian Panait chiar i-a propus şefului său, Ilie Picioruş, scoataterea de sub urmărie penală a procurorului de la Bihor. A fost refuzat. Când a ieşit din biroul lui Picioruş, Panait a spus aşa: „Jur că nu mai calc în această instituţie!”. Plângea.

Pe 10 aprilie 2002, Cristian Panait a plonjat în gol de la etajul IV. A murit. Au trecut zece ani şi nu avem răspunsul: de ce a murit procurorul Panait?

Amintiri din „presa liberă”

Regimul Năstase a reuşit să-şi termine mandatul, în 2004, contestat constant de doar trei instituţii de presă: „Evenimentul zilei”, „Gazeta sporturilor” şi „Academia Caţavencu”.

2000-2004, „presa liberă”. Subprefectul PSD de Muremureş declara că partidul a decis să ia măsuri împotriva ziariştilor incomozi. Nu peste mult, Adrian Rusu, ziarist la „Informaţia zilei” a fost bătut crunt în scara blocului.

În decembrie 2001, Paul Radu şi Ştefan Cândea, ziarişti de investigaţie la „Evenimentul zilei”, au fost bătuţi şi tâlhăriţi în centrul Capitalei. 13 mai 2002, Ioan Mircea Paşcu, ministrul Apărării Naţionale, declară: „Viaţa ziariştilor e scurtă, iar sănătatea este şi pentru ei un bun prea de preţ care nu trebuie pus în pericol prin lansarea unor dezbateri cu înalt consum emoţional, stresant”.

16 iulie 2002, baronul de Gorj, Nicolae Mischie, era mai transparent: cine va mai critica măsurile Consilliului Judeţean va înfunda puşcăria.

3 februarie 2003: fotoreporterul Florin Eşanu şi reporterul Ion Traian Ştefan, de la „România liberă” erau agresaţi în faţa Hotelului „Tisa” din Sighetul Marmaţiei.

3 mai 2003: o echipă de jurnalişti de la „Gazeta de Cluj” era agresată într-un bar din Cluj-Napoca. 5 iunie: o altă echipă de ziarişti de la un ziar local din Constanţa a fost atacată şi ameninţată cu moartea de un om de afaceri. 25 iulie: un ziarist de la „Evenimentul zilei” şi o ziaristă de la „România liberă” au fost atacaţi de bătuşi profesionişti în faţa sediului Poliţiei din Petroşani. 3 septembrie: redactorul-şef de la „Ziarul de Mureş”, care tocmai scrisese despre lumea interlopă din Târgu-Mureş, şi-a găsit maşina arzând în parcare. 20 octombrie: un ziarist este bătut la Călăraşi.

Decembrie 2003: Ino Ardelean, unul dintre gazetarii care s-au ocupat de PSD Timiş, era bătut în plină stradă. Pe 7 decembrie, în Timişoara s-a organizat un miting de protest, ziariştii rupându-şi simbolic pixurile în faţa sediului Partidului Atotputernicului. 26 decembrie, Szondi Zoltan, de la „Hargita Nepe” a fost bătut cu ranga în scara blocului unde locuia. Libertatea presei în România? Organizaţia „Reporteri fără frontiere” îi cerea printr-un apel scris premierului Adrian Năstase să se asigure că agresorii lui Ino Ardelean vor fi prinşi. Nu au fost nici până în ziua de azi. Şi tot la Timişoara, ziaristul Iosif „Bebe” Costinaş a dispărut şi a fost declarat mort. Sinucidere. Asupra acestui caz planează de zece ani misterul.

Epilog, decembrie 2003, Dan Matei Agathon: „Credeţi că, la nesfârşit, fiecare poate să scrie ce vrea în ţara asta?”.

Aroganţa: cine umbla cu corupţia în gură. Plus: ouăle premierului

Primăvara anului 2003. A fost un anotimp nebun în care Atotputernicul a făcut declaraţiile care i-au marcat definitiv destinul politic. Atunci a aruncat fermierul de la Cornu celebra „Să vină să-mi numere ouăle”. Şi tot atunci „patronul” unei Românii profund corupte spunea: „Ne tot plimbăm cu corupţia în gură, o scoatem afară, o întoarcem înăuntru, corupţia vreau să spun”. Şi iată şi ceva mai războinic, din epocă: „Pregătirile de război sunt ca o erecţie” sau „Bondarul fecundează tot timpul”. Miercuri, 23 aprilie, Adrian Năstase: „Dacă e o problemă, spuneţi, măi băieţi, care e ăla corupt, pe care să-l împuşcăm pe stadioane”.

Ion Iliescu, cel care l-a ştampilat „Arogantul”, l-a mustrat şi i-a spus că a obosit. Adrian Năstase s-a răţoit şi la Ion Iliescu: „Medicul meu de familie e Oprescu, nu Iliescu!”. Şi pasiunea pentru vânătoare a Atotputernicului s-a terminat urât. Ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, cel care avea să îi devină socru actualului premier Victor Ponta, a fost împuşcat într-o zonă senisbilă. Adrian Năstase nu a mai făcut, de atunci, invitaţii pentru un recensământ al ouălelor.

Şi a venit decembrie 2004 şi Adrian Năstase a ajuns „fostul premier” şi s-a făcut remarcat mai ales în blogosferă. În ianuarie 2006 a explodat ultimul său mare scandal – „Mătuşa Tamara”, nonagenara milionară care şi-a făcut nepotul atât de bogat.

Restul îl ştiţi: în iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat la doi de închisoare cu executare. Nu a ajuns după gratii. A încercat să se sinucidă. Este internat la Spitalul Floreasca. Pe 22 iunie va împlini 62 de ani.

* Adevărul, 21.06.2012

← Older posts

Archives

  • October 2013
  • May 2013
  • March 2013
  • February 2013
  • January 2013
  • December 2012
  • November 2012
  • October 2012
  • August 2012
  • June 2012
  • May 2012
  • April 2012
  • March 2012
  • January 2012
  • December 2011
  • November 2011
  • October 2011
  • September 2011
  • August 2011
  • July 2011
  • June 2011
  • May 2011
  • April 2011
  • March 2011
  • February 2011
  • January 2011
  • December 2010
  • November 2010
  • October 2010
  • September 2010
  • August 2010
  • July 2010
  • June 2010
  • May 2010
  • April 2010
  • March 2010
  • February 2010
  • January 2010
  • December 2009
  • November 2009
  • October 2009
  • September 2009
  • August 2009
  • July 2009
  • June 2009
  • May 2009
  • April 2009
  • March 2009
  • February 2009
  • June 2008
  • May 2008
  • April 2008
  • March 2008
  • February 2008

Categories

  • din carti
  • din ziar
  • filmele mele
  • frames
  • muzica mea
  • nostalgia
  • poezii
  • politicele
  • tovarasii
  • tovarasii mei
  • Uncategorized
  • viata la blog
  • videopoeme
June 2012
M T W T F S S
« May   Aug »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Blogroll

  • adi dobre
  • Adrian Georgescu
  • Alin Paicu
  • catalin tolontan
  • coltul rosu
  • costel carcasa
  • cotidianul vechi
  • crimele comunismului
  • daniel vrabioiu
  • dela0
  • domnul prisacaru
  • emilia sercan
  • florin marin
  • francisca
  • genocidul sufletelor
  • Harfa
  • idei libere
  • institutul cultural
  • ionut stanescu
  • istoria comunismului
  • laurenţiu ungureanu
  • livia rosca
  • lucky lu
  • marius ianush
  • memoria exilului
  • micuta catalina
  • mihai voinea
  • mircea badea
  • my facebook
  • my hi5
  • over heard
  • razvan exarhu
  • razvan prepelita
  • roberto baggio
  • times new roman
  • tudor chirila
  • urban sex
  • vladimir tismaneanu

Top Rated

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 70 other followers

Meta

  • Register
  • Log in
  • Entries RSS
  • Comments RSS
  • WordPress.com

Pages

  • About
  • RSS - Posts
  • RSS - Comments

Top Posts

  • in lumea asta prost facuta...
  • mineriada (2) - ctp: "in `90, iliescu insemna ceva pentru mine"
  • scriu pentru pasionatii de futaiuri, filmulete porno si conferinte video despre adolescenti
  • Beijing 2008 (11) - hana
  • ce facem noi aici (1) - ceamurlia (porcii tremură şi cad din picioare)

Top Clicks

  • None

Recent Posts

  • M-am mutat
  • Moarte Barcelonei?
  • Adevărul (190) – Băi, expiraților!
  • Interviuri (16) / Domnul Scurtu, rapidist încă din 1947: “Îmi pare rău că nu mai avem echipă, nu suporteri!”
  • Ce facem cu România (2) – Iana Matei, mama traficaţilor

Recent Comments

libi on in lumea asta prost facut…
Gadget-uri on Moarte Barcelonei?
Victor Roncea on Misterele Revoluţiei (II, 50)…
windwhisperer on Adevărul (145) – Gagaism…
Ω on Adevărul (190) – Băi,…

Blog Stats

  • 216,488 hits

  • poetul

Twitter Updates

Error: Twitter did not respond. Please wait a few minutes and refresh this page.

din carti din ziar filmele mele frames muzica mea nostalgia poezii politicele tovarasii tovarasii mei Uncategorized viata la blog videopoeme
Advertisements

Create a free website or blog at WordPress.com.