Tags

, , , , , , , , , ,

Literatura asezata la intalnirea unei epoci cu urmatoarea, „Ghepardul” lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa este un roman care cuprinde brutale declaratii de dragoste lansate Siciliei din vremea lui Garibaldi. Volumul italianului este, poate, cea mai importanta carte a secolului trecut. Un roman de luat in moarte.

Giuseppe Tomasi di Lampedusa a scris o singura carte. A scris-o tarziu, dupa ce intelesese ce era de inteles, tarziu, pe cand deja murea. Bineinteles, ca editorii nu au inteles de la inceput ce este „Ghepardul” si nu au vrut sa publice romanul.

Acum stim: „Ghepardul” este cel mai important roman italian din secolul XX, ba chiar exista si o minoritate care crede ca „Ghepardul” este cel mai important roman din secolul XX.

Giuseppe Tomasi di Lampedusa a murit fara sa stie ca uite, pana la urma, unii au inteles. Cu doua luni inainte de sfarsit, scria in testament: „Doresc, ba nu, vreau, ca la moartea mea sa nu se faca nici un fel de anunt, nici in ziare, nici in vreun alt mod. Funeraliile trebuie sa fie cat mai simple posibil, la o ora incomoda. Nu doresc nicio floare si nimeni care sa ma conduca in afara de sotia mea, de fiul meu adoptiv si logodnica acestuia”.

Giuseppe Tomasi di Lampedusa a murit neimpacat, preferand cainii oamenilor, cum probabil ca este si firesc. „Ghepardul”, insa, e viu. Faptul ca aceasta carte exista este unul dintre foarte putinele motive de optimism ale timpurilor noastre. Giuseppe Tomasi di Lampedusa ramane unul dintre putinii care care nu au trait degeaba.

Sunt si eu dintre aceia care intr-o carte, la fel ca intr-o viata, cauta frumusetea. Nobilul Giuseppe Tomasi di Lampedusa scria elegant, atent la estetica, stia ca si cuvintele au viata lor nobiliara de care e bine sa tii seama. Sunt lucruri care intr-o fraza pur si simplu nu se fac.

Nu gasim insa in „Ghepardul” acea frumusete care traieste doar pentru frumusete, nu, Giuseppe Tomasi di Lampedusa intelege istoria, ceea ce este, poate, cea mai rafinata forma a inteligentei.

„Ghepardul” spune viata si moartea ultimului Principe de Salina, un pretext, de fapt, pentru a-i face Siciliei din vremea lui Garibaldi si dintotdeauna brutale declaratii de dragoste.

Giuseppe Tomasi di Lampedusa aduce literatura acolo unde ii este cel mai bine – acolo unde o epoca schimba o alta epoca.

Si ce personaje ne-a lasat Giuseppe Tomasi di Lampedusa! Don Fabrizio, Principe de Salina (scriitorul face din moartea acestui gigant indragostit de stele o melancolie de o insuportabila frumusete, cum sunt cateodata diminetile indragostitilor), Tancredi, Angelica, don Calogero, Parintele Pirrone si cainele Bendico, despre care autorul spune ca e cheia intregului roman, si chiar este. Lor, „Ghepardul” le datoreaza vesnicia. Datorita lor, aceasta carte unica (desi grea, cum este mereu istoria) este inteleasa si de functionarii cu posturi mici si medii de raspundere, si de uitatele actrite de varieteu, si de naivi si pana si de cinici.

Si daca ar trebui sa iau o singura carte cu mine, nu pe o insula pustie, ci dincolo, in moarte, „Ghepardul” ar fi acea singura carte.

 

O carte de luat in moarte

Giuseppe Tomasi, duce de Palma si principe de Lampedusa, s-a nascut la finalul unui secol (XIX) si a crescut si s-a format in normele urmatorului.

139

In Sicilia generatiei sale a ramas un caracter sobru si modest, preocupat de viata familiei si stand cat mai departe de mediile literare. Pasionat de Freud – amprenta vizibila in cartea sa – a ramas in istoria literara ca un fel de „one hit wonder”, autorul unui singur roman.

Cartea a fost terminata cu putin timp inainte sa moara, dar n-a starnit interesul editorilor. Insa, la un an dupa disparitia sicilianului – in 1958, adica – a vazut lumina tiparului.

Un volum greu, lucrat cu migala, din care celebra este afirmatia lui Tancredi, nepotul lui Don Fabrizio (Principele de Salina) care rosteste cu emfaza: “Bisogna cambiare tutto per non cambiare nulla” („Trebuie sa schimbam totul pentru ca nimic sa nu se schimbe”).

Advertisements