Tags

, , , , , , , , , , , , , , ,

Ruleaza inca pe marile ecrane ale orasului Bucuresti filmul artistic „Corbul”, thriller in regia lui James McTeigue, cu John Cusak in rolul lui Edgar Allan Poe, adica in rolul principal. Nu o sa povestesc aici subiectul lui; e de gasit pe orice site care se ocupa de cinema. O sa va spun altceva: in anul 1849, in orasul Baltimore, Edgar Allan Poe, autorul poeziei „Corbul”, probabil cea mai cunoscuta poezie din literatura americana, chiar a murit. A fost gasit nu pe o banca, ci pe un trotuar, zacand in propria nebunie.

A murit la spital, nu peste mult timp, iar pe certificatul de deces scrie ”rabie”, adica turbare. Tot ce se poate. Thrillerul acesta, fara sa fie deloc rau!, nu este cel mai bun film care se putea face dintr-o asa viata si o asa moarte; este oricum un film care, in felul sau facil si comercial, se inclina in fata acestui geniu dependent de alcool, de droguri si, mai ales, de suferinta. „Corbul”, filmul, face din Poe un romantic care e gata sa moara din dragoste, si chiar o face.

Viata si moartea lui Poe meritau desigur un altul, cu mai putin sange si mai putin succes de public, poate in alb si in negru, sau poate doar in negru. Poe obisnuia sa spuna ca nu are niciun ban, si chiar nu avea, dar tot el spunea ca are inca speranta, desi nu are ce face cu ea – nicio banca nu o accepta; era atunci ca si acum –  poetii mor saraci. Da – un film mut in care Poe sa moara turband, sperand pana la capat in zadar.

  • Cateva randuri despre sinceritatea lui Daniel Abagiu

S-a republicat recent, la Polirom, in colectia „Top 10+”, cartea „Tineretile lui Daniel Abagiu”, de Cezar Paul-Badescu (da, chiar el, ziaristul). Acum as vrea sa va spun ca e vreo capodopera, dar nu e (bine ca oi fi eu vreun Tolstoi!). Prima carte a lui Cezar nu straluceste, poate ca nici nu va rezista trecerii timpului – e incarcata de nostalgia dupa anii `80, dar si generatia asta a decreteilor va imbatrani pana cand nu va mai conta – gata, trece.

De ce merita, totusi, sa o cititi? Raspunsul sta in cuvantul acesta – sinceritate. Bineinteles ca Daniel Abagiu este Cezar Paul-Badescu si, in fond, Daniel Abagiu am fost toti candva, chiar daca preferam cateodata sa nu ne mai amintim. Este autorul nostru un mare scriitor? Mai degraba nu, desi lasa o puternica impresie de frumusete a ideilor vlaguite insa de lene sau minate de fatalitate.

Mircea Cartarescu se arata, in prefata, uluit cu cata lejeritate se poarta Cezar cu propriul destin de om de litere. Asa e, a vrut chiar sa-si boteze „Tineretile” cu foarte manifestul „Deloc literatura”. Sinceritate, va spuneam. Exista, cred, doua culmi ale acestui text care navigheaza intre onestitate brutala si uitatele naivitati ale romantismului. Prima culme este cand Daniel Abagiu ii marturiseste primei femei din viata sa ca este virgin si ca pana atunci a trait din laba, din ce dracu sa traiasca?! Chiar asa: din laba.

A doua: Daniel Abagiu, liceanul, se plimba ore in ploaie, alaturi de fata pe care o iubea asa cum numai la adolescenta se mai iubea si poate inca se mai iubeste, nu mai stiu. Avea sa afle mai tarziu ca ploaia din ziua aia avea ceva special. Era ploaia din ziua de aprilie cand explodase Cernobilul.

Mai mult pe www.dela0.ro, 13.05.2012

Advertisements