Tags

, , ,

În anul 1951, când depăşise deja marxismul şi alesese să-şi încheie  cariera strălucită în fizică, Ernesto Sábato, pe care nu văd niciun  motiv să nu îl numesc „cel mai inteligent scriitor din secolul XX”, a  publicat un eseu al cărui titlu s-ar putea traduce „Oameni şi  angrenaje”.

Găsim în „Oameni şi angrenaje” o explicaţie pentru lunga prăbuşire a omului de la stadiul de fiinţă umană la stadiul de „păpuşă înnebunită care depinde de mersul secundarului”.  Ce a distrus omul contemporan? Cum am ajuns statistică? De ce suntem, astăzi, marionete cu un liber-arbitru deja corupt? Toate crizele succesive Renaşterii duc spre acest unic răspuns: banii. Sábato o arată fără erori.

De când s-a convenit ca natura să fie „scrisă cu caractere matematice”, omul a naufragiat în insula pustie a unei mari iluzii, iar „la baza iluziei stă faptul că în civilizaţia noastră domneşte cantitatea şi am sfârşit prin a crede că nu e real decât cuantificabilul, iar restul este iluzia pură şi înşelătoare a simţurilor noastre”. Sábato îi vede reuniţi pe cei care nu au câştigat nicio loterie,  cei care au rezistat prin romantism, existenţialism sau suprarealism, într-o confrerie a deznădejdii. Dar confreria, ştim acum, nu a câştigat decât în artă.

Motoarele istoriei în ultimele secole:  abstractizarea, banii şi fetişizarea raţiunii. După cum am aflat toţi, mai puţin bogaţii înşişi, în spatele oricărui îmbogăţit se află întotdeauna suma unor sărăciţi. Trece criza actuală cu puţină austeritate? În lumea ideilor la zi s-a căscat deja o amplă prăpastie între generaţii. „Să nu mai credem în nimeni care are peste treizeci de ani”, spun, chiar acum, tinerii din lumea aceasta secularizată, iar ideea circulă cu o viteză niciodată întâlnită înainte.  O naivitate, veţi spune, va trece, veţi continua, aşa a fost dintotdeauna, a se slăbi.  Sunteţi siguri?

Se naşte, încă neînţeleasă, prima revoltă cu adevărat globală a omului care încearcă să îşi recâştige autonomia în faţa angrenajelor. Mişcarea păstrează şanse să nu sfârşească la periferie, ameninţă chiar centrul sistemului, ba chiar are oportunitatea să devină sistemul însuşi. În plus, există ceva cu adevărat bun în criza actuală! Acum, când vi s-a acordat nesperata şansă să vă retrăiţi vârsta de aur când nu aveaţi nimic, acum, când e limpede că e fiecare pentru el (ce teribil univers de bieţi spermatozoizi luptând să nu moară!), acum, fără bani, se vor simţi clar ruinele aduse de motoarele ultimelor secole. Abia acum, în fuga secundarului, se poate vedea, cu adevărat, păpuşa înnebunită a lui Sábato şi se pot pune întrebările esenţiale: Noi cât valorăm, de fapt? Noi ce suntem fără bani?

Adevărul, 14.08.2012

Advertisements