Tags

, , ,

Domnule Patriciu, aflu despre dumneavoastră că sunteţi trist. Îmi pare rău. Vă veţi  despărţi sau nu de Adevărul Holding – noi, jos, la talpa ziarelor, nu ştim tot şi poate că e mai bine să nu ştim. Ce ştim însă: nu ne-a fost  uşor în toată criza, ne-a fost foame.

Am fost de râsul lumii, pe unde mergeam râdeau de noi ca de o categorie defavorizată. „Uite, săracii, sunt angajaţii lui Patriciu!”, aşa ne ziceau. Şi lucruri mai rele s-au spus despre domnia voastră. E drept că până şi noi, angajaţii, am dat uneori semne de nervozitate şi am mai renunţat la eleganţa stilului. Am vorbit cu păcat, e posibil să ne fi scăpat câte un „Să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu!” pe la colţ, îngrozitor de româneşte. S-a greşit, n-am ştiut cum se face. Şi n-a fost unul să îl aud că întreabă dezinteresat: „Dar de ce să îi fie ruşine lui Dinu Patriciu şi să nu-mi fie şi mie?”.

Săracii îi urăsc pe bogaţi. Sunteţi urât, domnule Patriciu, de mulţi cetăţeni din ţara noastră, nu în urma unui minim proces raţional, ci, aşa, în mod tradiţional, aprioric şi fără posibilitatea unui recurs. Aţi văzut, cred, festivitatea de închidere a Jocurilor Olimpice de la Londra. A fost cel mai frumos omagiu recent adus presei scrise, ba chiar tipărite. Aţi mers pe contrasens cu Adevărul Holding!

Milioane şi milioane în cuvinte? Cine mai crede în aşa ceva? Fapt e că aţi prelungit viaţa ziarelor din România cu câţiva ani. V-am bănuit că o faceţi din orgoliu (vanitatea de a avea nişte intelectuali la butonieră, mândria unei arhitecturi grandioase, complexul estic al unui posibil Dumnezeu?), ba chiar din dragoste (ca Gatsby!), v-am suspectat că vreţi numai să vă impuneţi ca editorialist (aţi reuşit).

Cândva, curând, ziarele tipărite îşi vor înceta apariţia (la muzeu cu ele!, gata, digitalul e viitorul, cine nu înţelege moare!), şi se va spune că patronii sunt de vină. Să dea, de ce nu dau? Dar de ce să dea? Avem dizabilităţi, trebuie să fim întreţinuţi? Întăriţi-vă presa, cetăţeni! Anemicii vă vor da doar propagandă şi nimicuri!

Domnule, sunt sigur că mulţi v-au turnat miere în ureche. Îmi imaginez scena. Intimii: Coane Dinule, eşti un vizionar! N-aţi fost, domnule Patriciu, niciun vizionar, dar aţi fost curajos, ceea ce nu este mai puţin. Alţii vor spune, desigur, că v-aţi făcut mendrele cât să fiţi achitat în „Dosarul Rompetrol”. Vorbe de vieţaşi ai părerilor mici. Poate că sunt şi ziarişti vânduţi, dar sigur sunt pe cont propriu.  Redacţia asta e onestă! Şi câţi vor spune că independenţa editorială se câştigă şi se menţine, şi că ea depinde, întotdeauna, mai mult de ziarişti decât de patron? Şi câţi vor spune că, îndeobşte, boii îşi caută singuri jugul?

Ştiţi, desigur, această lege din termodinamică: într-un sistem izolat entropia creşte în procesele spontane. Termodinamică ne trebuie nouă? Da, căci legea aceasta se aplică, mănuşă, şi în presă: adevărul pe care îl refuzăm este că, de fapt, noi, ziariştii, am dat greş cât am dat (şi am dat!), fiindcă am preferat un sistem izolat la îndemâna deplinei dezordini, într-un proces spontan şi ireversibil.

Domnule Dinu Patriciu, totul va continua să ne despartă: veţi fi până la sfârşit patron, eu voi fi, tot până la sfârşit, un oarecare angajat sau nici măcar atât, sunteţi libertarian, rămân la stânga, ba chiar am insolenţa să cred că moneda unică europeană este o ficţiune necesară. Dar trebuie să ies din rând şi să spun: la „Adevărul” am fost mereu liber, parol!

Adevărul, 06.09.2012

Advertisements