Tags

, , , , , , , ,

Notele care urmează sunt scrise pentru a dezvolta, din ele, un articol amplu, poate chiar mai mult, articol care însă nu va fi publicat niciodată. Doar ele, notele, vor rămâne.

Varşovia, 8 iunie 2012. Ai aterizat în capitala Poloniei. Era o dimineaţă cruntă, ca şi cum ar fi fost toamnă. Va ploua, te-ai gândit, şi ploaia va avea rostul ei. Nu e ciudat? Erai acolo pentru încă un Campionat European, al doilea din viaţa ta, şi iată că primul tău gând a fost că va ploua. Nu e puţin? Acum nu mai erai doar ziarist, nu trebuia să scrii cronici zilnic, să le trimiţi spre redacţii la ore imposibile, să smulgi declaraţii unora care nu au niciun chef să dea declaraţii, să înduri foamea, să înjuri că îţi pierzi mereu pixul, să cauţi subiecte în fiecare secundă; îţi permiteai, pentru întâia şi probabil ultima oară, luxul de a fi întâi turist şi abia la urmă gazetar. Erai naiv. Aşa ceva nu există. Aeroportul Chopin te-a întâmpinat cu geometrii impecabile, amintind de Germania. În Polonia, infrastructura toată, aveai să înţelegi, îţi trimite gândul spre acele oraşe bavareze croite fără greşeală. Oamenii însă: te-a uluit să vezi cât se asemănau aceşti bărbaţi şi aceste femei, blonzi şi blonde, cu tenul palid chiar, cu ochii albaştri, superbi, ruşilor şi rusoaicelor. Dar la ce te aşteptai? Nu te aşteptai la nimic, demult nu mai aştepţi nimic de la nimic şi de la nimeni. Te-ai gândit aşa şi ai scris aşa: polonezii – pe jumătate germani, pe jumătate ruşi, dar nimic din toate acestea; ei sunt ei înşişi şi nimeni alţii! Te-a frapat unicitatea şi mândria cu care îşi asumă această identitate. Vai de tine!, ai început să te îndrăgosteşti de Polonia.
Noaptea, în centrul Varşoviei, strigai cu toată lumea „Polska, bialo-czerwoni“, deşi nu înţelegeai exact ce strigai, ceva cu alb şi cu roşu, probabil. Polonia a remizat cu Grecia, scorul a fost 1-1. S-a socotit că era echitabil, dar tu ştiai că nu era. Polonia trebuia să învingă, şi nu a învins. Notă 1: Grecia va distruge şi acest Euro. Dar… ce sâni, Doamne, ce sâni, aveau polonezele!

Varşovia, 9 iunie 2012. Ai privit îndelung un rus care, la micul dejun, privea, la rândul său, un rahitic cub de gheaţă înecat în votcă. Votcă la micul dejun! Rusia. Plictistior de familiară. Soţia lui Ivan sau Alioşa sau Mihail, naiba să-l ia!, a pierdut lupta cu kilogramele în plus, parcă era o nevastă de tutungiu de la începutul secolului XIX, undeva într-un târg departe în Est. Ai fi vrut să scrii o nuvelă despre acest cuplu: el – masiv, sughiţând sentimental, isteric, aproape feminin, ea – de o mediocritate totală. Şi poate că i-ai fi trecut printr-un război (mondial!) sau, poate, mai bine!, prin Gulag, şi le-ai fi găsit în adâncul sufletului slav acea frumuseţe care îi va salva şi pe ei, şi lumea întreagă. Te-ai întors la cafeaua ta, nu ai scris nimic, cum nu ai scris niciodată nimic. Tu nu eşti Gogol, bagă-ţi minţile în cap! Dar ziua ţi-a fost bună. Ai descoperit Varşovia, centrul ei istoric, parfumul unor străzi care ar trebui să poarte toate numele „Strada Supravieţuirii“, căci oraşul acesta a fost bombardat atroce în Al Doilea şi uite că păşeai prin el, aproape suveran, aproape fericit. Notă 2: Varşovia, amestec de comunism şi de capitalism, monştri din oţel şi din beton, şi din iluzii. Varşovia – ai putea să trăieşti aici, ca un muritor printre zei, care oricum nu există. Germania a învins Portugalia. Danemarca a învins Olanda.

Varşovia, 10 iunie. Astăzi l-ai descoperit pe Chopin, l-ai ascultat, la muzeu, cel mai frumos muzeu din Europa Centrală, ba chiar şi din cea Răsăriteană! Ai auzit Fanteziile şi Nocturnele izbucnind şi ţi-ai blestemat minima-ţi cultură muzicală, şcoala clasicilor făcută pe sărite şi pe apucate. Seara ai ţinut cu Italia, bineînţeles. Italia, nenorocita!, nu şi-a vândut sufletul lesne; a remizat cu Spania. Notă 3: Polonezilor nu le pasă de Europa, când nu joacă ei. Egoismul lor te-a intrigat şi te-a fascinat. Dezvoltă!

Cracovia, Auschwitz, Birkenau, 11 iunie. Cracovia – ai stat prea puţin aici pentru a o înţelege, ţi-ai propus să revii căci părea oricum decupată dintr-un basm. Aici, Euro 2012 se simţea şi mai puţin. Auschwitz şi Birkenau – a fost exact aşa cum ştiai că va fi. Nu ai plâns, deşi poate ar fi trebuit. Notă 4: La Auschwitz era linişte şi era pace, patru adolescente din Anglia, enorme, mâncau cârnaţi. Viaţa merse înainte.

Varşovia, 12 iunie. Polonia-Rusia, ce frumuseţe, ce nebunie! În România s-a scris că a fost măcel şi că sânge a curs pe străzi, dar tu nu l-ai văzut, ziaristu’-lu’-peşte! Notă 5: Ziariştii, ceilalţi, exagerează; Euro 2012 este, în definitiv, o odă a bucuriei, poate ultima.

Varşovia, 13 iunie. Ai plecat şi ţi-a părut rău. În drumul spre aeroport ai citit ce i-a spus cândva Tudor Vianu lui Edgar Papu: „Am să mor şi are să-ţi pară rău“. Ţi-ai imaginat ceva îngrozitor, că de fapt Vianu i-a spus Papului: „Am să mor şi are să-ţi pară rău, bă Papule, bă“. Euro 2012 va continua fără tine şi va fi frumos, va fi proclamat un succes, Michel Platini va zâmbi larg – un zâmbet coruptibil. Vei absenta mai departe, preferând să dormi la tine acasă. Te-ai îndrăgostit de Polonia, dar nu a fost de ajuns. Eşti, oricum, prea sărac. Notă 6: Ce meci a făcut portughezul Pepe (Portugalia – Danemarca 3-2)! Are figura unui criminal acest Pepe! Şi ce păcat că istoria are apetit doar pentru senzaţional. Pepe, totuşi, nu va ucide pe nimeni şi va fi uitat, cum uitat va fi şi acest European, la care tu ai fost, şi cine va şti că ai fost, şi cui îi va folosi că ai fost?

FHM, iunie 2012

Advertisements